Credinţa şi vindecarea

Ioan 4:43-54

„După aceste două zile Isus a plecat de acolo, ca să se ducă în Galilea. Căci El Însuşi spusese că un prooroc nu este preţuit în patria sa. Când a ajuns în Galilea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului, căci fuseseră şi ei la praznic. Isus S-a întors deci, în Cana din Galilea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc, al cărui fiu era bolnav. Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudea în Galilea. S-a dus la El şi  L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte. Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu nici un chip nu credeţi!“ Slujbaşul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuţul meu!“ „Du-te“ i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte.“ Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus şi a pornit la drum. Pe când se pogora el, l-au întâmpinat robii lui şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine şi ei i-au zis: „Ieri în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.“  Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus : „Fiul tău trăieşte.“  Şi a crezut el şi toată casa lui. Acesta este iarăşi al doilea semn, făcut de Isus după ce S-a întors din Iudea în Galilea.“

Sunt oameni care te primesc bine şi sunt oameni care nu te primesc bine. Ce faci tu când oamenii nu te primesc bine? Fugi? Te rogi pentru relaţiile tale? Nu fi îngrijorată, pentru că nici pe Domnul nu L-au iubit toţi oamenii, deşi le-a făcut numai bine. Datoria noastră este să facem binele fără să aşteptăm recunoştinţă.

Ce faci tu când copilul tău este bolnav? Unde alergi? Dacă Domnul îţi cere un lucru mic îl faci? Cum ştii ce spune Cuvântul Domnului să faci (în cazul tău)? Citeşti Biblia sau asculţi ce spun alţii din experienţele lor? Crezi tu ce spune Domnul sau ai nevoie să vezi o minune? Roagă-te pentru sănătatea ta şi a celor din casa ta.

 

Domnul să te binecuvânteze cu credinţă şi sănătate!