Voi vesti îndurările Tale !

1*

Isaia 63:7-64:12

Isaia 63:7a

„Voi vesti

îndurările Domnului.”

 *

Oare ce trebuie să ne amintim? Care sunt lucrurile pe care ar fi cel mai bine să ni le amintim?

Cred că ar fi bine dacă ne-am aminti că avem un Tată în ceruri, şi avem un Mântuitor. Să ne amintim de îndurările Domnului, de faptele Lui minunate, de marea Lui bunătate, de bogăţia dragostei Lui, de ajutorul Lui în necazurile noastre, de răscumpărarea pe care am primit-o în dar, de sprijinul Lui, de prezenţa Duhului Sfânt, de braţul Său slăvit care ne-a povăţuit, de călăuzirea Lui prin valurile vieţii, de protecţia şi purtarea Lui de grijă.

De ce este important pentru tine să-ţi aminteşti de dragostea şi credincioşia Domnului?

Ca să înfrunţi cu înţelepciune şi curaj bătăliile zilnice? Ca să te încrezi în Domnul? Ca să ştii ce a făcut? Poţi să descrii o experienţă recentă prin care ai văzut dragostea şi credincioşia Domnului în viaţa ta?

Cum se roagă Isaia pentru popor?Iată rugăciunea lui : ,,Priveşte din cer şi vezi, arată-Ţi râvna şi puterea Ta, întoarce-Te; o de ai despica cerurile şi Te-ai pogorî! Tu eşti Tatăl nostru, noi suntem lutul, iar Tu eşti Olarul, nu Te mânia şi nu-Ţi aduce aminte de nelegiuirile noastre, priveşte cu îndurare spre noi.”

Ce înseamnă aceste expresii în rugăciune, pentru tine? Simţi durerea lui Isaia? Înţelegi tu dorinţa lui da a avea îndurarea Domnului?

Cum te rogi tu pentru alţii? Cum simţi cu alţii? Simţi durerea altora?

Ce mărturiseşte Isaia cu privire la condiţia spirituală a poporului?Iată mărturisirea lui : „Am ajuns ca un popor pe care niciodată nu l-ai cârmuit Tu şi peste care nciodată nu s-a chemat Numele Tău.” Cum se poate aşa ceva? Oare este adevărat acest verset şi pentru poporul nostru? Care este condiţia spirituală a poporului nostru, a bisericii noastre? Strigăm noi după ajutor? Recunoaştem noi cât de păcătoşi suntem? Pe ce bază strigi tu la Domnul în rugăciune? Recunoşti că eşti păcătoasă? Recunoşti că tu eşti lutul care are nevoie de Olar ca să fie modelat? Îi vei cere Domnului să privească spre tine? Vei crede tu în ajutorul Domnului pentru familia ta, pentru biserica ta, pentru ţara ta?

Doamne, numai îndurarea Ta ne poate salva !

Doamne, inima mea strigă după Tine şi după ajutorul Tău!

 Doamne, eu voi vesti îndurările Tale !

Advertisement

Proverbe 16

16*

Proverbe 16

*

Tată ceresc, ajută-mă să fac planuri după voia Ta, căci planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul.

Tu cunoşti toate căile omului şi vezi dacă sunt curate în ochii lui, Tu cercetezi  duhurile, de aceea îmi încredinţez lucrările în mâna Domnului ca să-mi izbutească planurile.

Doamne, Tu ai făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii.

Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.

Preţuiesc frica de Domnul, dragostea şi credincioşia, căci prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea şi prin frica de Domnul se abate de la rău.

Fie căile mele plăcute înaintea Ta, căci atunci când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui.

Binecuvântează puţinul meu, căci mai bine puţin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate.

Inima mea se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Tu îmi îndreapţi paşii.

Hotărâri dumnezeieşti să fie pe buzele mele, gura mea nu trebuie să facă greşeli când judecă. Vreau să fiu dreaptă în judecata mea şi în toate lucrurile, căci cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui.

Mă depărtez de rău, căci prin neprihănire se întăreşte un om.

Binecuvântează gura mea ca să am buzele neprihănite, căci buzele neprihănite sunt plăcute şi cei înţelepţi iubesc pe cel ce vorbeşte cu neprihănire.

Dă-mi înţelepciunea care potoleşte mânia, căci mânia este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s-o potolească.

Cer seninătate pe faţa mea, ca ea să fie viaţă şi bunăvoinţă pentru cei din jur.

Caut înţelepciunea şi priceperea, căci este mai mult decât câştigarea  aurului şi mai de dorit decât câştigarea argintului!

Mă feresc de rău, căci calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale.

Mă păzesc de mândrie şi trufie, căci  mândria merge înaintea distrugerii şi trufia merge înainte căderii. Este mai bine să fiu smerit cu cei smeriţi, decât să împart prada cu cei mândri.

Cuget la Cuvântul Domnului, căci cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea şi cine se încrede în Domnul este fericit.

Binecuvântează inima mea, căci cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa; înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are, dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor; cine are o inimă înţeleaptă, îşi arată înţelepciunea când vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui.

Fie cuvintele mele prietenoase, căci cuvintele prietenoase sunt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase.

Păzeşte-mă de căile care duc la moarte, căci multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.

Întăreşte-mi trupul ca să pot lucra, căci cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru.

Mă păzesc de omul stricat care pregăteşte nenorocirea şi pe buzele lui este ca un foc aprins; de omul neastâmpărat care stârneşte certuri şi de pârâtorul care dezbină pe cei mai buni prieteni; de omul asupritor care amăgeşte pe aproapele său, şi-l duce pe o cale, care nu este bună; de omul care îşi închide ochii, ca să se dedea la gânduri stricate; de omul care îşi muşcă buzele ca să săvârşească răul.

Binecuvântează-mă la bătrâneţe, căci perii albi sunt o cunună de cinste care se găseşte pe calea neprihănirii.

Îmi doresc mult să fiu înceată la mânie şi stăpână pe mine însămi, căci cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.

Caut răspuns de la Tine, căci orice hotărâre bună vine de la Tine.

 

Doamne, mă rog pentru familia mea şi biserica mea

să vorbim cu înţelepciune!

 

 

Ungerea

1 ungereaIsaia 45:1-8

Isaia 45:1a

„Aşa

vorbeşte

Domnul

către

unsul Său.”

*

Oare ce înseamnă faptul că Cir este „unsul” Domnului? Pentru ce a fost uns?

Ce a promis Dumnezeu împăratului Cir?

Cunoştea împăratul Cir promisiunile lui Dumnezeu?

Oare ce s-a întâmplat în viaţa împăratului păgân că s-a lăsat folosit de Dumnezeu? Să nu uităm cine a fost Daniel şi ce influienţă a avut la palat.

Oare de ce Dumnezeu îl ţine de mână ca să doboare neamurile?

Oare de ce Dumnezeu merge înaintea lui şi îi promite bogăţii?

Deşi Dumnezeu a vorbit împăratului (ca tu să Mă cunoşti v.4b şi 5b) nu găsim scris că a ajuns să se închine Lui.

Dumnezeu ne vorbeşte ca să-L cunoaştem şi să ajungem să ne închinăm Lui.

L-a recunoscut Cir pe Dumnezeu când a împlinit profeţia pentru poporul Israel? 2 Cronici 36:22-23, Ezra 1:2-4

Poporul Israel a ştiut că robia nu este veşnică şi Dumnezeu nu i-a uitat.

Când te afli în vremuri grele îţi aminteşti tu că nimic nu este veşnic şi că Dumnezeu nu te-a uitat?

Cum te încurajează credincioşia lui Dumnezeu când vezi cum a lucrat în istorie?

Care promisiuni ale lui Dumnezeu sunt încurajare pentru tine astăzi?

,,Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”(1 Ioan 1:9)

Doamne, mulţumesc pentru eliberarea pe care mi-o dă iertarea Ta ca să merg mai departe în viaţa de credinţă.

,,V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”(Ioan 16:33)

Doamne, mulţumesc pentru pacea, îndrăzneala şi biruinţa pe care mi-o dai în mijlocul necazurile de fiecare zi.

,,Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.”(Ieremia 29:11)

Doamne, mulţumesc că eşti cu mine ca să mă izbăveşti. Tu ai gânduri bune faţă de mine, gânduri de pace. Tu ai pregătit un viitor minunat pentru mine.

,, Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde.”(Isaia 43:1b-2)

Mulţumesc că mă încurajezi să nu mă tem, Tu mi-ai dat un nume şi sunt copilul Tău. Tu vei fi cu mine în toate furtunile vieţii.

,,Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru.” (1 Ioan 2:20)
,,Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.” (1 Ioan 2:27)

Doamne, Tu îmi dai o ungere divină ca să slujesc în Împărăţia Ta.

 

Doamne, inima mea doreşte ungerea dată de Tine!

 

Cât de mare este Dumnezeul tău? (14)

9 bigIsaia 40:12-31

Isaia 40:31

,,Dar cei ce se încred în Domnul

îşi înnoiesc puterea.”

Cât de mare este Dumnezeul tău?

Cum se vede că Te încrezi în El? Prin vorbele tale? Prin acţiunile tale? Ai putere cu Dumnezeu în rugăciune şi cu oamenii în slujire? Ce văd cei din casa ta în viaţa ta? Ce înţeleg ei despre Dumnezeul tău când se uită la felul în care tu îi tratezi?

Ce ştie copilul tău despre măreţia şi puterea lui Dumnezeu?

Învaţă pe copilul tău sau al altora să se încreadă în puterea Domnului şi să mulţumească Domnului pentru că are grijă de noi. Citeşte psalmi de mulţumire la sfârşitul zilei.

Citeşte şi memorează Psalmul 100 ,,Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului! Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui. Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem. Noi suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui. Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele. Căci Domnul este bun, bunătatea Lui ţine în veci şi credincioşia Lui din neam în neam.”

Încurajează pe copil să recunoască binecuvântările Domnului când tu citeşti din Biblie.

Cel mai puternic model este exemplul tău. Copilul te va imita pe tine şi va folosi cuvintele tale. În casă, la telefon, la cumpărături copilul va auzi vorbele tale şi le va repeta. Dacă te vei ruga înainte de masă, copilul va învăţa să fie recunoscător pentru mâncare.

Practica este mama învăţăturii. Ajută-l să repete cuvântul ,,mulţumesc” ori de câte ori e posibil, până va deveni un răspuns natural. Să nu fii frustrată dacă copilul uită. Nu fă scene de isterie. Ai răbdare. Laudă-l şi spune-i că acest cuvânt este aşa de frumos. Învaţă copilul să mulţumească altora pentru darurile primite de la ei. Mulţumind celor din jur pentru daruri, va dezvolta mulţumirea în el şi pentru darurile Domnului.

Roagă-te Domnului să dezvolte în copilul tău o inimă generoasă şi mulţumitoare. Încrederea în Dumnezeu ne dă o inimă mulţumită. Când ne încredem în El, primim putere.

Dacă învaţă să fie mulţumitor îşi va concentra atenţia asupra Domnului şi asupra altora în loc să fie egoist. Va ajunge să fie o mărturie pentru mulţi şi o bucurie pentru inima ta.

Oamenii mulţumitori sunt foarte plăcuţi şi aduc bucurie în jurul lor.

Spune ,,mulţumesc” de multe ori pe zi!

 

Doamne, inima mea este plină de încredere şi mulţumire!

 

Promisiunile Lui

prayerIsaia 37:21-38

Isaia 37:35a

„Căci Eu

voi ocroti

cetatea aceasta

ca s-o scap,

din pricina Mea.”

 *

Panică sau rugăciune? Plângere sau laudă? Ce alegi?

Dumnezeu este cine zice că este (37:21). Dumnezeu face ceea ce zice că face (37:26). El ştie totul (37:28). El face ca lucrurile să se întâmple (37:30-31). Dumnezeu stăpâneşte (37:35). El îşi ţine promisiunile (37:30), este veşnic şi Ocrotitor (37:35).

Cum te încurajează aceste adevăruri?

Dumnezeu i-a promis lui Ezechia că în trei ani pământul va rodi şi vor avea hrană.

Care a fost promisiunea pentru Sanherib? S-a împlinit? Cum?

Sanherib nu a intrat în Ierusalim şi îngerul Domnului a omorât o sută optzeci şi cinci de mii de oameni din armata lui. Sanherib a fost omorât cu sabia, de doi dintre copiii lui.

Crezi promisiunile lui Dumnezeu?

Crezi că Dumnezeu se luptă pentru tine? Crezi că te apără de duşman?

Ce promisiune ţi-a făcut Domnul?

Ce promisiune ai făcut tu Domnului? Ai împlinit-o?

Doamne, mulţumesc pentru toate promisiunile minunate din Cuvântul Tău. Ajută-mă să le cunosc şi să-mi amintesc atunci când sunt în necaz că Tu eşti cu mine aşa cum ai promis. Mă bucur că mă pot baza pe Tine. Ceea ce Tu mi-ai promis se va întâmpla. Cred că Tu Îţi ţii promisiunile.

Îmi amintesc şi de promisiunea pe care Ţi-am făcut-o că Te voi urma până la sfârşitul vieţii mele. Ajută-mă să-mi ţin promisiunea, chiar dacă duşmanii mă vor ameninţa. Tu mi-ai promis că Te vei lupta pentru mine şi mă vei apăra.

Caut bunătatea şi credincioşia. Dă-mi o minte sănătoasă. Mă-ncred în Tine din toată inima mea şi nu mă bizuiesc pe înţelepciunea mea. Te recunosc în toate căile mele ca să îmi netezeşti cărările. Mă tem de Tine şi mă abat de la rău ca să-mi dai sănătate trupului meu şi răcorire oaselor mele (Proverbe 3:4-8).

Niciodată să nu subestimezi puterea rugăciunii!

 

Inima mea iubeşte promisiunile Tale!

Păzitorul meu

sperantaIsaia 27:2-6

„În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese: „Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni. N-am nici o mânie. Dar dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor şi-i voi arde pe toţi. Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli şi va umple lumea cu roadele lui.”

Poporul Israel este comparat cu o vie pe care Domnul o iubeşte, o păzeşte zi şi noapte ca nimeni să nu o strice, o îngrijeşte (o curăţă), o udă şi veghează asupra ei, aşteptând roadă.

Ce înseamnă să aduci roadă?

Isaia 27:7-11 ne spune că poporul Israel nu a adus roada pe care El o aştepta, de aceea, au fost pedepsiţi. Cu măsură au fost pedepsiţi în robie. Scopul judecăţii a fost să-i sfinţească şi să se întoarcă de la idoli înapoi la Dumnezeu.

Isaia 27:12-13 ne spune că în vremea aceea va fi o transformare a poporului Israel. Se vor aduna din toate ţinuturile unde au fost împrăştiaţi.

În ziua aceea va suna trâmbiţa şi cei credincioşi se vor închina Domnului la Ierusalim.

Ce-ţi spune ţie sunetul de trâmbiţă?

Va fi bucurie şi pace pentru credincioşi când puterea şi credincioşia lui Dumnezeu vor fi demonstrate. Ne vom închina Celui ce domneşte!

Evrei 12:22-28 ne îndeamnă să ne întărim mâinile obosite şi genunchi slăbănogiţi, să croim cărări drepte, să urmărim pacea şi sfinţirea, să nu ne abatem de la harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să ajungem la tulburare şi întinare, să veghem ca să nu fim lumeşti; să luăm aminte ca nu cumva să nu voim să ascultăm pe Cel ce ne vorbeşte; să ne arătăm mulţumitori şi să aducem lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi frică, pentru că am primit o Împărăţie care nu se poate clătina.

 

Doamne, mulţumesc că îmi păzeşti inima mea!

 

Odrasla lui Işai

22mIsaia 11:1-9

Isaia 11:1

„Apoi o Odraslă

va ieşi

din tulpina lui Işai

şi un Vlăstar

va da

din rădăcinile lui.”

Care sunt calităţile care Îl fac diferit pe Domnul Isus (Odrasla lui Işai), de toţi conducătorii lumii?

Înţelepciune, pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Înţelepciunea şi priceperea sunt puteri ale minţii.

Înţelepciunea este puterea de a vedea lucrurile, priceperea este puterea de a vedea diferenţele şi a lua decizii bune.

Duh de sfat înseamnă puterea de a sfătui, de a trage concluzii drepte. Duh de tărie înseamnă puterea de a pune în practica concluziile bune.

Cunoştinţă înseamnă aici înţelegerea adevărului şi aplicarea lui în viaţă. Frica de Domnul este motivaţia corectă în purtare, care dovedeşte ascultarea de Tatăl, loialitate şi voia Lui. Plăcerea Domnului Isus a fost frica de Tatăl. Judecata Lui nu se va baza pe aparenţe nici pe erezii.

Noi credem că Mesia va stăpâni având aceste calităţi. Va fi plăcerea Tatălui, nu va lua ochii oamenilor ca să fie aprobat şi acceptat. Ca dreptatea (judecata) să fie absolută este nevoie de cunoaştere absolută pe care numai Mesia o poate avea. Nimic nu-L va lua prin surprindere.

 

Conducătorii lumii nu sunt în stare să apere pe cei săraci şi nevoiaşi.

„El (Domnul) va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării.” Pentru că lumea este ostilă faţă de Mesia şi-i apasă pe cei săraci, pământul va fi lovit. Puterea Lui este aşa de mare că prin Cuvântul gurii Lui şi prin suflarea gurii Lui va omorî pe cel rău. Neprihănirea şi credincioşia Domnului vor învinge în lupta cu cel rău. Pacea va triumfa.

Ţi-ai dori aceste calităţi? Sau care dintre aceste calităţi ţi le-ai dori?

Eu mi-aş dori înţelepciune, pricepere, duh de sfat şi de tărie, cunoştinţă şi frică de Domnul, judecată dreaptă, neprihănire şi credincioşie.

Domnul să te binecuvânteze cu aceste calităţi!

 

Doamne, dă-mi o inimă înţeleaptă, pricepută,

care Te cunoaşte şi are frica de Domnul!

 

Trecut, prezent şi viitor

trecut, prezent, viitorIsaia 9:1-7

Isaia 9:6

„Căci un Copil ni S-a născut,

un Fiu ni S-a dat

şi domnia va fi pe umărul Lui.

Îl vor numi:

Minunat sfetnic,

Dumnezeu tare,

Părintele veşniciilor,

Domn al păcii.”

*

Copilul Isus este un conducător veşnic şi drept (domnia Lui va creşte şi o pace fără de sfârşit va fi în Împărăţia Lui). Care crezi că este responsabilitatea ta? Să prezinţi Împărăţia Lui?

Este venirea acestui Copil o sărbătoare pentru tine? Cum te bucuri?

În centrul bucuriei noastre trebuie să fie Mesia care a alungat întunericul din inima noastră prin lumina Lui minunată. Astăzi El domneşte în inimile noastre. Avem încredere în viitor şi aşteptăm pacea perfectă în Împărăţia Lui care va veni aşa cum este scris.

Cum te ajută pe tine faptul că ştii că Isus este Lumina?

Ai păşit din întuneric la lumină, prin credinţă? Dacă nu ai păşit, de ce nu ai făcut-o încă?

Unde este lumină este viaţă!

Dacă ai păşit prin credinţă, cum ţi-a luminat Domnul viaţa? Cum te călăuzeşte El?

Domnul vrea să ne dea lumina Lui. Tot ce există are nevoie de lumină ca să trăiască. Lumina Domnului străluceşte şi întunericul nu o poate birui. Sursa luminii este Dumnezeu şi Cuvântul Lui. Când Cuvântul Domnului vorbeşte printr-un profet,  întunericul dispare. Dumnezeu ne învaţă să ne uităm în trecut, să-L vedem cum a lucrat, cum a eliberat poporul de sub atacurile străine, cum a fost credincios promisiunilor Lui.

Cunoşti tu cum a lucrat Domnul în poporul Lui?

Cum te-a eliberat Domnul pe tine din întuneric? Cum poţi prezenta credincioşia Lui faţă de tine?

Când Îl vedem pe Dumnezeu că a lucrat în trecut, avem speranţă că viitorul este în mâna Lui. Nu abilităţile umane nici tacticile militare ne aduc biruinţa, ci biruinţa este a Domnului. Crezi tu? Ştii povestea lui Ghedeon? Domnul S-a luptat pentru popor.

Doamne Isuse, Te laud

pentru că Tu ai alungat întunericul din inima mea!

Cum defineşti dragostea?

Dragostea Agape

*

Ioan 14:26  

,,Dar Mângâitorul,

adică Duhul Sfânt,

pe care-L va trimite Tatăl

în Numele Meu,

vă va învăţa

toate lucrurile

şi vă va aduce aminte

de tot ce v-am spus Eu.”

*

Ce mi-aş dori cel mai mult?

Care este nevoia mea cea mai mare?

În viaţa mea am cea mai mare nevoie de Duhul Sfânt cu roada Lui: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor, smerenia etc.

Roada Duhului este semnul prezenţei lui Dumnezeu în credincios.

Roada Duhului este pecetea credinciosului.

Roada Duhului este ceea ce numai Dumnezeu poate produce.

Roada Duhului este dragostea.

Dragostea este răbdătoare, se poartă frumos, nu invidiază, nu este mândră, nu este obraznică, nu este egoistă, nu se mânie, nu ţine evidenţa lucrurilor rele, nu se bucură de rău, ci se bucură de adevăr, întotdeauna protejează, întotdeauna este încrezătoare, întotdeauna speră şi întotdeauna perseverează. 1 Corinteni 13:4-7

Umbli în dragoste? Iubeşti întâi pe cei din casa ta? Crezi că felul în care te porţi acasă, arată cum eşti de fapt? Eşti o persoană plină de dragoste acasă? Când vezi că nu mai ai dragoste, fugi la Dătătorul dragostei? Crezi că  El dă cu mână largă? Ceri mereu dragoste? Îţi umpli inima şi mintea cu dragoste? Îţi aminteşti că eşti slujitoare, nu stăpână? Îţi aminteşti că Isus a slujit dându-şi chiar viaţa ,,ca răscumpărare pentru mulţi”? Iubeşti cu privirea, cu cuvinte, cu fapte, cu atitudinea, cu tăcerea, cu ascultarea etc.?

 ,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e!” (Marin Preda)

Dumnezeu este dragoste! 1 Ioan 4:16b

Este astăzi ,,dragoste” în inima ta?

Duhul Sfânt să rodească dragostea în inima ta astăzi!

Domnul să umple inima ta cu dragoste în fiecare zi!

 

Cum te-ai îmbrăcat azi-dimineaţă?

Roada Duhului

este

îndelunga răbdare

 

Ce este Îndelunga răbdare?

Ioan 14:26   ,,Dar Mângâitorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu,

vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

 *

,,Duhul Sfânt vă va învăţa.” Duhul Sfânt rodeşte. Roada Duhului este îndelunga răbdare.

Unde sunt oameni, sunt şi probleme.

Ce-i de făcut într-o relaţie dificilă? Cum pot ieşi victorioasă şi cum poate fi Dumnezeu glorificat?

Felul cum tratăm oamenii este un test real al lucrării Duhului Sfânt în noi.

Primele trei: dragostea, bucuria, pacea, ne ajută să mergem mai departe chiar şi în relaţii dificile cu oamenii şi să experimentăm îndelunga răbdare, bunătatea şi facerea de bine.

,,Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de indurare!” Coloseni 3:12 Aceasta este o poruncă.

Cum te îmbraci tu în fiecare dimineaţă? Cu îndurare?

Cum îţi pregăteşti tu inima ta în fiecare dimineaţă ca să poţi înfrunta o zi necunoscută?

Răbdarea înseamnă să nu sari în sus la greşelile altora, să nu comentezi vorbele altora, să nu critici pe alţii. Răbdarea nu se răzbună. Dumnezeu a zis: ,,Răzbunarea este a Mea.” Romani 12:19 şi Deuteronom 32:35

Răbdarea nu face nimic, ea aşteaptă să vină bunătatea în ajutor.

Nu uita, tu trebuie să ai relaţii bune cu toată lumea. Răbdarea este cheia armoniei în relaţii.

Du-te la Domnul în gândul tău în rugăciuni scurte şi cere ajutor, oriunde te-ai afla. Cere ajutor să taci. Practică răbdarea, renunţă la mânie, închide gura la vorbe rele.

Fie ruga ta: Doamne, mulţumesc că astăzi mă vei ajuta să tac

şi să nu spun nimic rău despre alţii,

aşteptând bunătatea să glorifice Numele Tău.