Frământări…

Framântari…

*

șesc îngândurată pe drumu-ngust al vieții

Și-atâtea întrebări îmi vin în minte…

De ce, oare, din zorii dimineții,

Ispita se arată, bun Părinte … ?

*

De ce când, bucuroasă-mi deschid ochii

Și Te slăvesc pentru o nouă zi,

Deodată, bucuria dimineții,

Se întrerupe și… n-o pot opri…

*

Să fie, oare, grija de viața pământească ?

Să fie vorba care am spus-o, negândind ?

Să fie supărarea ce Ți-am produs aseară

Când fața Ta cea sfântă nu am căutat deplin ?

*

Sau, poate, adevărul, ce l-am lăsat nespus,

Mă face să mă simt, departe de Isus ?

Genunchiul în podeauă nu l-am plecat aseară ?

Cuvântul nu căutat-am să-mi stâmpere-a mea pară… ?

*

Gândindu-mă mai bine știu că sunt multe cele,

Ce pun un zid de strajă între pământ și cer,

De aceea, bun Părinte, privesc cu dor spre stele,

Dorind să știu mai bine ce pot să îți ofer…

*

Atunci, Duhul mi-ndreaptă privirea spre Cuvântu-Ți

Ce are-nvățătura purtărilor deplin,

Și înțeleg de-acolo că fața Ta căutându-Ți,

În zorii dimineții, mă voi scula senin.

*

O, dă-mi puterea aceasta ca să privesc spre Tine

Și orice vorbă spusă s-o controlez din plin

Și orice acțiune, decizie sau faptă,

S-o trec prin al Tău filtru : Cuvântul Tău divin !

*

Îți mulțumesc că pacea ce vine de la Tine,

Întrece așteptarea sau gândul omenesc,

Și-n zorii dimineții, cu bucurii depline,

Îți spune-un suflet sincer : ”Isuse, Te iubesc !”

*

Și-n dragostea aceasta cuprinsă-i și iertarea

Ce-o simt în al meu suflet, cuprins de pacea Ta,

Și-această bucurie, mi-acoperă durerea

Și sunt cuprins de pacea ce doar Tu o poți da.

*

Ce dulce e simțirea că Duhul Sfânt mă-nvață,

Să umblu pe-a Ta cale, pe drumul Tău divin,

Și-n sfântă adorare, să-mi duc a mea viață,

În liniște deplină, lipsită de suspin.

*

Aurelia Gabor, Vancouver, WA martie 2012