Atâtea taine…

cris 16Atâtea taine…

Autor: Valentin Popovici

Atâtea taine, Creatorul, ni le-a desfăşurat pe drum,
Şi mintea noastră-i aşa mică, nu le cuprinde nicidecum!
Dar dintre toate, e misterul cel mai adânc şi nepătruns:
Chiar El S-a coborât în iesle, şi Faţa-n scutec Şi-a ascuns…

*

Cine-ar putea să înţeleagă tăriile din început,
Când Dumnezeu a zis să fie, şi toate bine s-au făcut?
…Dar iată un mister mai mare: În leagănul din Betleem,
Cuvântul S-a făcut pe Sine un Trup în lumea de blestem.

*

Cum am putea pătrunde taina, când negura din veşnicii,
Ţâşni cu iureş de lumină în miile de galaxii?
…Dar iată un mister mai mare: În bezna neagră de păcat,
A apărut aici Lumina, Isus, Mesia Întrupat.

*

Cum să-nţelegem noi Iubirea ce ne-a făcut dintr-un pământ,
Cu frământare şi durere, şi după Chipul Său cel sfânt?
…Dar iată un mister mai mare: Din slava fără de sfârşit,
În paiele de la Efrata, a coborât Cel Preaslăvit!

*

Există cineva pe lume să-mi poată oare explica,
Cum Dumnezeu e-atât de mare, şi-I pasă de povara mea?
…Dar iată un mister mai mare: El, necuprins de cerul tot,
S-a făcut mic, un Prunc în iesle, Stăpânul, Domnul Savaot!

*

Cum vom pricepe oare taina, când a suflat peste noroi
Chiar Dumnezeu suflarea vieţii, şi suflet a făcut din noi?
…Dar iată un mister mai mare: El, Prunc în staulul sărac!
Şi în plăpânda-I răsuflare, e Dumnezeu cu noi în veac!