PRIMIM, STĂPÂNE…

*

PRIMIM, STĂPÂNE…

*

Primim Stăpâne…primim tot ce ne dai
Știm Cine ești și-n ce Lumină stai
Și că Îți lași amprenta în Universu-ntreg
Îți acceptăm decretul de strălucit Strateg.

*

Primim o zi senină, dar și una cu ceață
Cuvântul Tău sublim întruna ne învață
Să-Ți dăm recunoștință-n orice-mprejurare,
Să nu-ntinăm, nicicând, cucernica lucrare.

*

Ești Cel ce ne-ai deschis spre Infinit o poartă
Să părăsim o stare nevrednică, deșartă,
Să ne-mbarcăm pe ruta cu sensul spre Cetate,
Să ne-mplinim menirea cu sacră demnitate.

*

Trimis-ai revelații și încă mai trimiți
N-am fost lăsați în beznă și n-am fost părăsiți
Purtarea Ta de grijă e făr-asemănare
Pe rană pui balsam să fie vindecare.

*

Asimilăm povețe prin Duhul Sfânt rostite
Că știm c-aduc odihnă în inimi ostenite
Ce-am face-n lumea urii fără a Ta prezență?
Ar fi cea mai amară, mai tristă existență!

*

Mustrarea nu-i respinsă; e dată cu candoare
Ea poate-ndepărta, din noi, o nepăsare
Să nu cădem pe panta ce-n adâncimi coboară,
Să-nflăcărăm credința cu-n gând de primăvară.

*

Cu zilnicu-Ți meniu fortificăm ființa
Să nu slăbească-n noi iubirea, năzuința
Tot ce-i desăvârșit doar de la Tine vine
N-abandonăm chemarea la fericiri depline.

*

Primim Stăpâne… primim pachetu-ntreg
Ne atașăm de cei ce flori cerești culeg
Apelul ce-l lansezi ne ține treji întruna
Să nu ne părăsim nici crezul, nici arvuna.

*

George Cornici

24 Septembrie, 2013

Glasul inimii

*

Ce pot să îmi doresc mai mult
Iubitul meu Mântuitor
Decât să stau la poala crucii
Să Te slăvesc…să Te ador…

*

Şi ce dovadă de iubire
Mai mult de-atât să pot afla
Când la Golgota, pentru mine
Ţi-ai dat ca jertfă…viaţa Ta!

*

Atâta pace şi speranţă,
Atâta dragoste-am aflat
De când Te-am întâlnit pe Tine
Şi sunt un rob răscumpărat!

*

Iar fiecare nouă zi
E har şi binecuvântare
Căci Tu, eşti Stânca vieţii mele
Şi în furtună, Veşnic Soare!

*

De-aceea-n orice dimineaţă
Şi-n liniştea din nopţi târzii
Te laud Tată…Te slăvesc
Şi-Ţi cânt prin glasul inimii!

*

Vulcan-19-09-2013
Mary

*

by Maria Luca

Meditatie

*

Uneori, mă aplec la răscruce de drum,
Caut o urmă pierdută-n ţărână şi scrum
Şi purtat de-amintiri, vreau acut rezolvări,
Pentru tot, pentru toate, răspuns şi-strigări.

*

Mă cheamă văzduhul, m-atrage mai mult,
Pe aripi de vis mă înalţ şi ascult,
Un foşnet de frunză în plânsă cădere,
Transmite-n tăcere perena-i durere.

*

Epopeea-şi descrie eternu-i fior,
Ghergheful Iubirii ţese tainicul dor,
Iar funia ce leagă pământul de cer,
Deschide cărări, dezleagă-un mister.

*

Mă aplec şi mai mult pământul s-ating,
Ca floarea ce trece, la fel eu mă sting,
Dar firul de iarbă în verdele-i clar,
Exaltă, vorbeşte: ” Mai există un Har!”

*

Decât un copac pe pământ, fără rod,
Mai bine o trestie răsfrântă în glod,
Decât un ocean plin de valuri, furios,
Mai bine-un izvor ce doineşte sfios!

*

Tu nu ai valoare aici pe pământ,
De nu cauţi frumosul şi tot ce e sfânt,
Căci astăzi exişti dar mâine-i o zi,
Ce nu-ţi aparţine, nu şti de-i mai fi.

*

Nu frumuseţea îţi dă o valoare
Nici  înălţimea, eşti mic sau eşti mare,
Nimic ce te leagă de praf şi de glie,
Nu-ţi dă paşaportul spre rai, veşnicie.

*

Eu caut frumosul în tainice şoapte,
Când soarele-adoarme în braţe de noapte,
Legănat de visări, mângâiat de Cuvânt,
Mă scutur de tină, spre ceruri m-avânt,

*

Iertare îmi cer Tatălui Sfânt Dumnezeu,
Puţin mi-a cerut, mai puţin am dat eu,
Primeşte-mă, Doamne, mi-e sufletul plâns,
Atâta povară şi-amărăciune am strâns!

*

Să mă cureţi în foc şi trăirea să-mi cerni,
În sufletul meu Duhul Tău să-L aşterni,
La răscruci de voi fi, pe genunchi mă aşez
Şi-aşteptând ca să vii, la ce sunt meditez!

*

18/09/13, Barcelona

*

by Lucia Baltosu

Ajutor Divin

*

AJUTOR DIVIN

*

Ne-ajuți în orice-mprejurare
De soarta noastră te-ngrijești
Din cea mai cruntă încercare
Ne scoți, ne dai eliberare,
Ne dai și haine preoțești.

*

În drumeția spre Cetate
Multe capcane întâlnim
Dar brațul Tău le ia pe toate,
Le-aruncă în pustietate
Cu Tine, Tată, ne unim.

*

Poverile ce mult apasă
Și ne-ndoiesc de-atâtea ori
Tu le ridici; ce mult Îți pasă!
Și ne inviți apoi la masă
Și ne numești învingători.

*

Vârtejuri iuți vin să ne-nghită
Dar le calmezi imediat
Iubirea Ta e dovedită.
Din starea cea nenorocită
De-atâtea ori ne-ai ridicat.

*

Blocați în labirintul rece
Credeam că nu mai sunt ieșiri
Dar pe la ceasul unsprezece
Am constatat ce se petrece:
Ne-ai dat din nou însuflețiri,

*

Și-urmând Lumina-Ți penetrantă
Acel infern l-am părăsit
Și am urcat, apoi, pe-o pantă
Spre o dumbravă captivantă
Unde răcoare am găsit.

*

Împresurați fiind de-armate
Îndoctrinate cu minciuni
Au fost, rapid, împrăștiate
În spațiile înnoptate.
O, ce lucrări și ce minuni!

*

Când ființa nu funcționează
La parametrii necesari
(Mai bine zis ea dormitează)
Vorbirea-Ți ne înviorează
Să fim, iar, harnici gospodari.

*

Ne-ajuți…ne-ajuți. Ce fericire!
Prezența Ta în noi e far
Îți vom aduce mulțumire
Și-aici și sus, în strălucire
În cel mai minunat hotar.

*

Geoirge Cornici

Toamna cu Desculti

Un preludiu vechi la o întâlnire nouă…11-13 oct-2013

*

Inima

*

Inima
Autor: Nelu Jarda

*

In inima ai parte,
De tot ce e frumos,
Daca in ea exista,
Cuvantul Lui Hristos.

*

In inima esti vesel,
Chiar si prin incercare,
Cand El traieste-in tine,
Ti-aduce vindecare.

*

Dar inima-i deschisa,
La tot ce-i pamantesc,
Daca aduni pacatul,
In lume tu te pierzi.

*

Vrasmasul cu putere,
Se lupta zi de zi,
ca sa iti ia cununa,
Care o poti primi.

*

In inima e lupta,
Cu tot ce e firesc,
Cu viata sau cu moartea,
Depinde tu ce alegi.

*

Din inima iti iese,
Ce-i bun sau ce-i murdar,
Cuvinte cu putere,
Cu har sau cu amar.

*

Acum la incheiere,
Din inima te-ndemn,
Sa scoti ce-i rau afara,
Si-ntruna sa veghezi.

*

Mai e putin si Domnul,
Va strange-a Lui Mireasa,
Si va lua cu El,
Doar inima aleasa.

Ziua Domnului

1 ziua DomnuluiStrigăte de biruinţă, osanale şi urale
Se înalţă, Israele, azi în corturile tale!
Vechi stindarde se ridică pretutindeni, maiestos,
Răspândind în tot pământul biruinţa lui Hristos!

*

Azi e ziua ce ne-a dat-o Dumnezeu ca sărbătoare,
Ca să ştie toată lumea cât e Dumnezeu de mare.
Azi e ziua-n care Domnul, Creatorul tuturor,
A-nviat din groapa morţii, pârga învierilor!

*

Soarele din înălţime ca un steag de strălucire,
Se avântă să ne spună că Dumnezeu e iubire!
Iar Biserica-mbrăcată în porfir de in curat,
Cântă-n clocot de iubire Mirelui cel aşteptat.

*

Flutură peste palate, peste tronuri şi toiege,
Flamura care vesteşte că Isus Hristos e Rege.
Nu e alt Stăpân în lume, e un singur Domnitor;
Domnul vieţii, Domnul slavei, e Stăpânul tuturor!

*

Astăzi masa-i pregătită, şi ospăţul nunţii gata,
Iar Biserica se-adună ca să strige: Maranata!
Şi în orice adunare la un loc cu toţi cei sfinţi:
E şi Domnul ce ne poartă-n carul Său de biruinţi!

*

by Valentin Popovici

De ziua ta

De ziua ta-ţi doresc PUTERE
Să poţi lupta când vine-un val
Şi chiar de vânturi bat în barcă,
S-ajungi biruitor la mal!
*

De ziua ta-ţi doresc LUMINĂ,
Să poţi vedea în neagra noapte
Şi să trăieşti cum Lui Îi place,
Şi în credinţă, şi în fapte.

*

De ziua ta-ţi doresc IUBIRE,
Să poţi s-ajuţi pe cel căzut
Şi să-l ridici cu bunătate
Aşa cum Domnul a făcut.

*

De ziua ta-ţi doresc RĂBDARE,
Să poţi ispita să învingi
Iar când în calea ta sunt piedici,
Tu prin răbdare să le stingi.

*

De ziua ta-ţi doresc SUCCES,
În tot ce faci să reuşeşti
Şi pentru orice biruinţă
Lui Dumnezeu să-I mulţumeşti!

*

AMIN

Am invatat

Am învățat așa, într-una
Tot ce-am crezut că-i de-nvățat
Dar n-am crezut că numai una
Contează cu adevărat.
*
Și-am neglijat întotdeauna
Cuvântul Tatălui Preaînalt;
Și-atunci când a venit furtuna
Și-n valuri mari m-am afundat,
Învățătura mea, nebuna
Să pier acolo m-a lăsat…
*
Dar Tatăl Sfânt Și-a întins mâna
Și-am învățat când m-a salvat
Că-nvățătură, nu-i  vreuna
Ca Aceluia ce ne-a creat!
*
Am învățat să scriu mereu
Tot ce-mi dicta inima mea…
Dar astăzi scriu ce Dumnezeu
Dictează și îmi scrie-n ea.
*
by Ioan Hapca

Cuprinsi de slabiciune

CUPRINȘI DE SLĂBICIUNE

*

Cuprinși fiind de slăbiciune
Stindardu-n jos să nu-l lăsăm
C-acel moment de uscăciune
Se va topi în rugăciune
Și iar putea-vom să luptăm.

*

Vom fi în groapa dezolării
Parcă uitați de-ai noștrii frați
Gândi-vom că ne-a dat uitării
Cel ce-a pus bazele-nchinării
Spre-a nu mai fi încătușați.

*

Vor fi și zile de confuzii
Când, consternați, vom plânge greu
Ba, unii vor mai face-aluzii
C-a noastre doruri sunt iluzii
De la un filozof evreu.

*

În multe…multe situații
Simți-vom că din noi s-a dus
Tăria pentru abnegații,
Pentru-a ieși din complicații
Și-a sta, senini, lângă Isus.

*

Dar n-om rămâne în țărâna
Ce ne-a orbit pentru moment
Ne face Fiul semn cu mâna
Spre a putea vedea Lumina
Și-a înfrunta chiar un torent.

*

Vom constata cum forța vine
Cum vine seva-n rămurea
Și-asaltul oștilor străine
Nu va putea să ne dezbine
Și nici descurajări să dea.

*

Întineriri se vor produce
În ființele ce-odat-au mers
Încovoiate sub o cruce
Și nu au mai putut aduce
Rod cuvenit în Univers.

*

Vor prinde rădăcini convingeri
Mai tari și fără ezitări
Simți-vom sfintele atingeri
Și nu vom mai gusta învingeri
Ci mii de binecuvântări.

*

Cuprinși fiind de ofilire
Puteri în noi veni-vor iar
Vom rezista sub asuprire
Și vom privi spre strălucire
În cel mai luminos Hotar.

*

George Cornici / 12 August, 2013