Ascultă cu inima

Ascultă cu inima. Învață să asculți. Simți ce simt alții? Fii atentă la persoană și nu doar la idei. Nu lăsa ca mintea să îți fie distrasă de ce se întâmplă în jurul tău (telefon, zgomot). Nu sări la concluzii, înainte de final. Ascultă cu atenție, nu doar ca să știi sau să răspunzi, ci să și pricepi ce ți se spune sau se întâmplă. Pune-ți energia în funcție ca să înțelegi punctul de vedere al celui cu care vorbești, încercând să pricepi despre ce este vorba.

Conectarea la nivelul inimii nu este ușoară. Nu oricine poate să coboare în adâncul unui suflet sau să urce la nivelul minții altuia. Întreabă lucruri personale, importante ca să ajungi la inima celuilalt. Nu am nimic de câștigat, atunci când mă aștept ca alții să fie ca mine. Suntem diferiți. Întrebările bune sunt cheia spre inima altuia. Despre ce visezi? Fii atentă la vise, la dureri, bucurii, valori, puncte tari, temperament. Succesele și insuccesele, tragediile și triumful, vise atinse sau stinse, toate au un impact în viață.

Rămâi în relație cu cel/cea cu care ai reușit să te conectezi la nivelul inimii, chiar dacă acea persoană s-a schimbat între timp. Privește și primește oamenii ca noi oportunități de a sluji. Când cineva îți deschide inima, acționează cu integritate pentru că ți-a încredințat ceva de valoare și nu folosi manipularea, căci tu trebuie să constitui un model de încredere pentru persoana respectivă.

Pentru a putea pătrunde și înțelege trăirile profunde ale cuiva, trebuie să îți faci timp și, în mod intenționat să cauți să îi înțelegi inima. Cei ce înțeleg inimile altora vor fi oameni de succes.

Fragment din cartea Pasiune și Compasiune by Ana Tatar Andras

O lecție de viață

Crizele vieții ne învață lecții prețioase cu privire la beneficiile care pot avea loc în urma schimbării în bine. Nu contează ce mi se întâmplă mie sau în jurul meu, ci contează ce se întâmplă înlăuntrul meu, în adâncul inimii mele.  Din văile cele mai adânci, din greutățile cele mai mari ar putea veni înțelepciunea, maturitatea, gândirea profundă, marile lecții ale vieții.

Care este cea mai importantă lecție a vieții pe care tu ai învățat-o? Care este cea mai prețioasă învățătură care a adus în viața ta schimbare și semnificație?

Una dintre cele mai importante lecții pe care eu am învățat-o este că trebuie să mă stăpânsc pe mine însămi. Eu trebuie să spun minții mele ce să facă, ochilor mei unde să privească, limbii mele ce să vorbească; eu trebuie să controlez emoțiile mele, sentimentele mele, intențiile mele, motivațiile mele, metodele mele, dorințele mele, faptele mele, reacțiile mele, relațiile mele; eu trebuie să mă ocup de caracterul meu, de creșterea și dezvoltarea personală.

Ceea ce sunt și ceea ce devin este cel mai important lucru.

Fragment din cartea Pasiune și compasiune, by Ana Tatar Andras