Cât de mare este Dumnezeul tău? (11)

6 bigIsaia 40

Isaia 40: 18

„Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu?

Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?”

*

Cât de mare este Dumnezeul tău?

Iată câteva versete care Îl descriu pe Dumnezeu:

Doamne, Tu eşti nemărginit de mare!

Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi şi ele curg printre munţi. Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici. Păsările cerului locuiesc pe marginile lor şi fac să le răsune glasul printre ramuri. Dim locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pământul de rodul lucrărilor Tale.

Tu faci să crească iarba pentru vite şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană: vin care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa şi pâine care-i întăreşte inima. Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe care i-a sădit El. În ei îşi fac păsările cuiburi iar cocostârcul  îşi are locuinţa în chiparoşi; munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri. El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună.

Tu, Doamne, aduci întunericul şi se face noapte; atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare; puii de lei mugesc după pradă şi îşi cer hrana de la Dumnezeeu. Când răsare soarele, ele fug înapoi şi se culcă în vizuinile lor. Psalmul 104:10-22

Doamne, cu mintea mea limitată, eu nu pot pricepe măreţia Ta, de aceea, mă încred în Tine cu inima mea. Tu eşti deasupra puterii mele de înţelegere, dar Te iubesc pentru că Tu m-ai creat şi mă iubeşti. Nădejdea mea este în Tine. Îţi dau Ţie toate lucrurile chiar şi cele pe care le cred mici, ca nu cumva să se transforme în lucruri mari care să-mi aducă frica în viaţa mea.

Inima mea spune: Doamne cât de mare eşti!

Advertisement

Lucrarea pe care o cere Dumnezeu

Ioan 6:28-40

„Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?“ Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.“„Ce semn faci Tu, deci, I-au zis ei, „ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer.“ Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer. Căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă lumii viaţă.“ „Doamne“, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine.“ Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flamânzi niciodată şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-aţi şi văzut şi tot nu credeţi. Tot ce-mi dă Tatăl, va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El, să aibă viaţa veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.“

 

Care crezi că este lucrarea pe care o aşteaptă Domnul de la tine? Cunoşti voia Domnului?

Voia Domnului este ca să cunosc lucrarea Lui, să cred şi să nu pierd nimic din ce mi-a dat El.

De la cine aştepţi tu hrană spirituală? Foamea şi setea după Domnul, după neprihănire, nu pot fi împlinite de nici o persoană de pe pământ. Unde alergi tu să umpli golul din inima ta?

Domnul nu izgoneşte pe nimeni ci primeşte pe toţi cei ce vin la El. Nicăieri pe paginile Scripturii nu găsim un om care a venit la Domnul şi nu a fost primit. Domnul nu are favoriţi! El iubeşte pe toată lumea, a murit pentru toţi. Problema nu este la El, ci la mine, dacă eu cred sau nu. Cine crede are viaţă veşnică. Crezi tu?

Domnul să te ajute să nu pierzi nimic din ce ţi-a dat El!

L-a rugat pe Isus să vină

Ioan 4

Ioan 4:47b

„L-a rugat pe Isus

să vină

şi

să tămăduiască

pe fiul lui.“

*

Doamne Isuse,

Mulţumesc pentru izvorul de apă vie pe care l-ai pus în mine. Numai el poate potoli setea sufletului meu. Fă-l să curgă din belşug, ca oamenii care vor veni să vadă, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi să se închine Ţie în duh şi adevăr.

Dă bucurie semănătorului şi secerătorului, binecuvântează munca lor!

Vindecă fetele şi feciorii noştri, ca toţi împreună în casele noastre să lăudăm Numele Tău.

Doamne, Tu eşti Salvatorul nostru şi al întregii lumi.

Ne bucurăm de Cuvântul Tău şi vrem ca El să fie sănătatea şi viaţa noastră în fiecare zi.

Mulţumim că vrei să fim sănătoşi şi în trupurile noastre, de aceea Te rugăm să ne ajuţi să avem grijă de „templul Duhului Tău cel Sfânt“ în fiecare zi, împlinind nevoile lui cum ştim mai bine. Învaţă-ne cum să venim la Tine, cum să ne rugăm când ajungem în boală şi durere.

Mulţumim că Tu eşti singurul care potoleşti setea sufletului nostru.

Fie în inima ta un izvor de apă vie din care curge viaţă spre alţii!