Unde cauţi tu siguranţă şi stabilitate?

14 JulyIsaia 40:6-8

„Un glas zice: „Strigă!” Şi eu am răspuns: „Ce să strig?” ,,Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea.” În adevăr, poporul este ca iarba: iarba se usucă, floarea cade;

dar

Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac”.”

Omul nu este constant, chiar dacă încearcă greu. Chiar cele mai bune intenţii sunt scurte. Omul este limitat, uşor influienţat, mândru pentru o clipă, capabil de orice rău, instabil şi necredincios. Biblia spune: Blestemat să fie oricine se încrede în om. Tot ce face omul are un sfârşit. Chiar planurile cele mai bune şi programele cele mai dezvoltate au un sfârşit.

Dumnezeu însă este constant, nelimitat, atotputernic, stabil, credincios şi tot ce spune duce la bun sfârşit.

Dumnezeu este suveran, atotştiutor, atotţiitor, omniprezent şi El, este Păstorul meu.

Dumnezeu nu se schimbă. Este acelaşi ieri, azi şi în veci. La fel este şi Cuvântul Lui.

Cuvântul neschimbat a lui Dumnezeu dă siguranţă poporului Său.

Unde cauţi tu siguranţă şi stabilitate?

Crezi că soţul tău îţi asigură stabilitate în viaţă? Sau bogăţia, sau înţelepciunea, sau cariera, sau personalitatea, sau talentul, sau puterea militară?

Cuvântul lui Dumnezeu întotdeauna dă siguranţă şi stabilitate vieţilor noastre.

Ce ştie copilul tău despre Biblie?

Ştie el că toate întrebările au răspuns în Biblie?

Doamne, mulţumesc pentru Cuvântul Tău. El este sănătate pentru oasele mele şi răcorire pentru trupul meu. Cuvântul Tău este adevărul (Ioan 17:17). El îmi dă înţelepciune şi mulţumire în inimă (Coloseni 3:16). El este viu şi lucrător în viaţa mea (Evrei 4:12).

Inima mea caută siguranţă şi stabilitate în Cuvântul Domnului!

Advertisement

What if…?

from my heart1 Samuel 16:7b

,,Domnul

nu se uită

la ce se uită omul;

omul

se uită

la ceea ce

izbeşte ochii,

dar

Domnul

se uită

la inimă.”

*

Săptămâna trecută a venit cineva la noi în vizită pentru câteva zile. L-am slujt cum am ştiut eu mai bine, pregătind totul cu dragoste, ca să se simtă ca acasă.

Înainte de a pleca mi-a pus câteva întrebări la care nu încetez să meditez: ,,What will you do, if your husband would not provide for you anymore? How will you pay the mortgage and your bills?”

Ce ai face, dacă soţul tău nu ar mai avea grijă de tine, nu ar mai aduce bani în casă? Cum ai plăti rata la casă şi cheltuielile tale? Cu alte cuvinte, eşti tu înstare să ai grijă de tine?

Oare de ce mă deranjează aceste întrebări? Oare de ce mă dor aceste întrebări? La cine trebuie să dovedesc eu cât sunt de capabilă să mă descurc în viaţă? Oare nu Dumnezeu mă ajută pe mine să am grijă de mine şi de alţii? Cine ce pretenţii are de la mine? Ce ar trebui să fac şi nu fac? Iau lucrurile de apucat? Cred că mi se cuvine ca soţul meu să aibă grijă de mine fără condiţii? Este corect să aştept şi să mă bazez pe grija lui? Sunt eu o povară pentru soţul meu? Oare bărbaţii nu vor să aibă grijă de nevestele lor?

Oare ce poate să fie în mintea unui bărbat credincios, ca să pună asemenea întrebări?

Uneori mă simt pusă în colţ fără să înţeleg de ce.

Mi-am luat puţin curaj ca să mă apăr ca şi cum aş fi încolţită din toate părţile.

Eu am încercat să-i răspund că m-aş descurca singură cu ajutorul lui Dumnezeu, trăind mai simplu şi m-aş ruga să am inima mulţumită cu tot ceea ce El mi-ar da sau nu mi-ar da (loc de muncă, casă, bani, sănătate, lipsuri etc.). Şi m-aş ruga lui Dumnezeu să mă ajute să fiu bună cu soţul meu chiar dacă el este rău cu mine.

Prima mea observaţie este că unii bărbaţi nu mai vor să aibă grijă de nevestele lor, dar au pretenţia ca ele să aibă grijă de ei. Unii ştiu foarte bine care este datoria femeilor, dar niciodată nu sunt preocupaţi de datoriile bărbaţilor.

Aş avea şi eu câteva întrebări pentru astfel de bărbaţi:

Ce ar face el, dacă ea nu ar mai avea grijă de el?

Ce ar face el, dacă El nu ar mai avea grijă de el?

Sunt mult întrebări în vieţile noastre. Unele încurajează, altele descurajează. Eu m-am simţit foarte descurajată, şi m-am gândit că purtarea mea de grijă, munca mea nu este băgată în seamă, nu este apreciată. Oare de ce nu a văzut acest bărbat că şi eu am grijă de soţul meu, şi eu lucrez, nu numai el? De ce nu l-a întrebat şi pe soţul meu ce ar face el dacă eu nu aş mai avea grijă de el? Oare de ce unii bărbaţi nu văd munca femeii? Evită ei să citească în Biblie pasajele care îi învaţă cum să se poarte cu soţiile lor?

Mă gândesc la femeile care au asemenea soţi care nu dau doi bani pe munca lor. Poate sunt descurajate şi obosite. Poate sunt bolnave de durere.

Dragele mele soţii şi mame: Cineva vede tot, Cineva ştie tot şi va răsplăti. Să nu fiţi descurajate, ci transformaţi durerea voastră în rugăciune pentru cei care vă rănesc. Numai prin iubire, bunătate şi iertare veţi birui. Cereţi înţelepciune şi rugaţi-vă.

Numai Dumnezeu poate transforma o inimă! Nu încetaţi să vă rugaţi pentru soţii voştri, chiar în ciuda tuturor neascultărilor lor de Domnul şi a căderilor lor. Numai Dumnezeu vă poate ajuta. Prin toate greutăţile, Dumnezeu va transforma inima femeii. Doamne, dă-ne o inimă ca inima Ta.

A doua mea observaţie este că soţiile trebuie să se roage mult ca să înţeleagă ce înseamnă să-şi respecte soţii şi să aprecieze purtarea lor de grijă. Femeile care au soţi care au grijă de ele, sunt foarte binecuvântate şi cred că cel mai mare bine pe care ar putea să-l facă pentru cele care nu au această binecuvântare, ar fi să se roage zilnic pentru ele.

În ultimul timp Dumnezeu mi-a pus pe inimă să mă rog pentru soţiile neiubite şi neapreciate de soţii lor, pentru soţiile care au soţi necredincioşi şi răi, pentru mamele cu copii mulţi, mamele cu copii bolnavi sau handicapaţi, pentru mamele bolnave, pentru mamele care plâng pentru copiii lor neascultători, pentru mamele însărcinate şi pentru fetele necăsătorite, pentru femeile singure, femeile divorţate, văduvele şi orfanii, pentru păstori şi familiile lor. Dacă inima voastră bate cu inima mea, haideţi să ne unim în rugăciune, ca Dumnezeu să lucreze. El face minuni şi astăzi. El schimbă oameni şi astăzi. Să nu descurajăm niciodată, căci Domnul se uită la inimă, vede dorinţele şi aude rugăciunile.

Doamne, binecuvântează familia!!! Doamne, dă biruinţă în familie!!!

Doamne, binecuvântează femeia!!! Doamne, dă biruinţă femeii!

Doamne, ascultă rugăciunile! Doamne, dă izbândă! Doamne, dă lumină şi călăuzire! Doamne, dă ajutor în Numele lui Isus Cristos!!!

Doamne, ajută-ne să biruim rău prin bine!

Despre Dragoste

DESPRE  DRAGOSTE

love1 Ioan 4:8b

*

,,Dumnezeu

*

este

*

Dragoste.”

*

*

Cine ar putea oare cuprinde acest subiect, să-l dezvolte şi mai ales să aibă pretenţia că a reuşit să spună tot? Ce înseamnă ea, şi de fapt cu ce se confundă cel mai adesea? Definiţii găsim în toate dicţionarele, în toate limbile şi până la urmă trebuie să recunoaştem că este ceva bun, pozitiv. În linii mari numim dragostea ca fiind atracţia dintre oameni, după multiple criterii. Se întâmplă ca aceasta să fie ireversibilă, fără răspunsul cel puţin identic al celeilalte părţi şi atunci se naşte ceea ce noi definim suferinţa. Este cam ceea ce experimentăm noi în relaţiile interumane.

Totodată, în felul cum vedem noi lucrurile, avem de multe ori impresia că doar anumite categorii de oameni sunt capabile să iubească. Şi mai credem, pe bună dreptate că unii oameni nu merită deloc să fie iubiţi având în vedere derapajul lor de la normele comportamentale. Cu aceste elemente facem aprecieri şi ne încadrăm în societate. Totul se rezumă la simţurile noastre.

Oare despre ce fel de dragoste vorbeşte Domnul nostru când ne dă „o porunca nouă”? Este vorba de vreun omonim sau de sărăcia vocabularului?

Un prim text care vine să confirme diferenţa, este cel din Gen. 6,vers.2, când fiii lui Dumnezeu au văzut cum erau fetele oamenilor şi ca urmare, le-au luat de neveste. În total contrast, Isaac în cap. 24 din prima carte, îşi primeşte nevasta din mâna lui Dumnezeu şi apoi a iubit-o. (vers.67) În primul exemplu, lucrarea omului a stârnit mânia lui Dumnezeu, urmarea fiind potopul, în cel de-al doilea promisiunea merge mai departe prin Isaac şi Rebeca.

Următoarea treaptă o găsim scrisă în Levitic 19, vers. 18., reluată de Domnul în predica de pe munte şi de apostolul Pavel în  epistola către Romani. Moise spune  poporului  să nu se răzbune şi nici să nu fie supărat pe fiii lui Israel. În acest context el adaugă ceva peste puterile lor. Dacă trebuie să renunţe la revanşă, şi să le treacă chiar şi supărarea, de-acum el le cere să-i şi iubească, şi nu oricum ci ca pe ei însuşi. E mult prea mult, mai ales că sunt şi nevoiţi să trăiască în condiţii de călătorie. Şi, peste toate acestea, nimic de negociat pentru că Domnul vorbeşte. Ce fel de dragoste pot ei să ofere? Cât de mult se iubeau ei pe sine pentru a valorifica o grilă la superlativ? Dacă celelalte porunci erau cât de cât „omeneşti” pentru că ţineau de un anumit statut personal de înţelegere şi educaţie, această aplicaţie nu-şi are corespondent în priceperea lor. Pentru că este precursoarea renunţării definitive la „eu”, pentru că este imaginea iubirii fără limite a unui Dumnezeu deja sângerând, pentru că „sine”-ul lui Dumnezeu este vărsat în Fiul omului, evreii scoşi din Egipt nu s-au putut împăca deloc cu acest tip de iubire. Pentru Isaac şi Rebeca a fost suficient să ridice ochii ca să intre în „da-ul” lui Dumnezeu, în timp ce poporul a nesocotit toate poruncile până la lecţia babiloniană.

Deşi pleacă de la iubirea pentru aproape, nivelul de dragoste pentru vrăşmaşi, din Matei 5, 43-48 este incandescent. Este de altfel condiţia desăvârşirii. Este altceva. Acelaşi cuvânt dar o altă semnificaţie. Să iubeşti pe vrăşmaşi. Aşa direct, fără ocolişuri. Vers. 44 parcă ne plasează într-o altă dimensiune. Să faci bine celui care te urăşte când noi nu suntem în stare să facem bine nici măcar celor care le suntem indiferenţi. Poate mai reuşim să întoarcem cu vreo răsplată, binele pe care alţii ni-l fac. Asta în cazul fericit când socotim că nu ne sunt datori.

Ne distribuim noi pe noi după un scenariu bine pus la punct dar cu o lipsă totală de conţinut. Nu ne aplaudă nimeni. Suntem la vers.46-47, şi nici nu vrem să plecăm de acolo pentru că este comod şi nu dă bătăi de cap. Cerem în schimb mereu lui Dumnezeu să ne mărească dragostea pentru El şi Imparatia Lui, (si nu este rau) dar uitam ca manifestarea acesteia implica renuntarea noastra la pasivitate si intrarea pe teren. Dragostea de acest tip se toarna, conditia este sa avem vase goale la noi. Iar acestea se obtin privind in stanga si dreapta noastra si citind cu inima 1Corinteni 13.

Cu dragostea pornita din simturile noastre, falimentul este asigurat.

Efeseni cap. 5 -2 face parte din motivarea noastra. O jertfa de bun miros-lui Dumnezeu.

 

Gilu Florea

Arad-Sega

9 februarie 2013

Unde duc neascultarea şi necredinţa?

23 fIsaia 7:10-25

*

Isaia 7:10a

*

„Domnul

a vorbit.”

*

 

Ahaz a respins oferta lui Dumnezeu şi a apelat după ajutor la împăratul Asiriei. Nu s-a supus Domnului, nu s-a încrezut în harul Lui, nu a acceptat eliberarea Domnului, ci cu falsă pietate şi înşelăciune s-a scuzat că nu vrea să ispitească pe Domnul. Neascultarea şi necredinţa i-au adus pieirea.

Ce înseamnă să ispitim pe Domnul? Ce înseamnă să punem la îndoială vorbirea şi puterea Lui? Ce înseamnă să cerem sfatul omului? Oare de ce astăzi oamenii nu cred că Domnul Isus este semnul trimis de Dumnezeu? Oare de ce oamenii (credincioşii) nu văd păcatul lor?

Ce anume cauţi tu să eviţi prin neascultarea şi necredinţa ta?

Te justifici tu cu versete biblice ca să faci ce vrei tu?

Cum îţi ascunzi tu neascultarea de Domnul?

Îţi aminteşti de o perioadă din viaţa ta când necredinţa şi neascultarea au adus distrugere în familia ta sau în relaţiile tale? Refuzul de a crede în Dumnezeu este o alegere care aduce distrugere totală. Care este alegerea ta?

Pentru că Ahaz nu a ascultat de Domnul, a ajuns să fie distrus chiar de omul în care s-a încrezut. A fost umilit, şi ţara lui distrusă. A fost terorizat de aliatul lui, şi a urmat robia. Ceea ce putea deveni o binecuvântare, a ajuns o robie.

Dumnezeu nu se bucură când copiii Lui se încred în oameni şi nu în El, dar niciodată nu îi abandonează. Care ar fi situaţiile în care eşti tentată să te încrezi în om şi nu în Dumnezeu? Crezi că Dumnezeu este onorat?

Când noi credem promisiunile lui Dumnezeu, El ne va apăra şi va avea grijă de nevoile noastre. Ne va judeca, dar nu va lăsa pe vrăjmaşi să ne ducă în robie. Dumnezeu ne-a promis că va fi cu noi. Dumnezeu salvează şi astăzi pe cei credincioşi din pericole fizice sau pericole spirituale ca: lumea, diavolul, păcatul şi moartea. Nimeni nu poate lupta şi învinge aceste pericole prin puterea proprie. Speranţa noastră este Salvatorul „Emanuel” care aduce biruinţă. Emanuel „Dumnezeu cu noi” este nădejdea care ne ajută să înfruntăm crizele vieţii şi moartea.

Cei ce au credinţă în Dumnezeu în crizele lor, sunt diferiţi de cei ce nu au credinţă.

Doamne, umple inima mea de credinţă

şi ascultare!

Îmbrăcămintea

 

cris 12, 2012*

“.. v’aţi îmbrăcat cu Hristos. “

Gal3;27

*

*

,,…sa ne imbracam cu armele luminii

 Rom 13;12

*

*

O poveste bogata in simboluri, o metafora a acceptarii, venita din sud, ilustreaza splendid un aspect esential al Intruparii .

Povestea, este dilema unui pastor in turma caruia, intr-o noapte, doua oi au nascut miei. Oaia dintai a murit indata ce a nascut mielul, iar mielul celei de a doua a murit, indata ce a fost nascut. Un miel orfan si o mama fara miel!

Ca sa salveze viata orfanului, pastorul l-a adus in repetate randuri la oaia mama; ea il mirosa… si apoi refuza sa il hraneasca.

Intr-un tarziu pastorul a inteles “mesajul” oii;… a luat atunci blana mielului mort si “a imbracat” cu ea pe cel viu, apoi l-a adus la oaia mama. Ea l-a mirosat,… a simtit aroma propriului fiu, din blana care acum imbraca pe strain… si de indata a inceput sa-l hraneasca, adoptandu-l.

Singura mireasma care satisface standardele  lui Dumnezeu, este o aroma de aceeasi esenta cu a Sa, “mireasma lui Christos”  (2Cor 2:15).  Crestinismul nu este altceva decat “imbracarea cu Christos” in sens spiritual. Adica adoptarea  gandirii (logos), simtirii (pathos)  si caracterului (ethos) lui Isus din Nazaret. Un proces continuu, personal si voluntar; “ un proces  experimentat, gasit dificil, si de aceia lasat nepracticat ” (G.K.Chesterton).

Intruparea Logosului Etern, este  revelarea caracterului Absolut si a singurului drum catre El.

Intruparea este, Dumnezeirea, coborand sa intalneasca omul la nivelul cel mai acceptabil al intelegerii umane. (fg)

Naşterea Domnului

111Autor: Costache Ioanid

Isus se naşte! Şi lumina pătrunde-n sufletele noastre.
Şi steaua tainei străluceşte deasupra celorlalte astre.
Cu magii azi ne închinam şi noi, cu sufletul mergând,
o bucurie fără seaman simţim în inimă şi-n gând!

*

Azi patimile se răpun de o putere preaînaltă!
Azi omul, luminându-şi gândul, spre cer cu inima tresaltă!
Nadejdile se nasc în suflet. Credinţa tainic reînvie,
căci harul sfânt acum coboară în viaţa stearpă şi pustie.

*

Şi orice suflet care simte că-n el răsare-o viaţă nouă,
e ca un crin ce în petale adună stropi curaţi de rouă!
Şi orice inimă ce poartă oglinda cerului în ea,
pentru ISUS născut în iesle, azi lumineză ca o stea!

*

Se nimiceşte tot păcatul sub raza sfântă a iubirii…
Azi, se deschide pentru suflet, spre cer, un drum al mântuirii!
Cu haina albă a virtuţii tot omul poate să se-mbrace,
căci sfânta naştere aduce în inimi linişte şi pace!

AMIN

La picioarele Lui

Ioan 12

Ioan 12:3

 „Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ,

a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei

şi s-a umplut casa de mirosul mirului.“

*

Ai văzut vreodată un tablou pictat cu acest subiect – Maria la picioarele Domnului?

Domnul Isus a apreciat mult darul Mariei. Arta este şi ea un dar. Pictura, sculptura, fotografia poate aduce multă bucurie. Nu trebuie să fii artist ca să te bucuri de artă. Dumnezeu Creatorul, primul Artist, a creat o lume a frumuseţilor, a creat omul cu abilitatea de a aprecia ce a făcut El. Părinţii vor ca şi copiii lor să crească în observarea şi aprecierea lucrurilor create, care reflectă frumuseţea lui Dumnezeu. Este bine ca în camerele copiilor să fie cărţi bune şi artă de calitate. Acest lucru le dezvoltă mai târziu gustul pentru artă, literatură şi muzică. Părinţii care sunt artişti au o uşurinţă la acest capitol dar pentru unii părinţi arta este un subiect dificil şi se tem chiar şi de o vizită la un muzeu. Să nu vă lăsaţi intimidaţi – puteţi să învăţaţi odată cu copilul. Contează mult să aveţi o inimă şi o minte deschisă spre învăţătură. Este important să apreciem munca şi creaţia altora.

Bucură-te de creaţia lui Dumnezeu împreună cu copilul tău. Acasă, la ţară, în parc, în pădure, la munte, la mare sau oriunde ai fi, admiră tot ce vezi din creaţia lui Dumnezeu. Tot ce ne înconjoară este darul lui Dumnezeu pentru noi ca să ne bucurăm.

Încurajează-l pe copil să-şi folosească şi el talentele lui şi imaginaţia pentru creaţie. Învaţă-l să aducă un dar Domnului. Acesta va fi un pas mai aproape de Domnul care a creat toate lucrurile bune.

Bucură-te de creaţia lui Dumnezeu şi dă un dar Domnului!

Cuvântul

Ioan 6:1-51

Ioan 6:51a

„Eu sunt Pâinea Vie

ce S-a pogorât din cer.

Dacă mănâncă cineva

din pâinea aceasta,

va trăi în veci.“

*

Doamne,

Mulţumesc că eşti pentru mine „Pâinea care S-a pogorât din cer” care mă hrăneşte şi mă susţine în fiecare zi. Mă bucur că Tatăl m-a atras la Domnul Isus prin învăţătura Lui şi că am harul să pot asculta de El. Cred în Tine, Doamne, cred că Tu eşti „Pâinea Vieţii” care îmi dă şi mie viaţă. Vreau să mănânc din ea în fiecare zi; să citesc Cuvântul, ca să trăiesc, pentru că iată ce spune Biblia:

„Omul nu trăieşte numai cu pâine ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.“ Matei 4:4

„Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în el.“ Proverbe 30:5

„Cuvântul Domnului este Adevărul.“ Ioan 17:17

„Cuvântul este aproape de tine, în gura ta şi în inima ta.“ Romani 10:8

„Cuvântul lui Cristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.

Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.“ Coloseni 3:16

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător.“ Evrei 4:12

„Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac.“ 1 Petru 1:25

Cuvântul lui Dumnezeu

să fie viu şi lucrător în viaţa ta în fiecare zi!

Ce fel de prietenă eşti?

Ioan 3:22-36

Ioan 3:27  ,,Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer!”

Ţi-a spus cineva vreodată că Dumnezeu nu-i drept cu tine? Că tu meriţi mai mult?

Ai spus tu cuiva că merită mai mult decât îi este dat?

Atitudinea ucenicilor lui Ioan a fost greşită. Din simpatie faţă de stăpânul lor, nu au judecat bine. Ce uşor ar fi fost pentru Ioan să se simtă neglijat pentru că era pe locul al doilea. Câteodată simpatia prietenilor şi sugestiile lor că suntem trataţi nedrept, pot fi cel mai rău lucru pentru noi. S-ar putea să ne plângem de milă (că nu suntem noi pe primul loc), să permitem ca amărăciunea să dea lăstari şi chiar credinţa să se clatine.

Ce fel de prietenă eşti tu? Ce fel de gânduri le sugerezi altora?

Ioan nu a căzut în plasa lor ci s-a dus la rădăcina problemei. Nu poţi fi mai loial omului decât lui Dumnezeu. Nici nu trebuie să existe comparaţie, nici invidie. Ioan a fost foarte mulţumit cu locul doi. Lupta noastră pentru un loc în frunte nu-şi are rostul. Lupta noastră trebuie să fie pentru a rămâne în voia Domnului. Dacă suntem credincioşi Domnului nu vom căuta puterea ci credincioşia în lucrurile mici. El ne va ridica în lucrare acolo unde darurile Lui sunt cel mai bine exprimate în noi. Ai o inimă mulţumită cu ce ai primit?

Cum mulţumeşti tu Domnului pentru ceea ce ţi s-a dat?

Ioan a ştiut care este misiunea lui de la început: să-L prezinte pe Domnul Isus tuturor.

Misiunea noastră este să-i conducem pe oameni la Cristos.

Acesta este cel mai mare şi măreţ scop în viaţă: Cristos să fie mare şi eu mică.

Vrei ca oamenii să te iubească pe tine sau pe Domnul Isus? Creşte Domnul Isus în viaţa ta şi se micşorează sinele?

Domnul să te ajute să fii o prietenă bună!

Domnul să te binecuvânteze cu prietene bune!