Cartea vieţii, by Costache Ioanid

rainbow-with-starsCartea Vieţii

Biblia, care înseamnă viaţă,
de păcat să te desparţi te-nvaţă,
iar păcatul, care-nseamnă moarte,
pe cel rău de Biblie-l desparte.

*

Biblia e ţarina fertilă,
ce rodeşte mângâieri şi milă,
pentru doborâţii de-ntristare,
bucurie şi înviorare…

*

Biblia e nou îndemn la luptă
pentru cel căzut, cu lancea ruptă.
Ea zvântează lacrima pe geană
şi alină fiecare rană.

*

Biblia e semnul la răscruce
ce arată calea care duce
către ţara unde călătorul
pleacă să-şi găsească Salvatorul.

*

Biblia şi ieri, şi azi, şi mâine,
pentru cei flămânzi înseamnă pâine.
Celor arşi de sete în pustie,
ea-i răcoritoarea apă vie…

*

Biblia e dragoste paternă,
căpătâi celui ce n-are pernă.
Vindecare ia din ea bolnavul
şi eliberare află sclavul.

*

Biblia-i scrisoarea aşteptată,
fericirea cea  fără  de plată.
Biblia este eterna carte
Ea oferâ viaţă fără moarte.
Celui ce i-a dezlegat misterul,
strălucind îi revelează Cerul.

*

Frate, ai şi inimă şi minte
Cartea- ţi iese astăzi înainte…
cât aş vrea să te-ncalzească dorul,
să-i descoperi şi tu Autorul!

*

El e Cel ce-a plămădit din tină
chipul tău de vis şi de lumină,
El ţi-a dat ureche să auză,
tot ce-ţi spune Cartea-călăuză…

*

Dar puterea de a o-nţelege,
şi-ntre DA şi NU alege
primesc doar cei în cari coboară
Duh din cer, să-i nască a doua oară.

*

Tată, ce dai ploaie şi caldură,
şi la sfinţi şi celor ce Te-njură,
milei Tale saltă-i stăvilarul
şi revarsă peste lume harul.

*

Să sfâşiem valuri şi peceţi
ce au ţinut închisă Cartea  vieţii
şi-mbrăcaţi de Tine-n albă haină
să intrăm cântând în marea taină…

Dor de Costache Ioanid

1 specialDor de Costache Ioanid
(La centenarul naşterii 03 dec 1912-03 dec 2012)
*

S-a-nvăpăiat a cer cuvântul scris
Și poezia are alte haine
De când prin stânci, pe buze de abis,
Poetul, pe Horebul interzis,
Urca dezvăluind din ceață…taine.

*

A coborât apoi cu suflet plin
De dragoste, de foc, de duioșie,
Purtând în el și cerul opalin
Și luciul stâncilor, adamantin,
Și toate ni le-a pus în poezie.

*

Columbe de omăt luau apoi
Pe aripi tot nectarul din cuvinte
Şi tainic uguind , în zbor vioi,
Duceau al poeziilor şuvoi
Departe, mai departe de sorginte

*

Şi-am fost înfăşuraţi de-acest fluid
Ca de un vis, de-o tainică colindă,
Iar sufletele-atinse sorb avid
Din stihul cristalin de Ioanid
Cu dragoste cât poate să cuprindă.

*

Curg viu Scripturile din vers în vers
Şi toţi eroii-şi împlinesc destinul
Cuprinşi în acest liric univers,
Marcând ca borne drumul de neşters
Ce leagă pământescul cu divinul.

*

E-atât de bine-aici, în versul lui,
Atât de cald, de luminos, de-„acasă”
C-aş face invitaţie oricui
Dar când privesc în jur şi gazda nu-i,
Aşa un dor adânc de el m-apasă.

*

Dar ştiu că a plecat, suflet candid,
Ca să recite şi în veşnicie,
Şi până-l voi vedea, afirm solid:
Da, poezia este Ioanid
Iar Ioanid rămâne poezie!

*

Vulcan, 05 dec. 2012

De n-ai fi Tu,…

De n-ai fi Tu, Isus, Lumină
În viaţa mea, pe-acest pământ
Aş fi un bulgăre de tină
Şi-o limbă fără de cuvânt!

*

De n-ai fi Tu, un veşnic Soare
Să luminezi în noaptea grea
Cum aş putea cunoaşte oare
Din mii de drumuri, calea Ta?

*

De n-ai fi plin de bunătate
Să mă veghezi din cer, de sus,
Atâtea vânturi ce vor bate
M-ar doborî, Iubit Isus!

*

De n-ai fi Medic Minunat
Să mă atingi cu Braţul Tău
Aş fi şi azi îngenunchiat
De suferinţi, pe drumul greu…

*

Dar Tu, Isuse eşti Iubire,
Şi har, şi pace şi alin…
Ţi-aduc din suflet mulţumire,
Te laud…Te slăvesc…mă-nchin!

*

Vulcan-04-08-2013
Mary

by Maria Luca

O, ce bine-i langa Domnul

O, ce bine-i lângă Domnul,
Să-i simţi dragostea fierbinte,
Să ai pace, bucurie,
Să trăieşti în armonie,
Să şti că-i al tău Părinte.

*

Bine este în tăcere,
Să-i asculţi vocea măreaţă,
Când cu dragoste îţi spune,
Sunt cu tine-n astă lume,
Nu te teme, ai speranţă.

*

Când cu Domnul eşti pe cale,
Biruinţă ai mereu,
El te face cap, nu coada,
Cei din jur, toţi au să vadă,
Ce bine-i cu Dumnezeu.

*

Bine este lângă Domnul,
Tot timpul în părtăşie,
Lui să-i spui în rugăciune,
Ce la oameni nu poţi spune,
Îţi dă sfântă bucurie.

*

Fii slăvit, o Doamne mare,
Pentru a Ta credincioşie,
Ce promiţi Tu împlineşti,
Aratând că ne iubeşti,
Laudă Ţie, mare eşti.
Amin

Ica Drăgoi 5.08.2013

Cât de mare este Dumnezeul tău? (15)

10 bigSpun batranii ca pe vremuri
In ce tara nu mai stiu
Ar fi vietuit pe vremuri
Un crestin giuvaergiu.

Care-n orice intamplare
Si la bine si la greu,
El zicea intotdeauna:
“Mare este Dumnezeu!”

Peste tara-ceea insa
Crud cu sufletul hain
Imparat din intamplare
Era tocmai un pagan.

Care auzind crestinul
Domnului c-aduce slava
Incepu sa-i poarte-n suflet
URA, crancena grozava.

Intr-o zi-l chema la sine
Si cu gandul de misel
Din imparatescu-i deget
Scoase un frumos inel

Si-aratandu-i cu-ngamfare
Ii dadu pe loc porunci:
“Sa-l iei, sa-l cureti
Si-n trei zile sa-l aduci!”

“Am sa-l curat imparate”
Zice iute omul meu
Fara a uita sa zica:
“Mare este Dumnezeu”

Sub motiv ca vrea sa-l puna
In cutia sa,inelul
Imparatul s-a dus iute
Intr-o camera miselul.

Si scotandu-i piatra scumpa
Ce sclipea orbita-n zare
A deschis apoi fereastra
Si pe loc zvarlit-o-n mare

Ia fost dat apoi cutia
Cu inelul de pret greu
Si si-a spus:”O sa se vada
Cat de mare-i Dumnezeu!”

Omul a luat cutia
Si-ajungand la el acasa
A lasat cutia-nchisa
Si s-a asezat la masa

Apoi si-a vazut de treaba
Cum stia sa-si vada el
Fara sa se mai gandeasca
La minunea de inel.

Dar a treia zi luandu-l
Din cutie ca sa-l stearga
Vazand piatra ca lipseste
Il cuprinse jale mare

Planse mult, pe urma zise:
“Mare este Dumnezeu
Dar cand o afla-mparatul
Nu stiu ce m-oi face eu!”

Tocmai in clipa ceea insa
Veni nevasta lui batrana
Cu o piatra lucitoare
In imbatranita-i mana:

“Ia te uita!” zise dansa
“Taind pestele pe vatra
Ca sa-ti fac la pranz o ciorba
Am gasit aceasta piatra!”

“Ah” a suspinat batranul
“Nu degeaba tot spun eu
La tot pasul si-n tot locul:

Piatra ce-ai gasit-o-n peste
Este cu adevarat
A inelului pe care
L-am luat de la-mparat!”

Apoi curatind inelul
Puse piatra-n locul ei
Si se duse la-mparatul
Glasuindu-i cu temei:

“Imparate-aduc inelul
Ruginise tare greu,
Dar l-am curatit oglina
Mare este Dumnezeu!”

“Cum putusi gasi tu piatra”
Imparatul striga tare
“Cand a fost de mine scoasa
Si pe loc zvarlita-n mare?”

Povesti giuvaergiul
Tot ce el avea de spus
Zise iar smerita-i vorba
Ridicand privirea-n sus:

“Mare este Dumnezeu
Slava Lui, in veci Amin”
Si-auzind asa paganul
Se facu pe loc crestin!
*
Amin

anonim?

Dumnezeu ne cere

*

Dumnezeu ne cere nouă, celor care-L ascultăm,
nu numa-nchinarea noastră, ci viaţa să I-o dăm;
că-nchinarea fără viaţă este searbădă şi grea,
viaţa fără de-nchinare este, iarăşi, tot aşa
*
…şi ne cere-o viaţă plină de-Adevărul Lui frumos:
nici Hristosul fără Cruce, nici Crucea fără Hristos,
căci Hristosul fără Cruce e-un Hristos străin de Har,
Crucea fără El, asemeni, este goală şi-n zadar
*
…şi ne cere şi credinţă, dar şi fapte să avem,
căci credinţa fără fapte moartă-i şi-n zadar o vrem;
faptele fără credinţă sunt şi moarte, şi pustii,
numai când sunt împreună ele-s rodnice şi vii
*
…şi ne cere şi-Adevărul, şi Iubirea s-o trăim,
c-Adevăr fără Iubire în zadar mărturisim;
iar iubirea ne-nţeleaptă, fără adevăr, e-un foc
nestatornic şi nevrednic, fără nici un rost deloc.
*
Dumnezeu ne cere nouă echilibru sănătos
între vorbă şi trăire, după pilda lui Hristos,
căci uşor zici „mântuire”, dar a o avea e greu
şi-o au numai cei ce-ascultă ce ne cere Dumnezeu.

Traian Dorz

Ferice de voi

Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă!!! – Matei 5:11-12

Bucuria in necazuri si prigoane este privilegiul adevaratilor crestini.

*

Ferice de omul care se teme de Dumnezeu,
Are bucurii in viata, e ferit de orice rau,
E-ntarit in permanenta, si e binecuvantat,
Fericit acela care de Isus este legat.

*

Ferice de omul care citeste Cuvantul Sfant,
Care sta intotdeauna conectat cu Duhul Sfant,
Care are legatura cu Isus si Dumnezeu,
Fericit acela care se leapada de cel rau.

*

Ferice de omul care calea dreapta o urmeaza,
Merge drept si prin credinta, Cuvantul Sfant cerceteaza,
Cerceteaza si-implineste tot ce trebuie-implinit,
Fericit acela care pe Dumnezeu a-intalnit.

*

Ferice de omul care iubeste pe Dumnezeu,
El isi iubeste vrajmasul, face bine si nu rau,
Face legamant cu Domnul, e smerit si e supus,
Fericit acela care privirea si-o-nalta-n sus.

*

Fericit poti fi acuma, omule nemantuit,
Daca te intorci la Domnul, de Îl chemi, si esti smerit,
Fericit poti fi in viata, doar cu Isus pe pamant,
Fericit poti fi amice, de te-ntorci la El plangand.

*

Sa-ti para rau de pacate; lui Isus marturiseste,
El e bun si drept, te-asculta , El te cheama, te iubeste,
Iti intinde a Sa mana, fericire El iti da,
Vino, scapa de osanda, sa ai viata vesnica.

*
Amin

Doar cu Isus poti fi fericit, vino acum la El,  Amin !

(Ica Dragoi,29.07.2010,Varadia)

*

Ferice de cei prigoniţi

*

Ferice de cel, ce de Domnul se teme
Şi nu se încrede în lumea de-afară;
Poruncile Lui îi sunt o plăcere
Şi vrea să trăiască, nu vrea să moară.

*

Căci Domnul demult prin prooroci a vestit
Despre cel, ce va crede şi-L va urma
Binecuvântat va fi, în veci ocrotit
De prezenţa-I divină, de Dragostea Sa.

*

El este ca pomul sădit lângă ape
Stropit cu puterea Duhului Sfânt
Se roagă intr-una şi vrea ca să sape
În inima sa cât mai adânc.

*

Pentru  Domnul un loc, ca să-Şi pună
Libertatea, dragostea, pacea şi harul
Stăruind tot mai mult în fapta cea bună
Acceptând dispreţul, prigoana şi-amarul.

*

Ferice de cel, ce are în suflet
Ispăşirea acelui trecut ruşinos
Inima-i plânge şi poartă în cuget
Răstignirea Fiului-Isus Cristos.

*

Şi în smerenie, în umilinţă
Merge-nainte, căci Domnul i-a spus
,,Nu te lăsa nicicând de credinţă
Pentru Mine să fii totdeauna dispus.

*

Şi-ţi voi da ce-ţi va cere suflarea
Pentru Numele Meu şi Fiul Isus
Pentru că tu ai răspuns la chemare
Şi la Mine-ai venit, nu te-ai ascuns.

Ferice…

Amin! Berbec Ion

Gheorghe Barbu

Ferice de cei împăciuitori

*

Să ai în suflet pace by Maria Dragoi

 *

Când vezi zilnic cum mulţimea
Se agită-n jurul tău,
Tu, să ai în suflet pacea
Ce ţi-o dă doar Dumnezeu!

*

Chiar furtuna de-ar veni
Peste barca vieţii tale,
Când ai pacea Lui Isus
Nici un val nu e prea mare!

*

Calea ce-o urmăm acum
Uneori e poate grea,
Dar avem promisiunea
Că ne lasă pacea Sa!

*

Nimic nu e mai de preţ
Decât pacea inimii
Şi Iubirea ce ne duce
Sus în cer, în veşnicii!

Amin!

Vulcan-04-04-2012
Mary

Ferice de cei cu inima curată (2)

*

 

DE AI INIMA CURATĂ…

De ai inima curată
Cum e precizat în Carte
De luminile cereşti
Sigur, tu avea-vei parte
Vei gusta din fericirea
Pregătită pentru sfinţi,
Vei respinge “beneficiul”
Ce derivă din arginţi,

*

Vei mărturisi păcatul
Ce te-a-nvins, te-a doborât
Vei deschide larg fereastra
Sufletului zăvorât
Fi-vei sincer în vorbire
Şi intens te vei ruga
Iar pe calea spre răsplată
Foarte mult vei avansa…

*

Când veni-vor valuri grele
Le vei birui uşor
Nu vei accepta nimic
Din veacul ispititor
Şi vei fi pătruns de dorul
De-a-L vedea pe Tatăl Sfânt
Care, zilnic, te-ntăreşte
Prin Lumină şi Cuvânt

*

De ai inima curată
Adevărul îl iubeşti
Eşti deschis pentru mustrare
Pentru părtăşii frăţeşti
Iar viaţa ta pe Terra
Va fi pildă de urmat
Şi în sporul în lucrare
Mult vei fi interesat.

*

Puritatea când e-n tine
E un semn că te-ai predat,
Că ai firea răstignită
Şi cu har eşti inundat
Tot aşa să mergi pe cale,
Tot aşa să te închini
Ca să poţi cânta voios
Printre flori sau mărăcini…

*

Şi-o să strângi frumoase roade
Pentru tine, pentru fraţi
O să poţi înviora
Pe creştinii întristaţi
Vei gusta din fericirea
Pregătită pentru sfinţi
Iar în lumea pribegiei
Nicicând n-o să te frămânţi.

*

17 Septembrie, 2008

George Cornici