Calea cea Sfântă

caleaIsaia 34-35

Isaia 34:8a

„Acolo

se va croi

o cale,

un drum,

care se va numi

Calea cea Sfântă.”

 *

Cum ai descrie tu Calea cea Sfântă? Cum i-ai descrie pe cei ce umblă pe Calea cea Sfântă?

Pe Calea cea Sfântă umblă oameni curaţi, sfinţi, sănătoşi duhovniceşte, izbăviţi de Domnul, plini de bucurie şi cântare.

Cum te motivează la acţiune descrierea zilei judecăţii în comparaţie cu prezentarea promisiunii răscumpărării?

Este Domnul Isus Răscumpărătorul tău?

Dacă Domnul Isus este Răscumpărătorul tău, cum Îi mulţumeşti?

Dacă eşti pe Calea cea Sfântă cum umbli pe ea?

Cum te rogi? Cum lauzi pe Domnul?

Este inima ta plină de bucurie şi cântare?

Cum te rogi pentru cei ce nu sunt pe Calea cea Sfântă?

Dacă Domnul Isus nu este Răscumpărătorul tău, de ce nu este? Vino la El astăzi. Vino pe Calea cea Sfântă. Caută o biserică. Roagă-te Domnului pentru ajutor. Tu poţi fi unul dintre cei izbăviţi de El. Alege astăzi! Astăzi este har. Mâine nu ştim ce va fi.

Dumnezeu este îndelung răbdător, plin de îndurare şi iertare, dragoste şi dreptate.

El răsplăteşte binele şi pedepseşte răul.

Cum Îl vezi pe Dumnezeu în viaţa ta?

Cum explici acest mister că Dumnezeu este un Judecător drept dar şi un Salvator plin de compasiune?

Judecata este lucrarea lui Dumnezeu şi sfârşeşte într-un foc veşnic pentru cei ce nu s-au pocăit.

Răscumpărarea este lucrarea lui Dumnezeu care duce la o cântare a bucuriei.

Este în inima ta o cântare a bucuriei?

Încotro merge viaţa ta: către experimentarea pedepsei sau spre bucuria răscumpărării?

Credinţa este alegerea ta. Consecinţele necredinţei nu sunt alegerea ta.

Cum vezi viitorul tău?

Doamne, mulţumesc pentru Calea cea Sfântă pe care Tu ai pregătit-o şi pentru mine. Mă bucur să merg pe ea. Mulţumesc pentru toţi cei dragi şi pentru toţi cei credincioşi care împreună cu mine mergem cu bucurie pe Calea cea Sfântă. Tu ne-ai răscumpărat cu preţul sângelui Domnului nostru Isus Cristos. Mulţumim că ai plătit acest mare preţ pentru noi.

Mulţumim că Tu ne ajuţi să alegem credinţa în fiecare zi şi să trăim prin credinţă. Noi avem un viitor şi o nădejde prin credinţă. Prin puterea Ta vom căuta curăţia, vom cânta şi ne vom bucura.

 

În inima mea este o cântare de bucurie

 pentru că sunt pe Calea cea Sfântă!

 

Advertisement