Binecuvântare sau povară? (1)

 

Sunt eu o binecuvântare sau o povară pentru păstorul meu?

11 pray 

Evrei 13:7, 17 ,,Aduceţi-vă aminte de

mai marii voştri,

care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.”

Sunt eu o binecuvântare sau o povară pentru păstorul meu?

Îmi doresc eu, ca să fiu mai mult decât un membru înscris în registrul bisericii?

Realizez eu că Dumnezeu se uită la fiecare lucrare, cuvânt, gând, atitudine etc., din viaţa mea?

Mă gândesc eu că voi da socoteală înaintea scaunului de judecată al lui Cristos pentru purtarea mea (2 Corinteni 5:10; Romani 14:10; 1 Corinteni 3:11-15)?

Trebuie să îmi pun viaţa în rânduială şi să am relaţii de respect faţă de conducătorii pe care i-a pus Domnul în viaţa mea?

Dacă cineva ar spune: ,,Un copil trebuie să-şi cinstească părinţii şi să-i asculte”, cei mai mulţi creştini ar spune: ,,Amin!”

Dacă cineva ar spune: ,,Un angajat trebuie să-şi cinstească şi să-şi asculte stăpânul”, cei mai mulţi creştini ar spune: ,,Amin!”

Dacă cineva ar spune: ,,Un cetăţean trebuie să respecte legile statului şi să se supună autorităţilor”, cei mai mulţi creştini ar spune: ,,Amin!”

Şi dacă cineva ar spune: ,,Credincioşii bisericii trebuie să-şi onoreze păstorul şi să asculte de el”, cei mai mulţi creştini ar spune că nu-i aşa. Oare de ce? Este Dumnezeu autorul acestui gând? Oare de ce există acest spirit de rebeliune în biserică? De ce credincioşii nu vor să asculte de conducătorul lor? De ce nu este onorat şi ascultat păstorul?

Scriptura este foarte clară în ceea ce priveşte relaţiile din biserică.

Evrei 13:7 ne spune: ,,Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!”

Evrei 13:17 ne spune: ,,Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.” Nu ne este de folos să refuzăm supunerea faţă de păstorul nostru.

1 Tesaloniceni 5:12-13 ne spune: ,,Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiţi în pace între voi.”

Dumnezeu ne-a dat conducători spirituali ca să fie onoraţi, iubiţi şi ascultaţi. Asta nu înseamnă că păstorul are întotdeauna dreptate. El este om ca şi mine, ca şi tine, şi va face greşeli. Totuşi păstorul meu este un dar al lui Dumnezeu pentru mine (Efeseni 4:11), pentru binele meu. Domnul aşteaptă ca eu să-i arăt aprecierea mea şi să fiu o binecuvântare pentru el, nu o povară, căci aşa voi fi plăcută Domnului.

Dacă nu sunt de acord cu păstorul meu întotdeauna (aşa cum se întâmplă la locul de muncă sau în familie când nu sunt de acord cu ceilalţi), totuşi voi menţine o relaţie bună cu el. De ce relaţia mea cu păstorul să fie mai puţin importantă decât cea cu alţii?

Doamne, nu mă lăsa să fiu o rebelă şi o povară,

ci

o binecuvântare pentru păstorul meu!

 

One thought on “Binecuvântare sau povară? (1)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s