Două experienţe spirituale

„Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

 

În toată călătoria ta în calitate de credincios, vei avea numai două feluri de experienţe spirituale. Unul este blând, minunat, şi plăcut. Celălalt poate fi neclar, uscat, întunecat şi  dezolant. Dumnezeu ni-l dă pe primul pentru a ne câştiga; pe al doilea ni-l dă pentru a ne curăţi.

La început te tratează ca şi cum ai fi un copil. Apoi, începe să te trateze ca şi cum ai fi un om puternic. În primul fel, experienţa spirituală este dependentă foarte mult de ceea ce poţi simţi în exteriorul tău. (Te simţi atras de experienţele plăcute, exterioare; de fapt poţi ajunge să fii dependent de ele). Dar celălalt fel de experienţe creştine îi cer credinciosului să nu-i mai pese de simţămintele exterioare. Mai degrabă trebuie să cunoască lupta împotriva propriilor pasiuni, şi să aibă o voinţă, care este în acord deplin cu Domnul.. aceasta este ocupaţia pe care ar trebui să o avem fiecare.

Perioadele de secetă sunt folosite de Dumnezeu, pentru binele tău. Da, este adevărat că în astfel de perioade, cele cinci simţuri ale tale sunt deposedate de plăcerea lor şi se sfârşeşte progresul şi pietatea exterioară. Află că în astfel de vremuri, fie vei ajunge să abandonezi rugăciunea, şi poate o bună parte a umblării creştine, fie vei ajunge la o stare de alinare, care nu are nimic de-a face cu simţămintele exterioare. Întotdeauna, în perioade de secetă spirituală, există un văl care ascunde relaţia cu El; este un timp în care nu ştim ce vrea să facă. Dacă am şti întotdeauna ce face, (atunci când lucrează asupra omului nostru exterior şi când lucrează asupra omului nostru interior), am deveni foarte încrezuţi. Dacă am şti ce face, ne-am imagina că ne descurcăm foarte bine, nu-i aşa? Am putea chiar să considerăm că ne-am apropiat foarte mult de Dumnezeu.

O astfel de concluzie ar fi imediat spre regresul nostru.

Dependenţa de circumstanţele exterioare, dependenţa întregii înţelegeri spirituale de simţămintele exterioare – toate acestea trebuie să plece. Cum? Prin secetă spirituală! Domnul foloseşte terenurile aride, deşerturile. Fermierul seamănă într-un anotimp şi seceră în altul; la fel este şi Dumnezeu.

La timpul Lui îţi dă putere în faţa ispitei.  Adesea această putere o primeşti când te aştepţi mai puţin. Care sunt roadele unui credincios, care continuă să-L caute pe Domnul în asemenea perioade de secetă?

Dacă supravieţuieşti şi continui să-L cauţi cu umilinţă, care este rezultatul la care te aştepţi?   Vei cunoaşte darul de a persevera, care are multe roade şi avantaje. Încet, încet te vei sătura de lucrurile acestei lumi, şi dorinţele vieţii tale trecute îşi vor pierde câte puţin din putere; se vor forma unele noi, îndreptate către Domnul. De asemenea, vei învăţa să reflectezi şi să-ţi îndrepţi atenţia asupra unor lucruri faţă de care nu prezentai nici un interes în trecut.

Când vei fi pe punctul de a comite vreun rău, vei simţi adânc în lăuntrul tău o avertizare, o avertizare care te va reţine de la a face răul acela.

Va fi spulberat ataşamentul faţă de plăcerea aceea pământească, sau te vei depărta repede de situaţia aceea sau de la conversaţia aceea, sau orice altceva, care te trage înapoi.

Vei abandona lucruri ale vieţii în legătură cu care conştiinţa nu te deranjase înainte  niciodată.     Când vei greşi, sperând că nu prea tare, te vei simţi mustrat foarte tare.

Va creşte în tine o determinare şi o dispoziţie pentru suferinţă şi pentru a face voia lui Dumnezeu.

De asemenea, se va forma o înclinaţie tot mai mare pentru lucrurile sfinte, (probabil chiar şi o uşurinţă de a trata cu natura sinelui, cu pasiunile şi chiar cu duşmanul care te aşteaptă).

Vei învăţa să-ţi recunoşti  propria  natură şi s-o dispreţuieşti.

Fără această pricepere adâncă chiar revelaţie – toate celelalte încercări de a ajunge „spiritual” sunt fără succes.

Vei experimenta o mare stimă faţă de Dumnezeu, mult mai tare decât faţă de celelalte creaturi. Vei fi foarte determinat să nu pleci din prezenţa Sa, pentru că părăsirea Lui, abandonarea Lui, va fi în ea însăşi cea mai mare suferinţă şi cea mai mare pierdere. Vei avea în tine pace. O încredere în suveranitatea lui Dumnezeu şi chiar o detaşare de toate  celelalte lucruri.

      Toate acestea pot fi rezultatul perseverenţei într-o rugăciune care este uscată şi aridă. Nu vei simţi aceste lucruri când te rogi, ci mai târziu, poate mult mai târziu – la timpul Lui – când El şi numai El consideră că este timpul potrivit pentru ca aceste atribute să apară. Toate lucrurile pe care le-am menţionat, şi multe altele, sunt ca lăstarii care cresc din acest copăcel al rugăciunii spirituale.

Vei abandona acest tufiş, doar pentru că pare a fi uscat, sau pentru că nu este prea mult rod în el, sau pentru că lăstarii par să fie atât de mici, sau pentru că se pare că nu va fi niciodată o recoltă? Dragul meu, fii constant, perseverează. Din aceasta, sufletul tău va avea câştig.

(Ghidul Spiritual de Michael Molinos)

Limitele rugăciunii exterioare

„Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

De-a lungul vremurilor, credincioşii spirituali au avut părerea că un credincios nu poate ajunge la o umblare profundă cu Domnul prin intermediul unei rugăciuni constituite din ardoare, cereri, meditaţie, judecată şi foarte multe discuţii obiective. În cel mai bun caz, o astfel de rugăciune este benefică la începutul umblării spirituale.

Mai mult, s-a observat că rugăciunea de suprafaţă şi obiectivă se învaţă foarte uşor. Dar nu se învaţă uşor relaţia cu Isus Christos despre care vorbim aici. Dacă vei continua cu o rugăciune tipică – exterioară – şi dacă o astfel de practică continuă an de an fără prea mult progres, atunci îţi iroseşti o mare parte a timpului. De ce Îl cauţi pe Domnul sforţându-ţi mintea, căutând un anumit loc în care să mergi pentru a te ruga, alegând anumite lucruri pe care să le discuţi, şi sforţându-te să-L găseşti pe Dumnezeu în afară … când de fapt El este în tine?

Sf. Augustin a spus-o atât de minunat: „Doamne, am hoinărit ca o oaie rătăcită, căutându-Te neliniştit cu judecata mea. Am obosit mult căutându-Te în afară. Totuşi, Tu locuiai în mine. Dacă Te-aş fi dorit numai, şi să fi tânjit după Tine. Am mers pe străzile şi în pieţele acestei lumi, şi nu Te-am găsit, pentru că degeaba Te căutam afară pe Tine, care erai înlăuntrul meu”.

Nu Îl vom găsi pe Dumnezeu în afară. Şi nici nu-L vom găsi prin judecată şi logică şi cunoştinţe superficiale. Fiecare din noi Îl are prezent în el. Se pare că acei credincioşi, care tot timpul Îl caută pe Dumnezeu, strigă după El, tânjesc după El, cheamă Numele Lui, se roagă zilnic, au un fel de orbire, nedescoperind niciodată că ei înşişi sunt un templu viu (templul Duhului Sfânt) şi locuinţa adevărată a Lui.

Spiritul lor este locul şi tronul unui Dumnezeu care se odihneşte tot timpul înlăuntrul lor. Cine atunci, dacă nu un nebun, Îl va căuta pe Dumnezeu în afară, atunci când ştie că El este înlăuntru? Sau cine se va sătura vreodată, dacă îi este foame şi totuşi, refuză să guste?

Totuşi aceasta este viaţa pe care o trăiesc mulţi oameni buni, care tot timpul caută, şi niciodată nu găsesc. Faptele lor nu sunt perfecte. Nu ar trebui să crezi că este dificilă calea spirituală şi nici că este numai pentru cei cu multă minte.

Domnul tău a dovedit foarte clar lucrul acesta atunci când şi-a ales apostolii. Erau oameni neştiutori şi de rând. El (Isus) i-a spus Tatălui: „Îţi mulţumesc Tată pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi Le-ai descoperit pruncilor”. Este foarte clar că nu vom ajunge la lucrurile profunde, şi nici la locurile adânci din noi, prin intermediul gândirii sau printr-o rugăciune de suprafaţă.

Tatăl are grijă de păsările care rămân singure atunci când sunt părăsite de părinţii lor; crezi că te va abandona pe tine? Gândeşte-te la păsări. Nu pot vorbi şi nu au judecată, şi totuşi le poartă de grijă şi le dă mâncarea necesară. Ele nu se prea pricep să spună rugăciuni frumoase, nu-i aşa? Şi nici nu se simt incomod  pentru că nu pot să spună rugăciuni, care sună frumos.

Atunci de ce te simţi tu? De fapt, este bine atunci când te găseşti deposedat de plăcerea simţămintelor şi ca atare trebuie să mergi doar prin intermediul credinţei – da, chiar şi atunci când călătoreşti pe cărări întunecoase, prin deşert, care duc… unde? Nu ştii cu certitudine. Fără o astfel de experienţă va fi foarte dificil să ajungi în umblarea ta spirituală în anumite locuri. O cale dureroasă, da, dar una sigură. Din nou, te îndemn să fii constant. Nu da înapoi, chiar dacă Domnul nu-ţi mai spune nimic şi tu nu mai ai nimic ce să spui în rugăciune.

(Ghidul Spiritual de Michael Molinos)

Te aștepți să ai eşec?

„Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

Ar trebui să ştii că orice creştin pe care Domnul îl cheamă spre calea lăuntrică, este inevitabil un creştin plin de confuzii şi îndoieli, şi unul, care a avut eşec (şi care va avea eşec), în privinţa acestui fel de rugăciune mai profund. De fapt, ajungi să ai impresia că Domnul nu te mai ajută în rugăciune aşa cum a făcut-o. Simţi că pierzi timpul şi că nu înaintezi deloc.

Urmează confuzia şi nedumerirea. Cu toate acestea, nu te opri, şi nu lăsa pe nimeni, nici chiar pe cineva care este mai vechi în credinţă decât tine, să te oprească din a căuta o relaţie mai profundă cu Domnul tău.

Ce se întâmplă de fapt în viaţa ta? Ai întradevăr eşec? Deloc. Domnul te cheamă să umbli prin credinţa în prezenţa Sa divină. Aruncă-te în adâncul tandru al Domnului tău, având o viziune simplă a Lui şi o dragoste mare pentru El – cum are un copilaş pentru mama sa.  Spiritul ar trebui să devină umil în prezenţa lui Dumnezeu ca un copilaş, şi ca un cerşetor. Este uşor de avut o asemenea relaţie cu Domnul tău – mai ales în perioade care se consideră a fi pline de eşec. De asemenea, este cea mai sigură relaţie pe care o poţi avea cu El.

Nivelul de rugăciune pe care îl cauţi este lipsit de imaginaţia care hoinăreşte şi de analiza mintală. Aceste două activităţi îţi distrag atenţia atât de mult, şi te pot conduce la speculaţii şi introspecţie… mai ales în perioade de eşec! Ţi-aş aminti ca să-i dea cele zece porunci, Domnul l-a chemat pe Moise pe un munte. Acolo, timp de câteva zile, Domnul i-a arătat gloria Sa măreaţă. Aş face o paralelă. De obicei, la începutul umblării creştine, Dumnezeu te va duce la şcoala iubirii cunoştinţei şi la şcoala legilor lăuntrice. Apoi va face să vină peste tine întunericul şi seceta spirituală. Dar de ce aduce seceta spirituală? Din acelaşi motiv pentru care ne-a făcut să cunoaştem dragostea,  ca să ne apropiem de El.

Da, seceta şi eşecul ne apropie de Christos aşa cum o face atingerea dragostei şi a tărâmurilor nevăzute. Domnul îţi aduce seceta pentru că ştie foarte bine: nu prin judecata sau efortul tău vei ajunge să fii aproape de El. Tu nu poţi să faci nimic care să te apropie de El, sau care să-L apropie pe El de tine. Nu! Nimic! Eforturile tale nu te vor ajuta să înţelegi căile Sale înalte şi preamărite.

Atunci cum vei învăţa? Prin abandonare umilă faţă de voia Sa. Aşa vei începe. Noe este un exemplu perfect al acestui lucru. A fost considerat nebun de către lume. Mai târziu, când întregul pământ a fost acoperit de ape, el se găsea fără pânze şi fără vâsle pe o mare înfuriată. În orele acelea întunecate a umblat numai prin credinţă. Să nu crezi că ştia ce vroia Dumnezeu. Nu ştia.

Atunci, pe cât se poate, fii răbdător. Să nu-ţi pese de secetă şi eşecuri. Nu renunţa la căutarea unei rugăciuni mai profunde. Indiferent de câtă secetă şi eşecuri vei avea parte. Umblă cu o credinţă fermă, murind faţă de sine şi faţă de toate celelalte eforturi naturale depuse pentru a-L cunoaşte. Ţine minte, El nu poate greşi, şi nici nu îţi vrea decât binele.

 Nu te-ai gândit vreodată că cineva trebuie să sufere atunci când moare? Cât de bine este folosit timpul atunci, când eşti în secetă, fără cuvinte, supus, totuşi stând şi aşteptându-L pe El! Iată ceva de care ar trebui să ţii cont: binecuvântarea divină nu se manifestă prin cele cinci simţuri ale tale.

Atunci cum se manifestă binecuvântarea divină? Din nou, răspunsul este adânc înlăuntrul tău. De aceea, vino la El, tăcut, crezând, suferind şi cu răbdare. Înaintează cu încredere. Odihneşte-te în El, şi lasă-te călăuzit de mâna Lui.  Acest lucru este mai bun decât toate bunurile din lume.

Priveşte la un bivol cum rumegă mâncarea. Se pare că nu face nimic şi nu se alege cu nimic, totuşi face ceva foarte important. Poţi spune că este un eşec? Nu este! Ţine minte, bivolul nu se alege cu nimic din porumbul pe care îl mănâncă, dar stăpânul primeşte un dar mare, şi stăpânul se bucură de creşterea bivolului. Dacă umblarea ta după Christos este curată, atunci aceasta îţi este o răsplată suficientă. O sămânţă este aruncată pe pământ. În aparenţă, sămânţa este pierdută. Dar mai târziu, când vine primăvara, sămânţa creşte şi se înmulţeşte. La fel face şi Dumnezeu cu tine. Domnul îţi ia confortul şi chiar înţelegerea. Vezi că nu mai ai progres spiritual. Într-un fel, aşa este! Totuşi, lasă să treacă timpul, şi vei vedea adăugându-se bogăţie pe care nici nu ai sperat-o.

Nu te ruşina dacă nu poţi ajunge la ceea ce ai dorit în privinţa acestei rugăciuni mai profunde. Păstrează-ţi pacea, şi stai înaintea Domnului. Perseverează. Încrede-te în harul Lui nemărginit, ca şi cum nu ai avea vedere. Fă-o fără să te gândeşti sau să judeci prea mult. Lasă-ţi viaţa în mâinile Lui bune, părinteşti, decizând să nu faci nimic decât ceea ce este voinţa şi plăcerea Sa divină.

(Ghidul Spiritual de Michael Molinos)

O fortăreaţă lăuntrică invincibilă

„Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

Întunericul, seceta spirituală, ispitirea epuizantă, acestea sunt lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le curăţească din suflet. Mai întâi ar trebui să ştii că spiritul tău este centrul, locuinţa, Împărăţiei lui Dumnezeu. (Centrul tău este Împărăţia lui Dumnezeu). În locul acesta, Domnul tău domneşte netulburat pe tronul Său. Pentru a păstra curat acest templu lăuntric al lui  Dumnezeu, va trebui să-ţi păstrezi inima liniştită.

În locul acesta nu este nelinişte, indiferent ce îţi trimite Domnul în viaţă.

Pentru binele tău şi beneficiul spiritului tău, El va permite unui duşman invidios să tulbure această cetate a odihnei, acest tron al păcii. Necazurile vor fi sub forma ispitelor, problemelor, sugestiilor subtile. S-ar putea ca orice din creaţia lui Dumnezeu să ajungă să aibă vreo implicaţie în necazurile tale. Vor fi necazuri grele şi vor fi persecuţii mari.

Cum vei aborda aceste lucruri? Cum poţi să fii constant şi bucuros în inima ta în mijlocul tuturor acestor probleme? Pătrunde în tărâmul cel mai lăuntric, pentru că acolo vei putea birui împrejurările exterioare. În tine este o fortăreaţă divină, şi fortăreaţa aceasta divină te apără, te  protejează şi se luptă pentru tine.

Observă, te rog, pe cineva care locuieşte într-o fortăreaţă mare; omul nu este deranjat chiar dacă duşmanii îl urmăresc şi îl împrejmuiesc. Tot ce are nevoie este să se retragă în cetate. Tu ai un castel puternic, (adânc în lăuntrul tău), care te va face să biruieşti asupra tuturor duşmanilor tăi – cei care sunt vizibili şi cei care sunt invizibili. Castelul acesta se găseşte în  tine acum.  Indiferent de câte curse şi necazuri sunt pe cale, este în tine! În el locuieşte Mângâietorul divin. Retrage-te în el, pentru că acolo totul este liniştit, plin de pace, sigur şi calm.

Cum ai putea s-o faci? Răspunsul se găseşte în rugăciunea „mai profundă” de care am vorbit  mai înainte, şi în dragostea, care se îndreaptă numai asupra Lui. Când vezi că pacea îţi este ameninţată, retrage-te în acest loc al păcii; retrage-te în fortăreaţă. Dacă eşti slab de inimă, retrage-te.

Aici se găseşte armura cu care îl poţi birui pe duşman şi toate necazurile. Nu părăsi locul acela atât timp cât bate furtuna. Rămâi liniştit şi sigur înlăuntru. În final, nu descuraja dacă îţi pierzi inima. Dacă este posibil, întoarce-te la tronul acesta bogat; adunându-ţi gândurile; întoarce-te spre faţa Sa. Caută tăcerea în mijlocul zarvei, caută singurătatea în mijlocul mulţimilor, lumina în mijlocul întunericului; găseşte uitarea în nedreptate, victoria în mijlocul disperării, curajul în mijlocul panicii, rezistenţă în mijlocul tentaţiilor, pace în mijlocul războiului.

(Ghidul Spiritual de Michael Molinos)

 

Dorinţa de a abandona rugăciunea exterioară

„Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

 

Aş dori să subliniez anumite aspecte la care ai putea să te aştepţi să ai de-a face în călătoria spre o relaţie mai profundă cu Domnul tău. În cele din urmă vei ajunge într-un punct din care nu mai poţi continua cu o viaţă a rugăciunii inteligente, sau, cel puţin, doreşti să abandonezi o astfel de rugăciune. Aceasta nu se va întâmpla datorită înclinaţiilor tale naturale, şi nici unei perioade de secetă spirituală, ci mai degrabă este provocată de Domnul Însuşi, adânc înlăuntrul tău. Înclinaţia de a abandona rugăciunea exterioară este sfârşitul normal al unei căutări, şi al foamei după ceva mai profund.

S-ar putea să observi că citirea cărţilor devine plictisitoare. Probabil pentru că ele nu tratează chestiunile lăuntrice. O altă experienţă pe care ai putea-o avea este o conştienţă tot mai mare a naturii sinelui, o  oroare de păcatele tale, şi o înţelegere mai mare a naturii lui Dumnezeu şi a sfinţeniei Lui. Numai Domnul îţi poate da lucrurile după care tânjeşti.

Nu vei cunoaşte întru totul viaţa lăuntrică despre care îţi vorbesc, decât atunci, când vei cunoaşte ce înseamnă ca voinţa ta să se conformeze voinţei divine. Dacă tu, credinciosul, vei avea succes în toate, dacă toate se vor

desfăşura după cum vrei, nu vei cunoaşte niciodată calea păcii.

O astfel de persoană va avea întotdeauna o viaţă amară şi goală, va fi întotdeauna fără odihnă şi deranjat, neajungând niciodată pe calea păcii. Umblarea profundă se face în conformitate deplină cu voinţa lui Dumnezeu.

Mă grăbesc să-ţi spun: conformitatea este un jug plăcut, un jug, care ne conduce în locurile unde se găseşte pace şi odihnă lăuntrică.

Care este cauza neliniştii creştinului?  Rebeliunea propriei sale voinţe este principala cauză. Nu ne supunem jugului plăcut al voinţei divine, şi de aceea, trecem prin multe situaţii deranjante. O, creştinule, dacă îţi supui voinţa -Voinţei Divine, şi poruncilor Lui, ce linişte vei cunoaşte! Ce pace, ce odihnă.  Cuvintele acestea să fie principalul scop al acestei cărţi.

           Şi fie ca lui Dumnezeu să-I facă plăcere să-mi dea lumina Sa divină, pentru ca tu şi cu mine să descoperim cărări care ne conduc spre această cale lăuntrică.

(Ghidul Spiritual de Michael Molinos)

 

 

 

Două feluri de rugăciuni

 „Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

       Ce este rugăciunea? Este o înălţare a minţii către Dumnezeu. El este deasupra tuturor şi noi nu-L putem vedea, de aceea conversăm cu El. O astfel de rugăciune este cea mai simplă formă de rugăciune. Dar acesta este în esenţa lui un discurs mintal ţinut cu Dumnezeu.

Dar atunci când credinciosul îşi aţinteşte privirea pe Faţa Domnului său fără să analizeze, să judece, sau să aibă nevoie de dovezi pentru a fi convins de ceva, atunci avem de-a face cu o rugăciune mai adancă.   Există o privire asupra Domnului tău în care judecata, meditarea şi gândirea nu au un rol prea important. În primul fel de rugăciune, cineva se gândeşte la Dumnezeu; în celălalt, Îl  priveşte. Al doilea fel de rugăciune este doar practic.

Atunci când o corabie a ajuns în port, călătoria s-a sfârşit, nu-i aşa? În acelaşi fel, ar fi nevoie de anumite mijloace pentru ca să ajungem să-L experimentăm pe Dumnezeu. Dar după ce s-a stabilit care sunt mijloacele, şi după ce ajungi la destinaţie, laşi la o parte mijloacele. Adică, renunţi la metodă.  Uneori este bine să începi cu rugăciunea raţională. Cu toate acestea, rugăciunea raţională este doar o metodă care te conduce spre o relaţie mai profundă, mai neclintită cu Domnul tău.  Sfârşeşti cu toate discuţiile raţionale atunci, când ajungi la acest al doilea nivel; în schimb, te odihneşti. O viziune simplă a lui Dumnezeu, să-L vezi şi să-L iubeşti pe El (şi să respingi foarte fin toate imaginile care îţi vin în minte): aceasta este o rugăciune mult mai plină de sens.

Mintea este calmă în prezenţa Divinităţii. Totul din tine se adună, se centrează şi se fixează în întregime asupra Lui. Este de datoria ta care cauţi să ai o relaţie profundă cu Domnul, să laşi îndată lucrurile foarte clar definite cu mintea. Pe scurt, să laşi la o parte totul şi te arunci înlăuntrul unui Dumnezeu iubitor. În cele din urmă acest Domn va restaura tot ceea ce ai lepădat, în timp ce te face mai rezistent şi mai puternic. (Vorbesc de puterea de a-L  iubi  mai puternic).

La rândul ei, această dragoste te va susţine în toate circumstanţele care pot să vină în viaţa ta. Fii sigur că dragostea pe care o reverşi către El, (dragoste pe care El ţi-o va da), face mai mult decât orice altceva. Sunt puţine lucruri pe care le poţi face pentru Dumnezeu; în viaţa aceasta vei înţelege atât de puţine despre El, indiferent cât de înţelept eşti, sau cât de mult studiezi. Dar, vai! Îl poţi  iubi  foarte mult.

Credinciosul începe cu o metodă simplă atunci când are de-a face cu Domnul, în cel de-al doilea fel, cea a apropierii de un centru curat şi adânc. Dumnezeul tău se găseşte în locul acesta lăuntric profund, şi este găsit în cele din urmă în acest loc al dragostei plină de afecţiune, al tăcerii, şi al uitării tuturor celorlalte lucruri – şi a supunerii voinţei umane înaintea voinţei Divine. Aici, atras în acest loc, credinciosul Îl aude şi vorbeşte numai cu Dumnezeu. Este ca şi cum în toată creaţia există numai ei doi. O astfel de „rugăciune” este foarte departe de o discuţie intelectuală cu Dumnezeu, sau orice altceva, care se poate numi rugăciune. Conceptualizarea raţională este o trudă, însă are roade. Dar felul acesta al doilea de rugăciune despre care vorbesc, nu implică nici un efort. Aici, în linişte, pace şi încântare, este un rod mult mai minunat. Probabil primul este necesar pentru a-l avea pe al doilea. Primul este o căutare. Al doilea este găsirea. Poţi spune că diferenţa este cea dintre pregătirea mesei şi servirea ei.

Acum ţi-aş zice că există două moduri de umblare în această relaţie profundă cu Domnul. Pe primul îl obţii prin multă stăruinţă – şi prin ajutorul harului divin – prin folosirea tuturor capacităţilor tale.  Al doilea nu poate fi atins prin puterea voinţei cuiva; mai degrabă este ceva la care credinciosul ajunge în cele din urmă!

(Ghidul Spiritual de Michael Molinos)