18 Octombrie

18 Octombrie

Geneza 34:1-31

Geneza 34:7: ,,Dar când s-au întors fiii lui Iacov de la păşune şi au auzit lucrul acesta, s-au supărat şi s-au mâniat foarte tare, pentru că Sihem săvârşise o mişelie în Israel, culcându-se cu fata lui Iacov: aşa ceva n-ar fi trebuit să se facă niciodată.”

Iacov s-a oprit în Sihem pentru o vreme. Crezi că a fost înţelept Iacov atunci când a cumpărat pământ în ţinutul Sihem? Cât de des ne rugăm noi pentru înţelepciune când vrem să cumpărăm ceva? De câte ori ne punem în pericol pe noi şi pe cei dragi ai noştri prin cumpărăturile noastre? Dacă vrei să-ţi cumperi o casă sau să te muţi în alt oraş, te gândeşti dacă este un loc bun pentru tine şi pentru familia ta? Te rogi ca să afli voia lui Dumnezeu? Sau te gândeşti să stai aproape de distracţiile lumii şi în agitaţia oraşelor mari? Îţi doreşti să nu te expui la pericol, trăind prea mult în relaţii cu cei necredincioşi? Cât timp petreci cu cei credincioşi în comparaţie cu cei necredincioşi?

În 2 Corinteni 6:17-18, se afirmă: ,,De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.”

Noi trăim în lume, dar nu suntem ca lumea. Nu putem trăi în două lumi. Ne pierdem identitatea. Fiii lui Iacov nu au fost curaţi, căci atenţia lor a fost la răzbunare. Lipsa lor de respect faţă de Dumnezeu i-a dus la blasfemie (circumcizia folosită ca răzbunare). De ce facem ceea ce facem? Din dorinţa de răzbunare? Cât de mult ne bucurăm când cei care ne-au făcut rău suferă? Ce sentiment avem când cei care ne-au dezamăgit ajung în necaz?

În Romani 12:17-21, suntem avertizaţi: ,,Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.” Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.”

Răzbunarea aparţine lui Dumnezeu. Noi suntem chemaţi ca să prindem orice oportunitate pentru a face cunoscută Împărăţia Domnului.

Doamne, ajută-mă să fiu atentă la reacţiile mele, la dorinţele mele. Vorbeşte-mi prin Cuvântul Tău. Aminteşte-mi să mă rog şi să cer ajutorul Tău, ca să biruiesc răul prin bine. Vreau să fiu plăcută înaintea Ta, de aceea, vreau ca voia Ta să fie în atenţia mea, nu voia mea.

Doamne, ajută-mă să urmăresc ceea ce este bine!

”Nori negri se strâng asupra lumii” – o perspectivă biblică asupra războiului din Siria

Admin's avatarTrezire Azi

Probabil că războiul din Siria și atrocitățile care sunt comise în cadrul lui sunt cele mai evidente dovezi ale faptului că trăim zilele de pe urmă ale istoriei omenirii. Împlinirea profețiilor din Isaia capitolul 17 și Ezechiel 38-39 este mai aproape ca oricând, iar toate armatele descrise în Scripturile Vechiului Testament sunt deja poziționate pe câmpul de luptă. Niciodată mai mult ca acum nu s-a putut vedea atât de clar împlinirea literală a Cuvântului lui Dumnezeu. Este scris că ”Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.” (Amos 3:7) El ne arată din timp ceea ce urmează să se întâmple prin Duhul Său și Cuvântul Lui cel sfânt.

Toate evenimente care se derulează sub ochii noștri în fiecare zi n-ar trebui nici să ne uimească, nici să ne facă să ne temem, ci doar să ne ridicăm privirile în sus știind că răscumpărarea noastră se…

View original post 43 more words

13 Octombrie

13 Octombrie

Geneza 33:1-20

Geneza 33: 4: ,,Esau a alergat înaintea lui; l-a îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz şi l-a sărutat. Şi au plâns.”

Esau şi Iacov s-au întâlnit cu bine. Dumnezeu a schimbat inima lui Esau şi inima lui Iacov. Iacov s-a aplecat de şapte ori înaintea lui Esau. Umilinţa este o evidenţă exterioară a faptului că s-a petrecut o schimbare interioară.

Dumnezeu îi binecuvântează pe toţi cei care se întorc către El. Noi toţi suntem ca şi Iacov. Dacă ne predăm Domnului, avem pace interioară, pace cu Dumnezeu şi pace cu alţii. Predarea totală duce la pacea cu Dumnezeu, la pacea cu alţii şi cu noi înşine. Ai pace interioară? Ai acel sentiment de siguranţă că Domnul este în controlul vieţii tale, orice ar veni şi orice s-ar întâmpla în lume? Dacă ai pace interioară, înseamnă că ai o relaţie bună cu Domnul, accepţi voia Lui şi ai pace şi în relaţiile tale. Dacă nu ai pace, ce crezi că aşteaptă Dumnezeu de la tine?

Când ne predăm Domnului, pacea Lui ne inundă viaţa. Dacă nu ai pace, când te vei preda total Domnului şi când vei accepta voia Lui? Eu nu ştiu în ce lupte te zbaţi, dar te încurajez să cedezi şi să-L laşi pe Dumnezeu pe tronul inimii tale. Cere-I ajutor ca să renunţi la metodele şi la schemele tale.

Cum ţi-a răspuns Dumnezeu la rugăciune săptămâna aceasta? Ce emoţii negative sau ce temeri te ţin departe de a avea o relaţie bună cu Dumnezeu şi cu cei din jur? Cum îţi exprimi umilinţa? Eşti o persoană smerită? Cum îi tratezi pe alţii? Cât respect faţă de alţii se vede în relaţiile tale? Cum îţi schimbă Domnul atitudinea inimii tale după ce te rogi sincer?

Esau nu a avut dragoste faţă de Iacov, dar Dumnezeu a schimbat inima lui. Dumnezeu poate pune dragoste acolo unde nu este. Pentru cine te rogi ca să aibă o inimă plină de dragoste faţă de tine? Cine are nevoie de o inimă plină de dragostea lui Dumnezeu? Cui îi vei arăta dragostea lui Dumnezeu în săptămâna aceasta?

Nu renunţa la nimeni dintre cei pe care i-a pus Domnul în viaţa ta. Roagă-te să fie binecuvântaţi. Lasă-L pe Dumnezeu să-i iubească pe cei din casa ta prin tine.

Iacov nu a crezut că va avea o întâlnire aşa de minunată cu fratele lui Esau, de care s-a despărţit de frică să nu-l omoare, pentru că Iacov l-a înşelat. Dumnezeu face minuni. Câteodată, şi noi trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă minuni în viaţa noastră şi a altora.

Dumnezeu să te binecuvânteze cu o pace interioară, care să se reverse în toate relaţiile tale!

VIDEO Ce este “Satan’s credit card” si cum arata viitorul platilor electronice

VIDEO Ce este “Satan’s credit card” si cum arata viitorul platilor electronice

rodi's avataragnus dei - english + romanian blog

microcip-rfid-nfc-foto-artofthechristianninja-com

Cele mai puternice corporatii din lume – printre care Facebook, Apple si Google – investesc o mare parte din resursele lor financiare in industria platilor electronice, unele dintre ele procesand milioane de tranzactii in fiecare zi. Un raport efectuat recent de compania americana de consultanta si audit KPMG arata ca investitiile facute la nivel mondial in industria FinTech (tehnologiei financiare) s-au ridicat la 19,1 miliarde de dolari in anul 2015, un salt de 106% fata de sumele investite in 2014, scrie Charlie Warzel, reporterul publicatiei BuzzFeed, intr-o cercetare efectuata pe tema platilor electronice.

Se lucreaza la un microcip sofisticat, implantat sub ipiele, care sa se poata folosi la plata de oricine. Se lucreaza la un microcip sofisticat, implantat sub ipiele, care sa se poata folosi la plata de oricine.

In materialul video de mai jos vedem cum arata viitorul din perspectiva platilor electronice si care este cea mai noua modalitate de plata.

Pentru realizarea acestui material Charlie Warzel si-a implantat un cip in mana stanga, devenind astfel prima…

View original post 65 more words

Ultimele doua cele mai recente predici ale pastorului Florin Ianovici

Ultimele doua cele mai recente predici ale pastorului Florin Ianovici

rodi's avataragnus dei - english + romanian blog

florin-ianovici

Penultima predică – Florin Ianovici

Ultima predica – Florin Ianovici

View original post

30 Septembrie

30 Septembrie

Geneza 31:1-55

Geneza 31:3: ,,Atunci, Domnul i-a zis lui Iacov: „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi în locul tău de naştere; şi Eu voi fi cu tine.”

Dumnezeu este cu noi în încercare şi ne ajută să câştigăm înțelepciune și experienţa de care avem nevoie. Prin încercările lui, Iacov a câştigat experienţă și înțelepciune. De-a lungul vieţii, câştigăm multă experienţă și ceva înțelepciune. Experienţa ne şlefuieşte. Dar care este atitudinea mea? Nu sunt o victimă!

Care este motivaţia mea? Să fiu o binecuvântare pentru alţii? Testul, încercarea este un mod al lui Dumnezeu de a ne binecuvânta, de a-Și demonstra  puterea şi grija Lui faţă de noi. Dacă totul este liniştit, ni se pare că așa este normal. Când ajungem la necaz, ne rugăm mai mult, cerem şi căutăm ajutor la alţii. Dumnezeu creează situaţii ca să Îşi demonstreze puterea (El poate să îmi dea un job mie, nu altora care ar fi mai calificaţi), grija (în nevoi) şi mângâierea (când avem nevoie de vindecare trupească sau sufletească).

Nu contează ce fel de încercare vine în viaţa mea, Dumnezeu face un lucru bun pentru mine, dacă răspund prin credinţă! Noi ne rugăm şi El Îşi demonstrează puterea. Dacă nu avem încercări, cum vom înţelege cine este Dumnezeu? Câteodată, nu înţelegem încercările şi acţionăm greşit. Atenţie! Există un pericol: câteodată, când Dumnezeu lucrează în viaţa mea, alţii vin să mă ajute, să mă scape, fără să ştie ce face Domnul în viaţa mea. Uneori, oamenii vor să ne scoată din situaţia în care Dumnezeu ne-a pus ca să Îşi descopere puterea şi grija, să ne pregătească pentru ceva ce alţii nu pot înţelege. Dacă nu lăsăm pe cineva să-şi înveţe lecţia, vom suferi şi persoana în cauză va trebui să mai treacă încă o dată pe acolo. De aceea, relaţia cu Dumnezeu este foarte personală şi fiecare trebuie să audă de la Domnul ce are de făcut. Poate că Dumnezeu are lucrarea cea mai mare în viaţa celor încercaţi şi noi stricăm planul Său. Încercarea este o pregătire dureroasă pentru ceea ce Dumnezeu are în plan.

Dumnezeu are un scop etern şi veşnic prin încercare şi anume: să producă imaginea lui Hristos în noi. El are un scop divin în fiecare încercare. Ştie unde suntem, unde trebuie să ajungem şi ne asistă pe drum. Încercarea este benefică.

Încercarea ne echipează ca să fim o binecuvântare pentru alţii. Dumnezeu vrea să ne echipeze pentru ceea ce avem de făcut. Vreau eu să fiu echipată să ajut pe cineva care trece prin încercare? Fără încercare, nu putem să fim binecuvântări pentru alţii.

2 Corinteni 1:3-4: ,,Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să îi putem mângâia pe cei care se află în vreun necaz!”

Crezi că se merită să trecem prin încercare pentru ca Dumnezeu să ne facă o binecuvântare pentru alţii, pentru tot restul vieţii?

Doamne, dă-ne înţelepciunea de sus ca să înţelegem încercările vieţii.

Doamne, Tu mă pregăteşti ca să fiu o binecuvântare pentru alţii!

29 Septembrie

29 Septembrie

Geneza 31:1-55

Geneza 31: 3: ,,Atunci, Domnul i-a zis lui Iacov: „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi în locul tău de naştere; şi Eu voi fi cu tine.”

Dumnezeu este cu noi în încercare. Dumnezeu a fost cu Iacov prin încercările din viaţa lui. Care este scopul lui Dumnezeu prin încercare? Dumnezeu testează credinţa noastră ca să se vadă dacă ea este autentică.

1 Petru 1:6-7: ,,În ea (mântuire) voi vă bucuraţi mult, cu toate că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos.”

Chiar dacă trecem prin încercare, credem și ne bucurăm că Dumnezeu este cu noi şi dovedim că avem o credinţă adevărată. Crezi că se merită să treci prin încercare ca Dumnezeu să-ţi mărească, să-ţi întărească, să-ţi  solidifice  credinţa? Credinţa netestată nu este statornică, nu este autentică. Este numai o teorie, nu te poţi baza pe ea.

Încercarea ne formează credinţa. Să ne rugăm pentru înţelepciune, căci Dumnezeu ne trimite teste ale credinţei ca să vedem dacă suntem sau nu înţelepţi.

Dumnezeu testează devotamentul (ascultarea) nostru faţă de El. Îl asculţi tu pe Domnul? Singurul fel prin care ştim cât de ascultători suntem, este vizibil atunci când ascultarea este testată. Noi creştem când suntem testaţi, dacă facem decizii înţelepte. Unele circumstanţe sunt foarte grele (acasă, la lucru, la biserică), dar cum răspundem? Dacă răspundem conform principiilor biblice, dezvoltăm devotamentul nostru faţă de Hristos.

Dumnezeu testează curăţia noastră prin încercare (ca să fim curaţi, curăţiţi). Testul aduce la suprafaţă atitudini pe care nu ştiam că le avem (dispreţ, judecăţi, prejudecăţi, răutate, mânie, resentimente, fățărnicie, mândrie, necinste, lăcomie, lipsă de respect etc.). Ce anume nu ar trebui să aparţină vieţii mele? Testul va scoate la iveală răul. Dacă se intensifică încercarea, pentru că eu nu ţin cont de atitudinile mele greşite,  trebuie să mă opresc şi să fac ordine în viaţa mea. Lucrurile care ne împiedică să primim binecuvântările Domnului sunt scoase la suprafaţă prin încercare şi apoi, trebuie părăsite.

             Doamne, preţuiesc credinţa, ascultarea şi curăţia!

Doamne, Îți mulţumesc pentru că eşti cu mine în încercare!

 

Florin Ianovici – Socotelile din suflet

Florin Ianovici – Socotelile din suflet

rodi's avataragnus dei - english + romanian blog

florin-ianovici-reghin-10-septembrie-socotelile-din-suflet

~Nedreptatea – O sa spui la un moment dat, de ce Dumnezeu face lucrul acesta. De ce ingaduie Dumnezeu nedreptati sa fie in viata noastra? Pentru ca nu rodim altfel. 

~Nedreptatea rodeste in noi. Sunt oameni care sunt compozitori si sunt oameni care sunt talentati. Dar niciodata nu se poate asemui o cantare nascuta in focul unei suferinte. Niciodata nu se pot asemui cuvintele pe care le capeti de la Dumnezeu in focul suferintei. Adancimea trairii cu Dumnezeu nu e niciodata asemenea celui care este in suferinta, fata de cel care nu este in suferinta.

~Un gand adus de-acolo de la altarul lui Dumnezeu face mai mult decat orice. Suntem saraci in cuvintele lui Dumnezeu pentru ca noi nu mai avem altarul. Rugaciunea este aceea care te face sa poti simti cu cel de langa tine. Cand eu vad ca un om barfeste pe un alt om, eu imediat vad…

View original post 1,852 more words

23 Septembrie

23 Septembrie

Geneza 30:25-43

Geneza 30: 43: ,,Omul acela s-a îmbogăţit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari.”

Iacov a lucrat pentru Laban. Cum l-ai descrie pe Laban? Laban nu a fost un om bun, cum a părut la început, ci pe măsură ce timpul trecea, Iacov a văzut că Laban era egoist, profitor, fără grijă faţă de alţii, fără teamă de Dumnezeu, o persoană în care nu se putea încrede nimeni. Laban a vrut să-l lase pe Iacov fără bunuri materiale. Dar Dumnezeu l-a apărat pe Iacov. Laban recunoaşte că Dumnezeu l-a binecuvântat din pricina lui Iacov, dar vrea toată binecuvântarea pentru el.

La ce lucrare te-a chemat Domnul în casa ta, la şcoală, la biserică sau la locul de muncă? Eşti credincioasă lucrului încredinţat? Recunoşti ajutorul Domnului în succesul tău? Recunoşti că talentele şi abilităţile tale vin de la Domnul şi tu eşti un instrument în mâna Domnului? Alegi să faci cât poţi de bine lucrul pe care îl ai de făcut? Iacov nu s-a certat cu Laban pentru că a fost nedreptăţit. Nu s-a plâns şi nu a încetat să lucreze din greu pentru Laban. S-a supus socrului său. Când ne dăm seama că munca noastră şi viaţa pe care am primit-o vin de la Domnul, ce să mai cerem şi ce să ne dorim? Dumnezeu a plănuit viaţa mea. Vreau să ştiu ce doreşte El şi cum să mă port în relaţiile în care El m-a pus.

Iată ce îi spune Iacov lui Laban: ,,căci puţinul pe care-l aveai înainte de venirea mea a crescut mult şi Domnul te-a binecuvântat oriunde am mers eu” (Geneza 30:30). Pe cine ai binecuvântat tu cu munca ta în săptămâna aceasta?

Rahela l-a născut pe întâiul ei fiu, pe Iosif, cel mult aşteptat, la sfârşitul celor patrusprezece ani de slujire ai lui Iacov. De aceea, Iacov a decis că este vremea să se întoarcă la casa părintească. Şi-a dorit să ajungă în ţara promisă şi să experimenteze binecuvântările lui Dumnezeu. Laban a avut alte idei, căci a văzut că atunci când Iacov este binecuvântat, toţi din jurul lui au beneficii. Pentru că Iacov nu avea nimic din punct de vedere material, a fost cumva forţat să accepte oferta lui Laban, căci avea două soţii şi unsprezece fii. Deşi a arătat respect şi apreciere faţă de caracterul şi hărnicia lui Iacov, totuşi, Laban nu s-a schimbat, ci a plănuit să câştige doar el. S-a gândit să-i fie lui bine şi nu a fost cinstit faţă de Iacov. Acesta a ştiut că Laban nu-i va da nimic, de aceea, nici nu i-a cerut (“Laban i-a zis: „Cere ce vrei şi eu iţi voi da.”). Averea lui Iacov a fost câştigată prin munca lui proprie, nu a fost moştenită de la Laban. De fapt, Iacov a vrut să aibă grijă de familia lui şi a muncit din greu ca să aibă tot ce era necesar pentru familia lui. Cât de mult munceşti tu pentru familia ta?

Fii o binecuvântare pentru familia ta prin munca ta!