Proverbe 10

10*

Proverbe 10

*

Tată ceresc, ajută-mă să fiu ca un copil înţelept care este bucuria tatălui, nu ca un copil nebun care este mâhnirea mamei sale.

Cred că toate comorile câştigate pe nedrept nu folosesc, dar neprihănirea izbăveşte de la moarte, de aceea caut mai întâi şi mai mult neprihănirea şi Împărăţia Ta.

Doamne, Tu nu laşi pe cel neprihănit să sufere de foame, dar îndepărtezi pofta celor răi. Tu mă ajuţi să lucrez cu o mână harnică, căci mâna leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte. Tu mă ajuţi să fiu un om chibzuit, căci cine strânge vara, este un om chibzuit şi cine doarme în timpul seceratului este un om care face ruşine.

Caut să fiu un om neprihănit, căci pe capul celui neprihănit sunt binecuvântări, dar gura celor răi ascunde silnicie; pomenirea celui neprihănit este binecuvântată, dar numele celor răi putrezeşte.

Vreau să am o inimă înţeleaptă, căci cine are o inimă înţeleaptă primeşte învăţăturile, dar cine are o gură nesocotită se prăpădeşte singur.

Mă lupt să umblu fără prihană, căci cine umblă fără prihană, umblă fără teamă, dar cine apucă pe căi strâmbe se dă singur de gol.

Sunt atentă la ochii mei şi la gura mea, căci cine clipeşte din ochi ca să înşele este o pricină de întristare şi cine are o gură nesocotită se prăpădeşte singur; gura celui neprihănit este un izvor de viaţă, dar gura celor răi ascunde silnicie.

Mă păzesc de ură, căci ura stârneşte certuri, dar dragostea acopere toate greşelile.

Mă rog pentru înţelepciune, căci pe buzele omului priceput se află înţelepciunea, dar nuiaua este pentru spatele celui fără minte; înţelepţii păstrează ştiinţa, dar gura nebunului este o pieire apropiată.

Sunt cu luare aminte la toate posesiunile materiale ca nu cumva să-mi lipesc inima de ele. Averea este o cetate întărită pentru cel bogat; dar prăpădirea celor nenorociţi, este sărăcia lor. Eu vreau să-mi întrebuinţez câştigul pentru viaţă, pe când cel rău îşi întrebuinţează venitul pentru păcat.

Primesc mustrarea, căci cine îşi aduce aminte de certare apucă pe calea vieţii; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greşite.

Tată ceresc păzeşte-mă de ură, de buze mincinoase, de răspândirea bârfelile şi de nebunie.

Îmi cercetez vorbele, căci cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele, este un om chibzuit: limba celui neprihănit este argint ales; inima celor răi este puţin lucru; buzele celui neprihănit înviorează pe mulţi oameni, dar nebunii mor fiindcă n-au judecată.

Doamne, dă-mi binecuvântarea Ta care îmbogăţeşte şi nu lasă să fie urmată de nici un necaz.

Mă feresc de nebunie, căci pentru cel nebun este o plăcere să facă răul, dar pentru cel înţelept este o plăcere să lucreze cu pricepere.

Caut neprihănirea, căci celui rău de ce se teme aceea i se întâmplă, dar celor neprihăniţi li se împlineşte dorinţa; cum trece vârtejul, aşa piere cel rău; dar cel neprihănit are temelii veşnice.

Înving lenea prin hărnicie, căci cum este oţetul pentru dinţi şi fumul pentru ochi, aşa este leneşul pentru cel ce-l trimite.

Mă tem de Tine, Doamne, căci frica de Domnul lungeşte zilele, dar anii celui rău sunt scurtaţi.

Te aştept, Doamne, căci aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri.

Mă bucur de Calea Domnului, căci ea este un zid de apărare pentru cel nevinovat, dar este o topenie pentru cei ce fac răul.

Mă rog să mă ajuţi să fiu neprihănită, căci cel neprihănit nu se va clătina niciodată, dar cei răi nu vor locui în ţară; gura celui neprihănit scoate înţelepciune, dar limba stricată va fi nimicită; buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute, dar gura celor răi spune răutăţi.

Doamne, mă rog pentru familia mea şi biserica mea

să căutăm neprihănirea şi să  vorbim cu înţelepciune!

Ţara ta, inima ta

Isaia 1:7-9

„Ţara vă este pustiită, cetăţile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voştri, pustiesc şi nimicesc ca nişte sălbatici.

Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covercă într-un câmp de castraveţi, ca o cetate împresurată.

De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca şi Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.”

 *

Dacă ţara ta ar fi pustiită, cetăţile arse de foc, dacă străinii ţi-ar mânca toată averea sub ochii tăi, ar pustii şi nimici tot ce ai, ca nişte sălbatici şi ai rămâne ca o colibă în vie, ca o covercă într-un câmp de castraveţi, ca o cetate împresurată, cum ţi-ar fi inima?

Cum ţi-ar fi relaţia ta cu Dumnezeu?

Oare realizăm pericolul care ne paşte?

Ce crezi că va aduce viitorul?

Totuşi, mai este har. Astăzi, Domnul oştirilor este Salvatorul care întinde mâna oricui acceptă salvarea Lui.

Doamne, Tu eşti un Tată perfect şi bun cu mine. Tu vrei să ai o relaţie bună cu mine, păcătoasa. Recunosc că de multe ori sunt rebelă şi Ţi-am întors spatele dar îmi mai dai şanse să refac relaţia mea cu Tine. Ştiu că Te doare tare neascultarea mea, dar vreau să vin în umilinţă la Tine şi să-mi recunosc păcatul.

 

Doamne, vindecă inima mea!