Nr. 19, Decembrie 2011

Revistă crestină pentru femei

 „Dar îngerul le-a zis:

“Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună,

care va fi o mare bucurie pentru tot norodul :

astăzi în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor,

care este Hristos, Domnul.”

Luca 2:10-11

Editor : Aurelia Gabor

1002 NE 91 Avenue

Vancouver, Washington 98664

Tel. 36o-944-9638

EMail : aureliagabor@yahoo.com

 

Nota Editorului                                                                Aurelia Gabor   

Trandafiri de… Crăciun                                                                      

Era ajunul Crăciunului şi Nicuşor stătea necăjit şi zgribulit în ninsoarea ce începuse să cearnă încetişor. Încă de dimineaţă îl ucidea pur şi simplu gândul că, în seara de Crăciun, când toţi îşi vor oferi câte ceva unul altuia, el nu avea nimic pregătit pentru mama lui. Inima îi era tare amărâtă şi, deşi se gândise toată ziua ce i-ar putea oferi mamei, încă nu găsise nici o soluţie la necazul lui. Era încălţat doar cu nişte pantofi subţiri, care nu îl prea protejau de frig, dar el nu simţea că e iarnă sau că e frig afară. Tot ce simţea era durerea că nu avea un cadou, cât de mic şi neînsemnat, pentru mama lui. Într-un târziu, necăjit şi descurajat, cu capul plecat îşi spuse : “Nu am cea mai mică idee ce aş putea să îi ofer mamei de Crăciun dar, şi dacă aş avea vreo idee, nu am nici un ban să îi pot cumpăra ceva… “

Nicuşor avea doar şase anişori dar pricepea multe, pentru că viaţa nu îl scutise de surprize din cele mai dure. Cu trei ani în urmă, tatăl lui murise, lasând în urmă o mamă cu patru copii. El era cel de-al treilea, alături de două surori mai mari şi una mai mică. De atunci, viaţa i-a arătat lui Nicuşor multe feţe dure dar dragostea şi aprecierea pentru eforturile mamei, care muncea din răsputeri să aibă ce pune pe masă copiilor ei a înflorit şi crescut în inimioara lui micuţă şi pură. De aceea, acum ar fi dorit, cu toată puterea să îi arate şi el mamei lui ceva din dragostea ce o avea pentru ea. Era adevărat că, ceea ce nu aveau material era compensat de dragostea şi suportul pe care şi-l arătau unii altora. Surorile lui mai mari erau adevărate “asistente” ale mamei, atunci când ea lipsea de acasă. Noaptea, mama lucra la un spital iar ziua, ori de câte ori i se oferea de lucru, merge pe la alţii şi spăla, curăţea, călca haine, pentru a face un ban în plus. Era o binecuvântare faptul că exista o legătură strânsă între ei toţi. Surorile lui mai mari deja pregătiseră câte un cadou făcut de mâna lor pentru mama, dar el… nu avea nimic pregătit şi era… seara de Crăciun…

Ştergându-şi lacrimile care stăteau tot timpul gata să îi curgă vale pe obrăjorii îngheţaţi, Nicuşor ieşi din curte şi plecă încet pe strada unde se aflau magazinele. Lumea forfotea grăbită în sus în jos, fără ca cineva să îl bage în seamă pe micuţul amărât şi trist. Nu era uşor să fii de şase ani şi să nu ai tată, în special când ai avea o aşa de mare nevoie să vorbeşti cu un “bărbat”… Mergea încetişor privind vitrinele pline de lucruri frumoase şi strălucitoare. Totul era de lumea visului… atât la propriu, cât şi la figurat. Minunate lucruri, dar… de neatins pentru unul ca el… Se înserase şi, resemnat, în final Nicuşor s-a hotărât să se întoarcă acasă, chiar aşa, cu mâinile goale. Frigul deja se făcea simţit şi îşi dădea seama că nu mai avea nici un rost să stea în drum. Cel puţin în casă, era la adăpost şi era mai călduţ… Deodată, ceva sclipitor de pe trotuar îi atrase atenţia. Aplecându-se să vadă ce era, descoperi o monedă de 10 cenţi, nouă nouţă, care parcă îl aştepta doar pe el ca să fie culeasă de prin picioarele trecătorilor grăbiţi. Niciodată în viaţa lui, Nicuşor nu s-a simţit mai bogat şi fericit ca în clipa în care a descoperit “comoara” aceea de 10 cenţi. Ţinând în mânuţa-i mică moneda ce abia o descoperise, Nicuşor a simţit deodată cum o căldură plăcută i s-a  răspândit în tot corpul şi, plin de entuziasm a intrat în primul magazin care i-a ieşit în cale. Dar, bucuria i s-a transformat repede în tristeţe când, vânzător după vânzător i-a spus că, doar cu 10 cenţi, nu putea cumpăra nimic…

Deodată a văzut o florărie şi, cu teamă în suflet a intrat şi el înlăutru şi s-a aşezat la rând. Când proprietarul magazinului l-a întrebat ce doreşte, Nicuşor i-a arătat moneda de 10 cenţi şi l-a întrebat pe vânzător dacă poate să îi dea o floare pentru aceşti bani, care urma să fie un cadou de Crăciun pentru mama lui. Proprietarul florăriei s-a uitat surprins şi îngândurat la Nicuşor, apoi la moneda de 10 cenţi pe care i-o oferea acesta şi, punându-i o mână pe umăr i-a spus : “Aşteaptă aici şi voi vedea ce pot face pentru tine…”

În aşteptare, privind cu uimire la minunatele culori ale florilor din magazin, Nicuşor a putut înţelege perfect, chiar dacă era băiat, de ce mamele şi fetele iubeau atât de mult florile.

Zgomotul uşii închise de ultimul client din seara aceea, l-a adus pe Nicuşor la realitate, trezindu-l din meditaţia plăcută despre frumuseţea florilor, atât de minunate dar şi atât de inaccesibile pentru el. Rămas singur în magazin, deodată s-a simţit singuratic şi speriat. Îl văzu pe proprietar că merge în spatele magazinului şi revine cu un buchet minunat de trandafiri roşii, cu tot felul de floricele mici, albe printre trandafiri, precum şi cu o mulţime de verdeaţă, toate legate împreună cu un şnur minunat de mătase albă şi roşie. Inima micuţului s-a strâns de emoţie, când l-a văzut pe vânzător punând buchetul într-o cutie lungă, albă şi apoi punând cutia cu gingăşie în braţele lui. „Cum voi putea eu să plătesc pentru aceşti trandafiri minunaţi ? Cu siguranţă că nu voi putea, nu am de unde…” şi-a spus copilul şi a simţit cum i s-au muiat picioarele şi inima i s-a strâns de emoţie.

„Buchetul acesta te costă 10 cenţi, tinere…” a spus proprietarul magazinului, întinzând mâna să-şi primească cei 10 cenţi şi Nicuşor i-a dat moneda pe care o ţinea strâns în mână. Putea fi, oare, adevărat ceea ce se întâmpla, sau visa ? Nimeni nu i-a putut da nimic pentru cei 10 cenţi pe care îi avea, dar omul acesta i-a oferit ceva incredibil, de o frumuseţe ireală pentru moneda lui fără valoare… Simţind emoţia şi nesiguranţa copilului, proprietarul a adăugat :”S-a întâmplat că tocmai am avut o reducere la trandafiri şi am putut astfel să îţi ofer acest aranjament floral de 12 trandafiri doar pentru 10 cenţi… Îţi plac ?”

De data aceasta, Nicuşor a înţeles că nu trăia un vis, ci o realitate fericită şi, mulţumindu-i aşa cum a ştiut el mai bine acestui om a ieşit cu cutia cu flori afară pe uşă, urmărit de privirea gânditoare şi de ochii înlăcrimaţi ai vânzătorului de flori. După câteva momente, din magazia din spate a apărut soţia lui, care l-a întrebat mirată : “Cu cine vorbeai doar cu câteva momente înainte şi unde este buchetul de trandafiri pe care tocmai l-ai aranjat ?” Privind prin vitrina magazinului la strada aproape golită de trecători şi clipind des din pricina emoţiei şi a lacrimilor care îi scăldau ochii, soţul i-a răspuns : “În dimineaţa asta mi s-a întâmplat ceva straniu… În timp ce îmi puneam florile în ordine ca să pot deschide magazinul, mi s-a părut că aud o voce care mi-a spus să pun deoparte 12 dintre cei mai frumoşi trandafiri pe care îi aveam, pentru un cadou special. Când am auzit această voce am crezut, pentru moment, că mi-am pierdut minţile… dar, am pus, oricum, florile de-o parte… Acum spre seară, cu câteva minute în urmă, un băieţel de vreo şase anişori, înfrigurat şi necăjit, a intrat în magazin şi a vrut să-i cumpere mamei lui o floare, cadou de Crăciun, pentru 10 cenţi. Când m-am uitat la el, m-am văzut pe mine, cu mulţi ani în urmă… Şi eu am fost tot un băiat sărac, care nu aveam un ban să îi cumpăr şi eu ceva mamei mele de Crăciun. Un bărbat în vârstă, cu barbă, pe care nu l-am văzut niciodată până atunci, m-a oprit în stradă şi mi-a spus că vrea să îmi dea zece dolari. Când l-am văzut pe acest copilaş în seara asta, am ştiut că vocea venea din partea lui Dumnezeu, de aceea am şi pus cei mai minunaţi trandafiri de-o parte…”

Emoţionaţi profund şi înlăcrimaţi, cei doi soţi s-au îmbrăţişat strâns şi au plecat spre casă fericiţi, mai fericiţi decât dacă ar fi primit orice fel de cadou, oricât de valoros ar fi fost. Şi, deşi afară se făcuse un ger cumplit, cei doi simţeau doar căldura din inima lor…

Este luna cadourilor şi, în curând vom sărbători Crăciunul. Poate vei primi un mic cadou, poate unul mai substanţial sau, poate, nu vei primi nimic… Cadourile ce ni le oferim între noi, deşi sunt valori simbolice ale relaţiilor ce ne leagă sau ale respectului şi prieteniei ce ni le purtăm unii altora, nu se pot compara cu Cadoul pe care fiecare din noi L-am primit în urmă cu 2000 de ani, când Domnul Isus Hristos a venit în lume pentru fiecare suflet. Pe noi, Cadoul acesta nu ne-a costat nimic, nici măcar 10 cenţi, dar pentru cerul întreg şi, în mod special pentru Dumnezeu Tatăl, a însemnat un sacrificiu imens.

Îl cunoşti tu pe Domnul Isus Hristos care S-a născut la primul Crăciun ? Ştii tu, oare, cine este El ? Vor putea cuvintele noastre, vreodată, să cuprindă toată taina dragostei şi sacrificiului ce ni s-a oferit fără nici o plată şi, mai mult decât atât, fără să avem vreun merit ? Colindele noastre vor putea, oare, descrie bunătatea lui Dumnezeu faţă de sufletele noastre ? Dar frumuseţea dăruirii Cadoului neaşteptat şi gratuit ce ni S-a oferit cu 2000 de ani în urmă, la primul Crăciun ? Mă rog Domnului ca, cel puţin bucuria pe care mama lui Nicuşor a experimentat-o primind – poate – cel mai frumos buchet de trandafiri roşii din viaţa ei, să ne copleşească şi nouă inimile şi să ne facă pe deplin conştienţi şi recunoscători pentru Cadoul primit, peste veacuri, cu mult chiar înainte ca noi să vedem lumina zilei.

Vă doresc tuturora un Crăciun Fericit, plin de bucuria primirii cadoului minunat : Domnul Isus Hristos !

Tuturor cititoarelor şi colaboratoarelor mele, vă doresc un Crăciun fericit, cu semnificaţii profunde, alături de Domnul şi de cei dragi inimilor voastre. Vă mulţumesc tuturora  pentru rugăciuni şi suport.                  Cu dragoste şi profund respect şi preţuire,  a voastră soră                                   în Domnul,                        Aurelia Gabor

                                 

 

 

                                  

 

Staulul inimii mele

De Rodica Botan

Crăciunul este sărbătoarea care mi-a fascinat copilăria. Pentru veşnicie, cântarea “O noapte preasfinţită”, va fi cea mai frumoasă cântare pe care am ascultat-o vreodată. Înainte de a citi cum s-a născut acest cântec minunat am crezut că, precis, păstorii l-au auzit de la îngeri şi aşa a rămas melodia printre noi. Şi chiar dacă melodia asta nu a fost cântată de îngeri, îmi pot doar imagina ce melodii minunate au cântat ei la ieslea Bethleemului… ce n-aş da să îi fi auzit…

Primii 25 de ani din viaţă i-am petrecut în Valea Jiului. Pe vremea copilăriei mele, oraşul Petrila, sediul unei exploatări miniere de cărbuni, era murdar şi plin de funingine… arăta jalnic. Dar, în noaptea de Crăciun, Dumnezeu se îndura de noi şi albea totul… Şi, pe lumina feerică a stelelor, mergeam cu colinda din casă în casă, ducând plini de bucurie cea mai minunată veste care a fost vreodată adusă omenirii. Mă trec fiori, ori de câte ori îmi amintesc… În Valea Plângerii am trăit clipe înălţătoare în fiecare ajun de Crăciun.

Am auzit multe predici despre Crăciun… şi despre faptul că Prinţul Păcii S-a născut într-un loc sărac, într-o iesle. Şi, parcă, cei care ne împărtăşeau Cuvântul o făceau cu părere de rău. Domnul Domnilor S-ar fi cuvenit să Se nască într-un palat bogat, nu în simplitate şi sărăcie. Numai că atunci n-ar mai fi venit la noi, cei nevoiaşi ; şi n-ar mai fi fost Domnul nostru… Şi vestea şi miracolul Crăciunului n-ar mai fi avut însemnătatea pe care o are pentru fiecare din noi.

M-am gândit zilele acestea la faptul că inima mea nu este altceva decât un staul murdar… un loc friguros, umed, locuit de toate gândurile mele care behăie câteodată ca şi animalele din staul şi mă întrerup… şi mă deranjează… Că omenescul meu este prezent în toată splendoarea – că adamicul din mine încă îşi păstrează toate proprietăţile omului alungat din Eden. Dar că, în haosul şi deranjul din staulul inimii mele S-a născut cea mai minunată făptura din lume… Şi El face ca staulul meu, sărac şi jalnic, să strălucească de lumină, cântec şi bucurie… Că făptura Prinţului Păcii aduce acolo esenţa Dumnezeiască, ce poate transforma cel mai jalnic şi umil loc într-un loc de o importanţă şi o funcţie de neegalat.

Îmi place să scriu… şi simt nevoia să împărtăşesc bucuria Crăciunului din staulul inimii mele cu toţi cei care vor să se bucure cu mine. Nu toţi avem acelaşi staul… Al unora arată mai bine ca al meu… mult mai bine. Şi cei cu staule mai frumoase sunt câteodată intrigaţi de cântarea care vine din staulele mai sărace… Dar trebuie să înţelegeţi că, cu cât staulul este mai mic şi mai umil, cu atât bucuria adusă de prezenţa Prinţului Păcii este mai mare… Cine ar putea să oprească această bucurie ? Şi, mai ales… de ce ?

Noaptea de Crăciun… este noaptea în care şi în ieslea inimii mele s-a petrecut un miracol… Şi în sărăcia, frigul şi murdăria ce se găsea acolo, Dumnezeu a hotărât să trimită ce avea mai bun – pe Fiul Său. Şi-I voi cânta… şi-I voi cânta… o veşnicie…

Ce ştie copilul tău despre Crăciun?

De Ana Tătar-Andras  anatatarandras.wordpress.com

 

Ioan 21:17 b  ,,Paşte oiţele Mele!“

 

                                                                            Cum ?

Toată suflarea de pe pământ se bucură de faptul că se apropie sărbătoarea naşterii Domnului dar, bucuria pe care o simt cei mici, copilaşii noştri, are o notă de sinceritate şi gingăşie care, cu trecerea anilor, dispare din psihologia celor mai în vârstă. În acelaşi timp, însă, se ridică o întrebare extrem de serioasă : ştiu copiii noştri care este semnificaţia profundă a Crăciunului şi cum trebuie acesta sărbătorit ?

Haideţi să vedem ce avem de făcut pentru a-i învăţa pe copiii noştri, sau pe ai altora, cum să sărbătorească Crăciunul.

Pentru cei ce pricep înţelesul real al sărbătorii, venirea Domnului Isus pe pământ ca Mântuitor este cu mult mai mult decât o festivitate. Din nefericire, lumea noastră este plină de oameni care aleargă la cumpărături şi la petreceri cu această ocazie, Împăratul Cel veşnic fiind uitat în multe case şi, în felul acesta, esenţa sărbătorii fiind profund diminuată.

Tu, ca şi părinte creştin, vrei să-ţi înveţi copilul adevăratul motiv al sărbătorii Crăciunului. De altfel, el se va uita la tine, ce faci tu, cum te pregăteşti, cum te porţi, cum îi vorbeşti.

Nu-i spune totul într-o zi. Sunt aşa de multe adevăruri care trebuie chiar repetate, pentru o mai profundă înţelegere. Începe devreme, în luna decembrie şi fă-ţi un plan de  pregătire a sărbătorii. Nu televizorul, computerul sau telefonul trebuie să vorbească copilului tău despre sărbătoare, ci tu. Roagă-te Domnului să-ţi dea înţelepciune pentru ca tot ceea ce vei spune să fie primit cu o inimă deschisă.

Citeşte şi documentează-te, pentru a cunoaşte cât mai bine toată istoria naşterii Mântuitorului. Lasă-l pe copil să pună întrebări. Pune şi tu întrebări. Repetă povestirea. Copiilor le place să audă chiar de mai multe ori acelaşi subiect, dacă îl vei prezenta atractiv şi interesant. Lasă-l şi pe copil să spună ceva din povestire. Nu uita că este foarte important ca să citeşti povestirea şi din Biblie. Mulţi copii au memorat textul din Luca 1:26-39, despre naşterea Domnului, doar pentru că au auzit textul citindu-se de mai multe ori. Memorarea unor versete este importantă dar şi cântarea colinzilor este o bucurie extraordinară pentru toată lumea.

Pregăteşte-ţi inima pentru sărbătoare !

Există cel puţin trei versete pe care ai vrea să le ştie şi să le memoreze copilul tău.

• Isaia 9:6 ,,Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat; şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.“

Cum mulţumeşti pentru ceea ce ni s-a dat ? Este Domnul Isus un sfetnic minunat pentru tine ? Ce înseamnă pentru tine că Domnul Isus este Dumnezeu tare, Părinte al veşniciilor şi  Domn al păcii ?

• Luca 2:11 : ,,Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul.“
  Este Domnul Isus Mântuitorul tău ? Cum Îl prezinţi altora prin viaţa ta ?
• Luca 2:14  :,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.“

Cum Îl lauzi pe Domnul ? Este pacea o valoare importantă în casa ta, în relaţiile tale ? Cântă în fiecare zi altă colindă. Alege colinzi cu mesaj puternic ; fereşte-te de colinzi care nu-L prezintă pe Hristos, cum sunt ,,Am venit la colindat“, sau „Ne daţi ori nu ne daţi“. Ascultă casete, CD-uri, radio creştin şi învaţă-l pe copil să fie atent la cuvinte.

Bucură-te astăzi cântând colinde ! Fie-ţi inima plină de bucurie în aşteptarea sărbătorii Naşterii Domnului ! Sărbători fericite !        Ana Tătar-Andraş

“Crăciunul meu”

                                     De Viorel Iuga

 

Meditând la a Ta-ntrupare, La tot ce a însemnat,

      Am încondeiat în versuri, Ce nu s-a mai spus vreodat

 

    Am aflat cu bucurie că s-a scris mult despre stea,

Despre îngerii ce-n glorie an cântat naşterea Ta

Despre magii de departe, despre darurile lor,

Despre ura de aproape, despre umilii păstori,

Mulţi au cântat dedicarea sfinţilor, umili părinţi,

Criticat-au nepăsarea preoţilor “supersfinţi”.

Scrise-s multe şi frumoase, şi se scriu mereu, mereu,

Însă nimeni n-a scris, Doamne, Cum a fost “Crăciunul meu”.

Într-o zi, nu o zi mare, am văzut că-s păcătos,

Am simţit atunci nevoia, după harul lui Hristos.

Am privit spre El cu ruga, sufletului ce-mi ofta,

Implorând în umilinţă “Doamne, dă-mi iertarea Ta”

Ce adâncă bucurie am simţit atunci îndată,

Inima din grea robie s-a simţit eliberată.

Am gustat a Lui iertare… Şi de-atunci eu cant mereu,

Nu-I mai mare sărbătoare, cum a fost “Crăciunul meu !”

 

 

 

 

 

Ganduri de Craciun

                                                                   Simona Lucescu

     Dacă mă întrebaţi pe mine ce înseamnă Crăciunul am să vă spun că e cea mai frumoasă perioadă a anului, aşteptată de toţi creştinii şi, interesant este că până şi  păgânii dau semne că sunt bucuroşi atunci când vine Crăciunul. Paul Valery, scriitor şi filozof francez, scria : “Creştinii sunt singurii care mărturisesc faptul că Dumnezeu este dragoste”. Această dragoste este însă pentru noi, oamenii, paradoxală şi de neînţeles. Însăşi naşterea Mântuitorului, într-o iesle rece, e un paradox. Domnul Isus, care este Fiul lui Dumnezeu, S-a pogorât în umilinţă la noi, dându-ne şansa mântuirii sufletelor, indiferent de condiţia noastră socială, de rasă sau de statut economic. Prin întruparea şi naşterea Sa, Domnul Isus a dat o lecţie tuturor oamenilor, de atunci şi de azi, privitoare la iubire.

     Dar, ce este iubirea lui Dumnezeu ? Henry James spunea că există trei lucruri importante în viaţa unui om :  primul este să fii bun, al doilea să fii bun şi al treilea să fii bun. Cu alte cuvinte, să fii plin de bunăvoinţă, grijuliu, gentil, bun. Dacă dragostea de aproapele nostru ni se pare inaccesibilă în esenţa ei, măcar să o manifestăm sub forma amabilităţii relaţionale… Mi-aş dori un Crăciun în care, fiecare la locul lui, dintr-o dragoste creştinească genuină, aşa cum ne-a arătat-o Mântuitorul nostru, să fim cel puţin amabili unii cu alţii.

    Un caracter creştin autentic şi, implicit, o conştiinţă creştină, conţin şi ele acelaşi paradox : pentru a trăi veşnic trebuie mai întâi să murim, pentru a fi fericiţi trebuie să ne asumăm suferinţa, pentru a avea totul trebuie să oferim totul, pentru a cuceri cerul, trebuie să luptăm pe pământ. Dar, în Apocalipsa 3:21, găsim o promisiune minunată : “Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul de domnie.” Cine crede în Domnul Isus primeşte iertarea păcatelor şi viaţa veşnică, fără bani şi fără plată. De aceea, ziua de naştere a Domnului Isus este cea mai aniversată sărbătoare pe întreg pământul.
Noaptea în care S-a născut Domnul Isus era o noapte înstelată şi liniştită. Pruncul era un copilaş mic, ca orice nou născut, semăna cu un copil obişnuit dar, în realitate era un copil sfânt, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a venit să ne aducă mântuirea. Azi, peste veacuri, lumea întreagă cântă colinzi despre acea noapte minunată.

   Domnul Isus S-a născut sărac, pentru ca orice sărac să “îndrăznească” să se apropie de EL. A fost Dumnezeu, vorbind în limba omului obişnuit, prezentându-L pe Dumnezeu în termeni care să fie pe înţelesul tuturor. Săraci şi bogaţi, copii şi adulţi, ne pregătim să sărbătorim Crăciunul. Ne străduim să facem curăţenie prin case dar, ar trebui să ne facem timp să ne curăţim şi fiecare ungher al inimii, să înlăturăm orice impuritate ce ne desparte de sfinţenia lui Dumnezeu şi de marele Lui cadou, Fiul Său pentru noi.

     Se apropie şi sfârşitul anului, când fiecare din noi ar trebui să privim meditativ în urmă. Privind la viaţa noastră, poate nu vom găsi păcate multe şi mari, dar poate ne vom găsi străini de o viaţă trăită în prezenţa lui Dumnezeu. Pe din afară,  putem arăta bine, dar înlăuntru ştim că suntem fără scânteie, goi şi reci. Focul pe care poate l-am avut odată s-a stins şi nu mai avem decât o lumină palidă, artificială. Poate că viaţa ne este sfâşiată de dorinţe şi planuri contradictorii sau poate că simţim că ne-am pierdut direcţia… Haideţi să nu ne mai ocupăm de  păcatele altora, ci să ni le mărturisim pe ale noastre… Dacă vom începe cu noi înşine, s-ar putea ca viaţa să genereze viaţă. Fii bun cu cel de lângă tine, cu cel de la biserica ta, de la serviciul tău, aşa cum a fost şi Domnul Isus. Câteodata ne comportăm de parcă fiecare am avea un Dumnezeu al nostru… şi atât, fără acea bunătate de care vorbeam înainte, acea dragoste genuină, iubirea de aproape şi de oameni arătată de Mântuitorul nostru.

     “Dumnezeu nu are nevoie de succesul nostru, El ne vrea pe noi. Lui nu-I trebuie realizări, El vrea ascultare”, spunea Charles Carlson. Relativismul gândirii moderne detestă supunerea faţă de orice autoritate absolută şi această atitudine a influenţat perspectiva noastră, ducând la o mulţime de semne de întrebare, atacuri şi intrepretări eronate ale Scripturii. Linia care desparte binele de rău nu trece nici prin clase sociale, nici prin partide politice ci prin inima fiecărui om. Acolo este locul unde raiul se poate transforma în iad şi iadul în rai. Joseph Conrad spunea că “Un om pierdut este un om care s-a consumat în evenimente lipsite de semnificaţie”. Pune-ţi inima şi gândirea în Mâna lui Dumnezeu, acum de Crăciun şi stabileşte-ţi direcţia vieţii acum, când începi un AN Nou.

     Există o singură artă creştină care nu e nici gotică, nici romantică, nici barocă… este arta de a-ţi purta crucea. N. Steinhard spunea: : ”Prieteni dragi , de vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu aveţi surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria şi mai bună meseria – brăţară de aur – bune-s limbile străine dar, după cum cea mai rapidă cale pentru a înţelege ce se întâmplă azi e a studia sfârşitul imperiului roman, tot aşa cea mai sigură metodă pentru a evita surprizele în viaţă şi a le putea face faţă cu oarecare calm, cea mai puternică pregătire, este înţelegerea Calvarului şi a Golgotei. Aceasta este adevărta şcoală profesională a meseriei de “om” în lume.”

     Factorul comun prin care ne putem tolera reciproc şi încerca să ne iubim a fost şi va rămâne doar Dumnezeu. În lipsa acestui catalizator, reacţiile noastre vor fi cu siguranţă doar de respingere şi indiferenţă.

     Ce ar fi dacă, de Crăciunul acesta, în loc să îţi faci o listă de dorinţe materiale, scriind acolo cam ce ai dori să “primeşti” de Crăciun, să îţi faci o listă a dorinţelor spirituale ? Ce ai scrie pe această listă ? Ar apare acolo dorinţa ta de a-L găsi şi cunoaşte pe Domnul Isus Hristos mai bine ? Ia-ţi timp şi caută-L. Este, de fapt, foarte aproape… Este chiar la uşa inimii tale… Acceptă-L pentru a gusta din plin bucuria Crăciunului. Îţi doresc un Crăciun Fericit !

 

                                   Împartita între două iubiri…

                            o lecţie despre o casatorie nepotrivită

                                                   De Aurelia Gabor

     Cuvântul lui Dumnezeu are multe efecte în viaţa noastră : de încurajare, de mângâiere, de îndemn la pocăinţă, de meditaţie, de laudă, de slavă, dar pentru un soţ sau o soţie cu un partener de viaţă care nu îi împărtăşeşte credinţa în Domnul Isus, versetele din 2 Cor. 6:14-15, sunt covârşitoare : “Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum pot sta împreună lumina cu întunericul ? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial ? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?”

     Cu siguranţă că ne iubim partenerii de viaţă dar deosebirile de valori morale şi creştine pe care le putem avea, diferenţele de gândire şi efectele izolării şi singurătăţii care provind din astfel de diferenţe pot face din relaţia de căsătorie o relaţie dificilă şi plină de provocări dintre cele mai nedorite. Iată istoria unei astfel de soţii, care se află într-o astfel de situaţie.

     “Eu şi Radu eram căsătoriţi de 13 ani şi aveam doi copii când, la o evanghelizare din oraşul nostru, eu L-am acceptat pe Domnul Isus Hristos în viaţa mea, ca Domn şi Mântuitor al vieţii mele. De atuci au trecut şapte ani şi, tot de atunci mă aflu într-o dilemă spirituală teribilă, sfâşiată între două iubiri : cea a vieţii mele, care este soţul meu şi cea a sufletului meu, care este Domnul Isus.

După ce am decis să îmi schimb direcţia în viaţă şi am devenit o creştină autentică, am experimentat în viaţa mea bucuria “dragostei dintâi” împreună cu pacea şi liniştea pe care o aduce mântuirea în viaţa unui om. Simţeam cum schimbările din viaţa mea au loc exact ca şi în 2 Cor. 5:17 : “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă ; cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

Dar pentru soţul meu, tot ceea ce experimentam eu acum, inclusiv noul stil de viaţă pe care încercam să îl adopt, nu făceau nici un sens. Şi el afirma că crede în existenţa lui Dumnezeu, dar considera că eu merg mult prea departe în ceea ce fac şi nu se bucura deloc de schimbările intervenite în viaţa, gândirea şi atitudinea mea faţă de tot cu ceea ce fusese el obişnuit până atunci. O zi obişnuită pentru mine avea o nouă structură : citirea Bibliei, rugăciune, participare la studii biblice sau diferite activităţi ale bisericii din care acum făceam parte, iar duminicile însemnau, fără discuţie, participarea la programul de biserică. Nu mai aveam nici o dorinţă de a merge la film sau să consum alcool, aşa cum făceam înainte. Prieteniile vechi, cu amicii necredincioşi nu mai aveau nici un sens pentru mine. În plus, puteam declara cu toată inima că în viaţa mea a apărut o nouă iubire care, deşi era în totalitate pentru Domnul meu, părea de neînţeles, ba chiar o ameninţare, pentru soţul meu. În aceste condiţii, soţul meu a început să se simtă abandonat şi izolat şi curând, aceste sentimente au început să aibă manifestări vizibile de gelozie, nemulţumire, mânie şi resentimente pentru tot ceea ce eram eu acum. A început să îmi critice noii mei prieteni, activităţile la care participam, cărţile pe care le citeam şi, în general, tot ceea ce făceam eu acum. Am început şi eu să simt cam în acelaşi fel despre el, mai ales când îmi schimba postul creştin de radio la care ascultam, îmi făcea observaţie ori de câte ori dădeam bani pentru biserică sau alte activităţi legate de aceasta sau obiecta când mă implicam într-o activitate.

Începusem să îmi pierd respectul pentru soţul meu iar “găurile negre” din căsnicia noastră se adânceau cu repeziciune, până la punctul în care relaţia noastră ajunsese la un impas. Am realizat cu durere şi spaimă că “trăgeam” amândoi la un “jug” inegal, total nepotrivit unul cu celălalt..

Pentru cei care nu ştiu ce este un “jug”, iată o explicaţie simplă : un jug este un obiect din lemn, ca o ramă dreptunghiulară, împărţită în două părţi egale, care apar ca două ferestre, prin care se introduce capul animalului cu care se doreşte să se execute o lucrare agricolă sau de tracţiune. Este prevăzut cu două “ferestre” pentru ca orice lucrare executată să fie făcută în doi, cu scopul de a creşte eficienţa puterii angajate în efortul necesar pentru executarea lucrării respective. Dacă animalele  folosite la jug sunt inegale ca mărime sau putere, jugul va apăsa greu pe unul dintre animale, în timp ce pe celălalt aproape îl va sugruma, fiind prea sus pentru el. Datorită acestei nepotriviri, în loc ca cele două animale să lucreze într-o armonie şi unitate şi să se ajute unul pe celălalt la ceea ce au de făcut, colaborarea lor devine o povară insuportabilă pentru fiecare dintre ei.  Această situaţie este un tablou fidel a ceea ce s-a întâmplat între mine şi soţul meu.

Ne dădeam seama amândoi de impasul acesta şi m-am gândit că am avea nevoie să mergem la o consiliere maritală. Soţul meu a refuzat această idee aşa că m-am dus eu  singură şi am stat de vorbă cu o consilieră creştină. De cum am intrat în biroul acesteia, tristă şi descurajată, i-am spus fără nici o ezitare consilierei : “Nu cred că îl mai iubesc pe soţul meu…”

     Zâmbind, consiliera m-a surprins prin răspunsul ei : “Foarte bine !” “Foarte bine ?” “Ce fel de consiliere o mai fi şi asta ?” mi-am spus eu în gândul meu, privind nedumerită la femeia din faţa mea, de la care aşteptam o altă reacţie… Apoi, cu o înţelepciune dumnezeiască, aceasta a continuat : “Nu îl mai poţi iubi pe Radu cu dragostea cu care ai obişnuit să o faci până acum. Acum, că Hristos locuieşte în tine, va trebui să înveţi să îl iubeşti cu dragostea Domnului Isus. Te afli exact în locul unde Dumnezeu te vrea !”

Şi, pe îndelete, femeia aceasta a început să îmi deschidă ochii asupra noii mele poziţii în viaţa soţului meu şi asupra planului lui Dumnezeu pentru noi ca familie. Aveam un rol de îndeplinit, pe care Dumnezeu îl lua foarte în serios : trebuia să îi arăt dragostea Lui, soţului meu necredincios. Nu s-a întâmplat peste noapte dar, încet-încet am început să îmi văd soţul cu alţi ochi. Mă uitam acum la el aşa cum – probabil – s-a uitat Dumnezeu la mine, cu şapte ani în urmă, pe vremea când încă nu Îl cunoşteam pe Domnul Isus : un suflet pierdut în nevoie acută de graţia lui Dumnezeu. Am înţeles că Dumnezeu a îngăduit ca eu să primesc salvarea, prima din casa mea, pentru a fi un model pentru soţul meu şi copiii noştri. Ce privilegiu minunat mi s-a oferit şi eu nu mi-am dat seama de lucrul acesta…

     A fost un drum greu şi ştiu cu siguranţă că nu am – şi, poate, nu voi avea niciodată – răspuns la toate întrebările vieţii. Dar, prin rugăciune, citirea Bibliei, discuţiile privitoare la acest subiect cu alţii care au mai trecut pe aici, am ajuns din nou să îl respect şi iubesc pe Radu. După ce timp de mai mulţi ani am încercat să îl schimb – după cum consideram eu “în bine” – mi-am dat seama că nu soţul meu era cel care trebuia să se schimbe, ci eu.  Cu siguranţă că, de-a lungul acestei călătorii am făcut multe greşeli în cursul acesta spiritual unde sala de clasă era însăşi casa mea,  dar, apropiindu-mă tot mai mult de Dumnezeu şi încercând să îi descifrez înţelepciunea, am învăţat multe lecţii valoroase şi folositoare. Iată câteva din ele :

M-am rugat ani în şir ca Radu să devină şi el creştin, fără ca să îmi pot da seama de egoismul rugăciunilor mele. Îi explicam Domnului, în rugăciune, cât de uşor ar fi şi pentru mine dacă am merge la biserică împreună, am avea acelaşi grup de prieteni şi am gândi la fel. Nu primeam răspuns la rugăciunile mele şi nu pricepeam de ce, până când nu am înţeles versetul din Iacov 4:3 : “…Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.” Încercând să mă rog pentru salvarea sufletului lui Radu, de dragul mântuirii lui şi nu de dragul convenienţei mele, a schimbat mult starea mea şi a ridicat povara unei aşteptări nerealistice a rugăciunilor mele, creând un tip de rugăciune mult mai corect în viaţa mea. Acum, speranţa mea se îndreaptă spre harul lui Dumnezeu care poate dărui salvare şi pentru soţul meu şi nu spre împlinirea dorinţei mele… Este o deosebire pe care, când am înţeles-o, am primit o pace nemai întâlnită până atunci.

Găsirea unor arii de interes comun pentru amândoi este adeseori o luptă grea, dar am înţeles cât de important este să găsesc o modalitate prin care să fac o balanţă între priorităţile privitoare la soţul meu şi cele care mă ajută să continui să cresc în făptura spirituală nouă care sunt acum. Dumnezeu îmi cunoaşte sufletul şi am încredinţarea că El mă va ajuta să găsesc linia delicată pe care să merg pentru a fi un bun exemplu pentru soţul meu, onorându-L pe Dumnezeu prin viaţa mea şi respectându-mi soţul aşa cum îmi cere El.

Soţul meu încă nu a devenit creştin şi nici nu vine cu mine la studiile biblice. Încă schimbă postul de radio creştin la care îmi îmi place să ascult, ori de câte ori are ocazia. Dar, la ora aceasta, înţelege mai bine importanţa şi centralitatea lui Dumnezeu în viaţa mea, iar eu înţeleg mai bine nevoia lui de a primi atenţie şi respect. Privitor la mântuirea lui, aceasta este o problemă a lui personală, între el şi Dumnezeu. Până atunci, eu mă ţin tare de Cuvântul din Faptele Apostolilor 16:31 : “Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Iar, între timp, Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru miracolul ce l-a îngăduit de a îmi uşura puţin “jugul”.

 

Puterea vindecatoare a inimii !

Corespondenta de la Lidia Stancel

     Institutul american HearthMath a descoperit că inima emite un câmp electromagnetic de cinci mii de ori mai puternicdecât câmpul pe care-l emite creierul. Este important să notăm această diferenţă de putere între câmpul electromagnetic al inimii şi acela al capului, pentru a înţelege importanţa sentimentelor noastre, a iubirii, a recunoştinţei, a aprecierii şi a oricărei trăiri pozitive !

     Tot ce simţim şi trăim ca sentiment frumos, pozitiv, înălţător (compasiunea, dragostea, blândeţea, bunătatea, bucuria) creează ceea ce specialiştii au numit “coerenţa inimii”, pe când trăirile negative, ca şi gândirea corespunzătoare acestora creeaza “incoerenţa inimii”, generând emisii vibraţionale în câmpul electromagnetic al inimii şi al creierului nostru. Aceste câmpuri electromagnetice influenţează deopotrivă corpurile noastre, ca şi realităţile pe care le întâlnim în viaţa de zi cu zi.
Acelaşi institut a constatat că :

– Dacă suntem furişsi timp de cinci minute, sistemul imunitar are nevoie de şase ore pentru a recupera puterea pierdută ;
     Dar,

– Dacă trăim cinci minute de compasiune şi apreciere, imunitatea ni se va îmbunătăţi cu 41 la sută.

Am notat toate acestea pentru ca fiecare dintre noi să înţeleagă puterea de vindecare a inimii blânde şi iubitoare, precum şi puterea trăirilor negative de a ne îmbolnăvi chiar corpurile noastre fizice. În mod practic, putem înţelege în fiecare moment al existenţei noastre dacă ceea ce facem este spre folosul sau în detrimentul nostru. De aceea, ori de câte ori simţim şi gândim negativ, ne înfuriem, ne supărăm, urâm, dezapreciem sau judecăm în mod agresiv (pentru că există şi opţiunea de a observa realitatea imediată, fără a o judeca !) este un semn că inima noastră se distanţează de echilibrul pe care îl doreşte Dumnezeu de la noi şi, în mod automat, ne vom crea singuri o stare de rău atât pentru starea noastră spirituală cât şi pentru organismul nostru fizic. Orice am gândi, am simţi, am trăi ca stare negativă, ne va da de ştire că am intrat în domeniul Eului sau al “judecăţii lumii”.

Mintea omenească este condiţionată de realitatea prezentă sau trecută, de frica de viitor, de frica de a pierde pe cineva sau ceva, sau de durere, aşa încât ea va genera întotdeauna emoţiii negative când va fi în faţa unui eveniment de viaţă neplăcut.

Simplul fapt de a ne da seama de această auto negativitate şi a alege spontan să ne întoarcem la o stare pozitivă printr-o rugăciune, o amintire frumoasă, apelul la gânduri bune, de speranţă, de bucurie, de bine pentru tot ce ne înconjoară, ne ridică vibraţional încetul cu încetul până acolo unde vom simţi că suntem din nou în armonie cu inima noastră.

Dacă vom gândi binele cel mai înalt al tuturora vom crea starea de “coerenţă între inimă şi minte”, de armonie între inimă şi minte, ceea ce ne va aduce o plăcută surpriză copleşitoare.
     Mai întâi, se vor vindeca multe dintre afectiunile fizice pe care le avem in corpul nostru. Dar, mai presus de orice, ne vom simţi vindecaţi în suflete şi nu vom mai face eforturi aşa de mari pentru a gândi bine despre cineva, pentru a aprecia, pentru a dărui, pentru a ne simţi iubitori sau generoşi.

 

 

 

 

 

 

                         NAŞTEREA MÂNTUITORULUI

De Olympia Nenu, California

Câtă durere şi nădejde împletite laolaltă…

Ah, cât de frumos era Edenul cel de ieri… câtă pace şi splendoare-n Grădina Paradisului… simţeai cum se înalţă dragostea, ca aburul dimineţii printre firicelele de iarbă abia trezite la viaţă, cum se răsfrânge domol peste covoraşul de narcise şi-apoi, pe aripi candide de nostalgici fluturaşi,  aluneca agale peste corola străvezie a pomilor din Paradis unde, mână-n mână, pe cărarea din poiană, îmbătată de fericire, se plimba întâia pereche, cununa Creaţiei din cea de-a şasea zi a Săptămânii…

Şi-o inimă de Tată, nu mai putea de fericire, privind perefecţiunea ce-mbrăţişa Grădina…

Dar… ce suflu aspru a pătruns printre brusturi şi tufişuri, încolăcindu-se rece ca gheaţa, cu solzii-i lipicioşi, de ea… de curiozitatea, neascultarea Evei ?!

„Aşa să fie oare… ? Gustaţi…Nu veţi muri”, sâsâi imbietor, printre ramuri aplecate, Veninosul ce stătea demult la pândă…

Şi… cerul întreg s-a înfiorat…Nori groşi şi grei ca plumbul s-au rostogolit pe boltă… lumina s-a întunecat, furtuna sta gata, gata să se prăvălească peste inimi vinovate…

„Cine se va duce… ? Cine… ?”, şopti Tata printre lacrimi, cu suflet sfârtecat de cruzimea despărţirii … „Cine Îmi va smulge copiii din ghiarele lui Belzebed… ? Ah, mândrule luceafăr căzut printre stele în abisul cu jăratec…”

Şi o tăcere fără suflu a încremenit văzduhul…S-a stins cântul serafimilor, heruvimii au amuţit, bătrânii cei cu tâmple albe, ce înconjurau măreţul Tron şi-au aplecat încetişor cununile strălucitoare … Cerul întreg suspina tăcut şi, o jumătate de ceas – ce lungă a fost tăcerea din vecii – n-a tresărit o stea, n-a fost un licăr de nădejde… Numai lacrimi şi suspin… Câtă durere !

Dar iată că, de-odată, smuls chiar de lângă inima de Tată, un glas gingaş şi firav a străpuns tăcerea din milenii… Era un mieluşel, părea junghiat, dar cu ochii-nrouraţi, păşind peste veacurile-apuse, înainta spre Cel Prea Înalt, rostind nădejdea omenirii :

„Tată… Iată-Mă ! Trimite-Mă !”

O clipă, doar o clipă a mai rămas tăcerea încremenită…Apoi, tot cerul a izbucnit în osanale… ce bucurie fără margini a şters tăcerea înlăcrimată. E ceru-n sărbătoare…Voi îngeri, oşti cereşti, staţi gata !

Şi uite Nazaretu-n vale…

Ce tânără-i Maria şi-n trecerea-i prin lan, zâmbesc macii înfloriţi, brânduşele-şi clatină căpşorul sub atingerea mlădioasă a mâinii ei firave…  „Iosif,  Iosif”,  tremurau fiorii dragostei, şoptind… Dar ce înger i se arată ?  Maria-ncremeneşte…pasul i se opreşte-n prag… „Şi cum… cum se va-ntâmpla… ?” îngâna tânăra fecioară… „Dar Iosif… ?” „Nu, nu-i drept… oh, Iosif să te îndoieşti… Mireasa ta e-a cerului aleasă”, rosti într-un vis de noapte, trimisul din înaltul cerului cu stele…

Beznă adâncă în Betlehem… Doar două umbre obosite alunecau de la o poartă la cealaltă.

     „Nuuuu, n-avem loc de găzduire…”

Oh, Prinţ al Păcii, Creatorul Universului… mă înăbuş în ruşine…  poiata… ieslea… e tot ce am mai bun spre-a Ta primire…

Dar ce minune !  Cerul şi-a deschis cortina şi-n galaxiile afunde, cărări de stele  se-mpletesc, ce glorios răsună cântul, iar staulul e gazda unei oşti cereşti !

Îngenunchez pios la iesle, şi-alături văd un prunc sărac, cu ochi senini, cu ochii calzi.   Tresar, ce zgomot şi ce zarvă-i în ograda dinspre stradă ?

Şi-n poiata îngrămădită, lângă paie afânate, aud şoapte de departe :

„Mântuitorul, Izbăvitorul, Salvatorul veni la noi”, spuneau păstorii, ascunşi în blănuri, fremătând de bucurie. Şi buciumul din vale şi naiul din zăvoi se îmbrăţişau melodios cu un fluier de la stână, peste-un staul şi-o fecioară…

„A venit Mesia Cel aşteptat, e-aici…”, a lăcrimat roua dimineţii,

„Salvatoru-I printre noi”, ţipa zarva din poiată…

„Mesia ! Mesia !”, vedeam peste ani copiii, strigând pe costişa din cetate în ziua de Florii.

„Rabuni”, şoptea printre suspine Maria în dimineaţa Învierii, la uşa mormântului gol.

Iar eu, ca deşteptată din somn, mi-am ridicat privirea spre bolta albăstruie… Ce freamătă văzduhul, ce pregătire-n Paradis… Serafimi şi heruvimi, şoptesc extaziaţi : „Vine, vine, vine Ziua nunţii Mielului !”

Şi-atunci mi-am luat surorile de mână, unindu-mi glasul cu al lor şi-am zis înduioşată, cu ardoare şi cu dor :

     „Bine ai venit şi în inima mea, Domn al Păcii şi al bucuriei, Domnul mântuirii mele !!!”

     Proprietăreasa discută cu chiriaşul ei, un student sărac, care nu-şi plătise chiria de trei luni :

     „Se spune că ceea ce visezi în noaptea de Ajunul Crăciunului, se împlineşte cu siguranţă ! Am visat că mi-ai plătit toată chiria !”

     Bucuros, chiriaşul îi răspunde :

     „Minunat vis !!! Fiţi bună şi tăiaţi-mi repede o chitanţă…”

 

 

                                    Carmen Bogdan, Bucuresti

 

           Chemati dupa planul Sau

 

      Încrederea în orice împrejurare în Domnul Isus ar trebui să fie o realitate permanentă în viaţa noastră şi  să reprezinte standardul mintal şi emoţional care să ne controleze reacţiile, ori de câte ori apare un moment plăcut sau mai puţin plăcut în calea noastră. Ar trebui, deci, să ne amintim mai des promisiunea din Romani 8:28 : „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.”

     În luna martie, anul acesta, locaţia unde lucrez a fost mutată, spre bucuria mea, în apropierea casei mele, după o lungă perioadă de timp în care am făcut naveta undeva, în afara oraşului. Am fost tare bucuroasă de această schimbare şi m-am  acomodat repede cu noua situaţie, mai ales că era mult mai convenabilă şi mai uşoară. La vechea locaţie a rămas o singură colegă care, datorită volumului mare de lucru, avea şi ea, din când în când nevoie de ajutorul nostru. În plus, ea rămăsese şi cu naveta, care adăuga stresului şi oboselii serviciului. După câteva luni de zile, în urma unor intervenţii, colega aceasta a fost mutată şi ea la unitatea din Bucureşti şi, cine credeţi că a fost numită să o înlocuiască în afara Bucureştiului ? Chiar eu ! Vă puteţi imagina reacţia mea de frustrare când am fost contactată cu „noutatea” nedorită ce mi se oferea…  Fiind vorba, totuşi, de serviciu, nu am refuzat ordinul, dar nici nu am reacţionat cum aş fi dorit… Am fost tristă şi supărată deşi, în sinea mea ştiam că Domnul e la cârma şi în controlul tuturor lucrurilor şi a evenimentelelor. În tristeţea mea, după două zile de supărare, Domnul mi-a dat versetul din Romani 8:28, după care, o pace şi o linişte nefireşti mi-au cuprins inima. Am avut senzaţia că am trecut un examen cu brio şi am simţit în duhul meu că, indiferent cât va fi de greu, este voia Domnului să merg acolo şi că El va fi cu mine. Am ştiut atunci că aceasta nu era decizia oamenilor, deşi ei mi-o aduseseră la cunoştinţă, ci era voia Lui. În ziua când îmi strângeam lucrurile de la locul de muncă, urmând ca a doua zi să mă prezint la locaţia din afara Bucureştiului, mi s-a propus să rămân unde eram, pe motivul  că cealaltă colegă s-ar fi răzgândit. Dar, ceva din interiorul meu m-a făcut să refuz categoric să mă mai întorc din drum, deoarece îmi era foarte clar că drumul trasat se afla sub controlul lui Dumnezeu.  La noul loc de muncă este mult de lucru dar, aşa cum m-a făcut Domnul meu să înţeleg, locul de muncă şi meseria ce o practic de câţiva ani sunt cele care mă fac foarte dependentă de El şi îmi aduc în fiecare zi aminte de câtă nevoie am de El şi câtă bunătate şi înţelepciune revarsă El spre mine, ca să mă pot descurca. Dau slavă şi Îi mulţumesc în fiecare zi când reuşesc să termin tot ce am de făcut.

     Dar acesta este doar unul din aspectele avantajelor ce mi le oferă acest loc de muncă, rezervat special pentru mine de Dumnezeu. Un alt aspect important este faptul că cei cu care lucrez au acum posibilitatea să audă cum mulţumesc eu Domnului pentru situaţiiile dificile pe care ne ajută să le traversăm cu toţii, legat de activitatea noastră. Mă rog  ca Domnul să îmi ajute să fiu o mărturie pentru ei şi să am ochii aţintiţi spre Domnul Isus.

    Am rămas foarte surprinsă să constat că şi atitudinea şefului meu s-a schimbat, iar eu am înţeles că Domnul i-a deschis ochii atât lui, cât şi mie, pentru a ne schimba optica unul faţă de celălalt. Asta a însemnat, în primul rând pentru mine, să recunosc că şi eu am greşit criticându-l şi judecându-l aspru. Zilele trecute, ne-am trezit cu şeful nostru, care e căsătorit de zece ani şi nu are copii, că a adus tort să ne servească pe toţi. Era plin de bucurie că soţia sa era însărcinată şi că vor avea un copil. I-am urat ca Domnul Isus să îl binecuvânteze. Simţindu-se cumva vinovat faţă de mine că m-a pus din nou în situaţia să fac naveta, m-a întrebat cum mă simt la noul meu loc de muncă. În loc să îi răspund „în doi peri”, cum aş fi fost altădată tentată să o fac, i-am mărturisit că ceea ce m-a convins că aici e locul meu, a fost Cuvântul lui Dumnezeu din Romani 8:28, pe care i l-am citat. Am rămas surprinsă să observ că versetul l-a atins profund şi m-a rugat să i-l repet, ca să îl poată reţine, ceea ce am şi făcut.

     Ce ciudaţi suntem noi, oamenii, cum catalogăm pe semenii noştri şi le punem etichete fără să ştim că, în clipa aceea, Domnul deja Şi-a început lucrul în inima pe care doreşte să o atingă  prin noi. De aceea, să fim treji, ca să nu avem surpriza că ne luptăm chiar cu Domnul. Să nu uităm nici o clipă că, în şcoala Domnului avem multe de învăţat. Va trebui  însă, să învăţăm practica de a-I asculta dorinţele şi de a-I înţelege şi discerne voia Lui cea „bună, plăcută şi desăvârşită.”. Dorinţa lui Dumnezeu pentru noi este de a nu mai judeca pe alţii prin prisma minţii noastre, pentru a nu pierde binecuvântarea de a fi cei prin care Domnul Isus vrea să Îşi reverse binecuvântările şi spre alţii, pentru a fi salvaţi.

 

                 Știați că…                            Muzica

          este o modalitate de a preveni, trata și menține sănătatea ?

                                                        de Dr. Ligia Miclea

 

Am intrat în luna Decembrie, luna cadourilor, a străzilor cu case frumos împodobite, luminate cu becuri multicolore, a magazineleor aflate în competiție, prin multitudinea mărfurilor prezentate atrăgător și a vitrinelor strălucitoare, încărcate cu globuri și personaje aparținând sărbătorii Crăciunului.  Întreaga atmosferă e dominată de colinde și de o muzică ce ne introduce în Sărbătoarea Nașterii Domnului, în competiție cu sărbătoarea comercială, laică, a lui Moș Crăciun.

Muzica ce ne relaxează, ne înveselește, e o binecuvântare pentru organismul nostru, stresat în lupta pentru o existență decentă și pentru pâinea cea de toate zilele.  Muzica plăcută, liniștită, ne întărește sistemul imunitar, care ne protejează organismul în lupta cu infecțiile provocate de microbi și virusuri.

În SUA, un grup de psihologi au făcut un studiu în mari complexe comerciale, la care au participat persoane voluntare, prezente în magazine.  Experimentul a avut ca obiectiv examinarea anticorpilor (substanțe care distrug microbii și virusurile), din saliva participanților la test, după ce aceștia au ascultat o muzică liniștită, neagresivă, plăcută și relaxantă, în timpul umblării lor prin magazine.  Rezultatul a indicat creșterea anticorpilor cu 14%.  După audierea unei muzici zgomotoase, stresante, de tip Rock, transmisă într-o perioadă de timp egală ca durată, anticorpii au scăzut cu 20%.

Muzica are și alte efecte binefăcătoare asupra organismului nostru, pe lângă cel de întărire și stimulare a sistemului imunitar, descris anterior.  Cercetătorii au studiat cu atenție, efectele benefice ale muzicii preclasice și clasice, care a fost folosită cu succes în: tratamentul asteniilor nervoase, depresiilor, bolilor psihice cu manifestări agresive, a insomniilor, stărilor de agitație, plânsului la sugari și copiii mici și în stimularea secreției lactate.

Efectele negative ale muzicii asupra sănătații fizice și psihice, precum și cele benefice au fost și sunt, în continuare, subiectul unor cercetări atente și îndelungate a medicilor și oamenilor de știință.  Astăzi este bine cunoscut și știut faptul că, muzica zgomotoasă, stridentă, de tip Rock și cea stepată, sacadată și sincopată în exces, care provoacă și stimulează mișcarea corpului, are efecte dăunătoare asupra sănătății.  Ea stresează și obosește creierul, care scapă de sub control funcțiile vitale și astfel îmbolnăvește organismul.  S-a constatat, de asemenea, pierderea timpurie a auzului (surzenia), la persoanele care ascultă muzica la difuzoare puternice sau cea care folosește instrumente zgomotoase ca tobele, timpanele, chitara electronică, etc.

Din constatările rezultate în urma studiilor recente și din cele menționate mai sus, reiese că este foarte importantă pentru sănătatea noastră fizică, psihică și spirituală, muzica pe care o ascultăm și o promovăm în familie, în biserică și în societatea în care trăim și muncim.

Formarea gustului pentru muzica sănătoasă este un proces care începe din pântecele mamei și continuă toată viața.  Dacă este bine îndrumat și orientat, acest proces – în final – aduce bucurie, satisfacție și sănătate.

Vom sărbători în curând Nașterea Domnului Isus, ocazie în care vom cânta colinde și cântări de laudă tradiționale.  Să o facem cu bucurie și din toată inima, căci „o inimă veselă e un bun leac…” (Proverbe 17: 22), care va aduce sănătate atât trupului, cât și sufletului nostru.

Dincolo de bucuria acestor zile de sărbătoare, de colindele frumoase pe care le cântăm și le ascultăm, să-L lăsăm pe Domnul Isus să Se nască și să crească în ieslea inimii noastre, să ne facă mai buni și mai iertători, creștini adevărați !

          Rubrica Sănătății vă urează: „Sărbători fericite!”  și  Anul Nou 2012, cu sănătate deplină.

„Strigaţi de bucurie către toţi locuitorii pământului ! Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui. Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem : noi suntem poporul Lui şi turma păşunei Lui. Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui !  Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele Căci Domnul este bun ; bunătatea Lui ţine în veci şi credincioşia Lui din neam în neam.”   Psalmul 100

 

 

 

 

 

 

 

Trilurile privighetorii                    „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme;                       lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.“ Psalm 34.1                     Evanghelistul C. H. Spurgeon a fost invitat odată să predice într-o localitate din Anglia, unde se spunea că sunt multe privighetori. A plecat plin de bucuria că îşi va desfăta auzul cu cântecul minunat al acestor păsări. Când a ajuns acolo însă, era o vreme rece, posomorâtă şi începuse să plouă. Decepţionat, se gândea că pe o vreme aşa de urâtă, privighetorile nu vor fi în dispoziţie de cântat. Dar, abia a început să-şi despacheteze bagajele şi, nu departe de fereastra camerei sale, auzi cum trilurile melodioase ale unei privighetori au umplut văzduhul. Spurgeon s-a dus uşor la fereastră şi a văzut-o pe un tufiş de spini. Afară, în ploaie, pe o vreme urâtă, privighetoarea se desfăta cu cântecul ei minunat. Într-o zi nefavorabilă.  Din vârful unor spini, privighetoarea înălţa cea mai frumoasă cântare Creatorului. Când Spurgeon a fost în suferinţă, şi-a amintit de lecţia dată de privighetoare şi de versetul din Psalmul 14:1 şi suferinţa i s-a părut mai uşor de suportat. Să nu uităm că, atunci când în jurul nostru este furtună, Dumnezeu va face să răsune muzica Lui binecuvântată în inima celor ce se încred în El. Lumea poate da naştere la necazuri în vremuri de pace, însă Dumnezeu poate crea pace  în necaz.

Aperitive

 Rubrica  Gospodinei

Aperitive pentru sarbatori

Rulou aperitiv

Ingrediente : 125 g (4.5 oz) margarină, 250 ml (1 cup) apă, puţină sare, 150 g  (5 oz) făină, 3 ouă, 4 linguri de smântână, 250 g (9 oz) caşcaval.

 

Modul de preparare :

–         Se fierbe apa, margarina, sarea.

–         Se ia de pe foc şi se adaugă făina şi ouăle pe rând, amestecând continuu ;

–         Se întinde pe o foaie de copt în tavă şi se dă la copt. Se încearcă, cu o scobitoare, dacă este coaptă,;

–         După copt, se aşează pe un şervet umed, se unge cu 2 linguri de smântână, se rade 250 g. caşcaval, se rulează ;

–         Deasupra se unge cu smântână şi se rade caşcaval ;

–         Se taie felii şi se aşează pe platou.

Modul de preparare : Se dă caşcavalul pe răzătoare, se taie şunca în cubuleţe mici. Se freacă gălbenuşurile cu lingura de lemn, adăugându-se apoi făina, smântâna, caşcavalul, şunca şi albuşurile bătute spumă. Se toarnă compoziţia într-o tavă unsă şi tapetată cu făină şi se dă la cuptor pentru cca o oră, la foc potrivit. Se taie dreptunghiuri sau pătrate, după ce s-a răcit.

Aperitiv în foi de napolitane

Ingrediente : 2 foi de napolitane, 300 g  (10 oz) ciuperci, 300 g (10 oz) parizer de pui (bologna), 5 ouă, 1 legătură de pătrunjel, 1 ceapă, sare, piper, ulei.

Modul de preparare : Se curăţă ceapa şi ciupercile şi se taie fideluţă. Parizerul se taie bucăţele mici. Se căleşte ceapa şi, după ce s-a înmuiat se adaugă ciupercile şi parizerul. După ce s-au călit toate, se lasă să se răcească şi se adaugă ouăle, pătrunjelul tocat, sarea şi piperul, după gust. Se împarte compoziţia în jumătate şi se pe cele două foi de napolitane, care se vor înmuia în cca 10 minute şi vor putea fi rulate. Se dau la frigider pentru cca o oră şi apoi se taie felii de cca 2 cm grosime. Se trece fiecare felie prin făină, ou bătut şi pesmet şi se prăjesc în ulei încins.

Poftă bună !                                 Reţete de la   Aurelia Gabor