Matei 15:20-28

Matei 15:28: ,,Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.”

Domnul Isus a ales înţelept când a decis să Se retragă din Israel după un război spiritual cu Fariseii. Avea nevoie de un timp de odihnă departe de mulţimile care Îl înconjurau. Acesta a fost timpul în care i-a învăţat pe ucenici o lecţie importantă cu privire la credinţa în El. Deşi Domnul Isus a vrut să fie într-un loc secret, unde Fariseii nu mergeau cu nici un preţ (la păgâni), se pare că s-a dus vestea că El este între neamurile din Tir şi Sidon. Nevoia omului este aceeaşi în Israel sau între neamuri. Nu ştim cum a aflat această femeie că Domnul Isus este singura ei speranţă. Cineva trece prin probleme mari astăzi. Cuiva să-i spui că există speranţă prin Domnul Isus Hristos. Domnul Isus Hristos este speranţa pentru orice situaţie!!! Această femeie a avut foarte puţină cunoştinţă despre Domnul Isus, dar a crezut că El este speranţa ei. Nevoia și disperarea ei au dat la o parte prejudecăţile şi au adus-o la picioarele Domnului Isus. Domnul Isus nu i-a răspuns la prima strigare. Domnul Isus nu a răspuns nici la prima strigare a Mariei şi Martei când fratele lor Lazăr a murit. Domnul Isus poate nu ne răspunde nici nouă la prima strigare. De ce? Credinţa are treptele ei şi trebuie să se dezvolte. Dacă Dumnezeu ne-ar răspunde imediat la toate rugăciunile, cum ar creşte credinţa noastră? Dumnezeu nu lucrează după timpul omului.

Binecuvântarea acestei femei a fost mult mai mare la sfârşit, decât ar fi fost la prima strigare. La primul răspuns al Domnului Isus se pare că El este dur cu această femeie, dar faptul că El a fost trimis la oile pierdute ale lui Israel este misiunea pe care I-a dat-o Tatăl şi încă nu era timpul pentru neamuri, decât după moartea Lui, când ucenicii vor primi Duhul Sfânt şi vor fi trimişi în toată lumea să vestească Evanghelia la oricine va crede. Domnul Isus nu voia să dea impresia că părăseşte poporul Israel, pentru că El nu a abandonat poporul ca să se întoarcă spre neamuri. Totuşi, Domnul Isus nu a refuzat pe nimeni dintre cei ce au venit cu credinţă la El, după ajutor. Credinţa este dovada că Tatăl atrage oamenii la Hristos.

Domnul Isus a avut compasiune faţă de această femeie plină de durere pentru situaţia fiicei ei. A trezit în ea o credinţă care nu se clatină, în El, şi apoi i-a împlinit dorinţa inimii ei. Femeia a îngenuncheat. A crezut ea în divinitatea Domnului Isus? Cu multă umilinţă a acceptat cuvintele Domnului Isus şi fărâmiturile binecuvântate care cad de la masa Stăpânului. Adevărata credinţă pătrunde în cunoaşterea caracterului Domnului Isus Hristos. Adevărata credinţă experimentează harul şi îndurarea Domnului Isus Hristos. Adevărata credinţă este statornică atunci când Dumnezeu tace sau când furtunile lovesc. Adevărata credinţă caută promisiunile scrise în Cuvântul lui Dumnezeu cu umilinţă şi persistenţă. Adevărata credinţă se ţine de promisiunile Domnului cu orice preţ, se bucură, creşte şi este răsplătită mai mult decât ne putem imagina. Poate ai spus odată Domnului așa cum spune şi Iacov în Geneza 32:26: ,,Nu Te las până nu mă binecuvântezi!” Credința așteaptă binecuvântarea Domnului.

Doamne, dă-mi o credinţă neclintită în promisiunile Tale!