Moment de oprire

Fragment din cartea mea: Pasiune și compasiune

Evaluează-ți zilnic vorbirea și emoțiile. Este important să vorbesc de bine despre alții, căci vorbirea de bine este în avantajul tuturor.

Care emoție bună te caracterizează? Bucuria este ceea ce mă caracterizează pe mine. Bucuria este roada Duhului Sfânt, este o alegere și un mod de viață. Dezvoltarea bucuriei cere efort.

Care este emoția negativă care te caracterizează? Nerăbdarea este problema mea. Oprește-te din când în când și gândește-te la obiceiuri, valori, priorități, relații, slăbiciuni. Pune-ți întrebări care te ajută să te cunoști și să îți dezvolți calitățile bune.

Care este obiceiul cel mai bun pe care îl ai? Rugăciunea este cel mai bun obicei pe care încă vreau să îl dezvolt. Facem ceea ce suntem și suntem ceea ce am devenit de-a lungul anilor prin disciplina zilnică.

Ce te împlinește cel mai mult? Relația cu Domnul mă ajută, mă împlinește și îmi dă echilibru.

Care este cel mai voloros lucru în viața ta? Credința este cea mai mare valoare în viața mea. Perspectiva divină ne ține pe drumul credinței.

Întrebările bune ne vor ajuta să ne cunoaștem mai bine și să ne aducem emoțiile în ascultare de gândirea cea bună. Iată câteva întrebări bune cu privire la relații și valori: Prețuiesc oamenii? Cum îi ajut? Care relații sunt importante pentru creșterea mea? Ce fac zilnic să cresc în relația cu Dumnezeu și cu oamenii? Ce anume mă împiedică să cresc? Oare, prind momentul să cresc sau acesta trece pe lângă mine fără ca măcar să îl observ? Dăruiesc mai departe ce am învățat?

Să nu te oprești din meditație și rugăciune oricât de dificilă ar deveni viața. Fă-ți timp pentru ceea ce este important. Fiind disciplinată, vei ajunge să îți atingi scopul ce ți l-ai propus. Nu uita că, dacă te oprești să meditezi, poți să vezi mai clar direcția spre care mergi, dacă este cea bună sau dacă este una greșită.

Advertisement

Adevăr şi fals

isaia 58Isaia 58

Isaia 58:5b

„Acesta numeşti tu post

şi

zi plăcută Domnului?”

*

Ce spune Domnul despre post despre o zi plăcută înaintea Lui? Ce spun eu despre post şi despre o zi plăcută Lui?

Dumnezeu este Dumnezeu. Eu nu sunt Dumnezeu. Eu nu sunt ca Dumnezeu, şi Dumnezeu nu este ca şi mine. Totuşi, eu trebuie să mă încred în El, chiar şi când nu înţeleg ce face. Nu eu trebuie să fiu în control. Eu nu pot fi în control. Bucuria şi pacea vin în inima mea când Îi dau volanul vieţii mele lui Dumnezeu.

Care este efortul pe care continui să-l depui ca să-L impresionezi sau să-L mulţumeşti pe Dumnezeu?

Crezi că bunătatea şi disciplina ta vor câştiga aprobarea lui Dumnezeu? Acestea împiedică harul lui Dumnezeu. Faptele mele bune, vorbele mele bune nu pot câştiga harul şi mila Domnului. Trebuie să-mi fac un obicei zilnic de a mă încrede în Domnul, nu în resursele mele.

Ce anume din ceea ce făceau Israeliţii părea că încecau să placă Domnului?

Se pare că ei căutau pe Domnul şi doreau să cunoască căile Lui. Se pare că cereau dreptate.

Au postit, s-au apropiat de Domnul, s-au dus la Templu.

Ce zice Domnul de fapt despre ei? Ce au căutat ei şi cum au demonstrat căutarea lor?

Au căutat plăcerea lor şi plăcerea altora. Au postit ca să arate altora că ei fac ce este bine. Dar Domnul le cunoştea răutatea inimii. Au demonstrat acest lucru prin neascultarea lor.

Care a fost răspunsul lui Dumnezeu faţă de modul lor de apropiere de Domnul?

Dumnezeu nu le-a răspuns.

Crezi că apropierea ta de Domnul ar putea fi falsă? Unde crezi că eşti falsă?

Este închinarea ta autentică?

Ce crezi că ar trebui să faci? Faci tu lucruri pentru ca alţii să te vadă că le faci? Faci anumite lucruri când alţii nu te văd? Eşti frustrată când închinarea la biserică nu se ridică la standardele tale?

Adevărata devoţiune faţă de Domnul produce bucurie în viaţa credinciosului.

 

Doamne, schimbă-mi inima după voia Ta !

Ce vesteşti tu prin purtarea ta?

1 vestescIsaia 42:1b

„El va vesti neamurilor judecata.”

*

Păcatul atrage judecata lui Dumnezeu asupra noastră. Nemulţumirea este un păcat.

Nemulţumirea se biruieşte prin mulţumire.

Învaţă pe copil să fie mulţumit cu ceea ce are, nu să fie controlat de ceea ce are.

Când a fost ultima dată când ai dat ceva special unei familii nevoiaşe? Cum l-ai implicat pe copilul tău în această activitate? Care a fost reacţia copilului tău?

Cum i-ai explicat copilului tău că Dumnezeu poartă de grijă şi este Dătătorul oricărui dar bun?

Citeşte şi memorează versete care Îl prezină pe Dumnezeu ca Cel ce poartă de grijă, Cel generos, Cel care dăruieşte.

Cercetează-ţi motivele darurilor tale către alţii.

Dezvoltă-ţi bucuria de a da, nu numai de a primi.

Ce activităţi din familia ta creează nemulţumire? Fă o evaluare şi dacă este necesar fixează nişte reguli. Înlocuieşte ieşirile sau cumpărăturile cu o excursie, cu o vizită la grădina botanică sau la grădina zoologică. Ascunde toate cărţile preferate din familie pentru o perioadă de timp să vezi ce se întâmplă.

Care este răspunsul celor din familia ta când lucrurile personale se strică sau se pierd? Discutaţi şi învăţaţi despre respectul faţă de bunul altuia? Este claritate în mintea copilului că distrugerea bunurilor altora este greşit? Se dezvoltă în casa ta respectul faţă de proprietatea altuia? Stabileşti tu reguli de restituire a lucrurilor stricate sau pierdute? Fii atentă să nu pui prea mult accent pe ceea ce este trecător în defavoarea a ceea ce e veşnic.

Dacă un copil învaţă mulţumirea în casa părintească va fi mai uşor pentru el când va creşte mare să înfrunte viaţa cu provocările ei.

1 Timotei 6:6 ne spune: „Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.”

Evrei 13:5 afirmă: „Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”.”

Doamne, ajută-mă să fiu o persoană evlavioasă, să mă mulţumesc cu ceea ce Tu mi-ai dat şi să mă încred în Tine că nu mă vei părăsi niciodată.

 

Doamne, învaţă-mă să am o inimă mulţumită cu ceea ce am,

nu controlată de ceea ce am!

 

La crucea Lui

19 juneIsaia 36-39

Isaia 37:20

„Acum,

Doamne,

Dumnezeul

nostru,

izbăveşte-ne!”

 *

Care sunt insultele pe care le auzi în societatea noastră împotriva principiilor şi autorităţii lui Dumnezeu?

Cum te mângâie Dumnezeu în suferinţele zilnice?

Cum răspunzi la insultele lumii? Cum te porţi cu cei care te insultă?

Inima noastră trebuie să-L laude pe Domnul pentru credincioşia Lui şi pentru răspunsul la rugăciuni. Lauda trebuie să fie un mod de viaţă, nu doar o alegere sau o opţiune din când în când. Când lumea ne respinge, ne întoarcem la Dumnezeu care are milă şi îndurare, har şi binecuvântare.

Ce presiune ai chiar acum în viaţa ta care te împinge la frică şi îndoială? Nu uita că Dumnezeu este dragoste, şi El a promis că este cu tine. Găseşte în Cuvântul Lui versete pe care să te bazezi.

Noi trebuie să punem poverile noastre la crucea Lui prin rugăciune. Orice îngrijorare, orice conflict, adus în prezenţa Domnului prin laudă şi închinare poate fi schimbat.

Recunoaşte caracterul lui Dumnezeu. Nimic nu este imposibil cu Dumnezeu.

Trebuie să scriem răspunsurile lui Dumnezeu la rugăciunile noastre ca o aducere aminte a bunătăţilor Lui, pentru că noi uităm repede lucrurile bune.

Care necazuri îţi aduc durere şi suferinţă? Cine sau ce îţi fură curajul şi bucuria?

Vrei să-i spui Domnului şi să ceri vindecare?

Vei aştepta cu răbdare răspunsul Lui?

Noi suntem într-o continuă dependenţă de Domnul. Avem nevoie de călăuzirea Lui.

Ce anume îţi distrage atenţia de la Domnul?

Ce dorinţe, ce ambiţii te depărtează de înţelepciunea şi căile lui Dumnezeu?

Cum vei aduce corectare prin Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa ta?

Cum vei mulţumi pentru harul salvării?

Doamne, Dumnezeul meu, izbăveşte-mă de cel rău prin puterea Numelui Tău şi sfinţeşte-mă prin Adevărul Tău. Mulţumesc pentru harul Tău prin suferinţă, pentru curajul pe care mi-l dai să mă lupt lupta cea bună a credinţei şi pentru bucuria pe care o am în prezenţa Ta. Tu îmi asculţi rugăciunile şi mă vindeci. Tu îmi dai înţelepciune şi mă ajuţi să aştept în tăcere ajutorul Tău.

Doamne, inima mea se roagă şi aşteaptă!

Învaţă pe copil

how can i prayIsaia 37:14:20

*

Isaia 37:20

*

„Acum,

Doamne,

Dumnezeul nostru,

izbăveşte-ne!”

 *

Învaţă pe copilul tău sau al altora cum să înfrunte greutăţile în viaţă. Părinţii plini de dragoste îşi doresc să protejeze copiii de dificultăţi, cruzime şi ameninţările lumii. Dorinţa lor este ca dragostea, bucuria şi mângâierea să fie în jurul copiilor. Vrem ca să fie fericiţi si să aibă succes. Aceste lucru nu se întâmplă întotdeauna în lumea noastră, din cauza răului şi a păcatului.

Părinţii înţelepţi ştiu că în viaţă avem tot felul de dificultăţi pe care Dumnezeu le lasă cu un scop: ca să ne apropie de El. Dumnezeu ne apără şi ne salvează când ne rugăm şi cerem ajutorul Lui.

Împăratul Ezechia s-a rugat pentru o problemă mare şi Dumnezeu l-a ascultat. Greutăţile vieţii sunt mai uşoare dacă le aducem înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune.

Cum poţi să-l înveţi pe copil să privească deasupra dezamăgirilor lui?

Învaţă pe copil atributele lui Dumnezeu pe care să se bazeze la nevoie.

Învaţă pe copil să aibă răbdare când lucrurile nu sunt cum vrea el. Copilul trebuie să ştie că Dumnezeu este credincios, Îşi împlineşte promisiunile şi cunoaşte toate lucrurile.

Învaţă pe copil că Dumnezeu este pretutindeni ca să ajungă să nu se teamă, şi să recunoască că Dumnezeu este cu el tot timpul. Dumnezeu este omniprezent.

Învaţă pe copil că Dumnezeu cunoaşte, aude şi ascultă rugăciunile, ca să ajungă să se roage pentru toate lucrurile cu uşurinţă. Dumnezeu este omniscient.

Învaţă pe copil să fie curajos prin dificultăţile vieţii pentru că Domnul este în control şi ştie cum lucrează toate lucrurile împreună spre binele lui. Dumnezeu este Suveran.

Învaţă pe copil să se roage. Dumnezeu salvează pe cei care strigă după ajutorul Lui.

Cum îl înveţi pe copil aceste adevăruri?

 

Inima mea cunoaşte şi se bazează pe atributele lui Dumnezeu!

Cum Îl lauzi pe Împăratul, astăzi?

5 floriIsaia 12

*

Isaia 12:1a

„În ziua aceea

vei zice:

„Te laud, Doamne”.”

 *

Cum Îl vei lăuda pe Domnul, astăzi?

Doamne, Te laud pentru că Tu eşti Dumnezeul meu! Tu eşti Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Tu eşti începutul şi sfârşitul! Tu eşti Cel ce ţine toată creaţia! Tu eşti Creatorul tuturor! Tu eşti Arhitectul universului! Tu eşti Stăpânitorul peste toate timpurile, ai fost, eşti şi vei fi în veci neschimbat, neclintit şi niciodată învins!

Ai fost bătut, dar aduci vindecare. Ai fost străpuns dar linişteşti durerea. Ai fost persecutat, dar dai libertatea. Ai fost mort, dar aduci viaţă. Ai înviat ca să ne dai putere, şi domneşti ca să aduci pacea.

Tu eşti viaţa, Tu eşti dragostea, Tu eşti fără de sfârşit, Tu eşti Domnul oştirilor, Tu eşti bunătate, Tu eşti credincioşie, eşti puternic şi perfect.

Căile Tale sunt drepte, Cuvântul Tău este veşnic, voinţa Ta este neschimbată şi Tu, Te gândeşti la mine.

Tu eşti Salvatorul meu, Călăuzitorul meu, pacea mea, bucuria mea, mângâierea mea, Tu eşti Domnul şi Stăpânitorul vieţii mele. Eşti susţinătorul vieţii mele!

Te slujesc pentru că mă iubeşti. Jugul Tău este bun, sarcina Ta e uşoară.

Tu îmi dai viaţă din belşug!

Te urmez pentru că eşti lumina înţelepţilor, eşti puterea celor puternici, eşti îmbătrânit de zile, eşti conducătorul peste toţi. Tu eşti aproape de mine.

Este inima ta plină de laudă?

 

Inima mea este plină de laudă pentru Împăratul!

Vine Împăratul !!!

today

Isaia 9:6

,,Căci un Copil ni S-a născut,

un Fiu ni S-a dat

şi domnia va fi pe umărul Lui.

Îl vor numi:

Minunat Sfetnic,

Dumnezeu tare,

Părintele veşniciilor,

Domn al păcii.”

 

Se apropie Sărbătoarea Naşterii Domnului Isus Cristos ( Craciunul), sărbătoarea bucuriei si a iubirii.

Începutul iubirii este Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste. Bucuria este roada Duhului Sfânt. Bucuria nu ti-o gasesti când esti bogat si ai totul, ci, când esti bucuros de tot ceea ce ai. Oamenii care traiesc bucuria nu se lasa în voia artificiilor exterioare. Ei se bucura de lucrurile esentiale: bucurosi ca sunt înca în viata si multumiti pentru tot ceea ce primesc de la Dumnezeu. Ei au  o relatie speciala, o hrana speciala, o rabdare speciala, o iubire speciala.

Bucura-te si de prieteni si de dusmani. Prietenii te vor sfatui ce trebuie sa faci, iar dusmanii te vor obliga sa faci ceea ce trebuie sa faci !

Sa îti traiesti viata este ceva foarte rar. Majoritatea oamenilor doar exista !

Întotdeauna iartati dusmanii. Nimic nu te va bucura mai mult, iar pe ei nimic nu-i va motivamai mult să-L cunoască pe Dumnezeul tău care îţi dă putere să ierţi şi să iubeşti.

Se apropie Sărbătoarea. Pregăteşte inima. Iubeşte şi iartă. Bucuria să te însoţească ne-ncetat. Hainele să-ţi fie curate în orice vreme şi untdelemnul să nu-ţi lipsească din candelă. Îmbracă-te în curăţie şi umilinţă. Acopere-te cu credinţă şi nădejde. Împrăştie întunericul din jurul tău lăsând Lumina să strălucească în toate colţurile. Fii gata că Împăratul vine!!! Întâmpină-L cu toată casa ta! Urează-I ,,bun venit” în familia ta!

Sărbătoreşte pe Împăratul!!!

Crăciun Fericit!

Întreg pământul

5 cristÎntreg pământul este în sărbătoare

Autor: Ica Dragoi

Întreg pământul este în sărbătoare,
În jur, totu-i frumos, e minunat.
Din cerul minunat şi din splendoare,
Veni Isus, Mesia, al nostru Împărat.

*

De dragul meu şi-al tău veni în lume,
Umil, în loc sărăcăcios, nu în palat,
Pe paie, într-un staul, între vite,
Aşa veni Isus, în veci fie lăudat.

*

A fost o noapte sfântă, minunată,
Corul de îngeri răsuna duios,
Cântarea lor sublimă, binecuvântată,
Se auzea pentru Isus Hristos.

*

Osana, Aleluia, Domnul slavei,
Bine-ai venit la noi pe acest pământ,
În case şi în inimile noastre,
Tu ne-ai umplut, cu al îngerilor cânt.

*

Venit din cer, ai adus bucuria,
Tu eşti Nădejdea noastră pe pământ,
Ţie-Ţi cântăm Osana, Aleluia,
Fii binecuvântat, o, Doamne sfânt.
Amin

Bucuria

Bucuria

Multe locuri în Scriptură ne vorbesc de bucurie,

Și ne spun că roada aceasta va aduce armonie,

În relațiile noastre, în familiile dragi,

În bisericile-n care ne numim că suntem frați.

*

Întristarea, dacă nu e de la Domnul plănuită,

Va produce multă jale și o inimă zdrobită,

Dar când zâmbetul va-apare pe-orice față întâlnită,

Atmosfera va fi dulce și Scriptura împlinită.

*

Poate, oare, muritorul să zâmbească degajat,

Și să aibă bucurie, chiar dacă-i bolnav în pat ?

Inima dacă îi plânge, oare tot ar trebui,

Să se poarte fără grijă câtă viață va trăi ?

*

Ce secret ascunde versul ”Bucurați-vă, vă zic !” ?

Chiar și în necaz amarnic și când zâmbetul e mic ?

Cel care-a primit pe Domnul și-a gustat iubirea Lui,

Va cunoaște și secretul : mântuirea Domnului !

*

A trăi într-o prezență de natură pur divină,

Având sufletul curat și spălat de orice vină,

A urma învățătura ce-a lăsat-o Domnul nostru,

Ne va umple-ntreaga ființă de un zâmbet cald, celestru.

*

Da, acesta e secretul ce înviorează omul,

Care face ca în inimi să se instaleze tonul

Ce aduce bucurie și transformă-orice ființă,

Într-un suflet ce zâmbește și exprimă biruință.

*

Faptul că Mântuitorul S-a plecat și înspre mine,

Prin prezența Lui făcându-mi în viață numai bine,

Cum aș putea să consider ca să fiu tristă vreodată,

Când prin jertfa de la cruce am ajuns nevinovată ?

*

De aceea, bucuria nu va înceta vreodată,

Să-mi umple întreaga ființă, căci de-acum sunt nepătată !

Și cuvântul care spune : ”Bucurați-vă, vă zic !”

Va fi ploaia ce va face să rodească bob în spic !

*

Cauți și tu bucuria peste tot și n-o găsești ?

Te invit să-ți întorci fața către Tatăl cel ceresc.

Care doar un semn așteaptă. A avut răbdare multă,

Dar acum cu bucurie, viața toată ți-o inundă.

*

Bucurie, bucurie, vino și pătrunde-n lume,

Unde oamenii te caută și te știu doar după nume,

Fă-te însă, cunoscută la tot sufletul hoinar,

Și arată-le resursa bucuriei : La Calvar !

*

Aurelia Gabor Martie 2012

Oportunitate

Ioan 12 

Ioan 12:8

„Pe

săraci

îi aveţi

totdeauna

cu voi.“

*

Ce este oportunitatea?

Cel mai valoros lucru pe care Domnul îl trimite în viaţa ta este „oportunitatea.“ Dacă ai o vedere clară şi o minte liniştită, o apuci cu amandouă mâinile şi picioarele îţi aleargă până nu se sfârşeşte ziua, ca să nu pierzi ocazia pe care poate mâine nu o mai ai.

„Maria din Betania a făcut un lucru frumos pentru Mine“ spune Domnul. Toţi avem ocazia să facem lucruri frumoase pentru Domnul şi pentru alţii.

Noi toţi suntem săraci spiritual. Avem mare nevoie unii de alţii. Nu putem trăi izolaţi. Pe cine vrei să binecuvântezi astăzi? Pentru cine vrei să faci un lucru frumos astăzi? Bucuria ta se va dubla şi povara celui binecuvântat de tine se va înjumătăţi.

Cum ai grijă de săracii Domnului?

Câte oportunităţi trec pe lângă tine zilnic?

Te rogi tu ca să vezi cum poţi să faci un lucru frumos pentru Domnul sau pentru alţii?

Când ai o problemă, poti să vezi în ea o oportunitate de a schimba ceva în bine, de a ajuta pe cineva, de a gândi mai profund, de a acţiona altfel?

Care este diferenţa între problemă şi oportunitate?

Doamne, aş vrea să fac astăzi un lucru frumos pentru tine! Mulţumesc pentru oportunitatea pe care mi-o vei da. Mă bucur la gândul că voi experimenta astăzi călăuzirea Ta în binele pe care Tu l-ai pregătit pentru mine. Vreau să văd săracii pe care Tu îi pui în jurul meu. Luminează-mă să ştiu cum să-i ajut.

Astăzi am oportunitatea să te binecuvântez pe tine cu o rugăciune:

 „Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine

şi să-ţi dea pacea Lui!“