În prezenţa Domnului

chivotIsaia 40:3-5

„Un glas strigă:

„Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea;

căci gura Domnului a vorbit.”

*

Cum putem vedea slava lui Dumnezeu? Dumnezeu a spus că ne va descoperi slava Lui.

Gloria lui Dumnezeu este prezenţa Lui. Este gloria lui Dumnezeu vizibilă în viaţa ta?

Când Moise a văzut gloria lui Dumnezeu, faţa lui a strălucit. În prezenţa Domnului faţa noastră străluceşte. Crezi? Cum se vede slava lui Dumnezeu pe faţa ta? Stai tu suficient în prezenţa Domnului ca slava Lui să strălucească pe faţa ta?

Cum luminează slava Domnului prin tine către alţii? Dacă nu se vede nimic pe faţa ta, de ce nu se vede? Crezi că trebuie să petreci mai mult timp cu Domnul?

Dumnezeu binecuvântează pe poporul Lui cu prezenţa Lui. Prezenţa Lui nu se mută, nu este mişcătoare după cum bate vântul. Este constantă întotdeauna. Dacă nu simţi prezenţa lui Dumnezeu, cine crezi că s-a mutat: tu sau Dumnezeu? Cât de aproape stai de Domnul? Cum experimentezi prezenţa Lui? Cât de mult îţi doreşti prezenţa Domnului în viaţa ta?

Apropierea noastră de Domnul este direct proporţională cu timpul pe care îl petrecem în prezenţa Lui.

Cât timp stai, petreci, vorbeşti cu Domnul? În comparaţie cu alte activităţi (internet, cărţi, filme, manichiură, pedichiură, cumpărături, tv, etc, cum vezi timpul tău cu Domnul?

Cum poţi să-ţi faci mai mult timp pentru Domnul? Cum îţi vei rearanja programul zilei ca să-ţi rămână mai mult timp pentru Domnul? De timpul tău cu Domnul depinde prezentul şi viitorul tău! Este cea mai bună investiţie pe care o poţi face!

Te-ai întrebat vreodată cum vei traversa deşertul, pustia din viaţa ta? Nu va fi uşor. Ai nevoie de Domnul ca să poţi înainta. Dacă El merge înaintea ta, nu te vei rătăci, chiar dacă drumul va fi plin de pericole şi obstacole.

Doamne, inima mea caută prezenţa Ta! Mă bucur să petrec timp cu Tine!

Advertisement

Lumina a venit!

Lumina a venit

3mIsaia 8:19-22

Isaia 8:19b

„Nu va întreba oare un popor

pe Dumnezeul său?

Va întreba el pe cei morţi

pentru cei vii?”

*

Lumea noastră este într-un întuneric spiritual.

Care sunt simptomele? Disperarea, violenţa, pornografia, curvia, homosexualitatea, avortul, abuzarea copiilor, crima, diferitele crize şi moartea.

Dumnezeu are un remediu pentru întunericul spiritual: Lumina!

Domnul Isus este Lumina.

El este singurul răspuns, singura rezolvare a întunericului spiritual. Nu este lumină în ocultism. Satan este prinţul întunericului dar se preface într-un înger de lumină. El, diavolul, vine să fure, să junghie şi să prăpădească.

Te joci cu întunericul? Vrei să experimentezi puterea întunericului?

Care sunt domeniile din viaţa ta unde întunericul domneşte? Filme, cărţi, reviste, oameni, muzică, petreceri, evenimente, televizor, computer etc.?

Unde domneşte întunericul în familia ta? Unde domneşte întunericul în viaţa copiilor tăi?

Permiţi întunericul în viaţa copiilor tăi? Jocuri, cărţi, computer etc.? La ce activităţi vei lăsa pe copiii tăi să participe? Ce zici de sărbătoarea „Halloween”? Cum îţi vei îmbrăca copilul?

Ce trebuie să schimbi în viaţa ta? Dar în familia ta? La ce trebuie să renunţi? La ce trebuie să spui „Nu!”?

Este întuneric în biserica ta? Te rogi pentru Lumina Domnului în viaţa credincioşilor alături de care te închini? Care este relaţia ta cu cei credincioşi? Unde căutaţi răspuns la problemele bisericii?

Întunericul ne face sclavi şi aduce dezastru în viaţa noastră.

O viaţă trăită în întuneric este plină de capcane.

Doamne Isuse, Tu eşti lumina inimii mele!