Iată postul plăcut Mie !

1 fast*

Isaia 58:6-7

Isaia 58:6a ,,Iată postul plăcut Mie!”

*

Dumnezeu ne descoperă care este postul plăcut Lui:

Dezleagă lanţurile răutăţii! Orice rău care distruge libertatea trebuie oprit. Domnul Isus a iertat femeia vinovată (Ioan 8:1-11).

Deznoadă legăturile robiei! Dă la o parte orice fel de tratament inuman. Domnul Isus a acceptat dragostea unei femei păcătoase, chiar dacă fariseii au batjocorit-o (Luca 7:36-50).

Dă drumul celor asupriţi! Opreşte orice fel de apăsare, orice inegalitate între oameni. Domnul l-a eliberat pe îndrăcit (Marcu 5:1-20).

Rupe orice fel de jug! Nu ignora răul din societate. Domnul Isus  a vindecat orbul opunându-se legalismului fariseilor (Ioan 9).

Împarte-ţi pâinea cu cel flămând! Dă din mâncarea ta şi celui ce nu are. Domnul Isus a hrănit cinci mii de oameni (Matei 14:13-21).

Adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost! Ai grijă de cei ce n-au pe nimeni. Domnul Isus nu a avut o casă pe pământ, dar a promis o casă în cer tuturor celor ce-L urmează (Matei 8:20; Ioan 14:1-4).

Dacă vezi un om gol, acoperă-l! Dă haine celor ce nu au. Domnul Isus a îmbrăcat pe îndrăcitul care a fost gol (Marcu 5:14).

Nu întoarce spatele semenului tău! Ai grijă de cei din familia ta, chiar dacă este greu uneori. Domnul Isus a încredinţat-o pe mama Lui ucenicului Ioan ca să aibă grijă de ea (Ioan 19:26-27).

Care dintre aceste porunci sunt grele pentru tine? Care dintre aceste porunci sunt uşoare pentru tine?

Cum plănuieşti să practici postul plăcut Domnului?

 

Doamne, pune pe inima mea postul plăcut Ţie!

Domnul te va călăuzi

isaiah58-11*

Isaia 58

Isaia 58:11a „Domnul te va călăuzi neîncetat.”

*

Cum te bucuri la biserică? Te bucuri cu inima, mintea şi sufletul sau numai cu trupul? Recunoşti sfinţenia lui Dumnezeu, Îl onorezi şi vorbeşti Cuvântul Lui? Te întorci tu de la păcatele tale? Eşti ocupată de agenda ta?

Te preocupă lucrurile Domnului?

La ce te gândeşti în biserică? Unde îţi zboară mintea?

Ai tu o zi specială, întreagă, devotată Domnului?

Încerci tu să recuperezi în ziua Domnului din lucrurile rămase nefăcute în timpul săptămânii?

Este ziua Domnului o întâlnire cu Dumnezeul tău? Îl iubeşti aşa de mult pe Domnul încât preţuieşti întâlnirea cu El?

Ce vei schimba în viaţa ta ca să dovedeşti că Îl iubeşti pe El?

Ce vei face în următoarea duminică (sâmbătă), ca să ajungi să te închini cu toată inima fără nici o pretenţie?

Devoţiunea dintr-o inimă întreagă pentru Dumnezeu schimbă purtarea faţă de alţii.

Cine iubeşte pe Domnul cu adevărat este bun şi are grijă de alţii.

Domnul va călăuzi neîncetat pe cei ce Îl ascultă şi Îl urmează.

Reflectează viaţa ta faptul că umbli pe căile Domnului?

Cine se uită la tine, vede devoţiunea ta faţă de Domnul?

Cauţi să arăţi altora că eşti devotată Domnului? Cum?

Care este reacţia ta normală faţă de cei în nevoi? Te uiţi la ei cu ochiul omului sau cu ochiul Domnului? Ţi se întâmplă să-i spui: Mă voi ruga pentru tine, cândva, dacă nu voi uita?!?

Ce faci când cineva îţi cere ajutor financiar?

Ce faci când cineva îţi cere de mâncare sau adăpost?

Dai tu din bunurile tale într-un mod regulat celor în nevoi, sau numai o dată pe an?

Cum ai putea ajuta pe cineva în nevoie în această săptămână?

Doamne, numai Tu mă poţi călăuzi pe calea cea dreaptă. Numai Tu mă poţi ajuta să fac voia Ta. Numai Tu poţi schimba inima mea ca să fie devotată Ţie. Îţi mulţumesc pentru dragostea şi bunătatea Ta faţă de mine.

 

Doamne, dă-mi o inimă sensibilă faţă de nevoile celor pe care Tu i-ai pus în viaţa mea!

Doamne, călăuzeşte-mă în tot adevărul Tău!

Postul plăcut Domnului

pray-fast*

Isaia 58:5b-7

Isaia 58:5b „Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?

*

Ce este postul? Care este postul plăcut Domnului?

Isaia 58:6, ne spune: ,,Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l şi nu întoarce spatele semenului tău.”

Oare ce înseamnă să dezlegi lanţurile răutăţii?

Oare ce înseamnă să deznozi legăturile robiei?

Oare ce înseamnă să dai drumul celor asupriţi?

Oare ce înseamnă să rupi orice fel de jug?

Ce înseamnă să împarţi pâinea ta cu cel flămând? Cu cine împarţi pâinea ta?

Ce înseamnă să aduci în casa ta pe nenorociţii fără adăpost? Cine vizitează casa ta?

Cine sunt oamenii din jurul tău pe care îi acoperi cu îmbrăcăminte?

Ai întors de multe ori spatele semenului tău?

Ce zici despre voluntariat? Eşti gata să faci o muncă fără să fii plătită?

Te uiţi în jur să vezi cine are nevoie de mâncare sau adăpost? Cine în jurul tău are nevoie de o ureche care să asculte o nevoie? Cine are nevoie de un zâmbet sau o vorbă bună? Auzi nevoile familiei tale? Vezi nevoile celor din biserica ta?

Ce spune cartea Levitic (16:29-31) despre scopul şi atitudinea unui om când posteşte o zi?

Scopul postului este mărturisirea şi curăţirea de păcate, iar atitudinea corectă este smerenia.

Ziua închinată Domnului (ca o zi de Sabat) este o zi în care Îl căutăm pe Domnul, ascultăm şi învăţăm de la El, facem ce este bine, creştem în relaţia cu Dumnezeu, recunoaştem cine este El, ajutăm pe cei în nevoie, nu ne certăm, nu ameninţăm cu degetul, nu vorbim de rău pe nimeni.

Care este atitudinea ta în ziua de post?

Care este scopul tău pentru ziua de post? De ce posteşti?

Cum posteşti tu?

Adevărata devoţiune faţă de Domnul produce bucurie în viaţa credinciosului.

Doamne, Îţi mulţumesc că îmi spui şi mă înveţi ce este postul şi cum trebuie să fie o zi plăcută înaitnea Ta. Ajută-mă să postesc aşa cum ceri Tu, ca să fie primit înaintea Ta tot ceea ce Îţi aduc dintr-o inimă smerită.

 

Doamne, inima mea caută postul plăcut Ţie!

 

Cât de mare este Dumnezeul tău? (11)

6 bigIsaia 40

Isaia 40: 18

„Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu?

Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?”

*

Cât de mare este Dumnezeul tău?

Iată câteva versete care Îl descriu pe Dumnezeu:

Doamne, Tu eşti nemărginit de mare!

Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi şi ele curg printre munţi. Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici. Păsările cerului locuiesc pe marginile lor şi fac să le răsune glasul printre ramuri. Dim locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pământul de rodul lucrărilor Tale.

Tu faci să crească iarba pentru vite şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană: vin care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa şi pâine care-i întăreşte inima. Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe care i-a sădit El. În ei îşi fac păsările cuiburi iar cocostârcul  îşi are locuinţa în chiparoşi; munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri. El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună.

Tu, Doamne, aduci întunericul şi se face noapte; atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare; puii de lei mugesc după pradă şi îşi cer hrana de la Dumnezeeu. Când răsare soarele, ele fug înapoi şi se culcă în vizuinile lor. Psalmul 104:10-22

Doamne, cu mintea mea limitată, eu nu pot pricepe măreţia Ta, de aceea, mă încred în Tine cu inima mea. Tu eşti deasupra puterii mele de înţelegere, dar Te iubesc pentru că Tu m-ai creat şi mă iubeşti. Nădejdea mea este în Tine. Îţi dau Ţie toate lucrurile chiar şi cele pe care le cred mici, ca nu cumva să se transforme în lucruri mari care să-mi aducă frica în viaţa mea.

Inima mea spune: Doamne cât de mare eşti!

Poruncă peste poruncă

poruncăIsaia 28

Isaia 28:10

„Căci dă învăţătură peste învăţătură,

învăţătură peste învăţătură,

poruncă peste poruncă,

poruncă peste poruncă,

puţin aici, puţin acolo.”

Este totuşi o speranţă, în mijlocul furtunii, pentru rămăşiţa poporului Israel (cei credincioşi). Domnul va fi cununa lor: o cunună strălucitoare şi măreaţă. El a promis dreptarea şi puterea de biruinţă asupra duşmanilor (28:5-6).

Pedeapsa lui Dumnezeu urmăreşte schimbarea şi restaurarea poporului.

Nu toate luptele şi atacurile sunt din cauza păcatului, ci Dumnezeu aduce vremuri grele ca să înveţe pe poporul Lui să fie atent la credinţă.

Disciplina este folosită ca să învăţăm sfinţenia (Evrei 12:10-13).

Disciplina lui Dumnezeu ne învaţă să ne întoarcem la El, locul nostru de scăpare şi adăpostul nostru.

Unde este locul tău de scăpare? Unde este adăpostul tău?

Dacă te examinezi cu atenţie, te vezi încrezătoare în puterile tale?

Te crezi importantă când apariţia ta este impresionantă? Sau când îi convingi pe alţii că eşti inteligentă şi bine informată? Aceste lucruri nu dau siguranţă destinului, nici nu vor defini caracterul plăcut Domnului.

Care este învăţătura pe care te bazezi?

Care sunt poruncile pe care le împlineşti?

Vai de cei ce clădesc pe altă temelie, alta decât Cristos. Ei se duc spre dezastru.

Cine este temelia ta şi cum clădeşti?

Temelia mea este Cristos! Credinţa mea este în Cristos! Încrederea mea este în Cristos.

Dumnezeu pregăteşte o Cale de ieşire din probleme.

Calea de ieşire din probleme este o Piatră, Piatra din capul unghiului. Cine este această Piatră? 1 Petru 2:4-24 afirmă: ,,Apropiaţi-vă de El, Piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o Piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.” Cinstea aceasta este, deci, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului”; şi „o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul şi la aceasta sunt rânduiţi. Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare. Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.  Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimeşi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu. Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului! Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit. Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare şi sufere pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.”

Care este învăţătura ta?

Doamne, vreau că inima mea să fie atentă

la adevărata învăţătură,

la adevăratele porunci

 şi la adevărata credinţă!

Cel ce poartă de grijă

25aIsaia 25

*

Isaia 25:1a

„Doamne,

Tu

eşti Dumnezeul meu.”

Care îţi este primul gând când auzi zicându-se că cineva poartă de grijă? Sunt oameni specializaţi în anumite domenii care pot să ajute, pot să poarte de grijă. Ei pot ajuta anumiţi oameni, în anumite circumstanţe şi nu toate cazurile. Eu cunosc pe Cineva care se poate îngriji de toţi oamenii, de toate cazurile şi în toate timpurile. El este Îngrijitorul perfect. Cineva poate să dea mântuire perfectă, pace perfectă şi nădejde perfectă. Cum Îl lauzi pe Cel ce ţi-a dat mântuire, pace şi nădejde? Poţi să spui cu încredere: „Dumnezeu este Mântutorul meu!”? Este ţinta vieţii tale să-L lauzi pe Domnul pentru cine este El pentru tine? Ce a făcut El pentru tine? Cum trăieşti Isaia 25? A făcut El lucruri minunate pentru tine? A fost El un loc de scăpare pentru tine? Un adăpost împotriva furtunii? Un umbrar împotriva căldurii? Te-a apărat de duşmani? Cu cine vei împărtăşi aceste binecuvântări?

Planul Domnului este să distrugă răul. Într-o zi orice genunchi se va pleca înaintea Lui şi orice limbă va mărturisi că El este Domnul. El este astăzi ajutorul meu şi va reduce la tăcere pe cei ce se împotrivesc planului Lui. Mândria va fi pedepsită. Ai văzut cum Domnul îi reduce la tăcere pe cei ce se împotrivesc Lui şi poporului ales? Ai văzut căderea celor mândri?

Plata păcatului este moartea şi Domnul va distruge moartea pentru totdeauna. Nu va mai fi suferinţă, nu vor mai fi lacrimi (25:8). Domnul va înlătura sentimentul de vinovăţie din poporul Lui (25:7). Domnul a vorbit şi ce a zis se va împlini! Ce vei răspunde tu?

Cu adevărat acesta este Domnul! El vorbeşte şi ce spune se împlineşte!

Doamne, Te laud pentru credincioşia Ta faţă de mine, pentru toate lucrurile minunate din viaţa mea, pentru că eşti scăparea mea în furtunile vieţii, pentru că eşti refugiul meu în nevoi, pentru că reduci la tăcere pe vrăjmaşii mei şi pentru că am hrană din belşug. Te laud pentru promisiunile Tale minunate: că vei pregăti o sărbătoare mare pe muntele cel Sfânt, că vei distruge moartea pe vecie şi vei elibera pe poporul Tău de prezenţa păcatului.

Inima mea spune:

Domnul, Dumnezeul meu îmi poartă de grijă!

Cei mai mari

18mIsaia 10:26-34

*

Isaia 10:33b

„Cei mai mari

sunt tăiaţi,

cei mai înalţi

sunt doborâţi.”

Mândria este păcat. Cum îmi afectează mândria relaţia mea cu Domnul? Dar cu alţii? Care este anitidotul pentru mândria omului? Umilinţa!

Romani 12:16 „Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.”

Doamne, vreau să rămân la cele smerite!

Psalmul 118:9 „Mai bine să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în cei mari.”

Doamne, Tu eşti adăpostul meu! Nu mă încred în cei mari. Caut un adăpost în Tine.

Proverbe 16:18-19 „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii.  Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri.”

Doamne, păzeşte inima mea de mândrie! Dorinţa inimii mele este să rămân smerită.

1 Petru 5:5b „În legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”.”

Doamne, mulţumesc că îmi dai harul ca să mă împodobesc cu smerenie.

Proverbe 3:34b „Celor smeriţi le dă har.”

Tată, mulţumesc că îmi dai har.

1 Ioan 2:16 „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.”

Doamne, dă-mi harul să rămân în Tine şi Tu să fii modelul meu de trăire!

2 Cronici 7:14 „Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.”

Doamne, mă smeresc, mă rog, caut faţa Ta şi mă abat de la căile mele rele căci doresc să mă asculţi, să-mi ierţi păcatele şi să mă tămăduieşti!

 

Doamne, umple inima mea de umilinţă!

Adăpost

Isaia 3:1-4:6

*

Isaia 4:5

*

„Va fi

un

adăpost.”

 *

Răul descris în aceste capitole nu s-a întâmplat într-o naţiune păgână care nu L-a cunoscut pe Dumnezeu ci în naţiunea care a avut revelaţia lui Dumnezeu şi adevărul Lui. De fapt erau naţiunea aleasă de Dumnezeu, poporul lui Dumnezeu.

Atenţie la noi care credem azi că suntem poporul lui Dumnezeu!

Cât împlinim din ceea ce ştim despre Dumnezeu şi adevărul Lui?

Ei au ajuns căutători de plăceri. Dreptatea a fost călcată în picioare şi înlocuită cu păcatul. Acest lucru nu va fi trecut cu vederea de Dumnezeu.

Dumnezeu judecă răul dar dă speranţă celor ce vin la El să înveţe să umble în lumina Domnului.

Vestea bună din Biblie nu se sfârşeşte niciodată cu ziua judecăţii, ci cu promisiunea eliberării şi salvării lui Dumnezeu.

Suntem noi căutători de Dumnezeu sau căutători de plăceri?

Care sunt păcatele din viaţa ta pe care crezi că Dumnezeu le trece cu vederea pentru că este bun?

Doamne, mulţumesc pentru promisiunea venirii Domnului Isus, Odrasla plină de măreţie şi slavă care va da strălucire şi frumuseţe celor mântuiţi, celor numiţi sfinţi, după ce vor fi spălaţi şi curăţiţi de vinovăţie.

Doamne, Tu mă vei păzi ziua (printr-un nor de fum, ca să mă fereşti de căldura soarelui, de problemele zilei) şi noaptea (printr-un foc strălucitor, să văd pe unde umblu, să mă încălzească când mi-e frig, când problemele mă îngheaţă). Tu vei fi adăpostul meu. Tu vei fi Ocrotitorul meu. Vei fi pentru mine un loc de adăpost şi ocrotire împotriva furtunii şi ploii.

Doamne, fie inima mea căutătoare de Dumnezeu!

Doamne, Tu eşti adăpostul meu!

Speranţa ta

Isaia 4:2-6

*

Isaia 4:5b

*

„Va fi

un adăpost.”

 

Este încă speranţă pentru noi. Venirea Domnului Isus ca Salvator aduce iertare.

El va curăţa şi va spăla pe cei mântuiţi. (Isaia 4:2-6)

Este speranţă în inima ta? Crezi că Domnul Isus este Salvatorul? Cum ai primit iertarea de păcate? Cum te curăţă Domnul? Îţi speli ochii în Cuvântul Domnului, ca să vezi mai bine?

El va pregăti un loc de adăpost şi ocrotire pentru cei în furtună.

Unde alergi tu în furtuna vieţii? La prieteni, la sertarul cu medicamente etc.? Cum a fost Domnul un adăpost pentru tine în furtunile vieţii? Cum mulţumeşti pentru ocrotirea Lui?

El va pregăti o colibă ca umbrar împotriva căldurii zilei.

Unde te odihneşti tu în căldura zilei?

La televizor sau la picioarele Domnului?

Ce vrei să fie Domnul pentru tine în săptămâna aceasta?

Sper că vrei să fie pacea ta în mijlocul furtunilor vieţii.

Sper că prioritatea vieţii tale va deveni aşteptarea venirii Domnului.

Cei ce se uită la Cristos au speranţă acum şi în viitor.

Când lumea este în necaz Cristos să fie speranţa ta!

Doamne, ocroteşte inima mea prin furtunile vieţii!

Cum te mângâie Psalmii când îi citeşti?

Ioan 17


Ioan 17: 21 ,,Mă rog…“

 

Roagă-te prin psalmi.

 

În Tine, Doamne, îmi caut scăparea ca să nu rămân de ruşine niciodată. Scapă-mă în dreptatea Ta, şi izbăveşte-mă. Pleacă-ţi urechea spre mine şi ajută-mi. Fii o stâncă de adăpost pentru mine unde să pot fugi totdeauna.

Mulţumesc că Tu ai hotărât să mă scapi, căci Tu eşti stânca şi cetăţuia mea.

Izbăveşte-mă din mâna celui rău, din mâna omului nelegiuit şi asupritor. Căci Tu eşti nădejdea mea, în Tine mă încred din tinereţea mea.

Tu eşti binefăcătorul meu.

Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii. Când mi se duc puterile nu mă părăsi.

Ajută-mă să vestesc cu gura mea, zi de zi, dreptatea şi mântuirea Ta, şi să spun despre  lucrările Tale cele puternice, căci Tu m-ai învăţat să vestesc minunile Tale.

Te voi lăuda şi voi cânta credincioşia Ta cu bucurie pe buze, cu bucurie în sufletul pe care Tu l-ai izbăvit. (Psalmul 71)

 

Domnul să fie o stâncă de scăpare pentru tine!