Oameni umili folositi de Dumnezeu

niciodataIacov 4:6b
*
,,Dumnezeu da har celor smeriti.”
*
*
Te-ai oprit vreodată să te gândeşti cât de mulţi oameni deosebiţi ai lui Dumnezeu provin din medii sociale umile?
Gândeşte-te la următorii oameni:
     1. Iosif a fost sclav şi prizonier.
     2. Moise şi David au fost păstori.
     3. Estera şi Daniel au fost deportaţi şi făceau parte dintr-un neam detestat.
     4. Iosif a fost tâmplar, iar Maria o fată simplă dintr-un sătuc.
     5. Simeon şi Ana au fost profeţi fără mare faimă.
     6. Petru, Iacov şi Ioan au fost pescari.
     7. Dorca a fost croitoreasă.
     Priveşte cum i-a folosit şi i-a înălţat Dumnezeu pe aceşti oameni umili, datorită faptului că ei L-au pus pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa lor.
     1. Iosif a devenit al doilea după Faraon în conducerea Egiptului ~Genesa 41:40, 41~
     2. Moise şi David au devenit conducătorii lui Israel ~Exod. 3:9-11; 1 Samuel 16:1, 11-13~
    3. Daniel a devenit prim-ministru în Babilon ~Daniel 2:47-49~, iar Estera împărăteasa Persiei şi a salvat poporul lui Dumnezeu de la pieire ~Estera 8~
     4. Iosif, tâmplarul, a fost ales „tatăl vitreg” al Fiului lui Dumnezeu, iar Maria, mama Lui ~Luca 1:26-35~
    5. Simeon şi Ana au fost folosiţi de Dumnezeu ca să profeţească despre copilul Isus şi să proclame cine este El şi de ce a venit pe pământ ~Luca 2:25-38~
     6. Petru, Iacov şi Ioan au devenit primii ucenici ai lui Isus şi prietenii Lui cei mai apropiaţi. Petru şi Ioan au scris prin inspiraţie divină câteva cărţi ale Bibliei ~Matei 17:1-3~
     7. Dorca a fost înviată din morţi şi mulţi s-au întors la Hristos din această cauză ~Fapt. 9:36-42~
     Şi apoi a fost Isus. Deşi era Fiul lui Dumnezeu, El S-a născut în cele mai umile condiţii, într-o familie săracă şi a fost pus într-o iesle. Nu S-a născut într-un spital vestit şi nici nu a fost aclamat de lume, aşa cum este aclamat un prinţ născut în Anglia. Doar păstorii umili au îngenuncheat lângă ieslea Lui să-I aducă omagiu. Când Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, El nu a trăit într-un palat măreţ precum alţi împăraţi. Odată a spus că vulpile au vizuini, iar păsările cuiburi, dar El nu avea un loc unde să-Si plece capul ~Matei 8:20~. Apoi S-a dat pe Sine în mâinile duşmanilor Săi ca să fie biciuit cu răutate, batjocorit şi scuipat. Apoi i-a lăsat să-L ţintuiască pe o cruce. El, Dumnezeul Atotputernic ~Isaia 9:6~, a permis, smerit, să se întâmple acestea, pentru că El ne-a iubit şi a venit să ne mântuiască.
     În Filipeni capitoul 2 ni ne spune: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Insuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor… De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult.” ~Filp. 2:5-7, 9~
_________________

 

Despre Dragoste

DESPRE  DRAGOSTE

love1 Ioan 4:8b

*

,,Dumnezeu

*

este

*

Dragoste.”

*

*

Cine ar putea oare cuprinde acest subiect, să-l dezvolte şi mai ales să aibă pretenţia că a reuşit să spună tot? Ce înseamnă ea, şi de fapt cu ce se confundă cel mai adesea? Definiţii găsim în toate dicţionarele, în toate limbile şi până la urmă trebuie să recunoaştem că este ceva bun, pozitiv. În linii mari numim dragostea ca fiind atracţia dintre oameni, după multiple criterii. Se întâmplă ca aceasta să fie ireversibilă, fără răspunsul cel puţin identic al celeilalte părţi şi atunci se naşte ceea ce noi definim suferinţa. Este cam ceea ce experimentăm noi în relaţiile interumane.

Totodată, în felul cum vedem noi lucrurile, avem de multe ori impresia că doar anumite categorii de oameni sunt capabile să iubească. Şi mai credem, pe bună dreptate că unii oameni nu merită deloc să fie iubiţi având în vedere derapajul lor de la normele comportamentale. Cu aceste elemente facem aprecieri şi ne încadrăm în societate. Totul se rezumă la simţurile noastre.

Oare despre ce fel de dragoste vorbeşte Domnul nostru când ne dă „o porunca nouă”? Este vorba de vreun omonim sau de sărăcia vocabularului?

Un prim text care vine să confirme diferenţa, este cel din Gen. 6,vers.2, când fiii lui Dumnezeu au văzut cum erau fetele oamenilor şi ca urmare, le-au luat de neveste. În total contrast, Isaac în cap. 24 din prima carte, îşi primeşte nevasta din mâna lui Dumnezeu şi apoi a iubit-o. (vers.67) În primul exemplu, lucrarea omului a stârnit mânia lui Dumnezeu, urmarea fiind potopul, în cel de-al doilea promisiunea merge mai departe prin Isaac şi Rebeca.

Următoarea treaptă o găsim scrisă în Levitic 19, vers. 18., reluată de Domnul în predica de pe munte şi de apostolul Pavel în  epistola către Romani. Moise spune  poporului  să nu se răzbune şi nici să nu fie supărat pe fiii lui Israel. În acest context el adaugă ceva peste puterile lor. Dacă trebuie să renunţe la revanşă, şi să le treacă chiar şi supărarea, de-acum el le cere să-i şi iubească, şi nu oricum ci ca pe ei însuşi. E mult prea mult, mai ales că sunt şi nevoiţi să trăiască în condiţii de călătorie. Şi, peste toate acestea, nimic de negociat pentru că Domnul vorbeşte. Ce fel de dragoste pot ei să ofere? Cât de mult se iubeau ei pe sine pentru a valorifica o grilă la superlativ? Dacă celelalte porunci erau cât de cât „omeneşti” pentru că ţineau de un anumit statut personal de înţelegere şi educaţie, această aplicaţie nu-şi are corespondent în priceperea lor. Pentru că este precursoarea renunţării definitive la „eu”, pentru că este imaginea iubirii fără limite a unui Dumnezeu deja sângerând, pentru că „sine”-ul lui Dumnezeu este vărsat în Fiul omului, evreii scoşi din Egipt nu s-au putut împăca deloc cu acest tip de iubire. Pentru Isaac şi Rebeca a fost suficient să ridice ochii ca să intre în „da-ul” lui Dumnezeu, în timp ce poporul a nesocotit toate poruncile până la lecţia babiloniană.

Deşi pleacă de la iubirea pentru aproape, nivelul de dragoste pentru vrăşmaşi, din Matei 5, 43-48 este incandescent. Este de altfel condiţia desăvârşirii. Este altceva. Acelaşi cuvânt dar o altă semnificaţie. Să iubeşti pe vrăşmaşi. Aşa direct, fără ocolişuri. Vers. 44 parcă ne plasează într-o altă dimensiune. Să faci bine celui care te urăşte când noi nu suntem în stare să facem bine nici măcar celor care le suntem indiferenţi. Poate mai reuşim să întoarcem cu vreo răsplată, binele pe care alţii ni-l fac. Asta în cazul fericit când socotim că nu ne sunt datori.

Ne distribuim noi pe noi după un scenariu bine pus la punct dar cu o lipsă totală de conţinut. Nu ne aplaudă nimeni. Suntem la vers.46-47, şi nici nu vrem să plecăm de acolo pentru că este comod şi nu dă bătăi de cap. Cerem în schimb mereu lui Dumnezeu să ne mărească dragostea pentru El şi Imparatia Lui, (si nu este rau) dar uitam ca manifestarea acesteia implica renuntarea noastra la pasivitate si intrarea pe teren. Dragostea de acest tip se toarna, conditia este sa avem vase goale la noi. Iar acestea se obtin privind in stanga si dreapta noastra si citind cu inima 1Corinteni 13.

Cu dragostea pornita din simturile noastre, falimentul este asigurat.

Efeseni cap. 5 -2 face parte din motivarea noastra. O jertfa de bun miros-lui Dumnezeu.

 

Gilu Florea

Arad-Sega

9 februarie 2013

Psalmul 90

2013aPsalms 90:1-17

O rugăciune

*

a lui Moise,

*

omul lui Dumnezeu

*

 Doamne,

Tu,

ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.

 Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!

 Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă fiii oamenilor!”

 Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca o strajă din noapte.

 Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi:

 înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.

 Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta.

 Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.

 Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.

 Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute şi noi zburăm.

Dar

cine

ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?

 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

 Întoarce-te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!

 Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.

 Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea!

 Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta şi slava Ta fiilor lor!

 Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!

1

 

Legea şi Cuvântul

Isaia 5:24-30

*

Isaia 5:24b

„Au nesocotit

Legea Domnului oştirilor

şi au dispreţuit

Cuvântul Sfântului lui Israel.”

Cum ai explica tu cuiva ce este mânia lui Dumnezeu?

Dumnezeu ne pedepseşte pentru că ne iubeşte. Un părinte îl pedepseşte pe copil pentru a-l disciplina, pentru a-l învăţa ce e bine şi ce e rău.

Mânia lui Dumnezeu este reală.

Care oameni crezi că ar trebui să se teamă de mânia lui Dumnezeu? Eu cred că cei ce nu-L ascultă, Îl nesocotesc, Îl dispreţuiesc şi Îl ignoră.

Ce crezi că trebuia să ştie poporul Israel despre mânia lui Dumnezeu?

Îţi aminteşti de potop?

Îţi aminteşti de Sodoma şi Gomora?

Îţi aminteşti de şarpele de aramă?

Îţi aminteşti de Core, Datan şi Abiram?

Îţi aminteşti de blestemele scrise în cartea lui Moise, Deuteronom? Crezi că judecata (mânia) lui Dumnezeu a fost dreaptă? De ce crezi sau de ce nu crezi?

Te mângâie sau te tulbură judecata lui Dumnezeu?

Ce crezi despre faptul că Dumnezeu l-a lăsat pe popor să fie dus în robie (asiriană şi mai târziu în robia babiloniană)? Crezi că a fost un lucru bun?

Ce crezi că a vrut să-i înveţe Domnul prin robie?

Doamne, mulţumesc pentru Legea Ta şi pentru Cuvântul Tău. Ajută-mă să nu nesocotesc Legea Domnului oştirilor şi să nu dispreţuiesc Cuvântul Sfântului lui Israel. Mă uit în cuvântul scris în Scripturi şi văd ce li s-a întâmplat celor care au nesocotit şi au dispreţuit Cuvântul şi mă tem de mânia Domnului în viaţa mea, căci sunt o păcătoasă. De aceea vin să-mi cer iertare mereu şi mereu, ca să nu cad sub judecată. Ai milă de mine.

 

Doamne, pune Cuvântul Tău şi Legea Ta în inima mea!

Cercetaţi Scripturile

Ioan 5:39-47

„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică.  Dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă. Eu nu umblu după slava care vine de la oameni. Dar ştiu că nu aveţi în voi dragoste de Dumnezeu. Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi. Dacă va veni un altul în numele lui însuşi pe acela îl veţi primi. Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu? Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui, este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea. Căci, dacă l-aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?“

 

Oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu şi nu cercetează Scripturile. Pentru mulţi credincioşi Biblia este pe raft. Poporul piere din lipsă de cunoaştere a lui Dumnezeu. Mulţi umblă după slava lor şi îşi pun nădejdea în lucrurile trecătoare.

Mă rog pentru tine şi pentru mine să fim serioase cu citirea Bibliei şi cu rugăciunea ca să putem avea în noi dragoste de la Dumnezeu şi să nu umblăm după slava care vine de la oameni. Trebuie să cunoaştem Cuvântul ca să-l credem.

Cum te apropii tu de Domnul?

Eşti tu bucuroasă să cercetezi Scripturile?

Crezi tu ce citeşti?

Vrei să te rogi Domnului ca să ai timp de citire a Cuvântului şi timp de rugăciune în fiecare zi din anul acesta?

Fie aceasta ruga ta: „Cât despre mine, fericirea mea este să mă apropii de Domnul. Pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Lui.“ Psalmul 73:28

 

Tu cercetează Scripturile!