Voia lui Dumnezeu

Uneori ne luptăm ca să primim, să acceptăm voia lui Dumnezeu pentru noi. Dacă am avea perspectiva lui Dumnezeu am cunoaște și accepta voia Lui, care întotdeauna este cea mai bună. De multe ori ne luptăm cu voia lui Dumnezeu. Vrem ca voia lui Dumnezeu să se potrivească cu simțămintele noastre și când nu este cum vrem noi, nu suntem fericite.

Alegerile greșite au consecințe. Neascultarea de voia lui Dumnezeu descrisă în Scriptură, se plătește, și uneori are consecințe pentru toată viața (divorțul, curvia, lăcomia, idolatria etc.). Să ne pocăim când facem alegeri contrare voii lui Dumnezeu. Uneori avem impresia că știm voia Domnului cu privire la o anumită situație. Dacă este contrar Scripturii, nu poate fi voia lui Dumnezeu. Este ușor să fim în confuzie, mai ales pentru noi femeile. Cum știu că aud bine din partea Domnului cu privire la voia Lui în viața mea? Când nu știm ce se întâmplă, El știe.

Trăim între oameni care nu cunosc și nu sunt interesați de voia Domnului. Noi trăim într-o împărăție care nu respectă valorile Domnului. Responsabilitatea noastră este să trăim după valorile Împărăției lui Dumnezeu. Suntem reprezentanții Împărăției lui Hristos într-o împărăție străină. Dacă nu suntem diferiți, atunci cum vom face o diferență în lume? Dacă există divergențe între creștini cu privire la relevanța noastră în lume, să cercetăm totul prin prisma Cuvântului. Să nu trăim ca lumea. Biblia ne prezintă modul de viață al credincioșilor.

Să nu uităm că suntem într-o bătălie spirituală și cei pierduți nu sunt dușmanii noștri. Ei au nevoie de mântuire. Să le prezentăm perspectiva biblică, Împărăția lui Dumnezeu. În fiecare dimineață să ne amintim că noi căutăm Împărăția Lui, voia Lui și sfințirea. Să ne bucurăm că suntem chemați să-i iubim pe oameni și să le prezentăm adevărul lui Hristos și Împărăția Lui. Vecinii noștri au nevoie de Hristos și Împărăția Lui.

Doamne, ajută-mă să cunosc și să fac voia Ta în toate domeniile vieții. Luminează-mă și călăuzește-mă în tot adevărul Tău.

Advertisement

Rugăciune pentru campania europarlamentară

God's Will*

1 Tesaloniceni 5:25  ,,Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi.”

*

Vă chem la rugăciune alături de Petre Costea, candidatul tuturor celor ce iubesc Calea,  Adevărul şi Viaţa!

Să ne rugăm zilnic sau cel puţin odată pe săptămână:

— ca voia Domnului să se facă cu privire la candidatură,

— ca Dumnezeu să dea credinta, harnicie si perseverenta candidatului Petre Costea si celor care lucrează cu el la campanie,

— ca Dumnezeu sa-l tina pe candidat si pe cei care lucrează cu el in umilinta; sa le dea zile productive si nopti pline de odihna; să-i tină sănătosi si in putere;  să îi păzească in călătorii şi în relaţii,

— ca Domnul să dea la o parte pe cei care se impotrivesc,

— ca obstacolele să fie inlăturate pentru ca voia lui Dumnezeu să se facă,

— ca puterea lui Dumnezeu si a Duhului Sfânt să fie peste candidat si peste cei care lucrează împreună cu el,

— ca resursele alocate pentru proiect să fie folosite cu intelepciune, să nu fie risipite, si nimeni să nu fie ispitit să facă fapte frauduloase,

— ca Dumnezeu să dea intelepciune candidatului si a celor care lucreaza cu el (asemenea fiilor lui Isahar),

— ca Domnul să deschidă usi pe care omul să nu le poata inchide,

— ca Domnul să inmoaie inimile impotrivitorilor,

— ca Dumnezeu să fie glorificat din acest proiect,

— ca Dumnezeu să dea izbândă,

— ca după ce Dumnezeu va da izbânda, să nu se laude nimeni, ci Dumnezeu să fie înălţat.

Să ne rugăm pentru ca Domnul să ne descopere alte motive de rugăciune şi El să completeze  ceea ce noi nu ştim să cerem.

Doamne,

dă putere, lumină, călăuzire, ajutor, înţelepciune, izbândă etc.,

în Numele Domnului Isus!

Doamne, fie mâna Ta cea bună peste Petre Costea şi echipa lui!

 Peter Costea

Vestea Cea Bună (5)

faith and repentanceIsaia 52:7

„Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce

veşti bune,

care vesteşte pacea,

picioarele celui ce aduce veşti bune,

care vesteşte mântuirea!

Picioarele celui ce zice Sionului:

„Dumnezeul tău împărăţeşte!”

*

Vestea bună, Evanghelia ne spune că suntem datori cu un răspuns lui Dumnezeu.

4. Adevărul despre răspunsul rezonabil al omului:

Suveranitatea lui Dumnezeu în ce priveşte mântuirea nu neagă responsabilitatea omului.

Credinţa – încrederea în Dumnezeu şi pocăinţa supunerea faţă de Domnul, sunt un răspuns rezonabil pentru ceea ce a făcut Cristos pentru om.

Răspunsul credinţei se bazează pe încrederea în promisiunile lui Dumnezeu -iertarea de păcat, siguranţa mântuirii, speranţă pentru viaţa nouă după voia lui Dumnezeu- (Romani 12:1; Tit 3:4-7). Credinţa este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8). Vei primi darul Lui?

Pocăinţa este evidenţa credinţei adevărate.

Pocăinţa este o schimbare a minţii şi a inimii, care se vede în purtare. Este o renunţare la sine şi slujire faţă de Împăratul salvator (Romani 12:2; Tit 3:8).

Pocăinţa este refuzul de a pune limite lui Dumnezeu în ce priveşte lucrarea pe care El o face în inima şi viaţa omului. El este Împăratul şi are tot dreptul să lucreze cum doreşte.

Singurul răspuns rezonabil la ceea ce a făcut Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos cuprinde două părţi: credinţa şi pocăinţa.

Pe ce se bazează credinţa ta?

Cum se vede pocăinţa prin purtarea ta?

Care este răspunsul tău în lumina acestor adevăruri?

Care este relaţia ta cu Dumnezeu?

Este Domnul Isus, Mântuitorul tău?

Doamne, inima mea a ales credinţa şi pocăinţa!

Cât de mare este Dumnezeul tău? (13)

8 bigIsaia 40:12-31

Isaia 40: 18

„Cu cine voiţi

să asemănaţi pe Dumnezeu?

Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?”

Cât de mare este Dumnezeul tău?

Ce ştie copilul tău despre măreţia şi puterea lui Dumnezeu?

Învaţă pe copilul tău sau al altora că Dumnezeu este Cel mai mare. El dă putere celui obosit şi îl ajută să nu cadă. Spune copilului că Dumnezeu este aşa de puternic că poată să ţină toate stelele ca să nu cadă. Noi mulţumim Domnului că are grijă de noi şi ne dă odihnă când suntem obosiţi.

Copilul trebuie să ştie că inima omului nu este mulţumitoare. Oamenii se îngrijorează pentru viaţa lor în loc să se încreadă în Dumnezeu pentru nevoile zilnice.

Dumnezeu este foarte mare, are toată puterea în cer şi pe pământ, poate să ne ajute, şi noi trebuie să-i mulţumim cu bucurie.

Oamenii nu se nasc cu mulţumirea pe buze. Niciodată un copil nu va spune mamei că este recunoscător pentru nopţile nedormite. Nu va spune tatălui său că este frumos din partea lui că îi schimbă scutecul.

Mulţumirea se învaţă. Fără învăţătură, copilul tău va deveni un egoist care nu va recunoaşte contribuţia lui Dumnezeu sau a celor din jur în viaţa Lui. Cu multă răbdare copilul tău va învăţa să fie recunoscător şi mulţumitor. Este o plăcere să fii în jurul unui om cu o inimă generoasă şi va trebui să explici copilului cum să devolte o inimă generoasă şi mulţumitoare.

Dacă nu ai început încă, acum este momentul să-l instruieşti pe copilul tău.

Trebuie să-l înveţi pe copil ce spune Dumnezeu despre mulţumire ca nu cumva să creadă că este un lucru care ţine de cultura ţării. Dumnezeu aşteaptă de la copiii Lui să fie mulţumitori. Tot ce avem în viaţă vine din mâna Domnului. El are grijă de noi. Nemulţumirea este păcat. Este ca şi cum am zice că Dumnezeu nu are grijă de noi.

Citeşte versete din Biblie despre mulţumire. Memorează câteva versete.

Efeseni 5:20 ,,Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Cristos.”

1 Tesaloniceni 5:18 ,,Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, cu privire la voi.”

Domnul să te ajute să fii o persoană mulţumită cu viaţa pe care ţi-a dat-o.

 

Doamne, inima mea este plină de mulţumire!

 

Bunătatea Domnului

13Isaia 29

Isaia 29:19

„Cei nenorociţi

se vor bucura

tot mai mult în Domnul

şi

săracii se vor veseli

de Sfântul lui Israel.”

 

Dumnezeu este aşa de bun! Cei ce se smeresc se vor bucura, vor căpăta pricepere şi învăţătură.

Cum te mângâie bunătatea lui Dumnezeu?

Recunoşti binecuvântările smereniei în viaţa ta?

Cum a folosit Dumnezeu suferinţa în viaţa ta ca să te atragă la El?

Dacă te-a schimbat fără durere şi fără suferinţă, cum Îl lauzi?

Cunoaşterea adevărului din Scripturi ne ajută să cunoaştem voia lui Dumnezeu în toate lucrurile, deciziile şi planurile noastre. Ochii noştri sunt deschişi, urechile noastre aud şi suntem izbăviţi de negură şi întuneric (29:18). Ne vom bucura şi ne vom veseli de Sfântul lui Israel (29:19) căci El va nimici pe duşmani.

Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti Olarul iar eu sunt lutul. Tu m-ai creat şi Îţi mulţumesc.  Mulţumesc că m-ai păzit de cutremur, de vijelie, de furtună, de foc, de foame, de sete, de neputinţă, de neştiinţă, de necredinţă. Recunosc că este bunătatea Ta, nu meritul meu. Eu nu am nici un merit. De aceea vreau să trăiesc în umilinţă ca să Te văd cu ochii mei, să Te aud cu urechile mele şi să fiu izbăvită în ceasul încercării. Mulţumesc pentru bucuria mântuirii pe care Tu mi-ai dat-o şi pentru pacea Ta care întrece orice putere omenească de pricepere. Te laud pentru promisiunea că mă vei apăra de vrăjmaşi. Mă încred în Tine şi trăiesc în linişte. Recunosc lucrarea mâinilor Tale, sfinţesc Numele Tău, doresc să trăiesc o viaţă în teamă sfântă faţă de Tine, caut să capăt pricepere şi învăţătură de la Tine. Mulţumesc pentru Cuvântul Tău care îmi deschide ochii mei spirituali ca să văd adevărul.

 

Doamne, inima mea este recunoscătoare pentru bunătatea Ta!

 

Poruncă peste poruncă

poruncăIsaia 28

Isaia 28:10

„Căci dă învăţătură peste învăţătură,

învăţătură peste învăţătură,

poruncă peste poruncă,

poruncă peste poruncă,

puţin aici, puţin acolo.”

Este totuşi o speranţă, în mijlocul furtunii, pentru rămăşiţa poporului Israel (cei credincioşi). Domnul va fi cununa lor: o cunună strălucitoare şi măreaţă. El a promis dreptarea şi puterea de biruinţă asupra duşmanilor (28:5-6).

Pedeapsa lui Dumnezeu urmăreşte schimbarea şi restaurarea poporului.

Nu toate luptele şi atacurile sunt din cauza păcatului, ci Dumnezeu aduce vremuri grele ca să înveţe pe poporul Lui să fie atent la credinţă.

Disciplina este folosită ca să învăţăm sfinţenia (Evrei 12:10-13).

Disciplina lui Dumnezeu ne învaţă să ne întoarcem la El, locul nostru de scăpare şi adăpostul nostru.

Unde este locul tău de scăpare? Unde este adăpostul tău?

Dacă te examinezi cu atenţie, te vezi încrezătoare în puterile tale?

Te crezi importantă când apariţia ta este impresionantă? Sau când îi convingi pe alţii că eşti inteligentă şi bine informată? Aceste lucruri nu dau siguranţă destinului, nici nu vor defini caracterul plăcut Domnului.

Care este învăţătura pe care te bazezi?

Care sunt poruncile pe care le împlineşti?

Vai de cei ce clădesc pe altă temelie, alta decât Cristos. Ei se duc spre dezastru.

Cine este temelia ta şi cum clădeşti?

Temelia mea este Cristos! Credinţa mea este în Cristos! Încrederea mea este în Cristos.

Dumnezeu pregăteşte o Cale de ieşire din probleme.

Calea de ieşire din probleme este o Piatră, Piatra din capul unghiului. Cine este această Piatră? 1 Petru 2:4-24 afirmă: ,,Apropiaţi-vă de El, Piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o Piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.” Cinstea aceasta este, deci, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului”; şi „o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul şi la aceasta sunt rânduiţi. Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare. Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.  Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimeşi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu. Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului! Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit. Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare şi sufere pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.”

Care este învăţătura ta?

Doamne, vreau că inima mea să fie atentă

la adevărata învăţătură,

la adevăratele porunci

 şi la adevărata credinţă!

Domnul poarta de grija

pianGeneza 22:14

,,Avraam

a pus locului aceluia numele:

,,Domnul va purta de grija”.

De aceea se zice si azi:

,,La muntele unde

Domnul va purta de grija”.”

*

Dumnezeu poarta de grija in cele mai marunte lucruri. El orchestreaza toate situatiile pentru binele nostru si pentru gloria Lui.

Cum experimentam noi purtarea Lui de grija?

O amintire frumoasa pe care o pretuiesc mult este purtarea de grija a Domnului cu doua saptamani in urma cand m-am rugat pentru o pianista care sa cante la intalnirea surorilor. Am vorbit cu mai multe pianiste dar am ajuns la concluzia ca trebuie sa ma bazez pe ajutorul Domnului. Prietenele mele s-au rugat si au postit impreuna cu mine dar in ultima saptamana nu am avut nici un raspuns. Am vorbit cu o prietena care canta la vioara si am rugat-o sa ne ajute cu vioara. Am hotarat sa accept voia lui Dumnezeu oricare ar fi fost ea. Cu o seara inainte de intalnirea surorilor i-am multumit Domnului ca El este in control si totul va fi asa cum vrea El.

Cu zece minute inainte de a incepe intalnirea, Domnul a trimis o pianista. El, Cel care poarta de grija, a purtat de grija si ne-a binecuvantat.

Lucrurile mici ne invata sa ne incredem in suveranitatea lui Dumnezeu care stie ce face.

Poate ai si tu experienta ta cu Domnul. Vrei sa scrii o pagina ca amintire?

Daca acum ai nevoie sa experimentezi purtarea de grija a Domnului, cum te vei ruga? Cum te vei increde in Domnul? Cum vei recunoaste suveranitatea Lui? Cum Ii vei multumi pentru ceea ce iti da si pentru ceea ce nu iti da?

Increde-te in Domnul, Cel care iti va purta de grija!

Dragii mei cititori şi dragele mele cititoare

1 Thessalonians 5:16-18

,,Bucuraţi-vă întotdeauna.

Rugaţi-vă neîncetat.

Mulţămiţi lui Dumnezeu

pentru toate lucrurile;

căci aceasta este voia lui Dumnezeu,

în Hristos Isus,

cu privire la voi.”

*

Cum ai vrea să mă rog pentru tine?

Astăzi am fost la studiu biblic cu un grup de surori, într-o biserică americană. Când am intrat înăuntru m-a izbit frumuseţea bradului împodobit cu multă grijă. Bradul strălucea în mulţimea luminiţelor şi a culorilor şi m-am dus să văd ornamentele. Am descoperit că de fapt acele forme de papuci roşii erau de fapt nevoi scrise pe hârtie colorată, nevoi ale unor oameni care au avut curajul să-şi scrie dorinţele. Inima mea şi ochii mei au început să plângă când am citit că o persoană în vârstă de 76 de ani doreşte un palton pentru iarnă, o altă persoană mai în vârstă doreşte prosoape la baie şi la bucătărie, o persoană de 15 ani doreşte papuci şi bicicletă etc., şi m-am gândit că noi, aici în America, nici nu ştim cât de nevoiaşi sunt vecinii noştri. Ce să mai spun de România? Ce să mai spun de Moldova?
Ce să mai spun de Malaiezia? Ce să mai spun de…?

În durerea mea faţă de nevoile celor din jur, m-am rugat Domnului să mă ajute să fac ceva pentru cei din jurul meu. Dorinţa mea este ca să dau hrană spirituală celor din jurul meu. Cred că această nevoie o pot împlini cel mai bine, aşa că m-am gândit ca luna decembrie să fie o lună specială de rugăciune pentru alţii. Mă gândesc să pun deoparte cam două ore pe zi ca să mă rog pentru toţi cititorii mei de pe blog. De aceea dacă aveţi îndrăzneală şi îmi scrieţi, mă bucur să mă rog pentru voi. Dacă doriţi să păstraţi secret identitatea dumneavoastră vă rog să nu scrieţi numele sau dacă doriţi să vă identificaţi sub un alt nume ales de dumneavoastră, eu voi înţelege. Oricum adresa voastră de email nu apare pe blog ci numai eu o văd.

*

Dacă doriţi să scrieţi motive de rugăciune, puteţi să mergeţi la pagina ,,About”, derulaţi pagina până la sfârşit unde apare rubrica: ,,Contact me” şi acolo scrieţi motivul de rugăciune.

*

Cum ai vrea să mă rog pentru tine?

*

Mă voi ruga cu bucurie,

voi mulţumi Domnului pentru toate persoanele care îmi vor scrie

şi voi aştepta răspunsul Domnului pentru fiecare din voi!

*

Vă doresc binecuvântarea Domnului în special în această lună ,,Decembrie”!

Fie ca bucuria, pacea şi dragostea Domnului Isus

să locuiască din belşug în inimile voastre!

Tăcerea lui Dumnezeu

Ioan 11:1-19

*

Ioan 11:4b  

„Boala aceasta nu este spre moarte,

ci spre slava lui Dumnezeu,

pentru ca Fiul lui Dumnezeu

să fie proslăvit prin ea.“

 *

Ce este gloria lui Dumnezeu?

Domnul Isus are puterea asupra vieţii şi asupra morţii.

Bolile, întârzierile şi dezamăgirile pot fi o oportunitate pentru gloria lui Dumnezeu.

Când Domnul întârzie şi nu îmi răspunde imediat la rugăciune, înseamnă că El are un scop. Întârzierile Lui sunt bune.

Tăcerea lui Dumnezeu este un semn de dragoste.

Gloria lui Dumnezeu este revelată adesea în întârzieri.

Dacă noi suntem în voia lui Dumnezeu, nu suntem în pericol.

Când văd gloria lui Dumnezeu îmi recunosc păcatele.

Cum ai putea astăzi experimenta gloria lui Dumnezeu?

Crezi că ai putea vedea gloria lui Dumnezeu şi în lucrurile bune şi în cele rele?

Ce vei face tu săptămâna aceasta ca să vezi gloria lui Dumnezeu?

Ai ajuns vreodată să spui: „Vai de mine că sunt o păcătoasă?!“  În prezenţa Domnului ne vedem aşa cum suntem. Este bine să ne vedem păcatul şi să ne lăsăm de el. Domnul este glorificat când eu părăsesc păcatul.

 

Fie ruga ta: Doamne, arată-mi astăzi gloria Ta!

 

 

Mântuitorul lumii

Ioan 4:31-42

*

Ioan 4:32b

„Ştim că

acesta

este într-adevăr Cristosul,

Mântuitorul lumii.“

*

Vrei să fii o femeie împlinită şi mulţumită?

Adevărata împlinire şi mulţumire în viaţă vine atunci când Îl primim pe Domnul Isus ca Mântuitor şi facem voia Lui. Acum, chiar astăzi, este timpul să vorbim despre Domnul Isus.

Unde cauţi tu împlinire?

Nu avem toţi acelaşi fel de greutăţi în viaţă, dar Domnul ne vorbeşte la fiecare pe limba noastră şi ne formează credinţa.

A crede înseamnă a vedea spiritual. Poţi să vezi cine este Isus?

Dacă petrecem timp cu Domnul în Cuvânt şi rugăciune vom creşte spiritual.

Domnul Isus ne invită să participăm la „lucrul Lui“, ca să ajungem să fim mulţumiţi, întregi şi împliniţi.

Vorbeşti tu despre Domnul? Vezi tu pe cineva care are nevoie de Cristos?

Te rogi tu zilnic pentru cineva ca să-L cunoască pe Cristos?

Compari tu greutăţile tale cu ale altora? Ţi se pare că tu ai mai multe?

Cum creşti tu spiritual?

Care este „lucrul Domnului“? Ce lucrezi tu? Eşti tu în voia Domnului?

Care crezi că este secretul unei inimi pline de bucurie chiar şi în mijlocul suferinţelor de tot felul?

Isus a zis: Mâncarea Mea (plăcerea Mea) este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui. Este voia Domnului plăcerea ta?

Domnul să-ţi dea o inimă mulţumită în orice situaţie!

 

Domnul Isus este Mântuitorul tău!