Răstignirea

jesus is aliveSENTINTA

Ca pe un hot  L-au   judecat
Pe  Cel  ce  a venit  din Slavă
Voiau  să  fie   vinovat,
Voiau  să-L  vadă o  epavă.

Dar El  era  fără  cusur
Venit să  dea la  oameni  stire
Că   printr-un trai  senin si pur
Ajunge-vor  la  fericire,

Că viata  fără  Dumnezeu
E doar  pustiu, nimicnicie,
Că  este  un  îngust  traseu
Spre  Plai  stelar si Vesnicie.

Stia  că  trebuia  să  moară
Avea  de-ndeplinit  un  plan
Lucrarea  Lui  atât  de  clară
A  dat la oameni sfânt  elan.

Dar  iubitorii  de traditii
N-au  acceptat  ce le spunea
N-au înțeles  ce investitii
In  El puteau cu toti  avea.

De-aceea căutau să-l prindă,
Să denigreze   ce  făcea
Ura  spre  El s-o mai  aprindă,
Spre  El, neprihănita  STEA.

L-au prins usor: printr-o trădare
Dar n-a  chemat ostiri  de  Sus
C-avea  o  vrednică  chemare
Si-un  nume  îndrăgit: ISUS.

Apoi le-a  spus cu-asa  iubire
Că  e  Mesia si-mpărat!
Soboru-atunci  s-a  supărat
Si-a  dat sentinta: RĂSTIGNIRE!

Sentinta  pusă-n aplicare
Era  o  scenă de  cosmar
Îl  torturau  cu  încântare
Iar El  răbda  cruntul  calvar.

L-au  pus pe lemnul de ocară
Bătând prin palme cuie  mari
Îl  schingiuiră  si-L  scuipară
Soldati  romani   cu  brate  tari.

Pilat n-a  vrut să  vadă  actul
Prin care-L  chinuiau cumplit
Căci cu Satan  făcură  pactul
Să  fie  Fiul  răstignit.

Dar  Fiul  se uita  cu milă
Si  la  evrei si la  romani
Stia  că  lumea  e  ostilă,
Că-n ea  există  multi dusmani.

Când era-n culme  agonia
A  glăsuit – cu  ochii-n sus
“Arată-ti, Tată, omenia
Si iartă-i pentru ce  mi-au spus,

Iartă-le-acum   nelegiuirea
Ei  nestiind  ce-nfăptuiesc
Să vadă  toti ce e  iubirea
Ce  vine  dintr-un  plai  ceresc.”

Si   a  intrat, senin, în moarte
Înfăptuind  ce era scris
Ca  cei ce  cred  să  aibă  parte
De  fericiri   de nedescris.

Iar  jertfa Lui, jertfă curată
Si azi  are  efect  sublim
Poate  să  spele  orice  pată
La  cei  ce la Mesia   vin.

George  Cornici / 13  Martie, 2008

Moartea Domnului Isus Cristos

Ioan 6:4 

*

„Paştele,

*

praznicul Iudeilor

*

erau aproape.“

*

Marcu 15:33-47  Moartea Domnului

Domnul Isus a murit pe cruce. A murit pentru că ne-a iubit şi vrea să ne ducă în cer. Numai oamenii care Îl iubesc şi Îl cred pe Domnul Isus vor ajunge în Împărăţia Lui.
Prietenii Domnului Isus au luat trupul mort al Domnului şi L-au aşezat într-un mormânt.

Marcu 15:33-47
„La ceasul al şaselea s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea. Şi în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani“ care, tălmăcit înseamnă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“ Unii din cei ce stăteau acolo, când L-au auzit, ziceau: „Iată, îl cheamă pe Ilie!“ Şi unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând: „Lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să-L pogoare de pe cruce!“ Dar Isus a scos un strigăt mare şi Şi-a dat duhul. Perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două de sus şi până jos. Sutaşul care sta în faţa lui Isus, când a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: „Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!“ Acolo erau şi nişte femei care priveau de departe. Printre ele erau: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel mic şi a lui Iose şi Salome, care, pe când era El în Galilea, mergeau după El şi-L slujeau şi multe alte femei care se suiseră împreună cu El la Ierusalim. Când s-a înserat, fiindcă era ziua pregătirii, adică ziua dinaintea Sabatului, a venit Iosif din Arimatea, un sfetnic cu vază al Soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să-i ceară trupul lui Isus. Pilat s-a mirat că murise aşa curând, l-a chemat pe sutaş şi l-a întrebat dacă a murit demult. După ce s-a încredinţat de la sutaş că a murit, i-a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, L-a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iose, se uitau unde-L puneau.“

Mulţi oameni care erau pe dealul răstignirii nu L-au înţeles pe Domnul Isus când a vorbit cu Tatăl. Înţelegi tu cuvintele Domnului Isus?
Cum bate inima ta când mărturiseşti altora că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu?
Cum aştepţi Împărăţia lui Dumnezeu?

Aşteaptă, şi pregăteşte-te pentru Împărăţia lui Dumnezeu!