Banii mei sau sufletul tău

            Era o vara umedă şi rece, iar eu ma aflam pentru prima dată complet singură într-un oraş departe de familia mea. Eram fascinată, deoarece trăiam unul din visurile vieţii mele: acela de a fi pe picioarele mele independentă, atât emoţional cât şi financiar. Aveam: un serviciu mulţumitor, unde să locuiesc, libertate şi timp să mă opresc pe la magazine, să vizitez locuri interesante, şi să mănânc unde şi ce imi plăcea, apoi să mă întorc tot singură într-o garsonieră la capătul oraşului. Acesta a fost un loc pe care Dumnezeu l-a folosit pentru ca să mă înveţe multe lecţii. Încă de când m-am mutat acolo una dintre probleme erau cheltuielile mari pe care trebuia să le plătesc în fiecare lună pentru spaţiul respectiv. De cele mai multe ori mi se părea ca administratoarea greşea, dar mă străduiam să fiu amabilă şi să evit discuţiile tăiose şi explicaţiile. S-a întâmplat într-o lună sa nu fiu acasă tocmai cand s-au citit apometrele şi mi-a trecut în factura mea toată diferenţa de la apometrele vecinilor şi apometrul blocului. Am avut o factură „umflată” în luna aceea, însă am continuat să fiu amabilă, sperând ca în lunile următoare situaţia se va clarifica.

Când luam salariul îmi calculam şi împărţeam banii şi de cele mai multe ori suma reală a cheltuielilor o depăşea pe cea estimată şi acest lucru mă deranja. În luna care a urmat am citit din timp apometrele sperând că problema se va rezolva, însă nu era aşa simplu. Mai aveam 16 mc de apă caldă şi încă vreo 5 mc de apă rece de plătit. Nu imi venea sa cred! „Nu se poate” i-am spus administratoarei,“la fiecare final de săptămână eu plec la părinţii mei, nu locuieşte nimeni aici şi oricum a fi singură nu am cum să consum aşa multă apă”. „Dar cum să nu se poată” răspunse ferm femeia din faţa mea, „poate uiţi robinetele deschise cand pleci de acasa”. ,,Aşa ceva nu se întâmplă niciodată”, i-am spus vizibil iritată, „sigur sunt defecte ceasurile acelea”, la care ea izbucni intr-un râs dispreţuitor şi adăugă: „nu ai ce face trebuie să plăteşti, dar uite aş vrea să mă mai uit într-un registru să verfic, dar nu te aştepta la rezolvare”.

I-am promis să o caut săptămâna următoare să mai vorbim, pentru că nu mai supurtam discuţia în acest fel. Era prima dată cand mă confruntam singură cu astfel de probleme. Întotdeauna avusesem pe cineva cu cine să-mi împart problemele sau cine să le rezolve în locul meu. Dar acum mă simţeam aşa de singură şi eram aşa de supărată, şi pe situaţie, dar mai ales pe administratoare. Indiferenţa, răceala şi râsul ei mă faceau să o urăsc. Tot felul de gânduri de răzbunare erau în mintea mea. Tot sfârşitul acela de săptămână am adunat amărăciune în suflet şi gânduri de răzbunare. Nu mă puteam nici ruga şi nici linişti. Mă gândeam la ce cuvinte dure să îi spun şi la faptul că eram decisă sa plătesc foarte mult pentru dreptate de data aceasta. Eram sătulă de hoţie, corupţie, răutate şi egoism.

Luni seara, în drum spre biserică, mintea mea încă frământa la planuri de îndreptăţire şi pedepsire a netrebnicei administratoare. La un moment dat, un gând m-a făcut să mă opresc: „Ce ar face Isus în locul tău?” Oh, mi-am continuat drumul…nici nu voiam sa mă gândesc. Cu siguranţă El ar fi amabil, probabil ar plăti mai mult decât cheltuielile, şi ar vorbi frumos cu femeia aceia care nu merită nici puţină consideraţie, dar eu nu sunt aşa… mă gândeam. Eu nu mai suport să fiu tratată în felul acesta.

În timpul programului din biserică m-am mai liniştit şi am reuşit să Îi dăruiesc lui Dumnezeu problema cu administratoarea şi am început să simt pace in inimă. Pe drum spre casă mă gândeam cu groază la ziua care urma, mai ales la intâlnirea cu…şi îi spuneam acesta Domnului. La un moment dat El a început să îmi vorbescă şi mi-a spus: „ştii ce aş face Eu în locul tău?” Eram interesată, ce ai face Doamne? „aş fi mult mai interesat de sufletul administratoarei, decât de banii pe care trebuie să îi plătesc”. Oau, eram impresionată. Niciodată nu mă gândisem la acest lucru până acum. Doamne, vreau şi eu să fiu atunci aşa, Te rog, ajută-mă.
A doua zi mi-am făcut gândurile „roabe ascultării de Hristos” şi m-am rugat pentru înţelepciune şi putere, iar când am ajuns în faţa uşii toate vorbele mele de îndreptăţire şi răutate s-au topit şi a rămas doar dorinţa de a trata problema în aşa fel încât sufletul administratoarei pe care Domnul Îl iubea aşa de mult, să nu fie rănit în nici un fel. Am sunat la uşă tremurând şi cu toate că mi-aş fi dorit să nu o mai văd în veci, când a ieşit în prag cu aceiaşi expresie rece şi categorică, i-am răspuns printr-un zâmbet cald şi am rugat-o dacă are câteva minute să vorbim despre problema cu apa. „Nu am găsit niciun fel de eroare, asta este!” Atunci i-am cerut permisiunea să verific şi eu toată documentaţia. Am încercat să îi arăt că sunt supărată pe problemă şi numai pe problemă şi să o implic cumva în rezolvare. Până la urmă s-a arătat dispusă chiar să vină şi să mai vadă odată apometrele. După ce am deschis uşiţa de la ghena în care erau apometrele ne-am uitat la ele foarte atent şi am atins unul dintre ceasuri care se înegriseră complet din cauza umezelii existente în ghenă şi am descoperit marele mister împreună: ceasurile erau de fapt citite invers, şi nu aveam absolut nimic de plătit. Administratoarea a plecat mulţumită, dar eu eram mai mult decât fericită…pentru că am ieşit fără complicaţii, dar mai ales pentru că nu mi-am stricat relaţia normală pe care o aveam cu administatoarea.
Nu este un lucru mare a plăti sau a nu plăti o factură, poate vor spune unii oameni, dar Dumnezeu se implică şi în lucrurile mărunte şi ne învaţă lecţii valoroase dacă vrem să Îl ascultăm. I-am mulţumit lui Dumnezeu din toată inima că nu mi-a îngăduit să „trântesc vorbe” să rănesc şi să fac rău, pentru că rănind pe cei din jur ne facem şi nouă mult rău, umplându-ne de sentimente profunde de vinovăţie care aduc cu ele disperare, amărăciune şi care ne frâng inima. Apoi I-am mulţumit pentru minunata lecţie: în orice situaţie Domnul este mult mai interesat de oameni decât de bani. Noi trăim într-o lume anormală care sacrifică oameni pentru bani, dar Domnul vede valoarea dincolo de limitele nostre. El iubeşte chiar şi pe oamenii care nouă ni se par groaznici si despre care credem că nu merită bunătatea noastră. Când a murit pe cruce, eu cred că Domnul îi avea şi pe ei sădiţi in inima Lui, şi în momentul conflictelor El priveste spre noi, nu spre ei şi aşteaptă mult de la noi.
Veghind fiecare pas şi fiecare cuvânt pe care îl spunem, trăind în voia Lui, descoperim taina măreaţă de a fi copiii REGELUI.

By Anca Bordea, RVE- Cluj