New Resolution for New Year

Te rogi cu credinţă?

Evrei 11:6

,,Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.”

 

Cum te apropii tu de Dumnezeu? Cum Îl cauţi? Prin rugăciune?

Cu cât ne apropiem mai mult de Domnul, cu atât ne depărtăm de învăţătura falsă.

Mulţi credincioşi nu şi-au făcut timp regulat de rugăciune zilnică, nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Dumnezeu pentru înţelepciune, putere şi har. De multe ori rugăciunile noastre sunt pentru familie (protecţie, sănătate, decizii şi acţiuni), dar nu stăm destul de mult în rugăciune pentru noi şi pentru alţii, şi nu aşteptăm până ce Duhul Sfânt ne deschide ochii ca să vedem nevoile şi slăbiciunile umane. Mulţi dintre noi nu ajungem să experimentăm ungerea Duhului Sfânt care ne învaţă adevărul şi ne împuterniceşte să trăim viaţa de credinţă.

Avem înaintea noastră un an necunoscut, avem douăsprezece luni în care putem să ne rugăm pentru noi, pentru cei dragi ai noştri şi pentru alţii. Poate vrei să te gândeşti la cele 12 subiecte de rugăciune din lista de mai jos şi să alegi unul în fiecare lună ca să te gândeşti şi să te rogi. Poate te gândeşti să memorezi câteva versete din Biblie în fiecare lună.

1. Matei 7:3-6

Roagă-te Domnului cu credinţă ca să te convingă unde este ipocrizie în viaţa ta, în ceea ce spui, în ceea ce faci. Mărturiseşte-ţi păcatul şi cere putere să te laşi de el.

2. Proverbe 31:10-12; Efeseni 5:25, 28

Roagă-te Domnului cu credinţă pentru vorbele tale, acţiunile tale, felul cum arăţi, ca să reflecte cu claritate copiilor tăi şi celor din jur că tu îl iubeşti şi îl onorezi pe partenerul tău de viaţă.

3. Coloseni 3:21; Efeseni 6:4

Roagă-te Domnului cu credinţă ca să recunoşti limitele altora, să respecţi diferenţele şi să ai aşteptări reale de la alţii.

4. Proverbe 29:17

Roagă-te Domnului cu credinţă ca să nu fii niciodată obosită, nervoasă sau neglijentă în disciplinarea ta sau a copiilor tăi, şi să faci acest lucru cu înţelepciune.

5. Proverbe 17:14; Filipeni 2:3; Matei 5:9

Roagă-te Domnului cu credinţă ca să faci pace, să alungi gelozia şi iritaţiile zilnice.

6. Psalm 37:16

Roagă-te Domnului cu credinţă să nu alergi după posesiuni şi să nu ai prea puţine aşteptări şi responsabilităţi.

7. Eclesiastul 3:1,17

Roagă-te Domnului cu credinţă să te păstrezi curată în trup şi gândire şi să nu cauţi cunoştinţa lumii care nu este necesară.

8. 1 Samuel 16:7; Psalmul 37

Roagă-te Domnului cu credinţă să nu cauţi popularitatea şi standardele lumii ci o inimă curată.

9. Psalmul 78:38-39; Proverbe 25:11

Roagă-te Domnului cu credinţă să fii generoasă şi să nu îţi aminteşti greşelile altora din trecut.

10. Proverbe 16:9

Roagă-te Domnului cu credinţă ca să ştii când să mergi înainte sau să stai pe loc.

11. Efeseni 6:18; 1 Tesaloniceni 5: 17-18

Roagă-te Domnului cu credinţă ca rugăciunea să fie răspunsul tău imediat la bucurie sau la necaz.

12. Psalmul 16:11

Roagă-te Domnului cu credinţă ca să îţi aminteşti marea ta nevoie zilnică de a citi Cuvântul şi a fi umplută de Duhul Sfânt şi de putere în aşa fel ca să reflectezi bucuria Domnului înaintea altora.

Tu roagă-te Tatălui cu credinţă,

prin puterea Duhului Sfânt,

în Numele Domnului Isus!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s