Mii de mulţumiri

Thanksgiving-2014*
În această poezie,
Doamne, eu îţi mulţumesc,
Că m-ai mântuit prin Isus,
Fiul Tău, Tată ceresc.

Mulţumesc de sănătate,
De odihnă ce-o primesc,
Pentru linişte şi pace,
Doamne, Ţie-ţi mulţumesc.

Mulţumesc de hrană care,
Tu mi-o dai cu uşurinţă,
Şi de grija Ta de Tată,
Mulţumesc, de-a mea credinţă.

Mulţumesc, ca-n lumea-ntreagă,
Am fraţi şi surori în Domnul,
Şi prin Duhul sfânt, învingem,
Stăm treji, nu ne prinde somnul.

Mulţumesc de libertatea,
Ce-o are cuvântul sfânt,
Lucra Doamne cu putere,
Prin robii Tăi pe pământ.

Mulţumesc de toţi păstorii,
Ce lucrează pe ogor,
Dă-le sănătate multă,
Şi odihnă-n trupul lor.

Mulţumesc de rugăciunea,
Ce Ți-o înalt, şi mă asculţi,
Şi de-al Tău Cuvânt puternic,
Ce e viu, şi lucră-n mulţi.

Mulţumesc şi pentru ţară,
Pentru-a ei conducători,
Trezeşte-i o Doamne Mare,
Fă-i să-ţi fie următori.

Vrem cu faţa către Tine,
Toţi să fim, să Te căutăm,
Ai milă de noi, o Doamne,
Schimbă-ne, noi Te rugăm.
Amin

(Mii de multumiri sa aducem Domnului in fiecare zi, caci El ne tine sanatosi si ne poarta de grija. Slava si onoare Domnului, Amin! (Ica Dragoi,16.04.2010)
1thanks

Happy Thanksgiving !!!

12 thanksThanksgiving

Ziua multumirii este o sarbatoare religioasa la originea ei.

In 1621 guvernatorul Bradford, a declarat ca si o interventie divina  prezenta indianului Squanto care practic a salvat mica colonie de la pieire in prima iarna dupa ce  au sosit in America.

Squanto are o istorie cel putin interesanta in care a fost pregatit de Dumnezeu pentru misiunea lui. La 20 de ani a fost dus cu forta in Anglia unde a devenit fluent in engleza, a insotit diferiti exploratory in drumurile lor, iar la aproxomativ 34 de ani a fost rapit si vandut ca si sclav in Spania. Se intoarce providential in America in 1619 si afla ca intregul lui trib Patuxet au murit de varsat. In anul 1620 sosesc colonistii pe care ii asista si ii invata cum sa cultive porumbul si cum sa supravetuiasca. In 1621 are loc primul Thanksgiving , in 1622 moare.

Nu poti sa nu observi miracolul in toata istoria aceasta a inceputurilor. Ziua multumirii este o sarbatoare a izbavirii si a recunostintei, asa cum fost la inceput. In nici un fel a curcanului .

Happy Thanksgiving!  Joi 28 nov. in America este Ziua Multumirii.  

Multumirea este o floare  rara, poate ca nu in vorba, dar cu siguranta in inima.

 “Cel cu inima multumita are un ospat necurmat!”

Am eu o inima cu adevarat multumita si multumitoare?

Sincer “multumesc”
 
Ani si ani si ani la randul
Ti-am cerut atatea Tata
Uneori ceream cu gandul
Tu n-ai zis  “Nu”,…niciodata!
 
Intotdeauna mi-ai raspuns
Toate au fost “Da” in Tine
Chiar cand, uneori …ascuns
Nu vedeam “Da”-ul prea bine.
 
Uneori n-am inteles
Cum un “Nu”… poate fi “Da”
Dar si- atunci eu am ales
Sa ma-ncred in voia Ta.
 
Promisiuni marete am
Si ma odihnesc in ele
Tu-mi esti “miere”si “balsam”
Harul coborat din stele!
 
Cu rabdare m-ai iubit
Totdeauna mi-a fost bine
Nicicand nu m-ai parasit
Viata mea-i deplina-n Tine!
 
De aceea Te iubesc
Azi mai mult ca niciodata
Iti spun sincer multumesc
Multumesc slavite Tata!
by Marius Alexandru

Îţi aducem mulţumire

3thanks*

”Îți aducem mulțumire, Doamne, pentr-a Ta-ndurare,
Pentru nopțile cu beznă, pentru zilele cu soare,
Pentru pâinea de pe masă și bucatele bogate,
Pentru darurile multe, pe cărare presărate.
……………………….
Îți aducem mulțumire pentru tot belșugul mare,
Ce coboară de la Tine ca o ploaie pe ogoare ;
Și tot mulțumiri Ți-aducem, când n-avem nimic pe masă,
Când Tu ne încerci credința și puterile ne lasă.”
*

by Valentin Popovici

Happy Thanksgiving!

Psalmul 50:14

,,Adu ca jertfă

lui Dumnezeu

mulţumiri

şi împlineşte-ţi juruinţele

făcute

Celui Preaînalt.”

 

Scumpe Tată ceresc,

mulţumesc

pentru lumina Ta din fiecare dimineaţă,

pentru păsărelele care zboară în jurul casei mele şi cântă cu veselie,

pentru norii care stau deasupra şi mă păzesc de arsura soarelui,

pentru clipe şi momente plăcute cu familia mea şi prietenii,

pentru surâsul celor mici,

pentru Duhul Sfânt care m-a mângâiat în momentele grele,

pentru bucuria în cântare,

pentru haine şi odihna din timpul nopţii,

pentru casă şi mâncare,

pentru o plimbare prin pădure sau pe malul mării,

pentru părtăşia sfinţilor când se adună la închinare să proclame Împărăţia Ta,

pentru iertarea păcatelor,

pentru speranţa în inimă că voi fi cu Tine pentru totdeauna,

pentru tot ce îmi dai,

pentru tot ce am,

pentru tot ce sunt,

pentru toate darurile care vin de la Tine,

pentru că pot respira,

pentru că pot vedea un apus de soare,

pentru stelele de pe cer, copacii, munţii şi văile,

pentru anii în care am văzut bunătatea Ta,

pentru că prin rănile Tale m-ai tămăduit,

pentru că ai purtat cununa de spini pentru mine,

pentru sângele Tău care a curs pe cruce ca eu să fiu eliberată din robie.

Mulţumesc,

Mulţumesc,

Mulţumesc.