Aşteptări

Ioan 6:1-15

 „După aceea, Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită Marea Tiberiadei. O mare gloată mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. Isus S-a suit pe munte şi şedea acolo cu ucenicii Săi. Paştele, praznicul iudeilor, erau aproape. Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi i-a zis lui Filip: „De unde vom cumpăra pâini ca să mănânce oamenii aceştia?“ Spunea lucrul acesta ca să-i încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă. Filip I-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei nu ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele“. Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon  Petru, I-a zis: „Este aici un băieţel, care are cinci pâini de orz şi doi peşti, dar ce sunt acestea la atâţia?“ Isus a zis: „Spuneţi oamenilor să şadă jos.“ În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii. Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos. De asemenea, le-a dat şi din peşte cât au voit. După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strângeţi fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.“ Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărâmiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi. Oamenii aceia când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este proorocul cel aşteptat în lume.“ Isus fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur.“

Dacă te duci după Isus, de ce te duci? Ce aşteptări ai de la Domnul? Aştepţi de la El să-ţi resolve toate lucrurile sau aştepţi de la El să te schimbe după inima Lui?

Domnul ne încearcă uneori ca să ne înveţe să gândim bine şi să acţionăm corect. El ştie că suntem fireşti dar suntem în şcoala Lui şi creştem în cunoştinţă şi înţelepciune.

Fillip s-a dovedit foarte firesc. „Noi nu avem!“ este lozinca multora.

Andrei vine cu o soluţie. „Avem“ spune el.

Cauţi tu soluţii spre rezolvarea cazului sau te plângi „că nu se poate“ sau „nu avem“?

Domnul să te facă o bună observatoare şi împlinitoare a nevoilor celor din jurul tău!

Domnul să-ţi dea cunoştinţa şi înţelepciunea Lui!

Te-ai trudit o noapte întreagă să rezolvi problema ta?

Ioan 21:1-14

,,După aceea, Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat: Simon Petru, Toma zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi din ucenicii lui Isus erau împreună. Simon Petru le-a zis: ,,Mă duc să prind peşte.“ ,,Mergem şi noi cu tine“ i-au zis ei. Au ieşit şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea. Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Isus. ,,Copii“, le-a zis Isus, ,,aveţi ceva de mâncare?” Ei I-au răspuns: ,,Nu.“  El le-a zis: ,,Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei, şi veţi găsi.“ Au aruncat-o, şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor. Atunci, ucenicul pe care-l iubea Isus i-a zis lui Petru: ,,Este Domnul!“ Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins, căci era dezbrăcat; şi s-a aruncat în mare. Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu peşti, pentru că nu erau departe de ţărm decât ca la două sute de coţi. Când s-au pogorât pe ţărm au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine. Isus le-a zis: ,,Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.“ Simon Petru s-a suit în corăbioară şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari; şi cu toate că erau atâţia, nu s-a rupt mreaja. ,,Veniţi de prânziţi“ le-a zis Isus. Şi nici unul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: ,,Cine eşti?“ căci ştiau că este Domnul. Isus s-a apropiat, a luat pâinea şi le-a dat. Tot aşa a făcut şi cu peştele. Aceasta era a treia oară când se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morţi.“

 

Te-ai trudit o noapte întreagă să rezolvi problema ta? O săptămână? Un an? Mai mult?

Tu nu poţi rezolva singur problemele. Ai nevoie de ajutor. Ai nevoie de o vorbă de la Domnul.

Recunoşti că ai nevoie de ajutor? Strigi către Domnul după ajutor?

Cum ţi se arată Domnul în nevoile tale?

Doamne, mulţumim că eşti gata să ne ajuţi în toate problemele din vieţile noastre.

Vrem să recunoaştem că Tu eşti cu noi şi ai grijă de noi chiar şi când nu merităm.

 

Domnul să binecuvânteze casa ta cu belşug de pâine!