Oportunitate

Ioan 12 

Ioan 12:8

„Pe

săraci

îi aveţi

totdeauna

cu voi.“

*

Ce este oportunitatea?

Cel mai valoros lucru pe care Domnul îl trimite în viaţa ta este „oportunitatea.“ Dacă ai o vedere clară şi o minte liniştită, o apuci cu amandouă mâinile şi picioarele îţi aleargă până nu se sfârşeşte ziua, ca să nu pierzi ocazia pe care poate mâine nu o mai ai.

„Maria din Betania a făcut un lucru frumos pentru Mine“ spune Domnul. Toţi avem ocazia să facem lucruri frumoase pentru Domnul şi pentru alţii.

Noi toţi suntem săraci spiritual. Avem mare nevoie unii de alţii. Nu putem trăi izolaţi. Pe cine vrei să binecuvântezi astăzi? Pentru cine vrei să faci un lucru frumos astăzi? Bucuria ta se va dubla şi povara celui binecuvântat de tine se va înjumătăţi.

Cum ai grijă de săracii Domnului?

Câte oportunităţi trec pe lângă tine zilnic?

Te rogi tu ca să vezi cum poţi să faci un lucru frumos pentru Domnul sau pentru alţii?

Când ai o problemă, poti să vezi în ea o oportunitate de a schimba ceva în bine, de a ajuta pe cineva, de a gândi mai profund, de a acţiona altfel?

Care este diferenţa între problemă şi oportunitate?

Doamne, aş vrea să fac astăzi un lucru frumos pentru tine! Mulţumesc pentru oportunitatea pe care mi-o vei da. Mă bucur la gândul că voi experimenta astăzi călăuzirea Ta în binele pe care Tu l-ai pregătit pentru mine. Vreau să văd săracii pe care Tu îi pui în jurul meu. Luminează-mă să ştiu cum să-i ajut.

Astăzi am oportunitatea să te binecuvântez pe tine cu o rugăciune:

 „Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine

şi să-ţi dea pacea Lui!“

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s