Adăposturi liniştite

womanIsaia 32:9-20

Isaia 32:18

„Poporul meu va locui

în locuinţa păcii,

în case fără grijă

şi în adăposturi liniştite.”

*

 

Sunt două feluri de femei: nepăsătoare şi roditoare.

Vai de femeile nepăsătoare. Vai de cele care trăiesc fără grijă. Vai de femeile care se complac în starea lor. Vai de femeile care sunt gălăgioase, iubitoare de plăceri şi  petreceri. Vai de cele ce au o falsă securitate. În scurt timp ele vor tremura. Va veni groaza şi plânsul. Frumuseţea nu va mai fi, ci numai amărăciune în casele de petreceri. Va fi uitare şi părăsire, sălbăticie şi ascunzători prin peşteri (32:9-14). Prăbuşirea lor este hotărâtă (v.19).

Multe femei sunt satisfăcute astăzi cu plăcerile lor şi nu sunt conştiente de pericolele din jur. Căutarea multora este confortul şi atractivitatea şi nu recunosc nevoia lor de pocăinţă. Multe au uitat preţul plătit de Domnul pentru păcatele noastre. Multe nu înţeleg că nu au un viitor fără pocăinţă şi iertare.

Care din aceste descrieri ţi se potrivesc? Te sperie judecata lui Dumnezeu?

Cunoşti pe cineva care trăieşte aşa? Cum te rogi pentru femeile pe care le-a pus Domnul în viaţa ta? Cum plănuieşti să le vorbeşti despre nevoia lor de pocăinţă? Cum te pregăteşti ca să ai putere şi curaj în mărturisirea adevărului?

Binecuvântate vor fi femeile care au prezenţa, lucrarea şi roada Duhului Sfânt în inima lor. Ele sunt pline de viaţă. Ele au pace, odihnă şi linişte. Casa lor este o casă a păcii, adăposturile lor sunt liniştite. Trăiesc în siguranţă, nu se îngrijorează de nimic. Sunt binecuvântate cu rodul pământului şi se bucură de binecuvântarea Domnului şi de lucrarea mâinilor lor (32:15-20).

Duhul Sfânt aduce calitate caracterului nostru.

Cum te ajută ceea ce ai învăţat despre Duhul Sfânt? Ce face Duhul Sfânt în viaţa ta?

 

Doamne, inima mea caută

prezenţa, lucrarea şi roada Duhului Sfânt!

 

La judecată

Isaia 3:1-4:1

*

Isaia 3:13a

„Domnul

Se înfăţişează

la judecată.”

Dumnezeu va judeca decăderea morală.

Domnul a luat din Ierusalim orice mijloc de trai, orice sprijin, orice izvor de apă şi pâine.

I-a dus în robie pe toţi conducătorii ţării (politicieni, preoţi, meştesugari pricepuţi). Numai oamenii săraci au rămas. Distrugerea a venit pentru că poporul L-a părăsit pe Domnul.

Domnul va judeca pe femeile care sunt preocupate cu ceea ce este senzual şi sexual, provocator pentru bărbaţi (alţii decât soţii lor).

Cum este îmbrăcămintea ta şi a fetelor tale? Dar a nepoatelor tale?

Trăim într-o lume în care păcatul a ajuns la culme (Sodoma şi Gomora).

Ştii tu ce este acceptabil sau nu? Cât poţi să expui din trupul tău?

Cât timp petreceţi (la coafor, manichiură, pedichiură, tratamente de înfrumuseţare, săli de sport) pentru frumuseţea trupului, în comparaţie cu timpul petrecut pentru frumuseţea sufletului?

Care crezi că sunt aşteptările lui Dumnezeu de la tine şi cum vrei să le pui în practică?

Vai de sodomiţi (Isaia 3:9). Vai de sufletul lor căci îşi pregătesc rele.

Domnul cunoaşte inima noastră, ştie valorile noastre şi judecă totul (Isaia 3:16-26).

Cei ce se înalţă vor fi smeriţi de Domnul.

Cum te înalţi tu? Care este suferinţa ta acum din cauza păcatului tău?

Doamne, binecuvântează-mă cu bun simţ şi măsură în toate lucrurile.

Doamne, pune în inima mea valorile Tale!

Pe cine sfătuieşti?

Ioan 21:15-17

 *

Ioan 21:16b 

*

,,Paşte

oiţele

Mele.“

*

Cum îi hrăneşti tu pe alţii?

Iată cum îl sfătuieşte Pavel pe Tit să-i hrănească pe alţii (Tit 2:1-10):

,,Vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.

Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare.

Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin, să înveţe pe alţii ce este bine, să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii, să fie cumpătate, cu viaţă curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.

Sfătuieşte-i de asemenea pe tineri să fie cumpătaţi şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune în toate privinţele. Iar în învăţătură dă dovadă de curăţie, de vrednicie, de vorbire sănătoasă şi fără cusur ca potrivnicul să rămână de ruşine şi să nu poată spune nimic rău de noi.

Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpânilor lor; să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba, să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvârşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.“

Domnul să te ajute să fii cumpătată în toate lucrurile!