Mi-am dorit

mereu,

o, Doamne,

ca Să-Ţi fiu plăcut doar

Ţie,

Da-n purtarea mea cu alţii,

încercam

să-mi plac şi mie.

Reuşeam să-i fac să spună

despre mine,

doar de bine,

Stăpânind pios

smerenia,

nici măcar n-aveam ruşine.

*

Anii ce s-au dus degeaba, au contat doar la-nsumare

Căci hambarele în care, pus-am eu fân, trestie, paie

Focul le-a făcut cenuşă, dintr-o singură văpaie.

Vântul risipind în urmă, ce-ar fi fost ca amintire.

*

Stau acum la rând să cumpăr, şi s-adun cât încă pot,

Aur curăţit de Domnul printr-o ardere de tot.

Mă silesc să merg nainte, timpul chiar de-i pe sfârşit

Tot încerc să-l umplu zilnic, cu un zel neobosit.

*

Şi când termina-voi cursa, cu privirea către El

Ce m-aşteaptă la lizieră, undeva pe lângă Cer,

Mă voi copleşi în mine, de uimire că-i aşa,

Sunt cu Domnul eu de-acuma,

Nimeni, asta nu va mai schimba…

V. Florea