Voi vesti îndurările Tale !

1*

Isaia 63:7-64:12

Isaia 63:7a

„Voi vesti

îndurările Domnului.”

 *

Oare ce trebuie să ne amintim? Care sunt lucrurile pe care ar fi cel mai bine să ni le amintim?

Cred că ar fi bine dacă ne-am aminti că avem un Tată în ceruri, şi avem un Mântuitor. Să ne amintim de îndurările Domnului, de faptele Lui minunate, de marea Lui bunătate, de bogăţia dragostei Lui, de ajutorul Lui în necazurile noastre, de răscumpărarea pe care am primit-o în dar, de sprijinul Lui, de prezenţa Duhului Sfânt, de braţul Său slăvit care ne-a povăţuit, de călăuzirea Lui prin valurile vieţii, de protecţia şi purtarea Lui de grijă.

De ce este important pentru tine să-ţi aminteşti de dragostea şi credincioşia Domnului?

Ca să înfrunţi cu înţelepciune şi curaj bătăliile zilnice? Ca să te încrezi în Domnul? Ca să ştii ce a făcut? Poţi să descrii o experienţă recentă prin care ai văzut dragostea şi credincioşia Domnului în viaţa ta?

Cum se roagă Isaia pentru popor?Iată rugăciunea lui : ,,Priveşte din cer şi vezi, arată-Ţi râvna şi puterea Ta, întoarce-Te; o de ai despica cerurile şi Te-ai pogorî! Tu eşti Tatăl nostru, noi suntem lutul, iar Tu eşti Olarul, nu Te mânia şi nu-Ţi aduce aminte de nelegiuirile noastre, priveşte cu îndurare spre noi.”

Ce înseamnă aceste expresii în rugăciune, pentru tine? Simţi durerea lui Isaia? Înţelegi tu dorinţa lui da a avea îndurarea Domnului?

Cum te rogi tu pentru alţii? Cum simţi cu alţii? Simţi durerea altora?

Ce mărturiseşte Isaia cu privire la condiţia spirituală a poporului?Iată mărturisirea lui : „Am ajuns ca un popor pe care niciodată nu l-ai cârmuit Tu şi peste care nciodată nu s-a chemat Numele Tău.” Cum se poate aşa ceva? Oare este adevărat acest verset şi pentru poporul nostru? Care este condiţia spirituală a poporului nostru, a bisericii noastre? Strigăm noi după ajutor? Recunoaştem noi cât de păcătoşi suntem? Pe ce bază strigi tu la Domnul în rugăciune? Recunoşti că eşti păcătoasă? Recunoşti că tu eşti lutul care are nevoie de Olar ca să fie modelat? Îi vei cere Domnului să privească spre tine? Vei crede tu în ajutorul Domnului pentru familia ta, pentru biserica ta, pentru ţara ta?

Doamne, numai îndurarea Ta ne poate salva !

Doamne, inima mea strigă după Tine şi după ajutorul Tău!

 Doamne, eu voi vesti îndurările Tale !

Advertisement

Unitatea în Împărăţia lui Dumnezeu

11

Isaia 60:4:18

Isaia 60:5a

„Când vei vedea aceste lucruri,

vei tresări de bucurie.”

*

Care lucruri le vom vedea în viitor ?

Cine va tresălta de bucurie ?

Va fi o mare schimbare în timpul mileniului.

Slava Domnului transformă dezordinea în unitate.

Naţiunile vor trăi în unitate.

Unde este dezordine în relaţiile tale (relaţia cu soţul, cu copilul, cu vecinii, cu fraţii, cu neamurile, cu colegii etc.) ?

Dacă Domnul aduce unitate între naţiuni, cu siguranţă poate aduce unitate şi în relaţiile mele şi în relaţiile tale.

Vei cere Domnului unitate în relaţii cu alţii ?

Îi vei permite Domnului să lucreze în viaţa ta, în relaţiile tale ?

Dumnezeu este personal şi se descoperă celor ce aleg să fie parte a poporului Lui.

Ce înseamnă pentru tine că Dumnezeu este : Domn, Salvator, Răscumpărător, Puternicul lui Iacov ? Îl cunoşti aşa pe Dumnezeu ?

Domnul Isus Hristos va domni pe pământ la Ierusalim. Evreii credincioşi din toată lumea se vor aduna la Ierusalim. Romani capitolul 11, ne spune că Israelul va crede în Izbăvitorul, Domnul Isus Hristos. Bogăţia se va aduna la Ierusalim. Dumnezeu este credincios promisiunilor Sale şi tot ce a fost promis Israelului, aşa va fi. Credincioşii din toate veacurile au asigurată relaţia cu Domnul, Lumina lumii şi au unitate cu toţi cei ce apartin Împărăţiei, prin credinţa lor. Uneori viaţa este departe de a fi splendidă, dar va veni un timp când se va sfârşi orice conflict, boală, nevoi, apăsări şi va veni domnia de o mie de ani, când totul va fi splendid. Fii curajoasă pentru că aparţii Împărăţiei Lui. El este alături de tine în toate nevoile tale ca şi în timpurile bune.

Pe cei pe care Dumnezeu îi mântuieşte, îi schimbă, şi toate schimbările pe care le face Dumnezeu sunt binecuvântări. Aurul, argintul, bronzul şi fierul pot înlocui uşor lemnul, piatra şi metalele de puţină valoare. Ce este vechi, este înlocuit cu ceva ce este mai bun şi mai puternic, şi acest lucru se face cu ajutorul Domnului. Pacea va domni, dreptatea va stăpâni.

Câtă bucurie îţi aduce vestea bună despre mileniu ?

 

Doamne, inima mea caută unitatea cu toţi cei ce aparţin Împărăţiei Tale!

 

Proverbe 8

8*

Proverbe 8

*

Citeşte cu voce tare această rugăciune:

Tată ceresc, vreau să aud strigătul înţelepciunii şi glasul priceperii; fie că strigă sus pe înălţimi, sau afară pe drum, la răspântii; fie că strigă lângă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor. Vreau să învăţ şi să mă înţelepţesc, să ascult lucrurile mari şi să pricep ce este drept, căci gura Ta vesteşte adevărul şi buzele Tale urăsc minciuna! Toate cuvintele gurii Tale sunt drepte, n-au nimic neadevărat nici sucit în ele.

Toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte  pentru cei ce au găsit ştiinţa. Ajută-mă să am ştiinţa Ta ca să am lumină şi să înţeleg cuvintele Tale.

Primesc mai de grabă învăţăturile Tale decât argintul şi mai de grabă ştiinţa decât aurul scump. Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea. Înţelepciunea, are ca locuinţă mintea şi poate născoci cele mai chibzuite planuri. Frica de Domnul mă face să urăsc răul; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă.

Doamne, cred că  de la Tine vine sfatul şi izbânda, priceperea şi puterea. Prin Tine împărăţesc împăraţii şi dau voievozii porunci drepte. Prin Tine cârmuiesc dregătorii şi mai marii, toţi judecătorii pământului. Tu iubeşti pe cei ce Te iubesc şi cei ce Te caută cu tot dinadinsul Te găsesc. Cu Tine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea. Rodul Tău este mai bun decât aurul cel mai curat şi venitul Tău întrece argintul cel mai ales. Te caut să-mi dai izbândă, pricepere şi putere.

Ajută-mă să umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii, ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc şi să fie binecuvântaţi.

Doamne, ai făcut Înţelepciunea ca cea dintâi dintre lucrările  Tale, înaintea celor mai vechi lucrări ale Tale. Ai aşezat-o din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul.  A fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape; a fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile, când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii.

Doamne, când ai întocmit cerurile, Înţelepciunea era de faţă; când ai tras o zare pe faţa adâncului, când ai pironit norii sus şi când au ţâşnit cu putere izvoarele adâncului, când ai pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Ta, când ai pus temeliile pământului, Înţelepciunea era meşterul Tău, la lucru şi în toate zilele era o desfătare, jucând neîncetat înaintea Ta, jucând pe rotocolul pământului Tău şi găsindu-Şi plăcerea în fiii oamenilor.

Tată ceresc, Te ascult, căci ferice de cei ce păzesc căile Tale! Ascult învăţătura, ca să mă fac înţeleaptă şi nu lepăd sfatul Tău.

Vreau să fiu omul fericit care Te-ascultă, care veghează zilnic la porţile Tale şi păzeşte pragul uşii Tale prin rugăciune şi o viaţă curată.

Te caut, căci cel ce Te găseşte, găseşte viaţa şi capătă bunăvoinţa Domnului; dar cel ce păcătuieşte împotriva Ta îşi vatămă sufletul său; toţi cei ce Te urăsc, iubesc moartea.

Iubesc Înţelepciunea şi Îi ascult sfaturile şi învăţăturile!

 

Doamne, mă rog pentru familia mea şi biserica mea

să ascultăm sfaturile Înţelepciunii!

 

Învaţă pe copil

your special*

Isaia 42:1b

*

„El

va

vesti

neamurilor

judecata.”

*

 

Păcatul cere judecată. Numai Dumnezeu poate elibera pe om din păcat. Numai Dumnezeu poate da o viaţă nouă. Nemulţumirea este un păcat. Numai Dumnezeu poate să ne elibereze din acest păcat. Numai Dumnezeu poate să pună mulţumirea pe buzele noastre.

Învaţă pe copilul tău sau al altora că nemulţumirea este un păcat şi Dumnezeu vesteşte judecata asupra păcatului. Nemulţumirea duce la mânie şi nefericire. Dumnezeu poate să ne elibereze de frică şi de mânie. Ura şi mânia ne ţine departe de adevăr. Rugăciunea ne deschide ochii să vedem păcatul şi ne dă putere să înlocuim frica, mânia, nemulţumirea şi neascultarea cu: bucuria, credinţa şi mulţumirea, chiar şi în vremuri grele.

Cum putem să-i învăţăm pe copii să fie mulţumitori în ceea ce priveşte bogăţia, poziţia în societate şi popularitatea între prieteni şi colegi? Ce învaţă copilul tău despre prioritatea rugăciunii şi a timpului petrecut în citirea Cuvântului lui Dumnezeu?

Învaţă pe copil să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa lui.

Niciodată nu-i prea devreme pentru copil să înveţe să se roage şi să aibă un timp de linişte cu Dumnezeu. Chiar unui copil de doi ani poţi să-i spui că ai un timp de linişte când te gândeşti la Dumnezeu. Păstrează obiceiul de a avea un timp de linişte în prezenţa Domnului pentru că acţiunile tale vor învăţa pe copil că prioritatea ta este să-L pui pe Dumnezeu pe primul loc.

Ai tu un plan de învăţare a atributelor lui Dumnezeu? Încearcă să spui copilului câte una din atributele lui Dumnezeu, în fiecare săptămână, folosind istorioare biblice. Încearcă să-ţi faci o listă pe care să o recapitulezi cu copilul. Încurajează-l pe copil să participe cu un desen, cu un verset memorat.

Cât de des discuţi tu cu copilul despre perspectiva lui Dumnezeu asupra situaţiilor zilnice cu care el se confruntă?

Încearcă să reduci timpul la televizor (sau altceva) cu un timp de discuţie cu copilul despre ceea ce se întâmplă în viaţa lui. Învaţă-l despre importanţa cunoaşterii lui Dumnezeu şi despre importanţa lucrurilor făcute în ascultare de El.

Spune-i copilului tău sau al altora că este special şi preţios înaintea lui Dumnezeu şi înaintea altora care Îl iubesc pe Domnul.

Doamne, învaţă-mă cum să Te pun pe Tine pe primul loc în viaţa mea!

 

Doamne, Tu ai primul loc în inima mea!

La Domnul este Salvarea!!!

Isaia 1:10a

*

„Ascultaţi

*

Cuvântul

*

Domnului.”

*

La Domnul este salvarea!

Puterea şi acurateţea Cuvântului lui Dumnezeu este ilustrată în istoria poporului. Ei au refuzat toate avertizările. Bogăţia şi prosperitatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar oamenii nu recunosc cu umilinţă pe Dătătorul care dă cu mână largă din bogăţia Lui. Dacă nu suntem buni administratori ai bogăţiei, ea poate aduce multe necazuri. Sunt momente strategice în viaţă când un conducător sau o naţiune ia decizii care în viitor se dovedesc a fi un dezastru. Când Cuvântul lui Dumnezeu şi legile Lui sunt călcate în picioare şi moralitatea o ia pe drumul cel rău, atunci este timpul să ne aşteptăm la o trezire, sau la o revoluţie sub puterea răului, moarte şi disperare sub judecata lui Dumnezeu. Totuşi este o lumină în întuneric. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al harului şi în dragostea Lui are un plan de răscumpărare. El vrea să-şi formeze un popor al Lui.

Cine este Dumnezeu?

Ceea ce cred despre Dumnezeu determină ceea ce cred despre mine, despre lume şi despre scopul Lui cu noi toţi.

Dacă am o credinţă corectă despre Dumnezeu, toate lucrurile se aranjează la locul lor. Cum credem, aşa trăim. Câteodată gândurile noastre nu sunt după Biblie. Isaia 55:8-9 ne spune: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul. „Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.”

Noi avem multe alegeri de făcut. Îl voi crede pe Dumnezeu şi îmi voi schimba gândirea? Mă voi ruga Domnului să mi se descopere prin profetul Isaia?

Doamne, fie inima mea dornică după descoperirea Ta,

şi plină de recunoştinţă faţă de Tine!