Cum începi tu rugăciunea?

Ioan 17:1-8

 

,,După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: ,,Tată  a sosit ceasul! Proslăveşte-L pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu. Şi viaţa veşnică este acesta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu. Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu, vine de la Tine, căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis.“

 

Cum începi tu rugăciunea ta?

Îţi ridici ochii spre cer sau priveşti pe pământ? Te dezlipeşti de pământ şi te muţi cu gândul în cer?

Ceri în rugăciune să-L cunoşti pe Tatăl?

Ceri în rugăciune să-L prosloveşti pe Tatăl?

Ceri tu putere să sfârşeşti lucrarea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu?

Ceri tu curaj să mărturiseşti pe Cristos?

Ceri tu o inimă care vrea să păzească Cuvântul?

Te rogi pentru credinţă pentru tine şi cei dragi ai tăi?

 

Domnul să te ajute să creşti în cunoaşterea Lui!

 

Ce anume este un prilej de cădere?

Ioan 16:1-4

 ,,V-am spus aceste lucruri pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere. Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă va veni vremea când oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Şi se vor purta astfel cu voi pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.

V-am spus aceste lucruri pentru ca atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început pentru că eram cu voi.“

 

Unii oameni nu ştiu că viaţa de credinţă nu e uşoară şi aşteaptă ca Domnul să le rezolve toate problemele aşa cum cred ei. Dacă Dumnezeu alege să lucreze altfel de cum s-au aşteptat, ei cad şi nu mai cred. Oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu pentru că El ne-a spus că vor veni vremuri grele şi trebuie să ne pregătim.

Cum ne pregătim?

Învăţăm să credem că Dumnezeu ştie prin ce trecem şi că El este cu noi. Învăţăm să acceptăm tot ce ne trimite El în viaţă şi să ne rugăm pentru ajutor de sus. El este gata să ne ajute.

Suferinţa este parte a vieţii şi are, printre altele, rostul să ne facă să dorim cerul.

Orice ar veni în viaţa ta să nu te temi! Încrede-te în Domnul. El este cu tine, lângă tine. Nimeni nu poate să-ţi facă rău fără permisiunea lui Dumnezeu. El este în control.

Să nu cazi! Să nu fii descurajată. Nimic nu-L ia prin surprindere pe Domnul. El ştie tot ce va urma. Nu te îngrijora pentru ziua de mâine, Dumnezeu este deja acolo. Încredinţează-ţi viaţa în mâna Domnului, şi El va lucra. Aminteşte-ţi promisiunile Lui.

 

Domnul să fie cu tine în vremuri grele!

 

Ce ştie copilul tău despre roada spirituală?

 

Ioan 15

 

Ioan 15:8 

,,Dacă aduceţi multă roadă…”

Învaţă pe copilul tău sau al altora că roada spirituală, roada Duhului Sfânt, cum este bunătatea, blândeţea, dragostea, răbdarea, etc., este foarte importantă. Cu cât rămânem mai mult în Cristos cu atât aducem mai multă roadă. Stând aproape de Domnul semănăm mai mult cu El. Noi ca şi părinţi ştim ce bucurie aduce roada Duhului în viaţa credinciosului şi de aceea copiii trebuie să înveţe încă de mici, să dezvolte încă de mici aceste calităţi care arată că Duhul Sfânt lucrează în viaţa lor.

Lumea are alte valori decât credincioşii. Lumea aplaudă frumuseţea fizică şi abilitătile intelectuale. Într-o lume a competiţiilor trebuie să învăţăm copilul adevăratele valori. În contrast cu ceea ce lumea apreciază, tu trebuie zilnic să apreciezi calităţile caracterului creştin, pe care le observi în purtarea şi atitudinea copilului. Lauda este cea mai importantă pentru creşterea spiritului. Când copilul îşi termină lucrul sau tema fii sigură că-l lauzi pentru terminarea lucrului mai ales dacă a fost greu pentru el. Când împarte mâncare cu fratele său, prietenul lui, nu uita să-l lauzi, cu voce tare, pentru bunătatea şi generozitatea lui. Laudă-l când spune ,,mulţumesc” sau ,,te rog” sau ,,iartă-mă”. Copilul trebuie să ştie când face un lucru care place părinţilor şi lui Dumnezeu.

Dumnezeu vede întotdeauna un copil ascultător. Dumnezeu se bucură când facem ce este drept. Spune-i copilului ce aştepţi de la el tot timpul, pentru că el nu ştie de la sine. Este uşor pentru părinţi să vadă dezordinea şi lucrurile nefăcute de copil de aceea are nevoie să-şi amintească şi să se concentreze asupra lucrurilor importante. Fereşte-te de atitudini negative. Copilul şi noi învăţăm mai bine prin acceptare şi atitudine positivă.

 

Domnul să te ajute să fii o persoană roditoare!

 

Eşti o creştină roditoare?

Ioan 15:18-25

Ioan 15:18a 

,,Dacă vă urăşte lumea…”

 

Eşti tu persecutată astăzi pentru Cristos?

Lumea urăşte şi persecută pe creştinii roditori.  Ucenicii au avut parte de ură din partea lumii. Cristos a fost urât de oameni, chiar batjocorit şi răstignit.

Noi nu aparţinem acestei lumi. Am fost aleşi şi chemaţi afară din lumea aceasta. Lumea ne judecă, ne condamnă, ne aruncă vorbe grele, ne evită, ne porecleşte, ne arată indiferenţă, etc. pentru că nu suntem ca ei.

Rodirea pentru Cristos şi împărăţia Lui aduce persecuţie din partea lumii.

Suferinţa poate fi din cauza mea sau pentru Cristos.

Când eşti într-o suferinţă care este întrebarea corectă?

Eşti persecutată astăzi pentru Cristos?

Eşti vinovată pentru că lucrezi în firea pământească care nu este supusă Domnului?

Cum reacţionezi când eşti persecutată, judecată, neînţeleasă, învinovăţită?

Eşti liniştită? Te mânii? Te plângi? Te dezvinovăţeşti? Critici? Te superi? Accepţi? Taci? Te aperi? Vorbeşti frumos? Respecţi vederile altora? Te rogi?

Sunt eu roditoare sau vinovată?

Te binecuvântez să fii o credincioasă roditoare!

 

DESCHIDE-MI OCHII

Recenzie de Carte – de George Danciu

REVISTA ARMONIA -Saltmin Media – USA 

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” – Psalmul 119.18

Deschide-mi ochii!. Autor: Ana Tatar Andras. Editura „RISOPRINT”, Cluj Napoca, 2011, 371 pagini.

Ana Tatar Andras este originara din zona Clujului, însa acum locuieste în North Carolina, USA. Cei care o cunosc constata ca Ana este o fire deschisa, mereu zâmbitoare, atenta, gata sa vina in intâmpinarea nevoilor celorlalti, cu o vorba buna, de încurajare, sau cu o fapta care sa împlineasca o trebuinta.

Cele peste 360 de meditatii, câte una pentru fiecare zi a anului, nu dezmint cele afirmate, dimpotriva, contureaza si mai bine, si implicit ne vorbesc, despre caracterul si înclinatiile sale crestine,în pagini strânse cu pricepere în cartea de „Meditatii zilnice bazate pe Evanghelia dupa Ioan”, Deschide-mi ochii!, publicata la Editura RISOPRINT Cluj Napoca.

Pastorul Livius T. Percy descrie in doar câteva cuvinte care e scopul acestor meditatii pentru cititor:

„ Cu sensibilitate si dragoste, Ana Andras ne invita sa ne delectam in Cuvânt, in rugaciune si in meditatie la frumusetea Domnului, descoperita in Scriptura. Ne invita sa privim apoi viata si problemele cotidiene prin prisma Cuvântului, sub calauzirea Duhului Sfant, asa incât Cuvântul sa devina viu si lucrator in noi.”

Din primele cuvinte scrise, Ana Tatar marturiseste:

Nu este un lucru usor sa fii o femeie credincioasa in zilele noastre. Viata nu a fost niciodata o provocare atât de mare. … Dumnezeu sta gata sa ajute, ori de câte ori Ii cerem. … Pânza vietii se tese cu multe obiceiuri, dar nici un obicei nu este mai important decât rugaciunea si citirea Cuvântului.Continue reading