Răstignirea

jesus is aliveSENTINTA

Ca pe un hot  L-au   judecat
Pe  Cel  ce  a venit  din Slavă
Voiau  să  fie   vinovat,
Voiau  să-L  vadă o  epavă.

Dar El  era  fără  cusur
Venit să  dea la  oameni  stire
Că   printr-un trai  senin si pur
Ajunge-vor  la  fericire,

Că viata  fără  Dumnezeu
E doar  pustiu, nimicnicie,
Că  este  un  îngust  traseu
Spre  Plai  stelar si Vesnicie.

Stia  că  trebuia  să  moară
Avea  de-ndeplinit  un  plan
Lucrarea  Lui  atât  de  clară
A  dat la oameni sfânt  elan.

Dar  iubitorii  de traditii
N-au  acceptat  ce le spunea
N-au înțeles  ce investitii
In  El puteau cu toti  avea.

De-aceea căutau să-l prindă,
Să denigreze   ce  făcea
Ura  spre  El s-o mai  aprindă,
Spre  El, neprihănita  STEA.

L-au prins usor: printr-o trădare
Dar n-a  chemat ostiri  de  Sus
C-avea  o  vrednică  chemare
Si-un  nume  îndrăgit: ISUS.

Apoi le-a  spus cu-asa  iubire
Că  e  Mesia si-mpărat!
Soboru-atunci  s-a  supărat
Si-a  dat sentinta: RĂSTIGNIRE!

Sentinta  pusă-n aplicare
Era  o  scenă de  cosmar
Îl  torturau  cu  încântare
Iar El  răbda  cruntul  calvar.

L-au  pus pe lemnul de ocară
Bătând prin palme cuie  mari
Îl  schingiuiră  si-L  scuipară
Soldati  romani   cu  brate  tari.

Pilat n-a  vrut să  vadă  actul
Prin care-L  chinuiau cumplit
Căci cu Satan  făcură  pactul
Să  fie  Fiul  răstignit.

Dar  Fiul  se uita  cu milă
Si  la  evrei si la  romani
Stia  că  lumea  e  ostilă,
Că-n ea  există  multi dusmani.

Când era-n culme  agonia
A  glăsuit – cu  ochii-n sus
“Arată-ti, Tată, omenia
Si iartă-i pentru ce  mi-au spus,

Iartă-le-acum   nelegiuirea
Ei  nestiind  ce-nfăptuiesc
Să vadă  toti ce e  iubirea
Ce  vine  dintr-un  plai  ceresc.”

Si   a  intrat, senin, în moarte
Înfăptuind  ce era scris
Ca  cei ce  cred  să  aibă  parte
De  fericiri   de nedescris.

Iar  jertfa Lui, jertfă curată
Si azi  are  efect  sublim
Poate  să  spele  orice  pată
La  cei  ce la Mesia   vin.

George  Cornici / 13  Martie, 2008

Advertisement

Cine va fi mântuit ?

1repentIsaia 45:14-25

Isaia 45:22

„Întoarceţi-vă la Mine

şi veţi fi mântuiţi

toţi cei ce sunteţi la marginile pământului!

Căci Eu sunt Dumnezeu şi nu altul.”

*

Cine va fi mântuit? Numai poporul Israel? Toţi cei ce se întorc la Domnul?

Cine trebuie să se întoarcă la Dumnezeu? Numai anumiţi oameni?

Cum au răspuns vecinii Israelului când au văzut felul în care Dumnezeu îl apără pe poporul Lui?

Ei au recunoscut că nu este alt Dumnezeu afară de Dumnezeul lui Israel. Israel va fi mântuit cu o mântuire veşnică. Nu vor fi ruşinaţi, nici înfruntaţi, căci Dumnezeu îi va apăra.

Ce zic vecinii tăi despre Dumnezeul tău? Trebuie să schimbi ceva în atitudini, vorbe şi acţiuni?

Poţi să spui despre cineva: „Ştiu că Dumnezeu este cu persoana aceea”?

Poate spune cineva despre tine: „Ştiu că Dumnezeu este cu persoana aceasta”?

Dumnezeu îşi arată harul şi faţă de neamuri şi le invită la mântuire.

Cunoşti un exemplu din Biblie când neamurile au răspuns la invitaţia lui Dumnezeu?

Ioan 4:1-18 ne spune că Samariteanca a crezut şi a vestit altora despre Mesia.

Tu cum te pleci în faţa Domnului Isus? Este El Salvatorul tău? Este El Judecătorul tău?

Va veni o zi când toate popoarele se vor închina Domnului.

Anumite lucruri sunt ascunse de noi pentru că suntem limitaţi, totuşi, Dumnezeu se descoperă pe Sine ca noi să-L cunoaştem.

Care sunt aşteptările lui Dumnezeu de la noi?

El aşteaptă să recunoaştem că El este singurul Dumnezeu adevărat, să ne întoarcem la El ca să primim mântuirea, să dorim ca alţii să vină la mântuire, să credem că nimeni şi nimic nu poate salva de la distrugere, numai El.

Va veni o zi a judecăţii şi nu este scăpare pentru nimeni. Vor fi două posibilităţi. Să ne întâlnim cu Salvatorul sau cu Judecătorul. Orice genunchi se va pleca şi va mărturisi că Isus este Cristosul, Salvatorul lumii întregi. Domnul nu are favoriţi. Îi cheamă la mântuire pe toţi oamenii.

Care este răspunsul tău?

Dacă nu L-ai acceptat încă în viaţa ta pe Domnul Isus ca Mântuitor, te încurajez să vii la El chiar acum, în rugăciune şi să-i ceri ajutor.

Cine în viaţa ta are nevoie să audă acest adevăr? Pentru cine te rogi zilnic să se întoarcă la Domnul cu pocăinţă şi credinţă?

Ce planuri vei face ca să ajuţi pe alţii să vină la Cristos?

Doamne, mă rog pentru cei dragi ai mei care încă nu s-au întors la Tine şi nu sunt mântuiţi. Schimbă-le inima şi interesele ca să Te recunoască, să-şi predea viaţa în mâna Ta şi să se pocăiască. Creşte-le credinţa în Adevărul Tău şi izbăveşte-i de cel rău, ca într-o zi să ne bucurăm cu toţii în Împărăţia Ta.

 

Doamne, inima mea doreşte să prezinte Adevărul celor nemântuiţi!

 

Eu sunt Domnul şi nu este altul !!!

1 Spirit*

Isaia 45:1-8

Isaia 45:5a

„Eu sunt Domnul şi nu este altul.”

*

Împăratul Cir nu a eliberat poporul Israel din robie pentru o răsplată.

Este uimitoare asemănarea împăratului păgân Cir cu Împăratul Isus Cristos.

Dumnezeu îl numeşte pe împăratul Cir, păstorul Meu.

Domnul Isus este Păstorul cel bun.

Dumnezeu îl numeşte pe împăratul Cir, unsul Meu.

Domnul Isus este Unsul Tatălui.

Scopul lui Dumnezeu este atins şi El foloseşte instrumentele (oamenii) pe care le alege.

Mesia a fost pus de o parte ca să facă o lucrare, a venit ca să aducă eliberare din robia păcatului.

Cir a fost ales de Dumnezeu să facă o lucrare, a adus eliberare pentru Israel. Toată asemănarea pare ciudată, dar Domnul i-a dat şansa lui Cir să ajungă la adevărata închinare. Toţi conducătorii acestei lumi sunt sub autoritatea lui Dumnezeu.

Domnul l-a luat pe Cir de mână şi l-a condus spre victorie. Toate uşile s-au deschis înaintea lui şi a stăpânit peste popoare, bucurându-se de averile şi bogăţiile lor. Dumnezeu l-a întărit pe Cir şi l-a folosit ca să elibereze poporul Israel, care era de fapt în centrul atenţiei lui Dumnezeu.

Dumnezeu se prezintă: „Eu sunt Domnul şi nu este altul”. Când suferinţă grea vine în viaţa noastră, ne punem întrebări şi avem îndoieli cu privire la puterea şi caracterul lui Dumnezeu. Să ne amintim că El are toată autoritatea şi toate lucrurile lucrează spre binele celor ce se încred în El.

Ce îţi vei aminti tu în ziua suferinţei?

Dumnezeu aduce bucurie şi eliberare, mântuire şi izbăvire (v.9). Când dreptatea învinge pe pământ, vin vremuri de înviorare de la Domnul, căci fără mântuire şi pace, nici pământul, nici oamenii nu prosperă.

Cauţi tu mântuirea, pacea şi bucuria?

Cauţi tu eliberarea, dreptatea şi vremurile de înviorare?

Cauţi tu neprihănirea? „Ferice de cei însetaţi după neprihănire căci ei vor fi săturaţi.” Matei 5:6

Cauţi tu pentru familia ta o atmosferă plăcută prin prezenţa Domnului între voi?

Cauţi tu să ai aceste calităţi pentru reputaţia ta? Sau pentru că Îl iubeşti pe Domnul?

Doamne, cred că Tu eşti Domnul şi nu este altul ca Tine: Suveran şi Atotputernic, Măreţ şi Minunat, Stăpân şi Domn peste întregul univers, Dătătorul oricărui lucru bun: pace, bucurie, mântuire, vremuri de înviorare, izbăvire.

Doamne, inima mea caută pacea şi bucuria!

Eu privesc liniştit

10aIsaia 15-18

Isaia 18:4

„Căci aşa mi-a vorbit Domnul:

„Eu privesc liniştit

din locuinţa Mea pe căldura arzătoare a luminii soarelui şi pe aburul de rouă, în vipia secerişului”.”

 *

Care este scopul lui Dumnezeu? De ce ne vorbeşte?

Oamenii de afaceri, părinţii, artiştii, soldaţii şi toate popoarele din timpul lui Isaia, toţi aceştia au fost conştienţi că lumea lor este o lume instabilă. Oare se gândeau ei la Dumnezeu? Oare se gândeau ei că ţara lor va fi condusă de o putere străină, de o ţară străină? Oare se îngrijorau de creşterea taxelor şi impozitelor? Era oare Dumnezeu prezent în cadrul acestor naţiuni? Cunoştea El viaţa de fiecare zi a fiecărui individ din aceste naţiuni? Va fi oare dreptate pentru cei ce suferă sub apăsarea omului? Va veni Mesia cel promis de Isaia?

Oamenii caută soluţii la problemele vieţii. Din nefericire, mulţi dintre ei caută greşit ca prin alianţe omeneşti să rezolve probleme care nu au rezolvare umană. Dumnezeu priveşte liniştit din locuinţa Lui şi Îşi desfăşoară planurile Lui cu fiecare naţiune.

Te-ai gândit vreodată cum te vede Dumnezeu când priveşte liniştit din locuinţa Lui?

Isaia a fost rudenie cu împăratul. A avut acces la palat. A fost chiar unul dintre sfătuitorii împăratului. Nici un împărat din vremea lui nu a avut un sfătuitor mai bun, pentru că Isaia i-a făcut de cunoscut scopul şi viziunea lui Dumnezeu pentru popor. Dar împăratul n-a ascultat.

Cine sunt sfătuitorii tăi? Ce te sfătuiesc ei? Au ei o viziune de la Dumnezeu pentru tine?

Ce fel de sfătuitor eşti tu? Vorbeşti de la tine sau îţi dă Domnul viziune?

Dacă primeşti un sfat bun, îl asculţi?

Doamne, pune sfaturile Tale în inima mea!

Bucurie în prezent, bucurie în viitor

3 floriIsaia 12

Isaia 12:1a

„În ziua aceea

vei zice:

„Te laud, Doamne”.”

 *

Domnul Isus va reveni, va domni şi va stăpâni peste întreaga lume! Cât de des te gândeşti la acest adevăr? Ce diferenţă face acest adevăr în trăirea ta de azi? Pentru poporul Domnului „vinul cel mai bun este la urmă”.

Săracii şi nevoiaşii vor fi judecaţi cu dreptate şi conduşi cu nepărtinire. Dacă aici pe pământ ai simţit nedreptatea, poţi să te bucuri la gândul că va veni acea lume perfectă condusă de Cristos unde va domni dreptatea.

Va veni vremea când Israel şi Iuda se vor uni şi se vor bucura sub domnia lui Cristos, Mesia.

Care este atitudinea ta faţă de Israel, poporul de legământ al Domnului? (Genesa 12:2-3)

Este timpul să începem să ne bucurăm pentru lucrurile pe care le va face Domnul în viitor.

Mântuirea există deja. Credinţa aduce bucurie. Cântarea este o manifestare a bucuriei. Se aude cântarea ta pentru ceea ce a făcut El pentru tine? Cum Îl măreşti tu pe Sfântul lui Israel?

Răspunsul celor salvaţi de Domnul este recunoştinţa.

Cum îţi exprimi tu recunoştinţa faţă de ceea ce a făcut Domnul pentru tine: ,,ţi-a dat mântuirea!”? Cât de des se aude în închinare mulţumirea ta? Spui şi altora despre pacea şi bucuria mântuirii? Poţi să rămâi tăcută când ai primit aşa un mare dar?

Noi nu trebuie să purtăm o povară pentru că oamenii nu se schimbă. Schimbarea o face Domnul. Datoria noastră este ca să-i chemăm pe oameni la Domnul şi El va lucra.

Ce anume te-ar încuraja să-L lauzi pe Domnul şi să proclami Împărăţia Lui, mai mult?

Pe mine mă fascinează persoana Domnului Isus! El e singurul perfect şi va aduce o Împărăţie perfectă unde vreau să fiu şi eu. Numai El îmi dă pace şi bucurie! El este Salvatorul meu!

Ţi-ai făcut vreodată un plan cum să-L proclami pe Domnul? O schiţă? Un eseu? O rugăciune scrisă? Versete scrise şi puse la vedere?

Dacă ar fi să scrii astăzi ceva, ce ai scrie despre pace, unitate şi bucurie?

 

Inima mea este plină de bucurie si cântare!

Odrasla lui Işai

22mIsaia 11:1-9

Isaia 11:1

„Apoi o Odraslă

va ieşi

din tulpina lui Işai

şi un Vlăstar

va da

din rădăcinile lui.”

Care sunt calităţile care Îl fac diferit pe Domnul Isus (Odrasla lui Işai), de toţi conducătorii lumii?

Înţelepciune, pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Înţelepciunea şi priceperea sunt puteri ale minţii.

Înţelepciunea este puterea de a vedea lucrurile, priceperea este puterea de a vedea diferenţele şi a lua decizii bune.

Duh de sfat înseamnă puterea de a sfătui, de a trage concluzii drepte. Duh de tărie înseamnă puterea de a pune în practica concluziile bune.

Cunoştinţă înseamnă aici înţelegerea adevărului şi aplicarea lui în viaţă. Frica de Domnul este motivaţia corectă în purtare, care dovedeşte ascultarea de Tatăl, loialitate şi voia Lui. Plăcerea Domnului Isus a fost frica de Tatăl. Judecata Lui nu se va baza pe aparenţe nici pe erezii.

Noi credem că Mesia va stăpâni având aceste calităţi. Va fi plăcerea Tatălui, nu va lua ochii oamenilor ca să fie aprobat şi acceptat. Ca dreptatea (judecata) să fie absolută este nevoie de cunoaştere absolută pe care numai Mesia o poate avea. Nimic nu-L va lua prin surprindere.

 

Conducătorii lumii nu sunt în stare să apere pe cei săraci şi nevoiaşi.

„El (Domnul) va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării.” Pentru că lumea este ostilă faţă de Mesia şi-i apasă pe cei săraci, pământul va fi lovit. Puterea Lui este aşa de mare că prin Cuvântul gurii Lui şi prin suflarea gurii Lui va omorî pe cel rău. Neprihănirea şi credincioşia Domnului vor învinge în lupta cu cel rău. Pacea va triumfa.

Ţi-ai dori aceste calităţi? Sau care dintre aceste calităţi ţi le-ai dori?

Eu mi-aş dori înţelepciune, pricepere, duh de sfat şi de tărie, cunoştinţă şi frică de Domnul, judecată dreaptă, neprihănire şi credincioşie.

Domnul să te binecuvânteze cu aceste calităţi!

 

Doamne, dă-mi o inimă înţeleaptă, pricepută,

care Te cunoaşte şi are frica de Domnul!

 

Ai vrea să trăieşti într-o lume perfectă?

21mIsaia 11:1-9

Isaia 11:9

„Nu se va face nici un rău

şi nici o pagubă

pe tot muntele Meu cel sfânt;

căci pământul va fi plin

de cunoştinţa Domnului,

ca fundul mării

de apele care-l acoperă.”

 

Crezi că e posibil să fie pace în lume?

Ai vrea să trăieşti într-o lume perfectă? Cum crezi că ar arăta o lume perfectă?

Eu mi-aş dori tare mult o lume perfectă, o lume în care toţi oamenii să fie mulţumiţi, să nu fie războaie, necazuri, neînţelegeri, dezastre şi moarte.

M-aş bucura să trăiesc într-o lume unde să nu fie nevoie de explicaţii pentru întrebări ca: „De ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?”

Realitatea este că va fi o lume perfectă când Domnul Isus „Prinţul Păcii” va domni. Acest adevăr îmi dă bucurie şi nădejde că acea zi va veni.

Domnul Isus transformă oameni şi naţiuni astăzi şi în viitor. Chiar şi în mijlocul dezastrului este speranţă. După ce poporul Israel a fost pedepsit de Domnul (dezastru naţional-judecata lui Dumnezeu în capitolul 10), urmează promisiunea lui Dumnezeu că este un viitor pentru popor. Mesia va veni din seminţia lui David. El, Cel mai puternic conducător pe care lumea L-a văzut vreodată, va aduce pacea şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Cum se va întâmpla acest lucru? Prin puterea Duhului Sfânt! În Ioan 1:33, când Domnul Isus a venit la Ioan Botezătorul, citim despre Domnul Isus că El este cel ce botează cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt S-a pogorât peste El ca să mărturisească adevărul despre El şi ungerea pe care Tatăl i-a dat-o. Ce ştii tu despre lucrarea Duhului Sfânt?

Domnul Isus a fost plin de Duhul lui Dumnezeu. Cum eşti tu?

Domnul Isus are putere să transforma omul şi natura. Crezi tu?

Cum crezi că ar arăta familia ta într-o lume perfectă? Cum vezi diferenţa dintre lumea de acum şi lumea viitoare?

Eu aş dori o lume unde se trăieşte în armonie, o lume în care lipsesc conflictele, lipseşte lăcomia, nu este foamete, nu este boală etc.

Mă bucur la gândul că în Împărăţia lui Cristos va fi o lume plină de dragoste, nu va fi păcat, nici frică, ci, o veşnică şi glorioasă închinare înaintea Celui care stă pe tronul de domnie.

Cum te ajută pe tine promisiunea că toate lucrurile vor fi schimbate, vor fi noi? Îţi dă putere să alungi frica şi păcatul de azi? Îţi dă putere să te păstrezi curată?

 

Inima mea este plină de bucurie

când mă gândesc la viitorul pregătit de Domnul!

 

Trecut, prezent şi viitor

trecut, prezent, viitorIsaia 9:1-7

Isaia 9:6

„Căci un Copil ni S-a născut,

un Fiu ni S-a dat

şi domnia va fi pe umărul Lui.

Îl vor numi:

Minunat sfetnic,

Dumnezeu tare,

Părintele veşniciilor,

Domn al păcii.”

*

Copilul Isus este un conducător veşnic şi drept (domnia Lui va creşte şi o pace fără de sfârşit va fi în Împărăţia Lui). Care crezi că este responsabilitatea ta? Să prezinţi Împărăţia Lui?

Este venirea acestui Copil o sărbătoare pentru tine? Cum te bucuri?

În centrul bucuriei noastre trebuie să fie Mesia care a alungat întunericul din inima noastră prin lumina Lui minunată. Astăzi El domneşte în inimile noastre. Avem încredere în viitor şi aşteptăm pacea perfectă în Împărăţia Lui care va veni aşa cum este scris.

Cum te ajută pe tine faptul că ştii că Isus este Lumina?

Ai păşit din întuneric la lumină, prin credinţă? Dacă nu ai păşit, de ce nu ai făcut-o încă?

Unde este lumină este viaţă!

Dacă ai păşit prin credinţă, cum ţi-a luminat Domnul viaţa? Cum te călăuzeşte El?

Domnul vrea să ne dea lumina Lui. Tot ce există are nevoie de lumină ca să trăiască. Lumina Domnului străluceşte şi întunericul nu o poate birui. Sursa luminii este Dumnezeu şi Cuvântul Lui. Când Cuvântul Domnului vorbeşte printr-un profet,  întunericul dispare. Dumnezeu ne învaţă să ne uităm în trecut, să-L vedem cum a lucrat, cum a eliberat poporul de sub atacurile străine, cum a fost credincios promisiunilor Lui.

Cunoşti tu cum a lucrat Domnul în poporul Lui?

Cum te-a eliberat Domnul pe tine din întuneric? Cum poţi prezenta credincioşia Lui faţă de tine?

Când Îl vedem pe Dumnezeu că a lucrat în trecut, avem speranţă că viitorul este în mâna Lui. Nu abilităţile umane nici tacticile militare ne aduc biruinţa, ci biruinţa este a Domnului. Crezi tu? Ştii povestea lui Ghedeon? Domnul S-a luptat pentru popor.

Doamne Isuse, Te laud

pentru că Tu ai alungat întunericul din inima mea!

Crăciunul

cris 15CRĂCIUNUL

*

Autor: Valentin Popovici

Noi n-am ştiut că-n noaptea-aceea rece,
La Betleem, în iesle, lângă boi,
Plângând ni se năştea în grajd un Rege,
Din cerul slavei coborât la noi.

*

Ni Te vestiseră demult bătrânii,
Şi-n visul lor profeţii Te-au văzut,
Te aşteptau şi robii şi stăpânii,
Dar ai venit, şi nu Te-am cunoscut.

De-atâtea ori, cu glasuri legănate,
Preoţii ne citeau din sulul scris,
Şi toţi stăteam cu suflete furate
De dorul lui Iehova cel promis.

Dar cine-ar fi putut atunci cunoaşte
Că Tu, Mesia, aşteptat din veac,
Vei coborî smerit şi Te vei naşte
Ca cel mai slab din oameni şi sărac !

Credeam că ceru-n fulgere aprinse
Ne va orbi cu ochii Tăi de jar,
Când colo Tu Te naşti pe paie-ntinse
La pâlpâirea unui felinar !

Palatele erau şi-aşa prea multe,
Puteai găsi în ele pat curat,
Dar ai lăsat ciobanii să-Ţi asculte
Duiosul plâns, Copile minunat !

Tu, Creatorul lumilor de astre,
În paie, Doamne, să ajungi să stai ?
Din tronul Tău, pe drumurile noastre,
Uitat şi nici măcar un pat să n-ai ?

Dar azi, când casele sunt pline,
Când toţi sătui trăiesc în bogăţii,
Se mai gândeşte cineva la Tine,
Copile sfânt, că iarăşi ai să vii ?

O, cum să nu ! Isuse, ia priveşte:
Palatele, Te-aşteaptă luminos,
Şi-mpodobită lumea pregăteşte
Şi pentru Tine un Crăciun frumos…

Ţi-au scos în frig, afară, lângă poartă,
Cumva pe-aicea iarăşi de-ai să treci,
O iesle, ca să-mparţi aceeaşi soartă,
În staul să Te naşti, în paie reci !

Atâtea taine…

cris 16Atâtea taine…

Autor: Valentin Popovici

Atâtea taine, Creatorul, ni le-a desfăşurat pe drum,
Şi mintea noastră-i aşa mică, nu le cuprinde nicidecum!
Dar dintre toate, e misterul cel mai adânc şi nepătruns:
Chiar El S-a coborât în iesle, şi Faţa-n scutec Şi-a ascuns…

*

Cine-ar putea să înţeleagă tăriile din început,
Când Dumnezeu a zis să fie, şi toate bine s-au făcut?
…Dar iată un mister mai mare: În leagănul din Betleem,
Cuvântul S-a făcut pe Sine un Trup în lumea de blestem.

*

Cum am putea pătrunde taina, când negura din veşnicii,
Ţâşni cu iureş de lumină în miile de galaxii?
…Dar iată un mister mai mare: În bezna neagră de păcat,
A apărut aici Lumina, Isus, Mesia Întrupat.

*

Cum să-nţelegem noi Iubirea ce ne-a făcut dintr-un pământ,
Cu frământare şi durere, şi după Chipul Său cel sfânt?
…Dar iată un mister mai mare: Din slava fără de sfârşit,
În paiele de la Efrata, a coborât Cel Preaslăvit!

*

Există cineva pe lume să-mi poată oare explica,
Cum Dumnezeu e-atât de mare, şi-I pasă de povara mea?
…Dar iată un mister mai mare: El, necuprins de cerul tot,
S-a făcut mic, un Prunc în iesle, Stăpânul, Domnul Savaot!

*

Cum vom pricepe oare taina, când a suflat peste noroi
Chiar Dumnezeu suflarea vieţii, şi suflet a făcut din noi?
…Dar iată un mister mai mare: El, Prunc în staulul sărac!
Şi în plăpânda-I răsuflare, e Dumnezeu cu noi în veac!