Două experienţe spirituale

„Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

 

În toată călătoria ta în calitate de credincios, vei avea numai două feluri de experienţe spirituale. Unul este blând, minunat, şi plăcut. Celălalt poate fi neclar, uscat, întunecat şi  dezolant. Dumnezeu ni-l dă pe primul pentru a ne câştiga; pe al doilea ni-l dă pentru a ne curăţi.

La început te tratează ca şi cum ai fi un copil. Apoi, începe să te trateze ca şi cum ai fi un om puternic. În primul fel, experienţa spirituală este dependentă foarte mult de ceea ce poţi simţi în exteriorul tău. (Te simţi atras de experienţele plăcute, exterioare; de fapt poţi ajunge să fii dependent de ele). Dar celălalt fel de experienţe creştine îi cer credinciosului să nu-i mai pese de simţămintele exterioare. Mai degrabă trebuie să cunoască lupta împotriva propriilor pasiuni, şi să aibă o voinţă, care este în acord deplin cu Domnul.. aceasta este ocupaţia pe care ar trebui să o avem fiecare.

Perioadele de secetă sunt folosite de Dumnezeu, pentru binele tău. Da, este adevărat că în astfel de perioade, cele cinci simţuri ale tale sunt deposedate de plăcerea lor şi se sfârşeşte progresul şi pietatea exterioară. Află că în astfel de vremuri, fie vei ajunge să abandonezi rugăciunea, şi poate o bună parte a umblării creştine, fie vei ajunge la o stare de alinare, care nu are nimic de-a face cu simţămintele exterioare. Întotdeauna, în perioade de secetă spirituală, există un văl care ascunde relaţia cu El; este un timp în care nu ştim ce vrea să facă. Dacă am şti întotdeauna ce face, (atunci când lucrează asupra omului nostru exterior şi când lucrează asupra omului nostru interior), am deveni foarte încrezuţi. Dacă am şti ce face, ne-am imagina că ne descurcăm foarte bine, nu-i aşa? Am putea chiar să considerăm că ne-am apropiat foarte mult de Dumnezeu.

O astfel de concluzie ar fi imediat spre regresul nostru.

Dependenţa de circumstanţele exterioare, dependenţa întregii înţelegeri spirituale de simţămintele exterioare – toate acestea trebuie să plece. Cum? Prin secetă spirituală! Domnul foloseşte terenurile aride, deşerturile. Fermierul seamănă într-un anotimp şi seceră în altul; la fel este şi Dumnezeu.

La timpul Lui îţi dă putere în faţa ispitei.  Adesea această putere o primeşti când te aştepţi mai puţin. Care sunt roadele unui credincios, care continuă să-L caute pe Domnul în asemenea perioade de secetă?

Dacă supravieţuieşti şi continui să-L cauţi cu umilinţă, care este rezultatul la care te aştepţi?   Vei cunoaşte darul de a persevera, care are multe roade şi avantaje. Încet, încet te vei sătura de lucrurile acestei lumi, şi dorinţele vieţii tale trecute îşi vor pierde câte puţin din putere; se vor forma unele noi, îndreptate către Domnul. De asemenea, vei învăţa să reflectezi şi să-ţi îndrepţi atenţia asupra unor lucruri faţă de care nu prezentai nici un interes în trecut.

Când vei fi pe punctul de a comite vreun rău, vei simţi adânc în lăuntrul tău o avertizare, o avertizare care te va reţine de la a face răul acela.

Va fi spulberat ataşamentul faţă de plăcerea aceea pământească, sau te vei depărta repede de situaţia aceea sau de la conversaţia aceea, sau orice altceva, care te trage înapoi.

Vei abandona lucruri ale vieţii în legătură cu care conştiinţa nu te deranjase înainte  niciodată.     Când vei greşi, sperând că nu prea tare, te vei simţi mustrat foarte tare.

Va creşte în tine o determinare şi o dispoziţie pentru suferinţă şi pentru a face voia lui Dumnezeu.

De asemenea, se va forma o înclinaţie tot mai mare pentru lucrurile sfinte, (probabil chiar şi o uşurinţă de a trata cu natura sinelui, cu pasiunile şi chiar cu duşmanul care te aşteaptă).

Vei învăţa să-ţi recunoşti  propria  natură şi s-o dispreţuieşti.

Fără această pricepere adâncă chiar revelaţie – toate celelalte încercări de a ajunge „spiritual” sunt fără succes.

Vei experimenta o mare stimă faţă de Dumnezeu, mult mai tare decât faţă de celelalte creaturi. Vei fi foarte determinat să nu pleci din prezenţa Sa, pentru că părăsirea Lui, abandonarea Lui, va fi în ea însăşi cea mai mare suferinţă şi cea mai mare pierdere. Vei avea în tine pace. O încredere în suveranitatea lui Dumnezeu şi chiar o detaşare de toate  celelalte lucruri.

      Toate acestea pot fi rezultatul perseverenţei într-o rugăciune care este uscată şi aridă. Nu vei simţi aceste lucruri când te rogi, ci mai târziu, poate mult mai târziu – la timpul Lui – când El şi numai El consideră că este timpul potrivit pentru ca aceste atribute să apară. Toate lucrurile pe care le-am menţionat, şi multe altele, sunt ca lăstarii care cresc din acest copăcel al rugăciunii spirituale.

Vei abandona acest tufiş, doar pentru că pare a fi uscat, sau pentru că nu este prea mult rod în el, sau pentru că lăstarii par să fie atât de mici, sau pentru că se pare că nu va fi niciodată o recoltă? Dragul meu, fii constant, perseverează. Din aceasta, sufletul tău va avea câştig.

(Ghidul Spiritual de Michael Molinos)