Isaia 46
Isaia 46:5a
„Cu cine Mă veţi pune alături, ca să Mă asemănaţi?”
*
Cu cine putem să-L asemănăm pe Dumnezeu?
Care este comparaţia dintre babilonieni şi dumnezeii lor în contrast cu poporul Israel şi Dumnezeul lor?
Dumnezeii babilonienilor erau Bel şi Nebo. Ei erau puşi pe vite şi dobitoace care îi purtau unde mergeau ei. Aceşti idoli au ajuns o povoară pentru vita obosită care s-a prăbuşit fără să poată salva povara.
Dumnezeul poporului Israel este Domnul care a purtat poporul în spinare de la obârşia lui, a purtat poporul pe umăr de la naşterea lui şi va fi acelaşi până la bătrâneţea lor, până la cărunteţea lor vor fi sprijiniţi. Vor fi purtaţi şi sprijiniţi de Domnul ca să fie mântuiţi.
Cunoşti din istoria poporului Israel situaţii când Dumnezeu i-a purtat, i-a susţinut şi i-a apărat?
Din Egipt până astăzi au fost apăraţi, sprijiniţi şi purtaţi de Domnul.
Cum îţi poartă ţie Domnul de grijă? Cum te sprijineşte Domnul astăzi?
Cum te-a apărat Domnul de-a lungul anilor?
Care este cerinţa Domnului de la poporul Israel?
Ascultaţi-Mă, ţineţi minte, fiţi oameni, veniţi-vă în fire, aduceţi-vă aminte.
Care crezi că este cerinţa Domnului faţă de tine?
Care este promisiunea Domnului pentru poporul Israel? Să fie mântuit!
Care crezi că este promisiunea Domnului pentru tine? Mântuirea!
Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu care mă poartă de la naştere până la bătrâneţe. Tu mă sprijineşti ca să mă mântuieşti. Tu porţi de grijă tuturor nevoilor mele. Tu mă chemi să Te ascult când îmi vorbeşti. Tu îmi aminteşti să ţin minte legile şi poruncile Tale. Tu mă ajuţi să fiu o femeie înţeleaptă şi evlavioasă. Tu-mi spui să-mi vin în fire când mă depărtez de Tine. Tu îmi aduci aminte de lucrările Tale în viaţa mea. Tu îţi păstrezi bunătatea şi credincioşia faţă de mine. Tu nu ai asemănare nici în cer nici pe pământ!
Doamne, vreau să păstrez în inima mea legile şi poruncile Tale!