Un semn

22 fIsaia 7

Isaia 7:14

„De aceea,

Domnul Însuşi

vă va da un semn:

iată fecioara

va rămâne însărcinată,

va naşte un Fiu

şi-I va pune numele

Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

 

Credinţa este un simplu „Da” la ceea ce spune Dumnezeu. Este încrederea în Cuvântul Lui şi în caracterul Lui. Dumnezeu cere de la noi credinţă şi încredere în El.

Credinţa în Dumnezeu pare a fi simplă. Dar cât de departe merge credinţa când este greu? Care este punctul când ni se pare că noi trebuie să întervenim şi să luăm hăţurile?

Când facem alianţe cu lumea? Când lăsăm lumea să ne influienţeze?

Noi alegem în fiecare clipă să ne încredem în Domnul sau să înfruntăm provocările vieţii prin puterea noastră, prin filosofia şi strategia lumii. Trăim în timpul unui mare întuneric spiritual. Planurile celui rău ne captează atenţia. Dumnezeu vrea să ne întărească credinţa noastră prin multe semne. Ahaz a refuzat să ceară un semn de la Domnul. Domnul i-a dat un semn totuşi, dar el nu a luat seama. Semnul a fost promisiunea Salvatorului, dar ei nu L-au primit.

Promisiunea acestui Salvator este şi promisiunea noastră. Noi nu trebuie să ne temem, nici să ne îngrijorăm de ceea ce se întâmplă în lumea seculară, pentru că Domnul este credincios promisiunilor Lui. El ne-a spus că va avea grijă de noi. Harul Lui ne este de ajuns în orice situaţie. Fiul, Emanuel, a venit!

Cum te bucuri de înplinirea acestei promisiuni?

Emanuel este cu noi!!!

 

Salvatorul, Emanuel, este în inima mea!

 

Advertisement

Lucrarea pe care o cere Dumnezeu

Ioan 6:28-40

„Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?“ Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.“„Ce semn faci Tu, deci, I-au zis ei, „ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer.“ Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer. Căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă lumii viaţă.“ „Doamne“, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine.“ Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flamânzi niciodată şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-aţi şi văzut şi tot nu credeţi. Tot ce-mi dă Tatăl, va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El, să aibă viaţa veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.“

 

Care crezi că este lucrarea pe care o aşteaptă Domnul de la tine? Cunoşti voia Domnului?

Voia Domnului este ca să cunosc lucrarea Lui, să cred şi să nu pierd nimic din ce mi-a dat El.

De la cine aştepţi tu hrană spirituală? Foamea şi setea după Domnul, după neprihănire, nu pot fi împlinite de nici o persoană de pe pământ. Unde alergi tu să umpli golul din inima ta?

Domnul nu izgoneşte pe nimeni ci primeşte pe toţi cei ce vin la El. Nicăieri pe paginile Scripturii nu găsim un om care a venit la Domnul şi nu a fost primit. Domnul nu are favoriţi! El iubeşte pe toată lumea, a murit pentru toţi. Problema nu este la El, ci la mine, dacă eu cred sau nu. Cine crede are viaţă veşnică. Crezi tu?

Domnul să te ajute să nu pierzi nimic din ce ţi-a dat El!