Ascultă cu inima

Ascultă cu inima. Învață să asculți. Simți ce simt alții? Fii atentă la persoană și nu doar la idei. Nu lăsa ca mintea să îți fie distrasă de ce se întâmplă în jurul tău (telefon, zgomot). Nu sări la concluzii, înainte de final. Ascultă cu atenție, nu doar ca să știi sau să răspunzi, ci să și pricepi ce ți se spune sau se întâmplă. Pune-ți energia în funcție ca să înțelegi punctul de vedere al celui cu care vorbești, încercând să pricepi despre ce este vorba.

Conectarea la nivelul inimii nu este ușoară. Nu oricine poate să coboare în adâncul unui suflet sau să urce la nivelul minții altuia. Întreabă lucruri personale, importante ca să ajungi la inima celuilalt. Nu am nimic de câștigat, atunci când mă aștept ca alții să fie ca mine. Suntem diferiți. Întrebările bune sunt cheia spre inima altuia. Despre ce visezi? Fii atentă la vise, la dureri, bucurii, valori, puncte tari, temperament. Succesele și insuccesele, tragediile și triumful, vise atinse sau stinse, toate au un impact în viață.

Rămâi în relație cu cel/cea cu care ai reușit să te conectezi la nivelul inimii, chiar dacă acea persoană s-a schimbat între timp. Privește și primește oamenii ca noi oportunități de a sluji. Când cineva îți deschide inima, acționează cu integritate pentru că ți-a încredințat ceva de valoare și nu folosi manipularea, căci tu trebuie să constitui un model de încredere pentru persoana respectivă.

Pentru a putea pătrunde și înțelege trăirile profunde ale cuiva, trebuie să îți faci timp și, în mod intenționat să cauți să îi înțelegi inima. Cei ce înțeleg inimile altora vor fi oameni de succes.

Fragment din cartea Pasiune și Compasiune by Ana Tatar Andras

Nu vă temeţi !!!

isaia 41Isaia 35:4b

*

„Fiţi

tari

şi

nu

temeţi!”

*

 

Învaţă pe copilul tău sau al altora să nu se teamă.

Dumnezeu l-a chemat pe Isaia şi i-a dat un mesaj pentru popor. Pentru cei credincioşi a avut veşti bune şi pentru necredincioşi a avut veşti rele. Dumnezeu Îşi va arăta puterea când va pedepsi răul. Biblia spune că mânia lui Dumnezeu împotriva răului va clătina cerul. Isaia spune celor credincioşi să nu se teamă de mânia lui Dumnzeu. Prezenţa şi Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să nu ne temem. Frica este o emoţie care ne cercetează pe toţi. De multe ori nu ştim de ce se tem copiii noştri de străini, de întuneric, de lipsa părinţilor etc. Nu ajută dacă spui simplu „nu te teme”. Copilul are nevoie de explicaţii care să-i alunge teama. Petrece timp cu copilul şi ascultă-l cum vorbeşte cu jucăriile lui. Uneori îşi exprimă teama jucându-se. Ajută-l să facă diferenţă între vise, imaginaţie şi realitate. Nu te certa în faţa copilului. Ai grijă ce vede la televizor sau pe computer. Nu ridiculiza copilul niciodată dacă se teme. Mai bine învaţă şi memorează versete din Biblie împreună cu el.

Poţi să faci bilete (mărimea cărţii de vizită) cu următoarele versete şi să le repeţi din când în când cu copilul tău: Isaia 41:10, Isaia 41:13, Psalmul 56:3, Isaia 12:2

 

Isaia 41:10  ,,Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.”

 

Isaia 41:13 ,,Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!”

 

Psalmi 56:3 ,,Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.”

 

Isaia 12:2  „Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele şi El m-a mântuit.”

 

Psalmi 27:1 ,, Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?”

 

Cântă cu copilul. Cântarea alungă teama.

Citeşte istorioare din Biblie despre personaje care s-au încrezut în Domnul când s-au temut.

Roagă-te cu copilul tău. Rugăciunea alungă teama. Învaţă-l să se roage. Când va ajunge singur, va şti să se roage.

Păstrează-l în rugăciunile tale zi şi noapte. Cere prezenţa şi protecţia lui Dumnezeu peste copilul tău. Cere lumină şi înţelepciune de la Domnul ca să cunoşti şi să înţelegi pe copilul Tău.

 

Cum ai explica tu unui copil să nu se teamă?

 

Inima mea este tare şi nu mă tem, căci Tu eşti cu mine!