Unde cauţi tu siguranţă şi stabilitate?

14 JulyIsaia 40:6-8

„Un glas zice: „Strigă!” Şi eu am răspuns: „Ce să strig?” ,,Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea.” În adevăr, poporul este ca iarba: iarba se usucă, floarea cade;

dar

Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac”.”

Omul nu este constant, chiar dacă încearcă greu. Chiar cele mai bune intenţii sunt scurte. Omul este limitat, uşor influienţat, mândru pentru o clipă, capabil de orice rău, instabil şi necredincios. Biblia spune: Blestemat să fie oricine se încrede în om. Tot ce face omul are un sfârşit. Chiar planurile cele mai bune şi programele cele mai dezvoltate au un sfârşit.

Dumnezeu însă este constant, nelimitat, atotputernic, stabil, credincios şi tot ce spune duce la bun sfârşit.

Dumnezeu este suveran, atotştiutor, atotţiitor, omniprezent şi El, este Păstorul meu.

Dumnezeu nu se schimbă. Este acelaşi ieri, azi şi în veci. La fel este şi Cuvântul Lui.

Cuvântul neschimbat a lui Dumnezeu dă siguranţă poporului Său.

Unde cauţi tu siguranţă şi stabilitate?

Crezi că soţul tău îţi asigură stabilitate în viaţă? Sau bogăţia, sau înţelepciunea, sau cariera, sau personalitatea, sau talentul, sau puterea militară?

Cuvântul lui Dumnezeu întotdeauna dă siguranţă şi stabilitate vieţilor noastre.

Ce ştie copilul tău despre Biblie?

Ştie el că toate întrebările au răspuns în Biblie?

Doamne, mulţumesc pentru Cuvântul Tău. El este sănătate pentru oasele mele şi răcorire pentru trupul meu. Cuvântul Tău este adevărul (Ioan 17:17). El îmi dă înţelepciune şi mulţumire în inimă (Coloseni 3:16). El este viu şi lucrător în viaţa mea (Evrei 4:12).

Inima mea caută siguranţă şi stabilitate în Cuvântul Domnului!

Advertisement

Cât semeni cu Cristos în ceea ce faci?

 Roada Duhului este facerea de bine

Ce este Facerea de bine?

 

 Ioan 14:26   ,,Dar Mângâitorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

 

,,Duhul Sfânt vă va învăţa.” Duhul Sfânt rodeşte. Roada Duhului este facerea de bine.

Facerea de bine este bunătatea în acţiune. Facerea de bine îi ajută pe alţii să traiască mai bine. Bunătatea ia intenţiile bune şi le transformă în fapte.

Facerea de bine se roagă şi dă, face, acţionează.

Duhul Sfânt prin prezenţa Lui în noi transformă felul nostru de a trăi şi de a-i trata pe alţii. Nu este un lucru natural să fii bun şi să faci fapte bune. Este o alegere. Oamenii ne rănesc iar noi alegem dacă să răspundem cu răbdare, bunătate şi facere de bine.

Binele trebuie să biruiască răul. Domnul ne spune: ,,Biruieşte răul prin bine.” Romani 12:21

Este responsabilitatea mea ca şi copil al Domnului să umblu în faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru mine. În primul rând în familia mea. Să fiu un exemplu de bunătate în familia mea în primul rând. Să nu mă grăbesc să fac lucruri bune, ci binele pe care Domnul mi l-a spus să-l fac. Nu-i suficient să fac bine ci este important să fac ceea ce trebuie făcut.

Lucrurile bune se fac cu răbdare şi bunătate nu cu acuzare, plângere, bârfă, ceartă, nemulţumire, neatenţie, mândrie, invidie, supărare sau amărăciune. Roada Duhului trebuie să biruiască pofta trupului pentru ca în urma faptelor bune, Dumnezeu să fie glorificat. Alegerea este a noastră dacă să facem binele sau nu. Lucrarea este a noastră. Gloria este a Tatălui. Numai ceea ce rodeşte Duhul Sfânt în noi contează înaintea lui Dumnezeu.

Caracterul omului nu este ceea ce face el, ci cât seamănă cu Cristos în ceea ce face.

 Alege astăzi bunătatea şi facerea de bine!