Cât de mare este Dumnezeul tău? (14)

9 bigIsaia 40:12-31

Isaia 40:31

,,Dar cei ce se încred în Domnul

îşi înnoiesc puterea.”

Cât de mare este Dumnezeul tău?

Cum se vede că Te încrezi în El? Prin vorbele tale? Prin acţiunile tale? Ai putere cu Dumnezeu în rugăciune şi cu oamenii în slujire? Ce văd cei din casa ta în viaţa ta? Ce înţeleg ei despre Dumnezeul tău când se uită la felul în care tu îi tratezi?

Ce ştie copilul tău despre măreţia şi puterea lui Dumnezeu?

Învaţă pe copilul tău sau al altora să se încreadă în puterea Domnului şi să mulţumească Domnului pentru că are grijă de noi. Citeşte psalmi de mulţumire la sfârşitul zilei.

Citeşte şi memorează Psalmul 100 ,,Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului! Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui. Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem. Noi suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui. Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele. Căci Domnul este bun, bunătatea Lui ţine în veci şi credincioşia Lui din neam în neam.”

Încurajează pe copil să recunoască binecuvântările Domnului când tu citeşti din Biblie.

Cel mai puternic model este exemplul tău. Copilul te va imita pe tine şi va folosi cuvintele tale. În casă, la telefon, la cumpărături copilul va auzi vorbele tale şi le va repeta. Dacă te vei ruga înainte de masă, copilul va învăţa să fie recunoscător pentru mâncare.

Practica este mama învăţăturii. Ajută-l să repete cuvântul ,,mulţumesc” ori de câte ori e posibil, până va deveni un răspuns natural. Să nu fii frustrată dacă copilul uită. Nu fă scene de isterie. Ai răbdare. Laudă-l şi spune-i că acest cuvânt este aşa de frumos. Învaţă copilul să mulţumească altora pentru darurile primite de la ei. Mulţumind celor din jur pentru daruri, va dezvolta mulţumirea în el şi pentru darurile Domnului.

Roagă-te Domnului să dezvolte în copilul tău o inimă generoasă şi mulţumitoare. Încrederea în Dumnezeu ne dă o inimă mulţumită. Când ne încredem în El, primim putere.

Dacă învaţă să fie mulţumitor îşi va concentra atenţia asupra Domnului şi asupra altora în loc să fie egoist. Va ajunge să fie o mărturie pentru mulţi şi o bucurie pentru inima ta.

Oamenii mulţumitori sunt foarte plăcuţi şi aduc bucurie în jurul lor.

Spune ,,mulţumesc” de multe ori pe zi!

 

Doamne, inima mea este plină de încredere şi mulţumire!

 

Advertisements

La strâmtoare

Isaia 26:10-18

Isaia 26:16 „Doamne, ei Te-au căutat când erau la strâmtoare; au început să se roage când i-ai pedepsit.”

Dumnezeu va judeca pe cel rău. Cei răi s-ar putea să primească binecuvântări de la Domnul dar ei nu învaţă să se gândească la măreţia lui Dumnezeu şi la purtarea lor. Până cel rău va întâlni pe Creatorul, pe care L-a respins ca Salvator, cu bună ştiinţă, mai este timp, dar fiecare întârziere face mai grea decizia de a da mâna Dumnezeului dragostei şi eternităţii.

De-a lungul istoriei au fost mulţi tirani care au asuprit Israelul. Unde sunt ei acum? Au murit, au fost pedepsiţi, nimiciţi şi li s-a şters pomenirea.

 

Dar Dumnezeu a fost de partea poporului Israel. Nu şi-a retras puterea şi prezenţa Lui. Dumnezeu a lărgit teritoriul Israelului, a înmulţit poporul şi Şi-a arătat slava. Când poporul a fost la strâmtorare a strigat către Domnul şi s-au rugat când au fost pedepsiţi. Dumnezeu disciplinează poporul ca să se întoarcă la El. Poporul a recunoscut condiţia lor când erau departe de faţa Domnului: „cum se zvârcoleşte o femeie însărcinată, gata să nască şi cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, aşa am fost noi…am zămislit, am simţit dureri şi când să naştem, am născut vânt”.

 

Nu te uita la cei răi dacă le merge bine, că nu ştii sfârşitul lor.

Ţine minte că Dumnezeu este de partea ta. Nu şi-a retras puterea, nici prezenţa din viaţa ta.

 

Dacă ajungi la strâmtoare, strigă către Domnul şi roagă-te când eşti pedepsită (disciplinată) din cauza păcatului tău. Recunoaşte condiţia ta când eşti departe de faţa Domnului şi vino iar la El cu pocăinţă.

Cum Îl vezi pe Dumnezeu când eşti la strâmtoare?

Crezi că păcatul are consecinţe, chiar dacă este iertat?

Cum te rogi să nu ajugi departe de faţa Domnului?

Ţi-e greu să recunoşti starea ta şi să te întorci cu pocăinţă la El?

Te interesează mai mult imaginea ta în lume (cum te văd alţii) decât recunoaşterea stării tale şi pocăinţa?

 

Doamne, mulţumesc pentru prezenţa şi lucrarea Ta

în inima mea!