8 Februarie

Geneza 4:1-5

Geneza 4:4b-5a: ,,Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere.”

Ce diferenţă face în viaţa ta faptul că Îl urmezi pe Domnul? Ce s-ar întâmpla dacă L-ai ignora pe Dumnezeu şi ai face ceea ce vrei tu? Crezi că te poţi înţelege cu Dumnezeu în termenii tăi, sau cauţi în Biblie calea Lui ca să primeşti iertare, bucurie şi dragoste?

Cain L-a recunoscut pe Dumnezeu, dar s-a apropiat de El aşa cum a crezut el că este mai bine; a sfârşit prin a simţi resentimente şi a recurs la violenţă. De asemenea, a trasat o direcţie şi a fost un model pentru o civilizaţie întreagă care a trăit ignorându-L pe Dumnezeu.

Abel pare a fi victima în această povestire, dar el se apropie de Dumnezeu prin credinţă, el împlineşte planul lui Dumnezeu. Deşi se pare că nu a avut copii, el este înaintaşul unui popor care trăieşte într-un mod conştient de dragostea şi de scopul lui Dumnezeu pentru omenire. Umanitatea se împarte în două: urmaşii Domnului şi urmaşii omului. Fiecare om aparţine uneia dintre cele două linii. Oare se gândea Eva la profeţia din Geneza 3:15? Profeţia spunea că două seminţe se vor naşte: sămânţa femeii şi sămânţa şarpelui, iar ele vor fi în conflict una cu alta. În final, sămânţa femeii va distruge sămânţa şarpelui. A fost o promisiune plină de mister, dar vedem de-a lungul Bibliei împlinirea acestei profeţii: poporul lui Dumnezeu va fi eliberat. Aceste două seminţe s-au născut din primii oameni – Adam şi Eva. Cain şi Abel au crescut în acelaşi mediu şi au experimentat aceleaşi învăţături. Jertfa şi lucrările lui Abel au fost drepte (Evrei 11:4), dar Cain a aparţinut celui rău (1 Ioan 3:12).

Domnul să privească cu plăcere spre jertfele tale bune!

Cheia care ne face să înţelegem întreaga întâmplare din acest capitol din cartea Geneza, pare a fi atitudinea plină de resentimente a lui Cain împotriva lui Dumnezeu, atitudine pe care acesta o adoptă în toate circumstanţele. A prins amărăciunea rădăcini în viaţa ta încă din copilărie?

În Proverbe 20:11, ni se spune: ,,Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană.”

Cain lucra din greu ca să cultive pământul cel blestemat. Poate că se bucura pentru că era fermier. Cain, asemenea multor oameni de astăzi, nu a acceptat niciodată judecata lui Dumnezeu în ceea ce priveşte păcatul. A crezut că este tratat nedrept şi întotdeauna învinovăţea pe altul pentru nefericirea lui. Oare a înţeles el pedeapsa care a venit peste părinţii lui şi alungarea din Eden ca rezultat al neascultării lor faţă de Dumnezeu? Nu găsim scris că I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru ceea ce avea şi nici nu găsim scris că se bucura de relaţia lui cu Dumnezeu. În loc să se bucure de bunătatea lui Dumnezeu, îl vedem independent de Dumnezeu în deciziile lui şi dispreţuitor faţă de fratele lui care era supus şi mulţumitor lui Dumnezeu. În mândria lui, nu a acceptat să-şi asume responsabilitatea pentru faptele lui, aşa că a ajuns departe de faţa lui Dumnezeu, formând o civilizaţie şi o cultură din care lipsea Dumnezeu. Toţi cei care nu-L onorează pe Dumnezeu vor experimenta consecinţe teribile. Jertfa lui Cain şi jertfa lui Abel arată atitudinile inimii lor. 1 Samuel 16:7b, ne spune: ,,Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.”

Ce resentimente şi ce nemulţumiri, adânc înrădăcinate în inima ta, îţi otrăvesc deciziile şi atitudinile? Te vei ruga Domnului ca să te ajute să te schimbi?

Cain ar fi trebuit să fie mulţumit chiar dacă a suferit din cauza păcatului părinţilor lui, căci Dumnezeu i-a dat putere să lucreze pământul şi l-a binecuvântat cu o recoltă bogată. Mama lui s-a bucurat când el s-a născut. Cât de mult te bucuri dacă ai părinţi şi poţi să lucrezi? Cât de mult îi cinsteşti pe părinţii tăi prin faptele tale?

Domnul să te binecuvânteze cu o inimă mulţumitoare!

7 Februarie

Geneza 4:1-5: ,,Adam s-a împreunat cu nevastă-sa, Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!” A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar. După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi-născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa.”

Oare de ce a acceptat Dumnezeu jertfa lui Abel şi nu a acceptat şi jertfa lui Cain? Ce a avut Abel în plus faţă de Cain? Oare nu s-a ridicat jertfa lui Cain la standardul lui Dumnezeu? Trebuia ca şi el să aducă o jertfă cu sânge? Abel a adus ca jertfă ceea ce a avut mai bun. A adus Cain în faţa Lui Dumnezeu ce era mai bun? S-a uitat Dumnezeu la inima lui? A văzut Dumnezeu atitudinea inimii lui?

Cum primeşte Dumnezeu astăzi jertfele noastre?

În Ioan 14:6, ni se spune: ,,Isus i-a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Trebuie să ştim cum să venim la Tatăl şi cum să Îi aducem jertfe? Nu orice jertfă este primită?

Iată ce scrie în Evrei 10:14: ,,Căci printr-o singură jertfă, El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.”

În Evrei 11:4, se afirmă: ,,Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, cu toate că este mort.” De ce a fost jertfa lui Abel mai bună decât jertfa lui Cain? Ce rol are credinţa? Era inima lui Abel plină de credinţă? Cum era inima lui Cain?

Inima lui Cain era plină de amărăciune, de gelozie, de răutate, mânie şi supărare pentru că Dumnezeu nu a acceptat jertfa lui. Cum înfrunţi viaţa când crezi că ea este nedreaptă cu tine? Viaţa nu este dreaptă din punctul nostru de vedere. Omul vrea să aibă parte de o viaţă bună, uşoară şi frumoasă. Şi atunci când lucrurile nu merg aşa cum vrea el, se răzbună pe alţii. Iată ce ni se spune în 1 Ioan 3:12:  ,,Nu cum a fost Cain, care era de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite.” Cum anume ne acceptă Dumnezeu astăzi? Eu cred că prin credinţa care este urmată de fapte bune.

Care a fost atitudinea lui Cain încă înainte de a-l ucide pe Abel? El a fost mânios şi i s-a posomorât faţa. De ce a fost nervos şi nefericit? Pentru că Dumnezeu nu i-a acceptat jertfa? Când eşti nervoasă şi nefericită? Când Dumnezeu nu face ceea ce vrei tu? Care sunt jertfele plăcute lui Dumnezeu? Iată ce ni se spune în Evrei 13:15-16: ,,Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.” Domnul Isus Hristos este singura Jertfă pentru păcat acceptată de Dumnezeu! Cum anume vei arăta faptul că tu crezi ceea ce spune Dumnezeu despre Domnul Isus?

Doamne, Te rog, ajută-mă să nu uit de

binefacerea şi dărnicia care izvorăsc dintr-o inimă curată!

5 Februarie

Geneza 3:20-24

Geneza 3:24: ,,Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.”

Adam a păcătuit şi au urmat consecinţele păcatului său. Adam a fost izgonit din grădina Eden. Despre ce păcat originar vorbesc oamenii când se gândesc la Adam şi la Eva? În Romani 5:12-19, citim: ,,De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit (Căci înainte de lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi.  Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul, a adus osânda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare. Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!). Astfel, deci, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.”

Neascultarea de Dumnezeu este păcat. Ce consecinţe ai experimentat din cauza păcatelor tale? Cum poate fi restaurată relaţia omului cu Dumnezeu? Iată mai jos câteva versete care ne arată cum putem beneficia de împăcarea cu Dumnezeu:

Ioan 1:29: ,,A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Mielul lui Dumnezeu este soluţia!

Ioan 14:6: ,,Isus i-a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Domnul Isus ne-a adus împăcarea cu Tatăl!

Romani 3:25: ,,Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu.” Domnul Isus a plătit pentru păcatele noastre pentru ca relaţia cu Tatăl să fie restaurată!

2 Corinteni 5:17-21: ,,Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (sau: zidire) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi, deci, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Dumnezeu, prin harul Lui, ne-a împăcat cu El printr-o Jertfă – jertfa este Domnul Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Calea, Adevărul şi Viaţa. Cum Îi mulţumeşti Domnului pentru harul Său?

Doamne Isuse, Îți mulţumesc pentru că m-ai împăcat cu Tatăl!

4 Februarie

Geneza 3:7-13

Geneza 3:7a: ,,Atunci li s-au deschis ochii la amândoi.”

De ce li s-au deschis ochii? Ca să vadă răul? Să le fie ruşine? Au văzut răul pentru prima dată. Au început să vadă consecinţele răului, ale păcatului. Un păcat duce la altul şi la altul, şi la altul.

Cum au încercat Adam şi Eva să-şi ascundă păcatul? Cum au răspuns când L-au auzit pe Dumnezeu în grădină? Cum a răspuns Adam la întrebarea Domnului? A fost corect răspunsul lui? Care a fost răspunsul Evei? A fost corect răspunsul ei? Cine a fost responsabil pentru păcatul lui Adam şi al Evei? Oare de ce au încercat ei să blameze pe altcineva?

În ce situaţii răspunzi asemenea lui Adam şi Evei? Îţi ascunzi păcatul? Îţi asumi responsabilitatea pentru păcatele tale? Găseşti scuze? Arunci vina pe alţii?

Consecinţele păcatului sunt imediate şi veşnice. Adam şi Eva şi-au pierdut inocenţa, au pierdut grădina Eden… Toată omenirea a moştenit de la ei o natură păcătoasă (Romani 5:12). Noi toţi ne naştem morţi spiritual. Tendinţa noastră este să păcătuim. Dar harul lui Dumnezeu este mai mare decât păcatul. Harul lui Dumnezeu le-a mai dat o şansă lui Adam şi Evei.

Adam nu şi-a recunoscut păcatul. El a spus că Eva a fost vinovată şi, prin urmare, Dumnezeu este de vină pentru că El i-a dat-o de nevastă. Cât de des îi blamăm pe alţii pentru păcatele noastre?! Acesta este un joc urât (Iacov 1:13-15).

Păcatul nostru este responsabilitatea noastră! Pe cine blamezi tu pentru păcatul tău? Cui îi place acest joc murdar? Păcatul este urât şi rău şi are consecinţe grave: durere, suferinţă, muncă grea, blestem.

Păcatul aduce consecinţe imediate şi eterne. Nimeni nu scapă de consecinţele lui. Va avea loc o judecată dreaptă. Cu ce păcat flirtezi chiar acum? Ce păcat îţi controlează viaţa? Crezi că poţi să înoţi împotriva curentului? Crezi că Dumnezeu nu vede? Crezi că poţi să-L ignori pe Dumnezeu? La ce păcat te îndeamnă Dumnezeu să renunţi? Îl vei părăsi? Te vei pocăi? Îl vei urma pe Dumnezeu? Când?

Rezultatul imediat al neascultării lui Adam şi a Evei, a fost că au văzut că sunt goi, neacoperiţi, expuşi înaintea lui Dumnezeu şi unul înaintea celuilalt. Este posibil ca haina de lumină cu care i-a îmbrăcat Dumnezeu să-i fi părăsit. Slava care i-a acoperit înainte de păcat n-a mai fost prezentă din cauza păcatului. Conştiinţa vinovată a dat naştere la un lanţ de reacţii care izbucneau din adâncurile lor. Şi-au făcut haine din frunze. Şi astăzi sunt oameni care încearcă să-şi acopere păcatele cu activităţi religioase sau cu acte de caritate, dar nimic nu acoperă păcatul. Vinovăţia lor i-a făcut să se ascundă printre copaci. Şi astăzi unii oameni se ascund ca să evite pedeapsa pentru faptele lor. Mulţi aleg să lucreze peste măsură de mult ca să-şi amorţească conştiinţa. Alţii trăiesc prinşi în activităţi zgomotoase pentru a acoperi vocea lui Dumnezeu şi chemarea Lui.

Păcatul a adus acest sentiment de nesiguranţă. De atunci, omul a fost sclavul fricii de moarte (Evrei 2:14-15), atâta timp cât nu vrea să aibă parte de favoarea lui Dumnezeu (Isaia 59:2). Moartea este cea mai dureroasă realitate a rasei umane. Toţi oamenii mor.

Adam o blamează pe Eva, Eva îl blamează pe şarpe şi Adam se plânge de nevasta pe care i-a dat-o Domnul. Aşa se întâmplă şi astăzi. Ai auzit pe cineva spunând: ,,Din cauza tatălui meu, care a fost distant faţă de mine, am fost şi eu distantă faţă de Dumnezeu!”? Sau: ,,Mama mea m-a obligat să merg la biserică, dar ea nu a fost un model pentru mine!”. Nu îi putem învinovăţi pe alţii nici măcar parţial, ci trebuie să ne asumăm toată vina pentru neascultarea noastră faţă de Dumnezeu.

Doamne, îmi deschid ochii și urechile la Cuvântul Tău. Îmi asum toată responsabilitatea pentru păcatul meu. Îți mulţumesc pentru chemarea Ta care mă îndeamnă să mă pocăiesc! Tu eşti un Dumnezeu plin de dragoste şi îndurare. Mă încred în Tine. Vin în prezenţa Ta. Mă opresc şi nu mai vreau să-mi ascund păcatele, ci vreau să mă îmbrac cu haina neprihănirii, primită de la Hristos, Cel care a murit pe cruce pentru păcatele mele. Vreau să experimentez pacea Ta. Curăţă-mi conştiinţa de faptele mele murdare! Iartă vina păcatului meu şi dă-mi har, fă-mă să rămân în ascultare şi în dependenţă totală faţă de Tine. Cred în Salvatorul! Cred în viaţa veşnică! Mă îndepărtez de minciunile celui rău ca să nu ajung în iad. Îți mulţumesc pentru harul Tău!

Păstrează-ţi conştiinţa curată și ochii deschiși!

3 Februarie

Geneza 3:1-6

Geneza 3:6: ,,Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat, deci, din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea şi bărbatul a mâncat şi el.”

Care au fost alegerile Evei atunci când şarpele a venit la ea?

1. Eva a ascultat. Eva a ales să asculte şi să se joace cu ispita. Ispita nu este un păcat, dar ea duce la păcat. Din loialitate faţă de Dumnezeu, nu trebuie să ne jucăm cu ispita în gândurile noastre, ci să alergăm la Dumnezeu după ajutor (Iacov 4:7).
2. Eva a privit. Când Eva s-a uitat la fruct, a ales să fie atentă la lucrul interzis. Privirea la lucrurile interzise ne orbeşte ochii şi ne face să nu mai vedem realitatea. Eva a uitat să se bucure de toţi ceilalţi pomi din grădină. Păcatul i-a inundat inima (1 Ioan 2:16). „Bun de mâncat” – trimite (se referă) la pofta firii pământeşti. „Plăcut la vedere” – trimite la pofta ochilor. „De dorit ca să deschidă cuiva mintea” – trimite la lăudăroşenia vieţii. Este imposibil să iubim în acelaşi timp şi lumea, şi pe Dumnezeu. Un copil al lui Dumnezeu încetează să mai iubească lumea şi pofta ei. El nu mai aparţine lumii. Eva a ales să cedeze ispitei, în loc să se supună lui Dumnezeu. Care este alegerea ta? Lumea sau Dumnezeu? Ce spun intenţiile şi acţiunile tale?
3. Eva a luat. Alegerile anterioare au îndepărtat-o pe Eva de Dumnezeu şi distanţa devenea tot mai mare. Ea a apucat fructul cu uşurinţă şi a luat decizia să păcătuiască (Iacov 5:17). Păcatul inimii devine o acţiune exprimată în faptă.
4. Eva a mâncat. Eva a permis păcatului să intre în viaţa ei şi moartea a început să o cuprindă. A murit spiritual. Armonia ei cu Dumnezeu a dispărut. Moartea fizică a devenit inevitabilă. Un singur păcat aduce vinovăţia tuturor oamenilor (Iacov 2:10).
5. Eva a dat. Eva i-a dat şi lui Adam să mânânce şi a păcătuit şi el. Păcatul este contagios. Păcatul nostru personal îi afectează întotdeauna şi pe alţii şi pătrunde în toate relaţiile noastre.

Cum răspunzi ispitei? Ce alegeri faci în ceea ce priveşte: ascultarea, privirea, gândirea, faptele, părtăşia? Alegi voia lui Dumnezeu? Sau alegi să asculţi de dorinţele tale? Este atenţia ta la ceea ce nu ai? Uiţi de binecuvântările pe care le ai?

Alege să rămâi în dependenţă totală de Dumnezeul tău!

2 Februarie

Geneza 3:1-6

Geneza 3:1: ,,Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?”

Şarpele din Eden este sursa tuturor relelor. El fură Cuvântul din inima şi din mintea noastră. El plantează sămânţa falsă în bisericile noastre, căci vrea ca buruienile să arate ca grâul. El este înşelătorul, prefăcutul, rebelul. El a sădit îndoiala şi nemulţumirea în inima Evei. Eşti nemulţumită cu circumstanţele vieţii tale?

Diavolul i-a sugerat Evei să-şi apere drepturile, poftele şi plăcerile. A captat atenţia Evei asupra unui singur lucru interzis, până când ea a uitat de toate celelalte lucruri pe care le avea. Încotro se îndreaptă  atenţia ta? Ţi se pare că nu-i drept să n-ai anumite bunuri? Ce poţi să spui despre interdicţii? Ţi-a sugerat diavolul că poţi să scapi cu bine, chiar dacă nu asculţi de Cuvântul Domnului?

Eva a pierdut frica sănătoasă de Domnul şi a ajuns să se îndoiască de pedeapsa Domnului. Aceleaşi tactici le foloseşte diavolul şi astăzi. El îi ispiteşte pe oameni, le şopteşte că nu există iad, zicând: „Cum poate un Dumnezeu bun să trimită pe cineva în iad?” De fapt, noi alegem raiul sau iadul prin ascultarea sau neascultarea noastră faţă de Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă. De fapt, Domnul Isus ne vorbeşte mai mult despre pedeapsa din iad, decât despre răsplătirile care ne aşteaptă în cer.

Diavolul o ispiteşte pe Eva, o ademeneşte cu gândul că poate să ajungă înţeleaptă şi puternică asemenea lui Dumnezeu („vei fi ca Dumnezeu…” – Geneza 3:5). Ce tragedie! În loc să aştepte să primească de la Dumnezeu cunoştinţa binelui şi răului, Eva a ales independenţa de Dumnezeu. Pe de altă parte, Domnul Isus l-a învins pe Satan, duşmanul, căci a rămas în voia Tatălui. Cum încearcă cel rău să te facă independent faţă de Domnul? Cum îţi întunecă el mintea ca să nu vezi revelaţia primită de la Dumnezeu? Ce influenţă au gândirea lumii şi atracţiile ei asupra ta?  Cine îţi influenţează cel mai mult viaţa? Unde te duce această influenţă?

Alege zilnic ascultarea de Dumnezeu!

1 Februarie

Geneza 3:1-6

Geneza 3:1: ,,Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?”

Adam şi Eva au ales să nu asculte de Dumnezeu. Poţi să spui câteva domenii din viaţa ta în care nu asculţi de Dumnezeu? Cu ce te confrunţi chiar acum? Eşti ispitită să cedezi? Vei alege ascultarea de Domnul? Diavolul ne ispiteşte ca să păcătuim. Orice neascultare de Dumnezeu este un păcat. Vei lăsa Cuvântul să te influenţeze ca să asculţi de Domnul sau vei fi influenţată de diavol pentru a face răul? Diavolul ne ispiteşte ca să păcătuim, dar noi putem alege să rezistăm ispitelor.

Reportajele de la televizor, ştirile de pe internet sau o simplă plimbare pe stradă ne arată clar că lumea nu este ceea ce ar trebui să fie. Nu contează cât de însorită este ziua, mereu auzim ştiri despre corupţie, bombe şi lupte între rivali. Copiii sunt abandonaţi şi abuzaţi, femeile sunt tratate rău, cei slabi din societate sunt ignoraţi. Când vrem să scăpăm de lucrurile rele, schimbându-le cu distracţii şi pasiuni bune, observăm goliciunea şi sărăcia lumii. Oare cât de fericiţi au fost Adam şi Eva înainte de neascultarea lor? Acest capitol din Geneza (3), este foarte important pentru a înţelege căderea omului, dar şi harul Domnului, Biblia şi viaţa în sine. Toate problemele sociale, pshihologice şi economice de astăzi, îşi au rădăcina în această cădere a omului în păcat. De asemenea, răspunsurile la întrebările şi la contradicţiile cu privire la păcat şi promisiunea că putem ajunge la o viaţă trăită din belşug, vin printr-o relaţie personală cu Creatorul.

Când Dumnezeu i-a creat pe Adam şi pe Eva după chipul şi asemănarea Lui, El nu a intenţionat ca ei să-L asculte şi să-L iubească doar pentru faptul că nu au o altă opţiune. Femeia şi bărbatul cresc spiritual şi învaţă de la Dumnezeu să facă alegeri bune (Evrei 5:14). Adam şi Eva au avut oportunitatea şi responsabilitatea de a-şi exersa voinţa liberă; ei puteau să aleagă să răspundă ”da” sau ”nu” lui Dumnezeu; să fie recunoscători sau nu, faţă de bunătatea lui Dumnezeu. Oare ce binecuvântări ar fi avut dacă ar fi trecut testul ascultării? Oare de ce nu au ales să mănânce din pomul vieţii? Ar fi trăit veşnic.

Dumnezeu a creat pomul cunoştinţei binelui şi răului ca un test moral pentru Adam şi Eva. Le-a dat oportunitatea să-şi dezvolte voinţa în armonie cu voia Lui. Chiar dacă Dumnezeu i-a limitat prin această interzicere, ei ar fi devenit mai puternici dacă ar fi ascultat de Dumnezeu şi dacă ar fi gustat din bucuria care vine din supunerea faţă de Cel care i-a iubit cu o dragoste desăvârşită (Ioan 5:19-20). Nici o neascultare faţă de voia lui Dumnezeu nu aduce binele. Neascultarea lor i-a dus la experimentarea răului prin mustrarea de conştiinţă pe care au avut-o. Când Adam şi Eva au ales independenţa, au experimentat răul, păcatul. Cunoştinţa răului a adus pedeapsa (Romani 3:23), moartea (moartea spirituală la început şi, mai târziu, cea fizică). Libertatea lui Adam şi a Evei a devenit o  sclavie faţă de păcat.  Puterea de a alege binele s-a dus (Romani 7:19-21).

Domnul să te ajute să alegi binele!