Cumpăraţi fără bani

1 cumpără*

Isaia 55

Isaia 55:1b „Veniţi şi cumpăraţi bucate,

veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte fără bani şi fără plată!”

Ce se poate cumpăra fără bani şi fără plată?

Viaţa se îndulceşte prin generozitate. Ai primit vreodată un dar sau o invitaţie la care nu te-ai aşteptat? Te-ai simţit umilită sau uimită?

Generozitatea lui Dumnezeu nu se poate compara cu generozitatea nimănui. Darul lui Dumnezeu (iertarea păcatelor) dă mulţumire sufletului nostru.  Valorile şi binecuvântările lui Dumnezeu nu pot fi cumpărate. Ele sunt gratuite pentru că Dumnezeu este bun cu noi.

Dumnezeu ne face o invitaţie să venim să cumpărăm fără bani şi fără plată Această invitaţie aduce bucurie sufletului nostru.

Cum ai prezenţa o invitaţie unui prieten tulburat?

Invitaţia este gratuită. Nu trebuie să plăteşti nimic. Este pentru toată lumea. Domnul primeşte pe toţi cei ce vin la El.

Nimic nu este prea mare sau prea mic pentru Dumnezeu. Deschide-ţi inima  şi  fii deschisă pentru o schimbare pe care El o poate face în viaţa ta. Darul salvării transformă viaţa unui om.

Cum să căutăm pe Domnul? Cum să-L chemăm?

Când citesc Cuvântul Domnului mă rog pentru înţelegere şi lumină, dar şi pentru relaţia mea cu El. Caut să mă las de calea mea cea rea, de gândurile mele fireşti şi să mă întorc la Dumnezeu.

Cum cauţi tu pe Domnul? Cum Îl chemi? Ce impact are Cuvântul Domnului în viaţa ta?

Ce înseamnă pentru tine să cauţi şi să chemi pe Domnul, în viaţa de fiecare zi?

Cum sunt gândurile lui Dumnezeu faţă de gândurile şi cuvintele mele? Deasupra imaginaţiei mele? Cât distanţa de la cer la pământ?

Noi avem o minte finită, Dumnezeu este infinit. Faptul că nu înţelegem, nu trebuie să ne încurce în ce priveşte încrederea în El.

Împărăţia lui Dumnezeu nu are sfârşit. Mă bucur să fiu în Împărăţia Lui.

 

Doamne, Împărăţia Ta este în inima mea!

Doamne, dă-mi o inimă generoasă!

Dis-de-dimineaţă

Isaia 5:11-17

Isaia 5:11a

„Vai

de cei ce

dis-de-dimineaţă

aleargă după băuturi.”

 

„Vai” este o exclamaţie a durerii. Vai de beţivi şi de cei ce iubesc petrecerile!

În loc de pasiunea pentru Domnul şi sensibilitate pentru cei din jur, atenţia multora este pentru plăceri. Unii oameni (credincioşi) vor totul acuma (să trăiască în plăceri). Osea 4:1 spune că ei nu-L cunosc pe Dumnezeu şi nu au pricepere. Ei nu cunosc lucrările Domnului. Versetul 12 spune că ei nu iau seama la lucrarea Domnului şi nu văd lucrul mâinilor Lui.

Ce vei face tu ca să te păzeşti de o asemenea gândire şi purtare?

Cum nesocoteşti tu lucrarea Domnului? Cum respecţi tu lucrarea mâinilor Lui?

Care este atenţia ta în viaţă? Petrecerile şi întâlnirile la un pahar (de vorbe)?

Este atenţia ta la Domnul sau la lume?

Dacă vrei să ştii, uită-te la calendarul tău (ce faci cu timpul) şi la banii tăi (pe ce cheltuieşti banii). Vei afla unde este interesul tău.

Aceşti iubitori de mâncare şi băutură vor muri de foame şi se vor usca de sete (v.13b). Sfinţenia lui Dumnezeu este manifestată prin dreptatea Lui. Domnul va umili pe cei beţivi şi pe cei ce iubesc petrecerile. Vor rămânea cu nimic, vor ajunge robi, vor fi doborâţi.

În versetul 17 vedem o societate în ruine şi pământul bogaţilor rămas pentru animale.

Efeseni 5:18 ne spune: „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare, dimpotrivă fiţi plini de Duhul Sfânt”. O viaţă plină de Duhul Sfânt şi de roadă după voia lui Dumnezeu bea în mod repetat din Duhul lui Dumnezeu ca să-şi înnoiască mintea, să-şi bucure inima şi să primească energia necesară să trăiască prin harul Domnului, spre gloria şi onoarea Lui.

Ce ai vrea să vadă alţii în viaţa ta? Vei cere tu puterea de la Domnul ca să trăieşti pentru plăcerea Lui prin gândurile tale, cuvintele tale, faptele tale, situaţiile tale?

 

Doamne, îmi doresc ca inima mea să fie plină de Duhul Sfânt

nu de plăceri!