30 Septembrie

30 Septembrie

Geneza 31:1-55

Geneza 31:3: ,,Atunci, Domnul i-a zis lui Iacov: „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi în locul tău de naştere; şi Eu voi fi cu tine.”

Dumnezeu este cu noi în încercare şi ne ajută să câştigăm înțelepciune și experienţa de care avem nevoie. Prin încercările lui, Iacov a câştigat experienţă și înțelepciune. De-a lungul vieţii, câştigăm multă experienţă și ceva înțelepciune. Experienţa ne şlefuieşte. Dar care este atitudinea mea? Nu sunt o victimă!

Care este motivaţia mea? Să fiu o binecuvântare pentru alţii? Testul, încercarea este un mod al lui Dumnezeu de a ne binecuvânta, de a-Și demonstra  puterea şi grija Lui faţă de noi. Dacă totul este liniştit, ni se pare că așa este normal. Când ajungem la necaz, ne rugăm mai mult, cerem şi căutăm ajutor la alţii. Dumnezeu creează situaţii ca să Îşi demonstreze puterea (El poate să îmi dea un job mie, nu altora care ar fi mai calificaţi), grija (în nevoi) şi mângâierea (când avem nevoie de vindecare trupească sau sufletească).

Nu contează ce fel de încercare vine în viaţa mea, Dumnezeu face un lucru bun pentru mine, dacă răspund prin credinţă! Noi ne rugăm şi El Îşi demonstrează puterea. Dacă nu avem încercări, cum vom înţelege cine este Dumnezeu? Câteodată, nu înţelegem încercările şi acţionăm greşit. Atenţie! Există un pericol: câteodată, când Dumnezeu lucrează în viaţa mea, alţii vin să mă ajute, să mă scape, fără să ştie ce face Domnul în viaţa mea. Uneori, oamenii vor să ne scoată din situaţia în care Dumnezeu ne-a pus ca să Îşi descopere puterea şi grija, să ne pregătească pentru ceva ce alţii nu pot înţelege. Dacă nu lăsăm pe cineva să-şi înveţe lecţia, vom suferi şi persoana în cauză va trebui să mai treacă încă o dată pe acolo. De aceea, relaţia cu Dumnezeu este foarte personală şi fiecare trebuie să audă de la Domnul ce are de făcut. Poate că Dumnezeu are lucrarea cea mai mare în viaţa celor încercaţi şi noi stricăm planul Său. Încercarea este o pregătire dureroasă pentru ceea ce Dumnezeu are în plan.

Dumnezeu are un scop etern şi veşnic prin încercare şi anume: să producă imaginea lui Hristos în noi. El are un scop divin în fiecare încercare. Ştie unde suntem, unde trebuie să ajungem şi ne asistă pe drum. Încercarea este benefică.

Încercarea ne echipează ca să fim o binecuvântare pentru alţii. Dumnezeu vrea să ne echipeze pentru ceea ce avem de făcut. Vreau eu să fiu echipată să ajut pe cineva care trece prin încercare? Fără încercare, nu putem să fim binecuvântări pentru alţii.

2 Corinteni 1:3-4: ,,Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să îi putem mângâia pe cei care se află în vreun necaz!”

Crezi că se merită să trecem prin încercare pentru ca Dumnezeu să ne facă o binecuvântare pentru alţii, pentru tot restul vieţii?

Doamne, dă-ne înţelepciunea de sus ca să înţelegem încercările vieţii.

Doamne, Tu mă pregăteşti ca să fiu o binecuvântare pentru alţii!

29 Septembrie

29 Septembrie

Geneza 31:1-55

Geneza 31: 3: ,,Atunci, Domnul i-a zis lui Iacov: „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi în locul tău de naştere; şi Eu voi fi cu tine.”

Dumnezeu este cu noi în încercare. Dumnezeu a fost cu Iacov prin încercările din viaţa lui. Care este scopul lui Dumnezeu prin încercare? Dumnezeu testează credinţa noastră ca să se vadă dacă ea este autentică.

1 Petru 1:6-7: ,,În ea (mântuire) voi vă bucuraţi mult, cu toate că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos.”

Chiar dacă trecem prin încercare, credem și ne bucurăm că Dumnezeu este cu noi şi dovedim că avem o credinţă adevărată. Crezi că se merită să treci prin încercare ca Dumnezeu să-ţi mărească, să-ţi întărească, să-ţi  solidifice  credinţa? Credinţa netestată nu este statornică, nu este autentică. Este numai o teorie, nu te poţi baza pe ea.

Încercarea ne formează credinţa. Să ne rugăm pentru înţelepciune, căci Dumnezeu ne trimite teste ale credinţei ca să vedem dacă suntem sau nu înţelepţi.

Dumnezeu testează devotamentul (ascultarea) nostru faţă de El. Îl asculţi tu pe Domnul? Singurul fel prin care ştim cât de ascultători suntem, este vizibil atunci când ascultarea este testată. Noi creştem când suntem testaţi, dacă facem decizii înţelepte. Unele circumstanţe sunt foarte grele (acasă, la lucru, la biserică), dar cum răspundem? Dacă răspundem conform principiilor biblice, dezvoltăm devotamentul nostru faţă de Hristos.

Dumnezeu testează curăţia noastră prin încercare (ca să fim curaţi, curăţiţi). Testul aduce la suprafaţă atitudini pe care nu ştiam că le avem (dispreţ, judecăţi, prejudecăţi, răutate, mânie, resentimente, fățărnicie, mândrie, necinste, lăcomie, lipsă de respect etc.). Ce anume nu ar trebui să aparţină vieţii mele? Testul va scoate la iveală răul. Dacă se intensifică încercarea, pentru că eu nu ţin cont de atitudinile mele greşite,  trebuie să mă opresc şi să fac ordine în viaţa mea. Lucrurile care ne împiedică să primim binecuvântările Domnului sunt scoase la suprafaţă prin încercare şi apoi, trebuie părăsite.

             Doamne, preţuiesc credinţa, ascultarea şi curăţia!

Doamne, Îți mulţumesc pentru că eşti cu mine în încercare!

 

28 Septembrie

28 Septembrie

Geneza 31:1-55

Geneza 31:3 : ,,Atunci, Domnul i-a zis lui Iacov : „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi în locul tău de naştere ; şi Eu voi fi cu tine.”

Domnul i-a vorbit lui Iacov când era  încercat şi el a luat decizia să-L asculte. Cum luăm noi deciziile? Ce vrea Dumnezeu de la mine când trec prin încercări? Ce trebuie să înţeleg?

În primul rând, trebuie să înţeleg „sursa” încercărilor.

Unele încercări sunt rezultatul, consecinţele deciziilor greşite.

Unele încercări sunt venite din partea oamenilor care ne fac rău.

Unele încercări le experimentăm pentru că trăim într-o lume decăzută  (plină de moarte, boli, furtuni, cutremure etc.).

Unele încercări vin de la cel rău.

Unele încercări vin de la Domnul.

Dumnezeu trimite sau permite încercări.

Atunci când suntem în încercări, trebuie să evităm atitudinea greşită! Atitudinea contează. Cum înfruntăm încercarea? Înţelepciunea ne ajută să înfruntăm încercarea cu încredere în Dumnezeu, Cel care ştie tot, şi cu dorinţa de a birui. Dumnezeu ne dă înţelepciune, căci El vrea să fim biruitori, dar trebuie să ne rugăm pentru înţelepciune. Atitudinea greşită este atunci când spunem că nu ştim şi nu înţelegem de ce avem greutăţi, când ne plângem, când îi învinovăţim pe alţii, când spunem că nu ne face bine încercarea, când ne întrebăm retoric: ,,Ce lucru bun poate să facă o asemenea situaţie?” şi când Îl întrebăm pe Dumnezeu, fără să căutăm un răspuns: ,,De ce, Doamne? De ce, Doamne?”.  Această atitudine duce la frustrare, la descurajare şi la lipsa păcii.

Rugăciunea este prima atitudine bună. Cere înţelepciune, căci Dumnezeu vrea să avem înţelepciune.

Doamne, prin puterea mea nu reuşesc; dacă pun întrebări greşite, nu este bine. Mă gândesc să nu pierd ocazia de a vedea o oportunitate prin care Tu să lucrezi în viaţa mea. De aceea, vreau să am o atitudine bună în încercare. Tu mă ajuţi să nu cred că încercarea nu are rost, sau nu este necesară, să nu mă cred victimă, să nu îi învinovăţesc pe alţii, să nu îmi plâng de milă, să nu mă simt învinsă şi neajutorată, să nu caut ajutor în locuri greşite.

Dacă înţelegem scopul lui Dumnezeu în încercări, vom vedea că prin ele Dumnezeu lucrează în noi maturitatea în credinţă şi ne face să simţim bucurie pentru ceea ce face El. Dacă Îl ignorăm pe Dumnezeu, s-ar putea să fim controlate de firea pământească şi ne pierdem bucuria.

Doamne, Tu mă ajuţi să înţeleg scopul Tău prin încercările vieţii!

26 Septembrie

26 Septembrie

Geneza 31:1-55

Geneza 31: 3: ,,Atunci, Domnul i-a zis lui Iacov: „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi în locul tău de naştere; şi Eu voi fi cu tine.”

Reîntoarcerea acasă, în Canaan, probabil a fost tot timpul în mintea lui Iacov. Acum din cauza atitudinii lui Laban şi a fiilor lui, s-a hotărât să plece de la socrul său. De fapt, şi Dumnezeu i-a confirmat acest lucru şi i-a promis protecţia Lui pe drum.  Călătoria lui Iacov este ca o imagine a relaţiei noastre cu Dumnezeu, o imagine a călătoriei noastre spre Canaanul ceresc. La fiecare intersecţie a vieţii, credinciosul este chemat să privească la Domnul ca să primească descoperire, călăuzire în orice decizie şi putere ca să trăiască în lumină (curăţie).

Lea şi Rahela au recunoscut că sunt străine în casa tatălui lor şi că aparţin familiei lui Iacov. Au văzut şi au crezut că Dumnezeu era cu Iacov. Au ales să îşi părăsească ţara, casa şi vechea familie. Orice credincios trebuie să îşi părăsească trecutul fără Dumnezeu şi să păşească în viitor cu Dumnezeu. Rahela nu a vrut să părăsească tot și a furat dumnezeii tatălui ei. Noi ştim de ce Rahela a furat dumnezeii tatălui ei: pentru că i-a iubit. Îți cere Domnul să părăsești anumite lucruri pe care le iubești?

Dumnezeu îi vorbeşte şi lui Laban în vis, dar îl avertizează şi îi spune să nu-i facă nici un rău lui Iacov, chiar dacă a plecat fără să-i dea de ştire. Iacov s-a întors în ţara părinţilor lui. Dumnezeu a fost cu el şi l-a păzit. Nu a păstrat în inima lui resentimente sau amărăciune faţă de Laban.

Numai dragostea lui Dumnezeu şi protecţia Lui ne pot păzi de cei care ne tratează rău. Vei putea să rămâi credincioasă chemării şi responsabilităţilor tale chiar dacă eşti nedreptăţită acasă, la şcoală, în biserică, la locul de muncă? Vei schimba amărăciunea cu mulţumirea pe care ţi-o dă Domnul, care te vindecă? Cum ai ajuta-o pe o prietenă care păstrează resentimente şi amărăciune în inima ei faţă de cineva care a tratat-o rău? Ce i-ai spune unei persoane care nu poate uita nedreptăţile din trecutul îndepărtat,  pe care i le-a făcut cineva? Ce ai învăţat  din viaţa lui Iacov, despre disciplinarea pe care i-a făcut-o Dumnezeu? Crezi că Dumnezeu controlează circumstanţele, fixează limitele şi intensitatea încercărilor? Cum ai dori să se roage cineva pentru tine când treci prin încercare?

Doamne, ştiu că eşti cu mine prin încercările vieţii şi vrei să mă înveţi să am înţelepciune şi putere de sus ca să ies biruitoare. Uneori, circumstanţele şi situaţiile par nedrepte, dar înainte de a acţiona după gândirea mea, Te rog, ajută-mă să-mi amintesc să mă rog ca să cunosc voia Ta şi să mă încred în Tine, căci Tu ai grijă de mine. Am nevoie de rugăciune ca să dezvolt răbdarea şi smerenia, ca să mă bazez pe Tine, nu pe ideile mele. Nu vreau să mă plâng, orice ar veni în viaţa mea, ci vreau să mă pocăiesc, vreau să rămân sub mâna Ta cea tare (protecţia Ta).

Îți mulţumesc pentru că mă iubeşti chiar şi  atunci când sunt în suferinţă. Tu mă iubeşti chiar şi atunci când nu merit. Ajută-mă să mă rog pentru cei din jurul meu, mai ales când ei trec prin suferinţă.

Domnul este cu tine pe drumul către cer!

To believe

To believe expresses the definite decision to accept the facts as true, to love and desire to belong to Jesus Christ, and to commit to live in the light of this belief.

True light and life come only through faith in God (Father, Son (Jesus Christ), Holy Spirit).

Will you ask God to shine Jesus’ light into the dark places of your heart and mind? Will you ask Him to give you a willingness to place your life, your loved ones, your time, your possessions, your plans, etc., fully in His hands? Will you ask the Lord to give you understanding of His will and to bring light into your life?

How active is your faith? How is your commitment to Christ?

Lord, please help me have true faith. Help me walk the talk.

Dragostea dintâi by Florin Ianovici

24 Septembrie

24 Septembrie

Geneza 30:25-43

Geneza 30: 43: ,,Omul acela s-a îmbogăţit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari.”

Ultimii şase ani pe care i-a trăit Iacov şi familia lui în Padam Aram, la Laban, par a fi ani binecuvântaţi de Dumnezeu. Acest lucru ne încurajează. Dumnezeu vrea să Îşi binecuvânteze copiii Lui, purtând de grijă nevoilor pe care ei le au. Dumnezeu ştie că noi trăim într-o lume complicată, ştie că ne luptăm pentru multe lucruri. Când suntem trataţi nedrept sau înşelaţi, să ne rugăm Domnului să lucreze în favoarea noastră. El ne dă înţelepciune. El ne ajută să stăpânim anumite situaţii pe care cei necredincioşi le rezolvă prin ,,noroc”. Te rogi pentru munca ta şi pentru decizii înţelepte în legătură cu munca ta? Dacă eşti căsătorită, te rogi împreună cu soţul tău?

Dumnezeu l-a binecuvântat pe Laban prin munca cinstită a lui Iacov. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iacov cu multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari. Dumnezeu i S-a arătat lui Iacov în vis şi i-a spus că va interveni pentru el, ca să facă posibilă întoarcerea lui în ţara promisă.

Doamne, recunosc cu umilinţă că toate binecuvântările cerești și pământești vin de la Tine. Tu, Cel Atotputernic, eşti bogăţia mea cea mai mare. Nu mă încred în averi şi nu mă laud cu bogăţii, căci ştiu că bogăţia şi slava, averile trainice şi dreptatea sunt ale Tale. Cred că bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte. Am citit că bogăţia Ta cerească este o cunună pentru cei înţelepţi, dar cei nesocotiţi nu au altceva decât nebunie; bogăţia pământească aduce un mare număr de prieteni, dar săracul este părăsit de prietenul lui. Am mai citit că răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţie, slavă şi viaţă. Cred că trebuie să fim oameni echilibrați, căci cine iubeşte doar argintul, nu se satură niciodată de argint şi cine iubeşte doar bogăţia multă, nu trage folos din ea pentru că bogăția își face aripi și zboară, sau poate pieri foarte ușor (cutremur, inundații, hoție, devalorizare etc.).

Doamne, voi vesti îndurările Tale, faptele Tale minunate! Voi vesti marea Ta bunătate faţă de mine, căci m-ai răsplătit conform îndurărilor şi bogăţiei dragostei Tale. Mă rog să îmi luminezi ochii inimii, ca să pricep care este nădejdea chemării Tale, care este bogăţia slavei moştenirii Tale, ca să mă întăreşti în putere, prin Duhul Tău, în omul interior. Îți mulţumesc pentru că ai grijă de toate nevoile mele, după bogăţia Ta, şi îmi arăţi care este bogăţia slavei Tale, de aceea, zic: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”Doamne, ajută-mă să fiu bogată în fapte bune!

Doamne, dragostea şi grija Ta sunt bogăţie pentru mine!

23 Septembrie

23 Septembrie

Geneza 30:25-43

Geneza 30: 43: ,,Omul acela s-a îmbogăţit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari.”

Iacov a lucrat pentru Laban. Cum l-ai descrie pe Laban? Laban nu a fost un om bun, cum a părut la început, ci pe măsură ce timpul trecea, Iacov a văzut că Laban era egoist, profitor, fără grijă faţă de alţii, fără teamă de Dumnezeu, o persoană în care nu se putea încrede nimeni. Laban a vrut să-l lase pe Iacov fără bunuri materiale. Dar Dumnezeu l-a apărat pe Iacov. Laban recunoaşte că Dumnezeu l-a binecuvântat din pricina lui Iacov, dar vrea toată binecuvântarea pentru el.

La ce lucrare te-a chemat Domnul în casa ta, la şcoală, la biserică sau la locul de muncă? Eşti credincioasă lucrului încredinţat? Recunoşti ajutorul Domnului în succesul tău? Recunoşti că talentele şi abilităţile tale vin de la Domnul şi tu eşti un instrument în mâna Domnului? Alegi să faci cât poţi de bine lucrul pe care îl ai de făcut? Iacov nu s-a certat cu Laban pentru că a fost nedreptăţit. Nu s-a plâns şi nu a încetat să lucreze din greu pentru Laban. S-a supus socrului său. Când ne dăm seama că munca noastră şi viaţa pe care am primit-o vin de la Domnul, ce să mai cerem şi ce să ne dorim? Dumnezeu a plănuit viaţa mea. Vreau să ştiu ce doreşte El şi cum să mă port în relaţiile în care El m-a pus.

Iată ce îi spune Iacov lui Laban: ,,căci puţinul pe care-l aveai înainte de venirea mea a crescut mult şi Domnul te-a binecuvântat oriunde am mers eu” (Geneza 30:30). Pe cine ai binecuvântat tu cu munca ta în săptămâna aceasta?

Rahela l-a născut pe întâiul ei fiu, pe Iosif, cel mult aşteptat, la sfârşitul celor patrusprezece ani de slujire ai lui Iacov. De aceea, Iacov a decis că este vremea să se întoarcă la casa părintească. Şi-a dorit să ajungă în ţara promisă şi să experimenteze binecuvântările lui Dumnezeu. Laban a avut alte idei, căci a văzut că atunci când Iacov este binecuvântat, toţi din jurul lui au beneficii. Pentru că Iacov nu avea nimic din punct de vedere material, a fost cumva forţat să accepte oferta lui Laban, căci avea două soţii şi unsprezece fii. Deşi a arătat respect şi apreciere faţă de caracterul şi hărnicia lui Iacov, totuşi, Laban nu s-a schimbat, ci a plănuit să câştige doar el. S-a gândit să-i fie lui bine şi nu a fost cinstit faţă de Iacov. Acesta a ştiut că Laban nu-i va da nimic, de aceea, nici nu i-a cerut (“Laban i-a zis: „Cere ce vrei şi eu iţi voi da.”). Averea lui Iacov a fost câştigată prin munca lui proprie, nu a fost moştenită de la Laban. De fapt, Iacov a vrut să aibă grijă de familia lui şi a muncit din greu ca să aibă tot ce era necesar pentru familia lui. Cât de mult munceşti tu pentru familia ta?

Fii o binecuvântare pentru familia ta prin munca ta!

22 Septembrie

22 Septembrie

Geneza 30:25-43

Geneza 30: 43: ,,Omul acela s-a îmbogăţit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari.”

Iacov a fost un bun slujitor pentru Laban timp de patrusprezece ani, dar a vrut să plece acasă la familia lui. A stat de vorbă cu Laban, socrul lui, şi i-a spus că vrea să plece la familia lui, împreună cu soţiile şi copiii pe care îi are. Iacov nu avea nici o avere, căci Laban nu l-a plătit. Laban l-a rugat să mai rămână la el pentru că îl va  plăti; au stabilit împreună plata pentru munca pe care o făcea Iacov. Laban l-a înşelat şi a schimbat de zece ori simbria (plata), căci vroia să câştige el. Dar Dumnezeu i-a arătat lui Iacov, printr-un vis, ce are de făcut şi acesta s-a îmbogăţit, căci Dumnezeu l-a binecuvântat. Cine te înşală pe tine chiar acum? Cine te dezavantajează? Cum Îl vezi pe Dumnezeu în situaţia ta?

Dumnezeu i-a dat o revelaţie lui Iacov, în vis, ca să ştie ce să facă. Domnul este credincios şi lucrează spre binele celor care se încred în El. Dumnezeu îi pregăteşte, îi învaţă şi îi disciplinează pe credincioşi prin evenimente şi persoane dificile. Cunoşti pe cineva care a suferit ani de zile din partea unor oameni răi şi în acest timp şi-a dezvoltat răbdarea, credincioşia, bunătatea, caracterul etc.? Ce persoană dificilă a pus Domnul în viaţa ta? Cine este dificil, înşelător, arogant, rău, plin de ură şi de judecată? Cu cine te porţi tu aşa? Ce te învaţă Domnul? Ce lucrează Domnul în viaţa ta prin oameni dificili? Să nu te bucuri dacă Domnul te foloseşte ca să îi disciplineze pe alţii. Să nu crezi că tu poţi să îi disciplinezi pe alţii!

Iacov a lucrat din greu pentru Laban. Cum trebuie să lucrăm noi?

Coloseni 3:22-25: ,,Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca cei care caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii care vă temeţi de Domnul. Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos. Căci cine umblă cu strâmbătate, îşi va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului.”

1 Petru 2:18-20: ,,Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor care sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit. Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare şi suferă pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.”

1 Petru 3:9: ,,Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea.”

1 Petru 5:6-7: ,,Smeriţi-vă, deci, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”

Prin tot ceea ce faci, slujeşte Domnului!

If Jesus …

John 1:1, “In the beginning was the Word, and the Word was with God, and the Word was God.”

The Bible is the written Word of God.

Jesus is the living Word of God !!!

If Jesus is God, we have to accept or reject Him.

Every person who meets Jesus must choose between faith and unbelief.

We can meet Jesus through the Gospel of John. The choice is ours to make.

God may be asking me to go deeper in my faith. He may be asking me to trust Him in
circumstances that are difficult for me.
I need to ask Him to open my mind, and my eyes, and my heart, and give me a willingness to accept truths He will reveal.
An encounter with Jesus is transformative, whether it is face-to-face or through His
Word.
Dear Jesus, I believe You are God, and I choose faith in You!

20 Septembrie

20 Septembrie

Geneza 29:1-30:24

Geneza 29:25: ,,A doua zi dimineaţă, iată că era Lea. Atunci, Iacov i-a zis lui Laban: „Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?”

Câtă frustrare şi câtă nefericire este în viaţa ta din pricina circumstanţelor în care ai ajuns? Te întrebi de ce Dumnezeu le lasă să continue în viaţa ta? Vrea Dumnezeu să alunge din viaţa ta obiceiuri şi practici rele, ca să dezvolte caracterul Lui în tine? Te pune Domnul în mod intenţionat într-o relaţie dificilă cu o persoană vicleană şi rea,  acasă sau la locul de muncă, ca să lucreze în viaţa ta? Se poate ca Domnul să te oblige, printr-o situaţie grea, să te întorci spre El, ca El să te schimbe şi să te binecuvânteze. Dumnezeu lucrează întotdeauna spre binele nostru!

Biblia ne spune că Iacov a experimentat disciplina lui Dumnezeu, prin care s-a maturizat; el a fost folosit de Dumnezeu pentru ca El să-Şi împlinească scopul. Credinţa lui Iacov a crescut, căci nu a mai zis: „Dumnezeul tatălui meu Isaac”, ci „Dumnezeul meu”. Dumnezeu îi disciplinează pe cei care-L urmează într-un mod egoist şi care sunt indiferenţi față de cerinţele Lui. Dar Cel care a început această bună lucrare în noi, o va isprăvi. Dumnezeu ne ajută să ne vedem inima, să-I înţelegem promisiunile şi să creştem în înţelepciune şi în relaţia cu El.

În Proverbe 3:11-26, citim: ,,Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui. Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte! Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere! Căci câştigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului şi venitul adus de ea este mai de preţ decât aurul;  ea este mai de preţ decât mărgăritarele şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea. În dreapta ei este o viaţă lungă; în stânga ei, bogăţie şi slavă. Căile ei sunt nişte căi plăcute şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice. Ea este un pom de viaţă pentru cei care o apucă şi cei care o au sunt fericiţi. Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pământul şi prin pricepere a întărit El cerurile; prin ştiinţa Lui s-au deschis Adâncurile şi strecoară norii roua. Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa! Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău. Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău şi piciorul nu ţi se va poticni. Când te vei culca, vei fi fără teamă şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce. Nu te teme nici de spaimă năpraznică, nici de o năvălire din partea celor răi; căci Domnul va fi nădejdea ta şi El îţi va păzi piciorul de cădere.”

Rămâi sub disciplina cea dreaptă a Domnului şi El te va păzi!