Evrei 13:7, 17 ,,Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.”

Ce înseamnă să-mi aduc aminte de cei ce vestesc Cuvântul lui Dumnezeu?

Să îmi aduc aminte de ei în rugăciune? În fapte bune? În recunoştinţă? În vorbe de bine? Ca să-l binecuvântez?

Mă uit eu cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de viaţă? Cât de importantă este viaţa curată a unui om a lui Dumnezeu? Cum îmi doresc să fie sfârşitul vieţii mele?

Urmez eu credinţa celor ce vestesc Evanghelia?

Cât de mult ascult eu de cei ce mă învaţă Cuvântul?

Cât de supusă sunt eu autorităţii pe care Dumnezeu a pus-o în biserica mea?

Cât de mult realizez eu că cineva priveghează asupra sufletului meu?

Cât de mult înţeleg eu responsabilităţile mari pe care le au cei ce conduc biserica (au să dea socoteală de sufletele noastre).

Sunt eu o bucurie pentru păstorul meu şi pentru familia lui? Cum împiedic eu bucuria păstorului şi bucuria bisericii?

Suspină păstorul meu din cauza mea? Suspină fraţii meu din cauza mea?

Cât de mult veghez eu la menţinerea păcii şi unităţii în biserica mea?

Cât de mult mă rog pentru o închinare plăcută Domnului nu omului, o închinare care aduce transfromare şi putere, o închinare în Duh şi Adevăr în biserica mea?

Ce fac eu ca biserica mea să fie supusă autorităţii divine?

Doamne, ajută-mă să fiu o binecuvântare pentru păstorul meu

şi pentru biserica mea!

*

Doamne, ajut-mă să fiu o binecuvântare pentru toţi cei din jurul meu!

*

Doamne, binecuvântează pe păstorul meu şi familia lui!

Doamne, binecuvântează biserica mea!