La vremea înserării…

*

*

Cu ochii blânzi, ușor încețoșați

Privim la binecuvântările primite

Și ne uimim, cum au trecut ca-n zbor,

Atâția ani și visuri împlinite.

*

Copiii ne-au crescut și sunt maturi

La rândul lor având și ei vlăstare,

Ce-ncoronează capul nostru alb,

Cu bucurii și binecuvântare.

*

Și cât de minunat a conceput

Părintele ceresc a vieții roată,

Ești tânăr, plin de zel și-apoi matur

Dar, prea curând, doar alții te mai poartă…

*

Cuvântul sfânt vorbește, însă, clar

Cum că la bătrânețe-n noua haină,

Cei ce-s aleși sunt încă plini de suc

Și verzi. Chiar dacă în viața lor e toamnă…

*

Dar, ce frumoasă-i toamna cu Isus

Și câtă frumusețe e-ntr-o frunză,

Ce-a ruginit ușor în vii și-n duzi,

Dar… încă luminează și din umbră…

*

Așa sunt cei ce-n Domnul se încred

Privind spre orizont cu bucurie

Și pentru care cerul nu-i noros

Ci-i plin de o culoare azurie.

*

Mai multe flori și frunze am păstrat

Cu dragoste-n ierbarul vieții mele

Și nu arareori îl răsfoiesc

Când amintiri mă copleșesc rebele.

*

Părinți, bunici, mătuși și unchi iubiți,

Privesc acum din ceruri a lor muncă,

Cu bucurie că au împlinit,

În viața de aici sfânta poruncă.

*

Aceștia sunt cei care-n viața mea

M-au învățat și m-au hrănit la vreme,

Cu tot ceea ce fost-a necesar,

Pentru-a străbate ceasurile grele.

*

La ceasul înserării-Ți mulțumim

Ne-ai copleșit cu binecuvântare.

De-aceea, toți bunicii azi rostim :

”Slăvit să fii în veci, al nostru Soare !”

*

Aurelia Gabor, Vancouver, WA august 2012