Psalmul 90

2013aPsalms 90:1-17

O rugăciune

*

a lui Moise,

*

omul lui Dumnezeu

*

 Doamne,

Tu,

ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.

 Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!

 Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă fiii oamenilor!”

 Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca o strajă din noapte.

 Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi:

 înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.

 Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta.

 Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.

 Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.

 Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute şi noi zburăm.

Dar

cine

ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?

 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

 Întoarce-te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!

 Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.

 Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea!

 Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta şi slava Ta fiilor lor!

 Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!

1

 

Staulul inimii mele

rodica botanStaulul inimii mele

*

De Rodica Botan

*

Craciunul este sarbatoarea care mi-a fascinat copilaria.

Pentru vesnicie, cântarea “O noapte preasfintita”, va fi cea mai frumoasa cântare pe care am ascultat-o vreodata. Înainte de a citi cum s-a nascut acest cântec minunat am crezut ca, precis, pastorii l-au auzit de la îngeri si asa a ramas melodia printre noi. Si chiar daca melodia asta nu a fost cântata de îngeri, îmi pot doar imagina ce melodii minunate au cântat ei la ieslea Bethleemului… ce n-as da sa îi fi auzit…

Primii 25 de ani din viata i-am petrecut în Valea Jiului. Pe vremea copilariei mele, orasul Petrila, sediul unei exploatari miniere de carbuni, era murdar si plin de funingine… arata jalnic. Dar, în noaptea de Craciun, Dumnezeu se îndura de noi si albea totul… Si, pe lumina feerica a stelelor, mergeam cu colinda din casa în casa, ducând plini de bucurie cea mai minunata veste care a fost vreodata adusa omenirii. Ma trec fiori, ori de câte ori îmi amintesc… În Valea Plângerii am trait clipe înaltatoare în fiecare ajun de Craciun.

Am auzit multe predici despre Craciun… si despre faptul ca Printul Pacii S-a nascut într-un loc sarac, într-o iesle. Si, parca, cei care ne împartaseau Cuvântul o faceau cu parere de rau. Domnul Domnilor S-ar fi cuvenit sa Se nasca într-un palat bogat, nu în simplitate si saracie. Numai ca atunci n-ar mai fi venit la noi, cei nevoiasi ; si n-ar mai fi fost Domnul nostru… Si vestea si miracolul Craciunului n-ar mai fi avut însemnatatea pe care o are pentru fiecare din noi.

M-am gândit zilele acestea la faptul ca inima mea nu este altceva decât un staul murdar… un loc friguros, umed, locuit de toate gândurile mele care behaie câteodata ca si animalele din staul si ma întrerup… si ma deranjeaza… Ca omenescul meu este prezent în toata splendoarea – ca adamicul din mine înca îsi pastreaza toate proprietatile omului alungat din Eden. Dar ca, în haosul si deranjul din staulul inimii  mele S-a nascut cea mai minunata faptura din lume… Si El face ca staulul meu, sarac si jalnic, sa straluceasca de lumina, cântec si bucurie… Ca faptura Printului Pacii aduce acolo esenta Dumnezeiasca, ce poate transforma cel mai jalnic si umil loc într-un loc de o importanta si o functie de neegalat.

Îmi place sa scriu… si simt nevoia sa împartasesc bucuria Craciunului din staulul inimii mele cu toti cei care vor sa se bucure cu mine. Nu toti avem acelasi staul… Al unora arata mai bine decât al meu… mult mai bine. Si cei cu staule mai frumoase sunt câteodata intrigati de cântarea care vine din staulele mai sarace… Dar trebuie sa întelegeti ca, cu cât staulul este mai mic si mai umil, cu atât bucuria adusa de prezenta Printului Pacii este mai mare… Cine ar putea sa opreasca aceasta bucurie ? Si, mai ales… de ce ?

Noaptea de Craciun… este noaptea în care si în ieslea inimii mele s-a petrecut un miracol… Si în saracia, frigul si murdaria ce se gasea acolo, Dumnezeu a hotarât sa trimita ce avea mai bun – pe Fiul Sau. Si-I voi cânta… si-I voi cânta… o vesnicie…