Banii mei sau sufletul tău

Anca 2Banii mei sau sufletul tău

           

            Era o vara umedă şi rece, iar eu ma aflam pentru prima dată complet singură într-un oraş departe de familia mea. Eram fascinată, deoarece trăiam unul din visurile vieţii mele: acela de a fi pe picioarele mele independentă, atât emoţional cât şi financiar. Aveam: un serviciu mulţumitor, unde să locuiesc, libertate şi timp să mă opresc pe la magazine, să vizitez locuri interesante, şi să mănânc unde şi ce imi plăcea, apoi să mă întorc tot singură într-o garsonieră la capătul oraşului. Acesta a fost un loc pe care Dumnezeu l-a folosit pentru ca să mă înveţe multe lecţii. Încă de când m-am mutat acolo una dintre probleme erau cheltuielile mari pe care trebuia să le plătesc în fiecare lună pentru spaţiul respectiv. De cele mai multe ori mi se părea ca administratoarea greşea, dar mă străduiam să fiu amabilă şi să evit discuţiile tăiose şi explicaţiile. S-a întâmplat într-o lună sa nu fiu acasă tocmai cand s-au citit apometrele şi mi-a trecut în factura mea toată diferenţa de la apometrele vecinilor şi apometrul blocului. Am avut o factură „umflată” în luna aceea, însă am continuat să fiu amabilă, sperând ca în lunile următoare situaţia se va clarifica.

Când luam salariul îmi calculam şi împărţeam banii şi de cele mai multe ori suma reală a cheltuielilor o depăşea pe cea estimată şi acest lucru mă deranja. În luna care a urmat am citit din timp apometrele sperând că problema se va rezolva, însă nu era aşa simplu. Mai aveam 16 mc de apă caldă şi încă vreo 5 mc de apă rece de plătit. Nu imi venea sa cred! „Nu se poate” i-am spus administratoarei,“la fiecare final de săptămână eu plec la părinţii mei, nu locuieşte nimeni aici şi oricum a fi singură nu am cum să consum aşa multă apă”. „Dar cum să nu se poată” răspunse ferm femeia din faţa mea, „poate uiţi robinetele deschise cand pleci de acasa”. ,,Aşa ceva nu se întâmplă niciodată”, i-am spus vizibil iritată, „sigur sunt defecte ceasurile acelea”, la care ea izbucni intr-un râs dispreţuitor şi adăugă: „nu ai ce face trebuie să plăteşti, dar uite aş vrea să mă mai uit într-un registru să verfic, dar nu te aştepta la rezolvare”.

I-am promis să o caut săptămâna următoare să mai vorbim, pentru că nu mai supurtam discuţia în acest fel. Era prima dată cand mă confruntam singură cu astfel de probleme. Întotdeauna avusesem pe cineva cu cine să-mi împart problemele sau cine să le rezolve în locul meu. Dar acum mă simţeam aşa de singură şi eram aşa de supărată, şi pe situaţie, dar mai ales pe administratoare. Indiferenţa, răceala şi râsul ei mă faceau să o urăsc. Tot felul de gânduri de răzbunare erau în mintea mea. Tot sfârşitul acela de săptămână am adunat amărăciune în suflet şi gânduri de răzbunare. Nu mă puteam nici ruga şi nici linişti. Mă gândeam la ce cuvinte dure să îi spun şi la faptul că eram decisă sa plătesc foarte mult pentru dreptate de data aceasta. Eram sătulă de hoţie, corupţie, răutate şi egoism.

Luni seara, în drum spre biserică, mintea mea încă frământa la planuri de îndreptăţire şi pedepsire a netrebnicei administratoare. La un moment dat, un gând m-a făcut să mă opresc: „Ce ar face Isus în locul tău?” Oh, mi-am continuat drumul…nici nu voiam sa mă gândesc. Cu siguranţă El ar fi amabil, probabil ar plăti mai mult decât cheltuielile, şi ar vorbi frumos cu femeia aceia care nu merită nici puţină consideraţie, dar eu nu sunt aşa… mă gândeam. Eu nu mai suport să fiu tratată în felul acesta.

În timpul programului din biserică m-am mai liniştit şi am reuşit să Îi dăruiesc lui Dumnezeu problema cu administratoarea şi am început să simt pace in inimă. Pe drum spre casă mă gândeam cu groază la ziua care urma, mai ales la intâlnirea cu…şi îi spuneam acesta Domnului. La un moment dat El a început să îmi vorbescă şi mi-a spus: „ştii ce aş face Eu în locul tău?” Eram interesată, ce ai face Doamne? „aş fi mult mai interesat de sufletul administratoarei, decât de banii pe care trebuie să îi plătesc”. Oau, eram impresionată. Niciodată nu mă gândisem la acest lucru până acum. Doamne, vreau şi eu să fiu atunci aşa, Te rog, ajută-mă.
A doua zi mi-am făcut gândurile „roabe ascultării de Hristos” şi m-am rugat pentru înţelepciune şi putere, iar când am ajuns în faţa uşii toate vorbele mele de îndreptăţire şi răutate s-au topit şi a rămas doar dorinţa de a trata problema în aşa fel încât sufletul administratoarei pe care Domnul Îl iubea aşa de mult, să nu fie rănit în nici un fel. Am sunat la uşă tremurând şi cu toate că mi-aş fi dorit să nu o mai văd în veci, când a ieşit în prag cu aceiaşi expresie rece şi categorică, i-am răspuns printr-un zâmbet cald şi am rugat-o dacă are câteva minute să vorbim despre problema cu apa. „Nu am găsit niciun fel de eroare, asta este!” Atunci i-am cerut permisiunea să verific şi eu toată documentaţia. Am încercat să îi arăt că sunt supărată pe problemă şi numai pe problemă şi să o implic cumva în rezolvare. Până la urmă s-a arătat dispusă chiar să vină şi să mai vadă odată apometrele. După ce am deschis uşiţa de la ghena în care erau apometrele ne-am uitat la ele foarte atent şi am atins unul dintre ceasuri care se înegriseră complet din cauza umezelii existente în ghenă şi am descoperit marele mister împreună: ceasurile erau de fapt citite invers, şi nu aveam absolut nimic de plătit. Administratoarea a plecat mulţumită, dar eu eram mai mult decât fericită…pentru că am ieşit fără complicaţii, dar mai ales pentru că nu mi-am stricat relaţia normală pe care o aveam cu administatoarea.
Nu este un lucru mare a plăti sau a nu plăti o factură, poate vor spune unii oameni, dar Dumnezeu se implică şi în lucrurile mărunte şi ne învaţă lecţii valoroase dacă vrem să Îl ascultăm. I-am mulţumit lui Dumnezeu din toată inima că nu mi-a îngăduit să „trântesc vorbe” să rănesc şi să fac rău, pentru că rănind pe cei din jur ne facem şi nouă mult rău, umplându-ne de sentimente profunde de vinovăţie care aduc cu ele disperare, amărăciune şi care ne frâng inima. Apoi I-am mulţumit pentru minunata lecţie: în orice situaţie Domnul este mult mai interesat de oameni decât de bani. Noi trăim într-o lume anormală care sacrifică oameni pentru bani, dar Domnul vede valoarea dincolo de limitele nostre. El iubeşte chiar şi pe oamenii care nouă ni se par groaznici si despre care credem că nu merită bunătatea noastră. Când a murit pe cruce, eu cred că Domnul îi avea şi pe ei sădiţi in inima Lui, şi în momentul conflictelor El priveste spre noi, nu spre ei şi aşteaptă mult de la noi.
Veghind fiecare pas şi fiecare cuvânt pe care îl spunem, trăind în voia Lui, descoperim taina măreaţă de a fi copiii REGELUI.

By Anca Bordea, RVE- Cluj

Cu cine eşti conectat?

viitorIsaia 24:1-13

Isaia 24:3b

„Domnul

a

hotărât aşa.”

Care este nesiguranţa în care te zbaţi astăzi? Tânjeşti după un simţământ de stabilitate în familia ta sau la locul tău de muncă?

Cum Îl vezi pe Dumnezeu în mijlocul schimbărilor globale? Cum vezi viitorul lumii? Cum vezi ziua de mâine, anul viitor, eternitatea? Ce este sigur?

Veştile bune sunt mai bine primite decât avertizările. Trăim într-o lume periculoasă. Oamenii de-a lungul istoriei s-au întrebat dacă va veni dreptatea şi judecata lumii. Da, Dumnezeu va pedepsi răul. Dumnezeu deţine autoritatea finală. El este Judecătorul pământului. Ne spune cum va fi sfârşitul.

Cu toţii alergăm şi ne purtăm ca şi cum nimic nu se va sfârşi. Ne grăbim de fapt să ajungem la sfârşit, la timpul judecăţii. Pământul va fi în tăcere. Poate pentru că oamenii vor fi puţini din cauza nenorocirilor, poate că Domnul va distruge tehnologia care astăzi ne ţine conectaţi aşa încât ne dă iluzia de independenţă faţă de Dumnezeu şi nu suntem conectaţi cu Cel ce este veşnic.

Pentru că Dumnezeu este plin de compasiune pentru creaţia Lui, ne spune dinainte ce va face.

Cu toate că va fi mare dezastru, harul lui Dumnezeu va dovedi că vor fi supravieţuitori (24:6b).

Când oamenii cunosc ce va face Dumnezeu în viitor, au încredere, se bizuiesc pe El şi au pace în mijlocul evenimentelor vieţii.

Destinul veşnic cu Dumnezeu dă linişte celui ce crede.

Crede astăzi vestea cea bună că este un Salvator. Tu ai un viitor şi o nădejde prin credinţă.

 

Doamne, inima mea este plină de încredere

în ce priveşte viitorul!

 

România, La mulţi ani!!!

rom

 

ROMANIA, LA MULTI ANI!
Simbata Romania implineste 94 de ani de la Marea Unire! Ii spunem la Multi Ani si cerem binecuvintarile lui Dumnezeu peste ea! E bine pentru o natiune sa-si puna soarta in mina lui Dumnezeu si sa-I ceara calauzirea. Mai ales in aceste vremuri tulburi cind natiunea se framinta cu alegerile. E bine ca Romania sa-si aminteasca ca bunastarea ei depinde de Dumnezeu nu de omul muritor. Politicienii, Executivul, legiuitorii nu i-o pot da. Daca Romania a ajuns la 94 de ani si azi e mai libera, mai in siguranta si mai prospera ca nici o data in istoria ei, asta se datoreaza doar dragostei si milei lui Dumnezeu. Si a faptului ca generatiile de dinaintea noastra, cu mult mai simple si sarace ca noi, au fost credincioase lui Dumnezeu si au pastrat si pretuit valorile crestine.

E frumos, deci, sa ne indreptam gindurile catre Dumnezeu in aceste zile. Zilele trecute Uganda a sarbatorit 50 de ani de independenta. A implinit 50 de ani. In 1962 si-a obtinut independenta de sub tutela britanica. La a 50-a aniversare Uganda si-a intors fata spre Dumnezeu, i-a multumit pentru libertate si i-a cerut calauzirea spre viitor. Nu a celebrat cu festivaluri ori celebrari destrabalate. Dimpotriva, presedintele ei, un crestin, a cerut natiunii sa celebreze cei 50 de ani de libertate cu post si rugaciune, marturisirea pacatele, si sa ceara iertarea lui Dumnezeu. Presedintele si-a marturist propriile pacate in public si a dedicat viitorul natiunii lui Dumnezeu. http://www.wnd.com/2012/11/ugandan-president-repents-of-personal-national-sins/print/

Si Romania are nevoie de astfel de lideri politici. In loc de vulgaritate si murdarie morala, curatenie de inima si moralitate. In loc de murdarie in Parlament, sfintenie si motivarea natiunii la curatie morala. In loc de alergare dupa lucrurile materiale, cautarea si alergarea dupa valorile spirituale crestine.

Ne-am gindit potrivit ocaziei sa publicam din nou, asa cum am facut-o acum un an, o Proclamatie rostita de primul presedinte american George Washington in 1789. Este un mesaj spiritual in care Presedintele aminteste Americii ca isi datoreaza libertatea si bunastarea doar lui Dumnezeu, “dadatorul tuturor lucrurilor bune.” Proclamatia din 1789 a stabilit in mod oficial ultima zi de joi a lui noiembrie ca ,,Zi a Multumirii” pentru intreaga natiune americana. Uram si noi Romaniei binecuvintarile lui Dumnezeu, amintindu-i ca fara El nu se poate astepta la un viitor binecuvintat. Supravietuirea multiseculara cu care ne mindrim se datoreaza in primul rind credintei pe care noi si cei de dinaintea noastra au avut-o in Dumnezeu, si respectului deosebit pe care l-au avut fata de valori, in primul rind viata, familia si casatoria. Doar aceste institutii ne pot asigura supravietuirea si in viitor. Bizuinta pe lucrurile trecatoare ori structurile europene nu se pot substitui acestor garantii incercate de timp.

Proclamatia Prezidentiala a Multumirii (1789)

CONSIDERIND ca este datoria fiecarei natiuni sa recunoasca providenta Dumnezeului celui Atotputernic, sa asculte de voia Lui, sa-I fie multumitoare pentru binecuvintarile Lui, si sa Îi implore in umilinta protectia si bunavointa; si avind in vedere ca ambele Camere ale Congresului, prin comitetele lor comune, mi-au cerut sa “recomand poporului Statelor Unite o Zi Publica a Multumirii si Rugaciunii, sa fie tinuta prin rugaciuni din inimi multumitoare pentru multele si evidentele binecuvintari ale Dumnezeului Celui Atotputernic, in special dindu-le oportunitatea sa-si stabileasca in  pace o forma de guvernamint pentru siguranta si fericirea proprie;”

Recomand si desemnez ca Joi, Noiembrie DouaZecisiSase, sa fie devotata de cetatenii acestui Stat in onorarea marei si glorioase Fiinte care este Creatorul binevoitor al tuturor lucrurilor bune care au fost, sunt, si vor fi; ca toti sa ne unim in acea zi sa-I dam rugaciunile noastre sincere si umile pentru purtarea de grija plina de dragoste si protectia oamenilor acestei tari inainte de a deveni o natiune; pentru harul mult si evident si interventiile facute de el in razboiul care tocmai s-a terminat; pentru linistea, unitatea, si bunastarea de care toti am avut parte de atunci incoace; pentru ca am putut in liniste si intelegere sa formam Constitutii pentru guvernare in siguranta si fericire, cit si pentru Constitutia nationala care am adaopta-o recent; pentru libertatea civila si religioasa cu care suntem binecuvintati; pentru mijloacele de care dispunem sa obtinem si sa transmitem invataturi folositoare; si, in general pentru toate binecuvintarile, multe si diferite care El in bunavointa Lui a socotit de bine sa ni le dea.

Iar apoi, ca sa ne unim si in umilinta sa facem rugaciuni si cereri cu reverenta catre marele Domn si Stapin al Natiunilor si sa-L rugam sa ierte pacatele natiunii si altele; sa ne imputerniceasca pe toti, in public sau in casele noastre, sa ne facem datoria fata de societate; sa facem din Guvernul National o binecuvintare pentru toti oamenii, fiind in permanenta un Guvern intelep, drept, si de drept, cu legi drepte care sa fie aplicate in intregime si de buna credinta; sa protejeze si sa calauzeasca toate natiunile (in special pe cele care ne-au aratat bunavointa); si sa le binecuvinteze cu stapiniri bune, pace, si intelegere; sa promoveze cunosterea si practicarea adevaratei religii si virtuti, si sa creasca cunostinta intre ele si noi; si, in general, sa acorde intregii umanitati o prosperitate paminteaca cum El o socoteste mai potrivita.

Data si semnata de mine, in orasul New York, in ziua de Trei Octombrie, in Anul Domnului Nostru, O Mie Sapte Sute Optzeci si Noua.

Gaorge Washington, Presedinte
Statele Unite ale Americii

Versiunea Engleza

WHEREAS it is the duty of all nations to acknowledge the providence of Almighty God, to obey His will, to be grateful for His benefits, and humbly to implore His protection and favor; and Whereas both Houses of Congress have, by their joint committee, requested me “to recommend to the people of the United States a DAY OF PUBLIC THANKSGIVING and PRAYER, to be observed by acknowledging with grateful hearts the many and signal favors of Almighty God, especially by affording them an opportunity peaceably to establish a form of government for their safety and happiness:”

NOW THEREFORE, I do recommend and assign THURSDAY, the TWENTY-SIXTH DAY of NOVEMBER next, to be devoted by the people of these States to the service of that great and glorious Being who is the beneficent author of all the good that was, that is, or that will be; that we may then all unite in rendering unto Him our sincere and humble thanks for His kind care and protection of the people of this country previous to their becoming a nation; for the signal and manifold mercies and the favorable interpositions of His providence in the course and conclusion of the late war; for the great degree of tranquility, union, and plenty which we have since enjoyed; for the peaceable and rational manner in which we have been enable to establish Constitutions of government for our safety and happiness, and particularly the national one now lately instituted;- for the civil and religious liberty with which we are blessed, and the means we have of acquiring and diffusing useful knowledge;- and, in general, for all the great and various favors which He has been pleased to confer upon us.
And also, that we may then unite in most humbly offering our prayers and supplications to the great Lord and Ruler of Nations and beseech Him to pardon our national and other transgressions; – to enable us all, whether in public or private stations, to perform our several and relative duties properly and punctually; to render our National Government a blessing to all the people by constantly being a Government of wise, just, and constitutional laws, discreetly and faithfully executed and obeyed; to protect and guide all sovereigns and nations (especially such as have shown kindness unto us); and to bless them with good governments, peace, and concord; to promote the knowledge and practice of true religion and virtue, and the increase of science among them and us; and, generally to grant unto all mankind such a degree of temporal prosperity as he alone knows to be best.
GIVEN under my hand, at the city of New York, the third day of October, in the year of our Lord, one thousand seven hundred and eighty-nine.

Signed: George Washington
Source: The Massachusetts Centinel, Wednesday, October 14, 1789

(Alianţa Familiilor din România)