Vestim viaţa veşnică

1 Ioan 1:1-10

,,Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieţii, pentru că viaţa a fost arătată şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată;– deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Cristos. Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de  orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.”

Este foarte greu să ştim ce a fost la început. Oamenii au multe teorii, dar numai Cuvântul Domnului ne spune adevărul. Ioan a avut harul să cunoască prin revelaţie ce era de la început. A văzut cu ochii lui şi a pipăit cu mâinile lui ,,Cuvântul care S-a făcut trup“. A mărturisit despre viaţa veşnică care i-a fost arătată.

Crezi tu ce spune Cuvântul despre ,,începutul zidirii“?

Ce ai auzit cu urechile tale, ce ai văzut cu ochii tăi, ce ai pipăit cu mâinile tale? Care este mărturisirea ta? Ce ţi-a arătat Tatăl ţie?

Care este vestea bună pe care ai auzit-o şi o duci mai departe?

Vesteşte cu bucurie ce ai văzut şi ai auzit despre Domnul!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s