Datori

Ioan 13

Ioan 13:14

„Deci, dacă Eu,

Domnul şi Învăţătorul vostru,

v-am spălat picioarele

şi voi sunteţi datori

să vă spălaţi picioarele unii altora.“

*

Doamne Isuse,

Tu i-ai iubit pe ucenicii Tăi până la capăt. Din iubire pentru ei Te-ai plecat să-i slujeşti. Le-ai spălat picioarele.

Doamne, vreau şi eu din dragoste pentru alţii să-i slujesc. Cum aş putea să-i ajut pe alţii să fie mai curaţi? Învaţă-mă pentru că nu ştiu.

Te rog să mă ierţi că de multe ori motivaţia mea nu este corectă în slujire şi uneori chiar vreau ca alţii să mă slujească pe mine.

Vreau să am bucurie şi dragoste în slujire, pentru ca cei slujiţi să nu fie o povară nici pentru mine nici pentru ei.

Mă gândesc cum ar putea slujirea mea să aducă o curăţire fizică sau spirituală în viaţa altora. Dă-mi, Te rog, ochi să văd, urechi să aud, inimă să simt ce se poate face.

Doamne, şi eu am nevoie de curăţire. Te rog să nu mă laşi să-mi ascund păcatul sau să nu îl recunosc. Mustră-mă şi ceartă-mă căci vreau să rămân pe calea cea dreaptă. Mai bine în mâna Ta decât în mâna duşmanilor.

 

Fie inima ta plină de bucurie şi dragoste în slujire!