Crăciunul meu

viorel iuga“Crăciunul meu”

*

De Viorel Iuga

*

Meditând la a Ta-ntrupare,

La tot ce a însemnat,

Am încondeiat în versuri,

Ce nu s-a mai spus vreodat.

*

Am aflat cu bucurie ca s-a scris mult despre stea,

Despre îngerii ce-n glorie an cântat nasterea Ta.

*

Despre magii de departe, despre darurile lor,

Despre ura de aproape, despre umilii pastori,

*

Multi au cântat dedicarea sfintilor, umili parinti,

Criticat-au nepasarea preotilor ,,supersfinti”.

*

Scrise-s multe si frumoase, si se scriu mereu, mereu,

Însa nimeni n-a scris, Doamne, cum a fost ,,Craciunul meu”.

*

Într-o zi, nu o zi mare, am vazut ca-s pacatos,

Am simtit atunci nevoia, dupa harul lui Hristos.

*

Am privit spre El cu ruga sufletului ce-mi ofta,

Implorând în umilinta ,,Doamne, da-mi iertarea Ta”.

*

Ce adânca bucurie am simtit atunci îndata,

Inima din grea robie s-a simtit eliberata.

*

Am gustat a Lui iertare… Si de-atunci eu cant mereu,

Nu-i mai mare sarbatoare, cum a fost ,,Craciunul meu !”

Advertisement

Ce frumoasă

11 cristCe frumoasa…

*

Autor: Costache Ioanid

*

Ce frumoasă e copilăria
şi ce calde amintiri rămân
când se strâng copiii să citească
despre Pruncul cel născut pe fân!
*
Ce frumos e să asculţi Cuvântul
cum vegheau păstorii-ntr-un ungher
şi cum îngeri albi au dat de veste
despre Fiul cel venit din Cer!
*
Ce frumos e să asculţi cum magii
urmăreau o stea ca un fluid
şi cum ea, în fruntea caravanei,
îi ducea spre satul lui David!
*
Ce plăcute-s cântecele sfinte
ce mereu în inimi stăruiesc,
“Steaua sus răsare”…”O, ce veste…”
“Stea curată…” “Îngerii vestesc…”
*
Ce frumoasă e copilăria
şi ce fericit te simţi mereu
când pricepi că ai un rost în lume
şi că ai în Cer un Dumnezeu!

A căzut o stea

10 cristA căzut o stea…

*

Autor: Costache Ioanid

*

A căzut o stea,
steluţă de nea,
pe urechea mea,
şi mi-a povestit,
până s-a topit,
basmul unui vis,
pe care l-am scris,
— pentru cei mărunţi,
nu pentru cărunţi —.
Şi steluţa mea
astfel povestea:

“Mări, se făcea
şi se năzărea…
prin vâlcele sumbre
şoptitoare umbre…
Şi-auzeai cum gem
lângă Betleem
oile, stând ghem,
câinii când şi când,
vitele pe rând,
molcom rumegând.

Iar colo în şură
peste-ngrăditură
se uitau, pleoştite
şi nedumerite,
caprele zburlite.
Se-ndesau amarnic
către cel comarnic,
pe-un mieluţ să-L vadă
în ieslea de zadă,
pe-un mieluţ plăcut
cum n-au mai văzut
să fi fost născut
într-un aşternut
bun doar de… păscut.
Şi Cel miel curat
plângea-nsomnurat,
cu părul inele
şi cu gene grele.

Numai biet măgarul
ce purta samarul
pricepu tot rostu´:
— “Ăsta… nu-i de-al nostru!…
Ochii doar mi-arunc
şi pricep că-i prunc,
copil de păstori
sau de călători…

Atunci ţapii, ciutele
şi caprele slutele,
cu toate cornutele,
capul şi-l dădură
mai fără măsură
peste-ngrăditură.
Sprinten ca o coarbă,
mestecând în barbă
un firuţ de iarbă,
ţapul de îndată
s-a urcat pe-o roată
şi-a sărit buimac
sus pe-un bulumac,
vrând fără ruşine
să vadă mai bine
omenescul fiu.
Iar un ied zglobiu
behăia mereu:
— Neneee… vreau şi eeeu…

Numai Dumănica
n-a-nţeles nimica.
Şi-a cuprins-o frica.

Şi atunci măgarul
ce purta samarul,
cum sta mai deoparte,
spuse, ca din carte:
— Ei, sunt multe-n lume!
Să le ştii anume,
va să fii umblat
ţări în lung şi-n lat,
ape-n curmeziş,
culmi de munţi pieptiş,
fiare să răpui…
precum eu făcui!…
Şi-apoi nu-i oricine
un măgar ca mine!
V-am mai spus, îmi pare,
să sunt de neam mare:
că eu în Sihar
am un unchi măgar
la un cărturar.
Şi că, după tată,
— ştie lumea toată —
mi se trage viţa
chiar din măgăriţa
ce-o purta în ham
însuşi Balaam!
Deci, mai din bătrâni,
mai umblând prin stâni,
multe am în sac!
Dar… mai bine tac,
poate nu vă plac.

Un mieluţ bălai
prinse iute grai:
— Haide, moş Asine,
zi-ne încă, zi-ne!
Că eu tare-aş vrea
să aflu ceva.
Uite, ieri, un baci
povestea dibaci
că i-a spus un vraci
despre un prooroc
tot de prin Iudeea
(de-i zicea… Miheea)
care-a scris răvaş
că-n acest oraş
are să se nască
Odrasla cerească,
Marele Păstor
şi Izbăvitor,
carele va şti
şerpii birui!
Şerpii birui!…
Oare-aşa va fi?

Iar cel întrebat
zise apăsat:
—Da!… E-adevărat.
D-apoi ştiţi voi oare,
când va fi El mare,
cine-L va purta
pe spinarea sa
ca pe-un heruvim,
în Ierusalim?
— Păi… nu ştim! nu ştim!
— Să vă spun atunci.
(Că voi sunteţi prunci…)
Cel ce-L va purta
pe spinarea sa
va fi… un asin…
de ştiinţă plin
ca un cărturar,
ca un fariseu!
(Poate-oi fi chiar eu!…)
Eu, de mă-ntâlnesc
cu-acel Fiu ceresc,
iute-L şi ghicesc.

Şi tăcură toate
vitele mirate.

Numai Dumănica
n-a-nţeles nimica.
Şi-o cuprinse frica…

Atunci o oiţă
cu ochi de crăiţă,
cu glăscior sfiit,
astfel a grăit:
— Eu eram odată
pe-o iarbă-nspicată.
Şi-am văzut în zare
un chip ca de soare
ce zbura aproape
şi striga pe ape
că Isus Păstorul
şi Izbăvitorul
va fi dus pe uliţi
prejmuit de suliţi,
blând şi fără glas
în al morţii ceas,
precum mergem noi
noatine şi oi…
Că va fi hulit
şi batjocorit,
pe lemn ţintuit.
Că-n ceasul de sânge
norii se vor strânge,
munţii se vor frânge,
îngerii vor plânge…

— Asta nu se poate!
se porniră toate.
— Voi sări să-L apăr,
din coarne să scapăr!
zise din proţap
inimosul ţap!
— Dar nici noi, berbecii,
n-om sta ca dovlecii!
Coarnele le-om face
sfredel de bărdace,
foarfec de cojoace,
pentru cel ce-ar fi
şi ar îndrăzni
Pruncu-a-L necăji!
Fie om duşman
sau şarpe viclean!
— Eu… (îmi ştiţi amarul)
glăsui măgarul,
…numai o copită
bine potrivită
în acel zevzec,
şi-apoi pot să plec,
că tot dau în sec…

Dar atunci deodată
o capră tărcată
a rămas mirată,
cu gura căscată,
cu ochii ţintiş
către-acoperiş,
de unde, furiş,
dintr-un ascunziş,
cobora pieziş,
cobora în jos
şarpe veninos,
cu luciri sticloase,
cu limbile scoase,
cu trupul molatec,
cu ochi de jăratec,
iscodind sălbatic.

Iute bieţii boi
se dau înapoi.
Capre, ţapi şi miei
se bagă sub ei.
Tremură-n proţap
inimosul ţap,
legănând în barbă
firul lui de iarbă.
Iar sărman măgarul,
ce purta samarul,
privea tulburat,
cu capul plecat,
pe genunchi lăsat
şi dând în vileag
coada ca un steag
ca semn înălţat
că se dă mâncat…

Numai Dumănica
nu ştia nimica.
Dormea mititica…

Şarpele venea
şi se cobora.
Ceata tremura
măgarul gemea.

Dar atunci… Minune!
Cine-o poate spune?
Toţi privesc grămadă
la ieslea de zadă
unde Bălăiorul
a întors căpşorul,
ochii Și-a deschis,
ca din zări de vis.
Că în ei juca
Şi în ei sclipea
blândă mângâiere…
dar şi o putere!
Flori de busuioc…
dar şi-un arc de foc
săgetând pe loc!

Şarpele se-opreşte
şi înmărmureşte,
neputând să-L vadă,
neputând să şadă.
Bate-ncet din coadă.
Parcă se înnoadă,
parcă se deznoadă…
Apoi, zdup! grămadă
drept sub o cireadă
păgubaş de pradă.

Iar toţi cei din şură
stau şi tac din gură
şi privesc amarnic
ieslea de comarnic
şi privesc umil
tainicul Copil.

Doar abia târziu
prind a îngâna
unul altuia:
— Oare nu cumva?…
— Oare nu cumva??…

Dar steluţa mea,
mări se topea…
basmul contenea…

*

Magii şi darurile lor

Matei 2:1-12

Adevărul important este ,,Călătoria magilor şi închinarea lor în faţa Pruncului“.

 

,,După ce s-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim şi au întrebat: ,,Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.“ Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el. I-a adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să se nască Cristosul. ,,În Betleemul din Iudea“ i-au răspuns ei, ,,căci iată ce a fost scris prin proorocul: ,,Şi tu, Belteeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.“ Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua. Apoi i-a trimis la Betleem şi le-a zis: ,,Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc, şi când Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui.“ După ce l-au ascultat pe împărat, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat. Apoi şi-au deschis visteriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. În urmă au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.“

 

Ce ştii tu despre Împăratul?

Este tulburare în inima ta, în casa ta, în relaţiile tale când se vorbeşte despre Împăratul?

De ce Îl cauţi pe Împăratul? Ca să te închini Lui? Ce daruri ai pentru Prunc?

Care lucruri le vorbeşti tu în ascuns şi crezi că Împăratul nu le bagă în seamă?

Cercetezi tu cu deamănuntul despre Prunc?

Ce stea urmezi tu?

Te înştiintează Domnul pe ce drum să mergi?

 

Nimeni nu poate să-ţi facă rău când Dumnezeu te păzeşte!

 

Iubeşti colinda?

Noaptea, când pe deal păstorii

Străjuiesc în pace turma,

Îngeri mii din cer se-arată!

Străluceşte zarea toată!

Ascultaţi păstori, cântul lor în zori:

Adorăm pe Fiul, Adorăm pe Fiul,

Cel venit din cer, pe Emanuel!

 

Îngeri albi la ceruri zboară

Prin câmpii păstori coboară

Ca să vadă o minune

Prunc venit din altă lume

În umil sălaş, Sfântul Copilaş.

Haideţi cu păstorii, haideţi cu păstorii

Pruncul să-L vedem, jos la Betleem.

 

Steaua-n răsărit răsare,

Magii vin din depărtare.

Dăruiesc cu bucurie

Aur, smirnă şi tămâie.

Şi se-nchină-apoi. Dar, ce faceţi voi?

Ne-nchinăm cu magii, ne-nchinăm cu magii

Pruncului iubit, Rege preamărit!

 

Într-o noapte bolta toată

Se va lumina de-odată.

Îngeri sfinţi vor umple zarea

Şi va-ncepe sărbătoarea

Celor mântuiţi, în văzduh răpiţi.

  Adorăm pe Fiul, Adorăm pe Fiul

          Care vine iar, în slavă şi har!

(Colind tradiţional spaniol)