Proverbe 8

8*

Proverbe 8

*

Citeşte cu voce tare această rugăciune:

Tată ceresc, vreau să aud strigătul înţelepciunii şi glasul priceperii; fie că strigă sus pe înălţimi, sau afară pe drum, la răspântii; fie că strigă lângă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor. Vreau să învăţ şi să mă înţelepţesc, să ascult lucrurile mari şi să pricep ce este drept, căci gura Ta vesteşte adevărul şi buzele Tale urăsc minciuna! Toate cuvintele gurii Tale sunt drepte, n-au nimic neadevărat nici sucit în ele.

Toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte  pentru cei ce au găsit ştiinţa. Ajută-mă să am ştiinţa Ta ca să am lumină şi să înţeleg cuvintele Tale.

Primesc mai de grabă învăţăturile Tale decât argintul şi mai de grabă ştiinţa decât aurul scump. Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea. Înţelepciunea, are ca locuinţă mintea şi poate născoci cele mai chibzuite planuri. Frica de Domnul mă face să urăsc răul; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă.

Doamne, cred că  de la Tine vine sfatul şi izbânda, priceperea şi puterea. Prin Tine împărăţesc împăraţii şi dau voievozii porunci drepte. Prin Tine cârmuiesc dregătorii şi mai marii, toţi judecătorii pământului. Tu iubeşti pe cei ce Te iubesc şi cei ce Te caută cu tot dinadinsul Te găsesc. Cu Tine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea. Rodul Tău este mai bun decât aurul cel mai curat şi venitul Tău întrece argintul cel mai ales. Te caut să-mi dai izbândă, pricepere şi putere.

Ajută-mă să umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii, ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc şi să fie binecuvântaţi.

Doamne, ai făcut Înţelepciunea ca cea dintâi dintre lucrările  Tale, înaintea celor mai vechi lucrări ale Tale. Ai aşezat-o din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul.  A fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape; a fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile, când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii.

Doamne, când ai întocmit cerurile, Înţelepciunea era de faţă; când ai tras o zare pe faţa adâncului, când ai pironit norii sus şi când au ţâşnit cu putere izvoarele adâncului, când ai pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Ta, când ai pus temeliile pământului, Înţelepciunea era meşterul Tău, la lucru şi în toate zilele era o desfătare, jucând neîncetat înaintea Ta, jucând pe rotocolul pământului Tău şi găsindu-Şi plăcerea în fiii oamenilor.

Tată ceresc, Te ascult, căci ferice de cei ce păzesc căile Tale! Ascult învăţătura, ca să mă fac înţeleaptă şi nu lepăd sfatul Tău.

Vreau să fiu omul fericit care Te-ascultă, care veghează zilnic la porţile Tale şi păzeşte pragul uşii Tale prin rugăciune şi o viaţă curată.

Te caut, căci cel ce Te găseşte, găseşte viaţa şi capătă bunăvoinţa Domnului; dar cel ce păcătuieşte împotriva Ta îşi vatămă sufletul său; toţi cei ce Te urăsc, iubesc moartea.

Iubesc Înţelepciunea şi Îi ascult sfaturile şi învăţăturile!

 

Doamne, mă rog pentru familia mea şi biserica mea

să ascultăm sfaturile Înţelepciunii!