by

A letter about divorce

I did read this letter and I decided to post it,

“Why I Will Not Divorce My Husband.”

Nearly two years ago my husband told me that he had been involved in an adulterous affair with a younger woman for the past six months. That moment began a journey I never expected to take in my lifetime. I’ve chosen not to divorce my husband even though he refused to stop the affair for over a year after his initial confession.

Several people have questioned me about why I have made this choice. In fact, some just assumed that divorce would be an automatic response to his unfaithfulness to me. When Steve [and that’s not his real name, but I’ll just call him that] and I were married almost twenty-five years ago, I made a covenant with him before God and our families and friends. That covenant as I repeated my vows, was “for better or for worse as long as we both shall live.”

I realize that Steve has broken his part of that covenant; however, I do not believe this means I should divorce him and break my part of the covenant. I realize there are differing opinions on the scriptural basis for divorce. Many claim the “exception clause” in Matthew 19 as the only grounds for divorce. Others refer to 1 Corinthians 7and claim abandonment as another ground for divorce. Yet in Matthew 19 when Jesus was confronted with this issue, He made it clear that God’s plan for marriage is until death.

Later in the chapter when pressed further, Jesus replied that it was only because of hardness of heart the divorce was allowed, but “from the beginning it was not so.” In Malachi 2:16, God says He hates divorce.

After studying these passages, it is obvious that God’s intent is that marriage should be for life. Even Jesus did not say to divorce even when adultery has been committed. He reiterated the Father’s heart for a lifetime covenant. I would find it very hard to pursue something or to counsel someone to do something that God says He hates.

There are even some theologians who believe that the immorality or “fornication” to which Jesus refers, [in that exception clause, that that] had taken place in the betrothal or engagement period, allowing for the betrothed couple to be “divorced.”

In Ephesians 5 the marriage union is presented as a picture of Christ and the Church. Think of the spiritual adultery and unfaithfulness we continually commit against our Savior as part of His Church—yet Christ never divorces us. He shows mercy, grace and forgiveness to us no matter how unloving and unfaithful we are. We may break our part of the covenant, but the covenant is still not dissolved because Christ keeps His covenant. His love and forgiveness draw our hearts back to Him.

Yes, He definitely uses pain, sometimes through severe discipline, to bring godly sorrow and repentance. But He also uses His goodness or kindness to lead us to repentance. Based on these and other biblical principles, I’ve come to the conclusion in my heart that I cannot and will not divorce my husband. I want to display the true picture of Christ and the Church before my husband, our children, family, friends, and the world. I want to have a heart like God’s concerning my marriage covenant.

I can only come to the conclusion that His heart is marriage for life. As for the “exception clause” in Matthew 19, I think it is very possible that Jesus was not referring to adultery in marriage but to immorality during the engagement or betrothal period. All this does not excuse my husband’s sin or give him license to continue breaking his vow to me.

First Corinthians 7 speaks of the possibility of separation. I believe separation for a period of time is not unscriptural as long as the intent is to be restored. I had been at this point with Steve for a couple months prior to his stopping the affair.

There is great pain inflicted upon the innocent mate when adultery has been committed. [Some of you know that all too well.] For me, the agony has been indescribable because I felt we had such a good marriage and such a close relationship before this happened. Steve and I were best friends, soul-mates, lovers and had a ministry team for Christ. So to be replaced by another and to experience continual rejection for over a year and a half is crushing. Some would say that this kind of pain is grounds for divorce.

But what am I teaching my children by getting out of a painful relationship? Do I show them that when times get tough you can run and try to find someone else who will make you happy and not hurt you? Or do I show them that God never promises us happiness, but holiness. Do I show them by divorce that God is not strong enough to see me through pain and suffering or do I fling myself upon my Savior and receive His strength and grace and show them He is enough?

Do I present a picture of Christ and the Church that is accurate—Christ never casting us off even when we sin greatly against Him? Or one that presents Christ putting us away when we break our covenant to Him?

John Piper makes this point in his book, A Godward Life. [And now she’s quoting from that book.]

Our culture has made divorce acceptable and therefore easier to justify on the basis of emotional pain. Historically, the misery of painful emotions was not a sanction for divorce in most cultures. Marriage durability—with or without emotional pain—was valued above emotional tranquility for the sake of the children, the stability of society, and in the case of Christians, for the glory of God. In Christianity such rugged and enduring marriages through pain and heartache are rooted in the marriage of God to His rebellious people whom He has never finally cast off.

Covenants are broken because it feels good to free from the commitment. Covenant breaking is a way of short-term pain reduction. But in the process of reducing our pain we destroy life.

Pain-free relationships are assumed as a right. But God promises His people something better. “Blessed is the man who endures trial, for when he has stood the test he will receive the crown of life which God has promised to those who love him” (James 1:12 RSV).2

A few months ago, our son, who is eleven, came to me and said that when he saw what his dad was doing to me and to him and to his sister, he initially decided he never wanted to get married. However, he went on to say that as he had watched me forgive his dad and show love and mercy over and over, he decided he wants to get married so he can show that kind of commitment to his wife and children some day.He wept as he told me this and thanked me for my example.

I wept tears of gratitude to my Lord for allowing all the pain and sorrow I had experienced to be used for good in my son’s life already. I’ve experienced the broadest spectrum of emotions these past two years. I’ve wept many tears. At times I have felt crushed into powder.

Yet I believe everything God has allowed my children and me to go through has been meant for good and for His glory. I see it as a gift to be embraced, for my Father who allowed His Son to suffer so greatly for me would not allow anything in my life with intent to harm me but only to make me more like Himself.

I have blown it many times by some of my reactions and responses. I have been angry. At times I have been so deeply discouraged that I wanted to call it quits. I have been far from perfect through it all. Yet I have such a deep joy in knowing I have chosen to obey my Savior no matter the cost.

Some have suggested that the only reason I have not divorced my husband is because I am insecure. I do not claim to be without insecurities. In fact, I don’t feel very secure in my husband’s love for me right now. I know his heart has been given to another and I find myself grasping for assurance from him that he still loves me and wants me.

But one reason I have not pursued divorce is because of my security in Christ and in His love and faithfulness to me. He has taught me for many years that I must rest in Him and not only surrender to what He allows but accept and even embrace it. I find great security in this kind of rest in my Father’s choices for me.

In fact, I have to sit back and marvel at it all. It is all Him and none of me. Throughout these painful months He has sustained and carried me even above my circumstances. His love has been so sweet and His Word so healing to my soul. I can only fall before Him in awe and gratitude that He saw fit to give me the privilege of suffering. To Him I give great glory and praise for what He has done and will continue to do.

I realize that I have no guarantee that my husband will ever love me the way he once did. I have known of people who have come through this kind of moral failure with more depth in their walk with Christ and ministry to others and with a deeper love for their spouse than ever before. That’s what I am praying and hoping for. But what if that never happens and Steve is never restored to the man he once was, or, as I pray, even better? Does that give me a basis to divorce him?

I believe not. My covenant with this man is rooted in Christ. I am in it for the long haul. All the hurt and rejection I have felt have not lessened my love for my husband. In fact, quite the opposite has happened. I knew I loved him but I never knew how much until this happened. God has given me a deeper understanding of what true love really is—His kind of love. I can only describe it as a fierce love that cannot give up on the one it loves and is committed to. I realize that great men of God disagree on the grounds of divorce. Who am I to tell them they are wrong? But I can only obey what I believe Scripture teaches on this issue.

My journey is not over. My husband and I are in the process of being restored in our marriage. There have been many times since he came home that were as tough to endure as when he was gone from us. Satan is still after him and after our marriage. I know there are still painful times ahead in this process. Yet I believe God will see our family through the days ahead as He has the past two years. I am truly grateful for what God has allowed for us. I believe He wants to use us together for His glory again someday. Until then I can only stay bowed to what God allows and continue to rest in His love.

https://www.reviveourhearts.com/radio/revive-our-hearts/what-does-your-marriage-communicate-1/

by

Sfintească-se Numele Tău

Trăim zile când creștinii seamănă foarte mult cu necreștinii. Dacă cei credincioși au aceeași atitudine față de suferință ca și necredincioșii, dacă sunt frustrați ca și necredincioșii, lacomi ca și necredincioșii, nemulțumiți ca și necredincioșii, îngrijorați ca și necredincioșii, nervoși ca și necredincioșii, vinovați și necinstiți ca și necredincioșii etc.,  de ce ar căuta necredincioșii să fie credincioși?

Nietzsche, flozoful german, un păgân, a spus odată: ,,Dovedește-mi că ești răscumpărat și atunci voi crede în Răscumpărătorul tău.”

Vrei să știi de ce lumea nu crede în Hristos, de ce unii credincioși nu sfințesc Numele lui Dumnezeu? Într-o anumită măsură, unii dintre cei credincioși sunt vinovați pentru că nu arată, nu dovedesc faptul că sunt răscumpărați. Atunci lumea spune că nu-i relevant să fii creștin pentru că toți trăiesc la fel. Dacă Hristos nu face diferență în viața unui credincios, cum va face diferență în viața unui necredincios? Satan stă gata să aducă rușine Numelui lui Dumnezeu. Când ne rugăm: Sfintească-se Numele Tău!, distrugem planurile lui Satan. Această cerere: Sfintească-se Numele Tău, este o rugăciune pe care o vom rosti chiar și în Împărăția Tatălui. Vom cânta pentru totdeauna: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul!, și Aleluia Celui sfânt!, – ceea ce înseamnă sfințirea și glorificarea Numelui Domnului.

Doamne, Tu ești sfânt și Te rog ajută-mă să sfințesc Numele Tău prin gândirea, vorbirea, purtarea și lucrarea mea.

by

Farsa dialogului interconfesional

George's avatarARMONIA MAGAZINE - USA

Infiltrare islamistă între evanghelici!

Dialogul interconfesional cu musulmanii este marea cursă întinsă evangheliclor. Mai jos este o prezentare pe care  trebuie vizionată de câteva ori deoarece sunt multe date, iar vorbitorul este foarte rapid!

View original post 1 more word

by

Warning

Jesus warned us to expect suffering. Consider this warning a great resource. Do not be  shaken in faith and confused when people hate, oppose, hurt or persecute you. Instead, find strength in his Word, because Jesus has warned us. Faith in Him as the Messiah brings persecution. Let the Word work in your heart. God calls us to allow His Word to renew our minds and transform our lives. Come continually to the Word, expecting the Holy Spirit to apply God’s Word to your changing life experiences. In good seasons and bad, He will sustain us.

Lord, please speak to me through the Word and guide me by Your Holy Spirit.

 

by

Time alone with God

Time spent alone before God, guided by His Word, uniquely renews and revitalizes God’s people. Like oxygen for your soul, you breathe God’s atmosphere when you are in prayer with Him. Your heart and mind are set on things above. God strengthens you to resist the pull of this world’s pressure to conform.  It may seem  impossible to make time to listen alone to what God says to you as you read the Bible and pray. The Lord knows your need. In every trial God provides a way out for believers so our faith can endure it.

by

Păcatele limbii

Cum ne păzim de păcatele limbii? Bârfa, clevetirea, cuvintele rele, minciuna, vorbirea pe la spate, lauda de sine, blestemul, vorbirea de rău sunt păcate grele. Cum arată o femeie credincioasă care nu păcătuiește cu limba? Putem noi să devenim femei care nu păcătuiesc cu limba? Putem noi să fim femei ale căror cuvinte nu despart și nu distrug? Ce trebuie să facem? Dacă am bârfit, dacă am vorbit de rău pe alții, să recunoaștem că am păcătuit și am cauzat un rău. Să ne cercetăm inima și să ne smerim. Să recunoaștem păcatele inimii: mândria, gelozia, viclenia, invidia, spiritul de competiție nesănătos, atitudini greșite, judecăți nedrepte. Să spunem adevărul. Să mărturisim păcatul, să ne cerem iertare și să ne schimbăm. Să fim cinstite cu noi însene și să recunoaștem că avem o problemă pe care trebuie să o rezolvăm. Numai Dumnezeu ne poate ajuta și pentru că depindem de El, să-I cerem ajutor.

by

Stăpânul și robul

Matei 25:14-30

Matei 25:23: ,,Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”

Robul bun şi credincios, căruia stăpânul i-a încredinţat cinci talanţi, este o imagine a credincioşilor care au multă cunoştinţă biblică, mari abilităţi personale dăruite de Domnul şi multe oportunităţi ca să transforme cunoştinţa în experienţă vie. Robii buni și credincioși sunt plini de Duhul Sfânt, se duc îndată şi lucrează cu ceea ce au primit; fac tot posibilul ca să ajungă la maturitate duhovnicească; doresc să-i ajute pe alţii să Îl cunoască pe Hristos; cresc în încredere și ascultare, văd schimbare în viaţa lor şi a altora. Nu sta departe de aceste lucruri. Nu ezita să împlineşti scopul Domnului în viaţa ta. Să te rogi Domnului ca să te ajute să vezi oportunităţile pe care El ţi le dă zilnic. Cere Domnului ajutor ca să vesteşti Evanghelia.

Robul bun şi credincios, căruia stăpânul i-a încredinţat doi talanţi, este o imagine a credincioşilor care au o anumită cunoştinţă biblică, anumite calităţi dăruite de Domnul şi anumite oportunităţi ca să transforme cunoştinţa în experienţă vie. Ei folosesc ceea ce au primit de la Domnul, se bucură de relaţia lor cu Domnul, cred promisiunile Domnului şi experimentează puterea lui Dumnezeu în vieţile lor. În viaţa lor se văd rezultate şi îi influenţează pe alţii pentru Hristos. Roagă-te Domnului să te crească în slujire şi să te folosească  în viaţa altora.

Robul viclean şi leneş, deşi a primit numai un talant, de fapt a primit o avere mare, dar el în loc să fie mulţumitor, s-a comparat cu alţii. A ales să nu creadă în bunătatea stăpânului. A dispreţuit marele privilegiu de a sluji pe stăpânul cel generos. A fost plin de invidie, resentimente şi amărăciune. Acest om este o imagine a membrilor din Biserică, care aud Evanghelia, dar refuză să creadă că promisiunile Domnului sunt pentru ei. Unii sunt plini de amărăciune pentru că nu sunt mulţumiţi de copilăria lor (anumite lipsuri materiale sau situaţii (boală, lipsa de succes)), de relaţiile lor, de educaţia lor, de cariera lor etc. În loc să se bucure de darul primit de la Stăpân, îşi doresc alte circumstanţe, alte oportunităţi. Deși primesc oportunităţi de la Domnul care pot să le crească încrederea în El, ei preferă să caute scuze, se compară cu alţii sau cu oportunităţile altora, nu-şi asumă responsabilităţi, nu vor să plătească nici un preţ pentru ca să experimenteze puterea şi promisiunile Domnului în viețile lor sau ale altora. Aşa cum acest rob îl blamează pe stăpânul lui pentru eşecul lui, tot aşa mulți oameni Îl blamează pe Stăpânul pentru nereuşitele lor. Unii chiar au curajul să spună: ,,Cum cere Dumnezeu de la mine să mă schimb, când nu mi-a dat nici credinţă, nici putere să mă schimb?” sau: ,,Dacă Dumnezeu mă iubeşte cu adevărat, de ce am această problemă?” Imaginea lor despre Dumnezeu este incorectă şi nu Îl cunosc ca pe un Tată bun care are grijă de copiii Lui, ci ca pe un poliţist care stă cu bastonul şi-i interzice plăcerile. Ei îngroapă ceea ce cunosc despre Hristos şi despre mântuire; refuză să deschidă Biblia de pe raft; îşi plâng de milă că au mai puţin decât alţii; dispreţuiesc dragostea lui Hristos faţă de ei. Unii au o anumită cunoştinţă intelectuală biblică, dar resping realitatea zilnică a unei experienţe cu Hristos. Acceptarea cu mintea a adevărului nu este suficientă. Credinţa care salvează, întotdeauna aduce roade. Cunoştinţa trebuie să devină experienţă pe măsură ce ne încredem în Domnul. Dacă eşti creştin, Dumnezeu ţi-a dăruit mult şi tu trebuie să dăruieşti mult.

Doamne, Îţi mulţumesc că îmi creşti încrederea în Tine!

Doamne, ajută-mă să fiu un rob bun și credincios!

by

Evanghelia Împărăţiei

Matei 24:1-28

Matei 24:14: ,,Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.”

Trebuie să cunoşti Evanghelia Împărăţiei. Evanghelia Împărăţiei trebuie să fie propovăduită în toată lumea. Pentru cei ce cred, Evanghelia Împărăţiei este mântuire. Pentru cei ce nu cred, Evanghelia Împărăţiei este mărturie. Vrem să cunoaștem vremurile sfârșitului și să înțelegem avertizările Domnului pentru ca să nu fim furați de înșelăciunea lumii. Ucenicii au vrut să ştie mai multe lucruri cu privire la vremea sfârşitului. Domnul Isus îi avertizează pe ucenici de pericolul înşelăciunii în cinci domenii: Hristoşi mincinoşi şi învăţătură falsă, războaie şi veşti de războaie, dezastre naturale, persecuţie şi imoralitate. Mulţi oameni, de-a lungul vremurilor, s-au proclamat eliberatori spirituali. Sunt mulţi oameni chiar și astăzi, care vorbesc despre Domnul Isus, dar nu Îl urmează. Scriitorii Bibliei, într-un mod repetat, prezic înmulţirea conducătorilor falşi şi a credinţelor false şi periculoase, odată cu progresul în toate domeniile vieţii. Biserica este ameninţată. Pentru cei ce cred în Domnul Isus Hristos, siguranţa lor este în puterea lui Hristos, Cel care-i păzeşte de înşelăciunea lumii. Trebuie să-i învăţăm pe copii acest adevăr şi pe cei ce nu cunosc adevărul. Credincioşia în învăţarea şi trăirea Scripturilor este nu numai calea de a ne păzi de înşelăciune, dar şi o minte şi o inimă plină de pace, linişte şi încredere în Salvatorul nostru, în toate timpurile şi în toate locurile. Să nu te depărtezi de mesajul curat al Scripturilor ca să auzi avertizarea Domnului Isus Hristos și să asculţi chemarea Lui la trăirea adevărurilor scrise în Scripturi.

Domnul Isus ne spune că vom auzi de războaie şi veşti de războaie, dar să nu ne înspăimântăm, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Vedem că un neam se scoală împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Să nu ne alarmăm, ci să ne încredem în Dumnezeu, Cel care guvernează lumea după planul Lui. Să ne rugăm pentru pacea inimii în orice situație. Domnul Isus ne spune că vor fi cutremure de pământ, foamete şi epidemii. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. Aceste evenimente sunt o imagine a judecăţii lui Dumnezeu din cauza răului, păcatului. Dezastrele naturale ne amintesc despre puterea Creatorului nostru, dar nu sunt neapărat semnele sfârşitului. Ele au existat încă din timpurile primilor oameni.

Domnul Isus ne spune şi nouă, ca ucenicilor odinioară, că toţi cei credincioşi au fost şi vor fi persecutaţi într-o măsură mai mare sau mai mică, pentru credinţa lor. Unii credincioși şi-au dat viaţa pentru Hristos. Biblia ne spune că persecuţia va fi mai mare înainte de revenirea Domnului Isus Hristos. ,,Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.” Oare vrea Domnul să ne trezească prin persecuţie? Cum răspunzi când cineva te întreabă despre credinţa ta? Ai fi gata să rişti să mergi în locuri periculoase ca să duci Evanghelia la cei ce nu o cunosc? Te temi de persecuţie? Dumnezeu îi numeşte fericiţi pe cei ce sunt prigoniţi: Matei 5:11-12: ,,Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii, care au fost înainte de voi.” Domnul Isus ne spune să ne ferim de învăţătura falsă, de credinţa care duce la: fapte rele, la coborârea standardului moral şi etic, la iubirea de bani şi alte lucruri în defavoarea iubirii de Dumnezeu. Să nu fim ocupaţi cu activităţi lumeşti. Dragostea faţă de lucruri materiale şi confort cresc stricăciunea, aduc răceală în relaţii şi multă confuzie. Dacă te-ai răcit, te-ai împietrit sau eşti în confuzie, întoarce-te la Adevăr. Cineva din jurul tău pretinde că-i creştin, dar este rece şi împietrit. Veghează! Răceala în relaţii duce la indiferenţă faţă de Dumnezeu și la  gândire falsă. Cere Duhului Sfânt să reaprindă focul dragostei în viaţa ta şi în familia ta.

Doamne, vreau să iubesc Evanghelia Împărăţiei!

by

Iertare

Matei 18:15-35

Matei 18: 33: ,,Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?”

Cineva a avut milă faţă de tine recent. Cineva te-a iertat recent din toată inima. Cineva are nevoie de iertarea ta. Faţă de cine ai avut milă recent? Pe cine ai iertat recent din toată inima ta? Noi credem de multe ori că soţii noştri, copiii noştri sau cei din jur ne sunt datori cu anumite lucruri, vorbe sau atitudini. De multe ori, ne purtăm urât unii cu alţii şi păcătuim unul împotriva altuia. Nu vrem să ne facem datoria. Nu vrem să avem milă, ci judecată şi nemulţumire (păcat). Cum iertăm? Datoria noastră faţă de Dumnezeu este foarte mare şi nici nu putem plăti, dar a plătit Cineva pentru noi, cu sânge sfânt. Suntem iertaţi prin harul lui Dumnezeu, Cel care a avut milă de noi. În textul nostru, un om care avea o datorie foarte mare a fost iertat, dar la rândul lui nu a vrut să ierte o datorie foarte mică. Ne mirăm, dar de câte ori facem şi noi acelaşi lucru?! De multe ori spunem că nu putem ierta, nu putem uita, nu putem vedea pe cineva. Şi dacă am iertat o dată, de două ori, de trei ori, ne-am săturat să mai iertăm. Cât de recunoscători suntem faţă de harul Domnului care ne iartă în fiecare zi, de multe ori pe zi, an după an?

Copiii lui Dumnezeu trebuie să extindă tuturor harul abundent al lui Dumnezeu pentru că ei au primit harul extravagant al lui Dumnezeu. Noi putem ierta numai prin puterea Duhului Sfânt, fiindcă iertarea omului nu este întreagă. Până nu există o transformare interioară a omului pe care numai Duhul Sfânt o poate face, nu putem ierta tot și din toată inima. Poate este amărăciune în inima ta faţă de cineva și te chinuie resentimentele faţă de cel ce ţi-a greşit. Nu poţi să ierţi? Cere Domnului să-ţi vindece inima, ca să poţi extinde harul Lui către cei vinovaţi. Ce faci când un creştin te nedreptăţeşte sau păcătuieşte împotriva ta? Spui altora despre păcatul săvârşit sau te duci să vorbeşti cu persoana vinovată? Biblia este clară. Poţi să alegi să acoperi păcatul cu dragoste, sau să te duci la persoana respectivă cu intenţia de a restaura relaţia lui cu Domnul şi cu tine. Dumnezeu poate restaura orice relaţie din biserică dacă depindem de puterea Lui şi cerem harul Lui spre reconciliere. Ce faci când o persoană îţi cere iertare? Eşti superficială şi spui că nu-i nimic? Sau alegi să ierţi din toată inima? Pe cine nu ai reuşit să ierţi? Când Crucea lui Hristos nu înseamnă nimic pentru noi, suntem indiferenţi faţă de păcatele noastre şi ale altora care lovesc în Dumnezeu şi în poporul Lui. Când suntem egoişti, vedem păcatele altora mult mai grave decât ale noastre.

Când iertarea pare imposibilă, să ne amintim de harul lui Dumnezeu faţă de noi, pentru că acest lucru aduce umilinţa în viaţa noastră, apoi mila faţă de cei din jur. Pe când Petru asculta vorbirea Domnului Isus cu privire la rezolvarea conflictelor între credincioşi, conflicte pricinuite de păcat, o întrebare i-a ieşit din gură: „Doamne de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Oare a crezut Petru că el este plin de har pentru că se gândeşte la numărul şapte? Alţii nu iartă decât odată, de două ori sau poate de trei ori (învăţătorii Legii). Numai Crucea lui Hristos îi va descoperi lui Petru cât de mult l-a iertat Domnul şi cât de greu a fost păcatul lui pentru Domnul Isus. Încă nu pricepea că numai Fiul lui Dumnezeu poate plăti pentru păcatul lui. Încă nu vedea cât de mare este datoria lui pe care numai Hristos o poate plăti. Mai târziu, când înţelege cât de mult Domnul a suferit pentru păcatul lui, se lasă transformat ca să primească atitudini corecte faţă de cei vinovaţi pe care trebuie să-i ierte. A fost oare  Petru şocat când L-a auzit pe Domnul că spune: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.”? Un lucru făcut de şaptezeci de ori câte şapte este un obicei şi o atitudine.  Vrei să ierţi? Cum îţi dezvolţi acest obicei şi această atitudine? Iată ce scrie Petru în cartea lui: 1 Petru 4:8: ,,Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate.” Cu siguranţă acest adevăr a ajuns o practică importantă pentru Petru. Se cade să avem și noi milă de alții și să iertăm tot și toate.

 

Doamne, ajută-mă să iert din toată inima!

by

Biruiește îndoielile

Matei 11:1-19

Matei 11:6: ,,Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.”

Atitudinea şi răspunsul nostru faţă de Domnul Isus au consecinţe prezente şi viitoare. Uneori, avem îndoieli și ne poticnim pe cale. Nu știu care sunt îndoielile tale. Este omenesc să avem îndoieli. Îndoielile nu înseamnă absenţa credinţei, ci sunt reacţii normale, omeneşti, pentru că noi, oamenii, suntem slabi şi fireşti. Cineva ne ajută să înţelegem cum să ne rezolvăm îndoielile. Cineva ne învață care este sursa îndoielilor.

Îndoielile cresc când trecem prin vremuri grele. Ioan Botezătorul era în închisoare. Era în suferinţă. Nu-i de mirare că s-a îndoit cu privire la identitatea Domnului Isus. Voia să ştie dacă El este Mesia. Să nu te îndoiești de puterea lui Dumnezeu când vin vremuri grele. Să nu te îndoiești de bunătatea Domnului când treci prin suferință. Îndoielile cresc când aşteptările noastre nu sunt împlinite. Aşteptările lui Ioan Botezătorul au fost acestea: ca Domnul Isus să împlinească anumite profeţii, să facă dreptate, să vină ca Judecător. Nu a înţeles că Domnul Isus vine prima dată ca Mântuitor, blând şi smerit. Nu știu care sunt așteptările tale de la Domnul, dar este înțelept să nu te îndoiești când Domnul nu împlinește așteptările tale. Îndoielile cresc când suferim pentru că avem o perspectivă limitată. Ioan nu a înţeles misiunea Domnului Isus în întregime, pentru că a trăit înainte de moartea, crucificarea, învierea Domnului şi primirea Duhului Sfânt la Cincizecime. Ioan Botezătorul nu a avut o imagine completă despre persoana şi lucrarea Domnului Isus. Poate și tu treci prin vremuri grele și ai aşteptări neîmplinite, dar amintește-ți cât de limitată este perspectiva omului cu privire la toate lucrurile. Să cunoaștem bine persoana şi lucrarea Domnului Isus. Poate adesea strigi către Domnul: „Doamne, unde eşti?” Care sunt îndoielile tale? Poţi să le defineşti? Ce faci cu îndoielile tale? Alege să crezi în Domnul până la capăt.

Ioan Botezătorul s-a dus cu toate îndoielile lui acolo unde trebuia: la Domnul Isus.  Un om cu o credinţă autentică, ştie unde să meargă cu îndoielile Lui. Cuvântul lui Dumnezeu ne dă răspunsuri la îndoielile noastre. Când Ioan Botezătorul a cerut lămuriri de la Domnul Isus, El i-a dat direcţii clare: Cuvântul lui Dumnezeu. Adevărul alungă îndoiala! Ioan Botezătorul a fost credincios Domnului Isus în ciuda tuturor circumstanţelor grele din închisoare şi a criticilor aduse de conducătorii religioşi din vremea lui. Noi, astăzi, avem o viziune mult mai clară despre Domnul Isus, deoarece privim în urmă la tot ceea ce s-a întâmplat şi avem Cuvântul Scripturilor care ne descoperă adevărul. Îndoielile pot fi biruite prin Cuvântul lui Dumnezeu. Aleluia!!! Care este răspunsul tău? Ce alegi? Poți să rămâi în îndoială sau să alegi credinţa bazată pe Cuvântul Domnului. Anumite situații  cauzează îndoieli mari: boala, durerea, depresia, mânia, bârfa, amărăciunea, nedreptatea etc. Poate nimic nu este aşa cum ai crezut, dar nu te baza pe sentimentele tale, ci numai pe Cuvântul lui Dumnezeu. Ce îndoieli vei aduce astăzi în rugăciune înaintea Domnului? Ce aşteptări ai de la Cuvântul lui Dumnezeu?

Doamne, aleg să cred Cuvântul Tău, ca să biruiesc îndoielile!